Miscellanea
Sonia Elvireanu
Mitologie insulară. Migrarea şi contaminarea miturilor în spațiul mediteranian cipriot.
Articol publicat în ediția Viața Românească 9-10 / 2014
Andreea Păstârnac, diplomat de carieră, actualmente ambasadorul României în Israel, debutează în volum în 2014, la editura Tracus Arte cu Mitologie insulară, o carte inspirată de mitologia unui spațiu insular, Cipru. Interesul pentru această insulă nu e întâmplător, demnitatea sa anterioară de ambasador al României în Cipru între 2006-2011 i-a permis confruntarea cu locuri legendare, consultarea unor surse istorice, arheologice, mitologice care să-i susțină teoria cu privire la migrarea miturilor în spațiul mediteranian, suprapunerea şi contaminarea unor religii şi culturi arhaice locale cu altele din afara spațiului insular. Deplasarea unor populații în spațiul cipriot (hitiți, egipteni, egeeni, ahei) explică trecerea de la o cultură la alta, amestecul de tradiții diferite în celebrarea cultului unui zeu: „Kition e încă o mărturie vie a uriaşului amalgam în care au fost amestecați zeii Orientului”, „punct de întâlnire între religii şi civilizații”.
Autoarea reînvie geografia şi mitologia unui topos predilect într-un discurs în care narațiunea încorporează remarcabile pagini descriptive despre locuri străvechi abandonate, situri arheologice, vestigii ale cultului unor zeități de pe insulă, despre particularitățile peisajului. Lectorul respiră alături de narator aroma pinilor, simte ariditatea solului, contemplă imaginar vestigii istorice, reconstituie arealul unor temple închinate zeilor şi zeițelor de pe insulă (Artemis, Afrodita, Apollo, Adonis, Hercule, Melkart etc.): „Dinspre versanții acoperiți de păduri de pin se ridică un abur de răşini aromate“.
Interesul cărții nu e de natură narativă, ci eseistică şi interdisciplinară, prin diversitatea informațiilor (arheologie, mitologie, lingvistică, istorie, antropologie), preluate din surse documentare occidentale, care susțin caracterul erudit al cărții despre panteonul cipriot. Între precizia informației ştiințifice se interpune ochiul contemplativ al naratorului pentru a atenua rigoarea cercetării şi a oferi lectorului plăcerea perspectivei şi a descoperirii unei semnificații, legende, unui cult sau unui topos. Doar o clipă ne lăsăm furați de peisaj, ca şi cum am însoți naratorul în periplul său spațial şi temporal. Descriptivul funcționează ca un intermezzo între cercetare şi reflecție, un respiro agreabil într-o narațiune impregnată de mitologie.
Vocea narativă alternează timpuri (antichitatea/contemporaneitatea) şi spații insulare sau continentale (cretan, atenian, micenian, fenician, sirian, levantin, egiptean, cipriot), reînvie ritualuri religioase amalgamate, adaptate mitologiei insulare cipriote. Reactualizarea mitului, în variantele sale, clasică şi locală, oferă simultan argumentul migrării şi adaptării sale ritualului insular, şi povestea rescrisă cu pasiunea filologului, plină de savoare pentru lector. Astfel, autoarea explică întemeierea cultului unei prințese cretane, Ariadna, în oraşul cipriot Amathus, şi asimilarea acesteia cultului Afroditei, prin celebrarea pe insulă a Ariadnei-Afrodita, după cum o dovedesc vestigiile arheologice. Mitul Ariadnei şi mitul lui Adonis, asociat zeiței Afrodita, rescrise de Andreea Păstârnac pentru a demonstra translatarea lor în alt spațiu şi evoluția ritualurilor religioase, revitalizarea lor în celebrarea ciclurilor naturii în spațiul insular, oferă lectorului remarcabile pasaje narative, dincolo de armătura ştiințifică a cărții.
Ariadna dobândeşte prin varianta cipriotă a mitului atributele unei zeițe, fiind venerată în Amathus, datorită asimilării sale cu “arhetipul marii zeițe a fertilității, primeşte podoabe celeste, care o apropie de Afrodita-Urania, cea care se opune lumii de jos, de dincolo, întunecatului labirint“. Locuitorii din Amathus îi conferă particularitățile zeițelor Artemis, Demetra, Afrodita, iar cretanii o reprezintă ca întruchipare a Afroditei.
Reevaluarea miturilor se sprijină pe argumente arheologice şi istorice, pe mărturii ale unor locuitori sau personalități care au locuit temporar în spațiul unor oraşe antice modificate sau abandonate în contemporaneitate.
Autoarea construieşte un palier dublu atât pentru narațiunea propriu-zisă, cât şi pentru cercetare, prin notele de la subsol, în care explică, citează surse arheologice, literare, istorice pertinente ori introduce ca voci narative distincte povestea unor specialişti, ce narează sau interpretează atribuțiile unor zei din panteonul cipriot (Apollo în viziunea lui Walter. F. Otto). Alteori mărturia arheologului este inserată în textul propriu-zis (Einar Gjerstad descoperă pe insulă în timpul săpăturilor arheologice o statuie feminină “de o frumusețe inegalabilă”).
Discursul autoarei interferează astfel cu discursul cercetătorilor în domeniu, reliefând aspectul academic al cărții. Dialogismul lui Mihail Bahtin este funcțional în cartea Andreei Păstârnac. Lectorul e mereu prins între vraja mitului repovestit de autoare şi complexul de informații ce provin din domenii diverse, dar înrudite, ce demonstrează că antropologia spațiului cipriot poate fi înțeleasă doar printr-o cercetare interdisciplinară.
Mitologie insulară e o carte surprinzătoare, cu răsturnări incredibile de tehnică narativă, ce-şi depăşeşte miza ştiințifică, prin valoarea estetică a unor pagini narative de excepție. O clipă autoarea se lasă sedusă de ficțiune, uită de natura academică a cărții, face literatură autentică. Vocea narativă obiectivă a cercetătorului e substituită cu vocea unui narator talentat, care ne uimeşte prin imaginarul halucinant care reface atmosfera din timpul unor ritualuri din templele cipriote, într-un amalgam de mituri orientale aduse pe insulă, reîntoarse ulterior pe continentul european şi asiatic. Teza inițială a cărții e susținută nu doar de surse documentare, ci în mod spectaculos de arta narativă din Kinyres şi nimfa din copac. Lectorul e fascinat de atmosferă, sedus de parfumuri vegetale, înfiorat de cruzimea jertfelor aduse zeului, pătruns de sincretismul imaginilor, de o voce narativă incredibilă, a unui arbore, ce contemplă şi povesteşte la persoana întâi. Pespectiva se inversează brusc, nu mai este a eseistei erudite, ci a unui personaj-narator fictiv, din regnul vegetal, un arbore, la origine o preoteasă a templului metamorfozată în copac. Prin prisma preotesei-copac lectorul pătrunde într-o lume halucinantă, în care se contopesc mituri din spațiul mediteranian, egiptene, feniciene, elene, siriene, babiloniene etc. Sunt pagini tulburătoare, de o extraordinară frumusețe şi sensibilitate poetică în care autoarea îşi revelă poate inconştient vocația de prozator.
Mitologia insulară a Andreei Păstârnac e o carte de inițiere pentru lectorul neavizat, o remarcabilă sinteză ştiințifică, dublată de talentul narativ şi descriptiv al unui pasionat mitolog. Cipru devine, după afirmația autoarei, locul unor perpetue căutări ale vestigiilor unor culturi orientale, un creuzet în care “miturile şi legendele legate de Cipru, erau purtătoare de indicii ale unei culturi stratificate, cu puternice influențe levantine“. Autoarea ne propune un palpitant periplu mitologic, prin domenii conexe, printr-o abilă îmbinare de erudiție şi vocație de eseist şi prozator, dar evită cu abilitate să-şi copleşească cititorii prin complexitatea informațiilor, alternând mereu ritmurile şi perspectivele.