Miscellanea
Liviu Ioan Stoiciu

Revista revistelor

Articol publicat în ediția Viața Românească 9-10 / 2014

 CULTURA 486
Din 25 septembrie 2014. „Acest eseu urma să apară în România literară, în continuarea celui intitulat Evocări din prima fază”, avertizează cititorii Dumitru Popescu — dar „R.l. mi-a comunicat decizia de a stopa ceea ce redacția presupunea că se poate transforma într-o polemică”. Motiv pentru care Dumitru Popescu-Dumnezeu (cum i se tot spunea, „ideologul de încredere al lui Ceau?escu”) publică în săptămânalul Cultura — Evocări din cea de „a doua fază”. Un citat (într-un limbaj de lemn stângist, vetust): Acum, după un sfert de secol de la anul de grație, ar fi poate timpul să ne întrebăm: evenimentul degajării atmosferei de poncifele şi obsesiile rigide ale materialismului dialectic şi istoric a determinat cu adevărat un nou suflu creator în sfera gândirii, a analizei sociale, în creația artistică, în estetică? Am putut fi martori la o efervescență a ideilor proaspete? Am luat cunoştință de unghiuri noi în abordarea teoretică a existenței umane, în descifrarea evoluțiilor societății, ca şi în sondarea spiritului? Suntem mai originali şi în acelaşi timp mai realişti? Am scăpat cu adevărat de tirania politicului? Sau, cumva, ne-am înfeudat acestuia şi mai mult, sub pretextul altor fervori şi intransigențe? Nu cumva iar ne raportăm la puterea trecătoare şi subiectivă a partidelor, la dosarele personale ale oamenilor de cultură, la tabuuri? Mi-e teamă că au apărut noi recenzenți ce se ocupă cu prioritate de biografii, nu de opere, se lasă captivați de cancan, nu de idei, evaluează producțiile spiritului prin prisma partizanatului partinic, inevitabil mărginit. N-o fi şi acesta tot un fel de materialism dialectic şi istoric, nițel întors pe dos? În alte pagini: Al. Matei (în polemică legată de Dumitru Popescu), C. Stănescu, Horia Pătra?cu, G. Neagoe, ?tefan Baghiu, Octavian Mihalcea, Teodora Dumitru, Toma Grigorie, Rodica Grigore, Cornelia Maria Savu, Nicu Ilie, Iulia Mărgărit.
 
OBSERVATOR CULTURAL 741
Din 26 septembrie. Într-o oglindă a moravurilor presei de impact a epocii, să rămână pentru posteritate. Marius Oprea, în „Ingerința serviciilor, obediența unui jurnalist”, scrie pe seama defectării unui „ofițer acoperit” al unui serviciu secret, la vârful presei române?ti, fost… „lider de opinie”, în plină campanie electorală pentru alegeri prezidențiale: Dulce ca mierea e glonțul Securității, mă gîndesc că este ceea ce crede Turcescu. Îmi imaginez prin ce trece Robert Turcescu, un ziarist care, la una dintre emisiunile care l-au consacrat, mi-a oferit o bilă albă, tocmai pentru încercarea de a-l deconspira, adică vorbind de funie în casa spînzuratului – pe atunci mă ocupam cu asiduitate chiar de ofițerii acoperiți. Înainte de 1989, numărul acestora nu depăşea trei mii, fiind riguros repartizați pe serviciile care se ocupau de comerțul exterior, aflat cu totul în mîna fostei Securități. Unii dintre ei au trădat, fugind cu micile fonduri operative aflate la dispoziție şi aşteptînd vremuri mai bune. Alții, precum domnii Adamescu, Voiculescu sau Cataramă, au riscat şi s-au întors, dar avînd ştiința de a naviga în apele tulburi ale tranziției, au avut şansa de a clădi ceva, mimînd democrația învățată dincolo, pe cînd noi trăisem doar cu două ore la televizor cu Ceauşescu. Ei ne-au adus Boni-Bon şi Gregorio Rizo, țigările Bastos şi multe altele apoi. Aceasta este, pe scurt, povestea „acoperiților“ din fosta Securitate… „Ce misiune specială să fi avut Robert Turcescu? Aştept adevărul în toată această sordidă poveste”, încheie poetul Marius Oprea, avizat. Pe acela?i subiect scriu ?i Ovidiu ?imonca, Iulia Popovici, Alexandru Tudoria. Mă întreb (eu, cel ce semnează aceste rânduri), retoric: în lumea presei literare Securitatea nu avea ofițeri acoperiți? Oare ce-or mai fi făcând azi? În alte pagini sunt publicate fragmente din cărți în curs de apariție semnate de Herta Müller ?i… Klaus Iohannis (candidat la Prezidențiale). Alte semnături în revistă: Liviu Ornea, Radu Călin Cristea, Bogdan Alexandru Stănescu, Ovidiu Pecican, Michael Finkenthal, ?erban Foarță. Î?i începe articolul Daniel Cristea Enache despre I. D. Sîrbu: S-a discutat abundent, după 1990, despre „colaboraționismul“ unor scriitori români şi al românilor înşişi, în timpul regimului comunist. În mod frecvent, el a fost contrapus, ca exemplu negativ, unei lecții pe care polonezii, maghiarii şi alte comunități naționale din lagărul socialist au oferit-o prin curaj individual şi articulare civică. În timp ce lecția altora era frumoasă, exemplul „nostru“ era dezamăgitor şi întristător – prilej pentru evaluatorii postrevoluționari de a glosa pe marginea laşității comunității şi intelectualității noastre. Despre I. D. Sîrbu scrie în acest număr de revistă ?i Alexandru Dumitriu („Arca relei-credințe”). 
 
RAMURI 9 / 2014
Gabriel Co?oveanu, redactor-?ef, în „Cine îşi doreşte audiență publică”: Ar trebui să operăm o distincție între criza culturii (concept care a generat atâtea anchete prin revistele literare) şi criza administrării ei. Între criza de inspirație (sic!) a condeierilor şi criza economic-socială care îi recomandă vulgului ca pe nişte entități redundante, bizare şi chiar jalnice, la o adică, demne de registrul lor famelic. Concepție tipic marxizantă, prin care se face o segregare netă între munca „serioasă” şi cea, invizibilă, de creație, a intelectualilor care sunt sortiți, vezi bine, să-şi caute un stăpân. Mai bun, mai ignar, dar ei nu au de ales, din motiv de condiții „asigurate” de Stat, sunt constrânşi să devină condotieri. Ideea de autonomie este exclusă din perspectiva politrucului, absolut sigur că ascensiunea sa nu are nimic de-a face cu ciudățenii culturale... Vorbim ?i de pragmatism? Scrie Gh. Grigurcu, câteva pagini mai încolo: Pragmatismul actual, care tropăie în domeniul inteligenței. Inefabilul acesteia, ca şi al poeziei, e alungat, astfel încît insuficiența i se poate constata chiar în comentariul ce i se consacră. Simplu ca bună ziua: inteligența ar fi memoria plus rapiditatea execuției unor operații (un soi de prestidigitație, nu-i aşa?). Probă: „Nu mi-a fost… uşor să găsesc persoana cea mai inteligentă din lume. Am căutat după diverse formule: cel mai ridicat coeficient de inteligență, «campionul inteligenței», «cel mai inteligent om din lume»”… Mă tem că dintr-un atare punct de vedere un Marcel Proust sau un Henri Bergson, un Thomas Mann sau un Heidegger ar şchiopăta rău de tot sub raportul inteligenței… Semnează, la rubricile lor, Gabriel Dimisianu, N. Prelipceanu, Adrian Popescu. În sumar, eseuri de Roxana Ghiță, Andrei Cornea. Critică: Luminița Corneanu, Gabriela Rusu-Păsărin. Poezie de Gabriel Chifu, Varujan Vosganian. Apoi, „Preliminariile afirmării nouăzecismului. Desantul din Luceafărul” de Gabriela Gheorghi?or.
 
APOSTROF 9
In memoriam N. Balotă (a murit la Nisa, la 89 de ani, în august 2014), scrie Marta Petreu: Mă bucur pentru el că îşi păstrase puterea de-a rîde, căci patria i-a dat mai ales motive de plîns: a fost victima totalitarismului comunist nu numai în timpul regimului, cînd a fost de două ori închis, ci şi după căderea acestuia, cînd a fost moralmente judecat conform criteriilor şi informațiilor fostei Securități. Despre cît de exagerate au fost aceste acuzații ne vorbeşte de altfel volumul lui Gabriel Andreescu, „Cărturari, opozanți şi documente: Manipularea arhivei Securității”. Scriitorul n-a fost recunoscut în țară la valoarea lui. Poate de-aceea pentru el „patria“ se redusese, în ultimii ani, la dimensiunea cîtorva prieteni. Acest număr al Apostrofului e dedicat lui Ion Vartic, la 70 de ani — semnează Ion Pop, Ruxandra Cesereanu, Eugen Uricaru, Iulian Boldea, N. Oprea, Ovidiu Pecican, Cosmin Ciotlo?, Silvia Balea, Elisabeta Pop, Liana Cozea, alături de Andrei ?erban ?i Mihai Mănuțiu. Citez din Andrei ?erban: După ce a renunțat la Teatrul Național, l-am revăzut rar pe Doru. De cîte ori eram la Cluj, ori nu răspundea la telefon, ori, dacă dădeam de el, mormăia monosilabic ca omul cavernelor. Evident, prefera rolul de ermit. Mi-l închipuiam singur, în bîrlogul lui, fumînd ca un dragon, şi mă întrebam ce altceva ar putea face decît să scrie şi să citească întruna! Iar Mihai Măniuțiu scrie: Prin 1985, I. V., reputat maestru al farselor – violente, cinice, crude, aşadar deloc „jucăuşe“, deşi puse sub semnul ludicului dezlănțuit –, începe să-mi scrie scrisori (secrete şi puse, ah! cu cât efort! direct în cutia mea poştală, pentru a nu trece cumva prin mâini străine), sub semnătura mai întâi a unui inventat prof. univ. Dionisie Laszlo, devenit, curând după aceea, locotenent-colonelul de Securitate Dionisie Laszlo. Epistole-denunțuri, parodiind paranoia Securității acelor ani (am citat din textul introductiv, încheiat cu un „prozopoem” intitulat fragmente din raportul lt.-colonelului dionisie laszlo în legătură cu „obiectivul florinel“; apropo de „ofițerul acoperit” din presa de azi, preiau aici două versuri: duşmanii poporului şi-ai bunăstării de partid sunt tot mai mulți tot mai laşi / se ascund lucrează sub acoperire ca noi ca agenții adevărați; nimic nou).
 
STEAUA 7-8
Apărută în septembrie. Anchetă de Ruxandra Cesereanu: „Bruioane, ciorne, variante”. Participă: Ion Stanomir, T. O. Bobe, Radu Pavel Gheo, Angelo Mitchievici, Simona Popescu, Veronica D. Niculescu, Andreea Răsuceanu, Margento, ?erban Foarță, Al. Vakulovski, Andra Rotaru, Corina Sabău, Radu Vancu. Câteva răspunsuri: Re-re-rescrierea a devenit chiar un principiu de lucru. Rescriu, adică reordonez, remixez, revizui, reformulez, refolosesc, repermutez, reanclan?ez, regrupez, restaurez, reintegrez, reînnod, recristalizez, repercutez, rejectez, reînsuflețesc, fac să recircule „fluidele”, recorelez, mă (re)angajez în traficul lexical, adaug oglinzi retrovizoare, reconstruiesc, renunț, îmi reamintesc altfel, reactivez protoversiunile, relansez, revizitez, realtoiesc, (de)reglez, retrăiesc, redistribui, recircul lucruri, reasociez, reduc, reîntregesc, reîncarc, recuperez, revin, reorientez, readuc în discuție, respir (Simona Popescu). Sau: E un cretin, un idiot, un par?iv, un zăpăcit, un junky, un ratat, o oaie, e un debil, scârbo?enie, târâtură, lepădătură, gunoi, huinea, borâtură, blevotină, heticos, fiu’ ploii, crăcănici, e un gândac, porc de câine, zdohnitură, pulică, un pizda mă-ti, un nenorocit, oftică, cufureală, un fraier, jită, coromâslă, curvă, gavniuc, pizdiuc, un prăpădit, borâtură, balegă, împuțitură, varză (Variantă — Al. Vakulovski). Sau: Din nefericire, dat fiindcă de mai bine de un deceniu scriu direct pe calculator, nu mai am nici un fel de bruioane, ciorne, notițe ale cărților mele (Radu Vancu). Sau Angelo Mitchievici: Mă amuză scriitorii care cred că fără ei nu se poate, că se adresează unei posterități eterne, scriitorii care vor să străbată veacurile în mar?ul unei fanfare, glasul literaturii lor fiind acela al unei trompete sau al unei tobe. În sumar domină eseurile ?i textele critice: Adrian Popescu, Nichita Danilov, Veronica Marinescu, Florin Mihăilescu, Irina Petra?, Victor Cuble?an, Marius Conkan, Ovidiu Pecican, Felix Nicolau, Mihai Vakulovski, Laurențiu Malomfălean, Titu Popescu, Alex Goldi? (care-?i începe abrupt cronica: Pe fondul unei tot mai acute aplatizări valorice a poeziei în ultima perioadă...). Versuri de Ion Pop.
 
ARCA 7-8-9
În ce vremuri gazetăre?ti trăim, de fapt — după ce am dat exemplul lui Robert Turcescu cel „acoperit” de un serviciu secret. Aflăm din revista arădeană: Un text scandalos (i-am putea spune la fel de bine imbecil) semnează, în Evenimentul zilei din 30 iunie 2014, Daniela ?erb: „Afară cu Budulea Taichii!” Titlul e descalificant ?i jignitor, atât pentru scriitori, cât ?i pentru arădeni… E citată „ziarista” (revista Arca se miră că a ales să fie ziaristă ?i nu coafeză, chelneriță sau croitoreasă): „Manualele ?colare se hrănesc dintr-o Românie rurală, țărănească, de care, în realitate, nu mai vrea să audă nimeni. Putem lăcrima pe marginea acestei realități, tânjind după satul patriarhal, dar locuitorii acestuia au migrat în Franța sau Belgia. Insistentul studiu al doinelor ?i cântecelor de vitejie stârne?te hohote de râs sau o plictiseală de moarte printre copiii care se identifică mai degrabă cu Hulk ?i Thor. În vreme ce ei schimbă DVD-uri cu „Omul păianjen”, manualele gem de Goga, Co?buc, Slavici cu opere literare scrise într-o limbă română anacronică, pline de exclamații patriotice de multe ori ?ovine (un manual propune ca lectură chiar „Doina” eminesciană, un text doctrinar numai bun pentru naționali?tii fanatici). În sumarul revistei, semnături critice ?i eseistice: Romulus Bucur, Vasile Dan, Gh. Mocuța, Petru M. Ha?, Cornel Ungureanu, Radu Ciobanu. Restituiri cu Lucian Vasile Szabo ?i Iulian Negrilă. Versuri de Robert ?erban, T.S. Khasis, Monica Rohan.
 
 
VATRA 6-7
Apărută în septembrie 2014. „Noile ?tiințe sociale clujene” — dosar întocmit de Alex Cistelecan (cu anchetă ?i dialoguri). Se atrage atenția asupra apariției noii stângi intelectuale coerente în România. Cornel Ban (universitar în SUA, doctor în ?tiințe politice) scrie: Într-o țară care se remarcă prin sărăcia tradiției intelectuale de stânga şi prin consistența politicii sale postcomuniste liberal-conservatoare, apariția acestei generații poate prevesti o deplasare capitală în cultura politică românească... După 2010 ea a reuşit să câştige un anumit profil național creându-şi propriile media alternative, edituri, organizații civice şi platforme activiste. Bloggerii şi activişti civici provenind din aceste rețele apar frecvent la emisiuni TV şi în paginile editoriale ale principalelor ziare naționale. Această veritabilă reîntemeiere a intelighenției de stânga din România a fost făcută posibilă de convergența unor procese endogene şi transnaționale în mediile culturale dizidente din Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj... După un deceniu de dominație a ideilor neoliberale în legătură cu relațiile stat-societate, măsurile politice controversate declanşate de criza economică au scos la iveală o provocare critică şi robustă la adresa status quo-ului ideologic, de pe nişte poziții clar de stânga... În alte pagini, poezie de Radu Vancu, Andrei Zanca, Rita Chirian. Jurnal inedit — Al. Mu?ina. Semnează, apoi, Al. Vlad, Al. Cistelecan, Călin Crăciun, Cristina Timar, Alex Ciorogar, Iulian Boldea ?i alte zeci de colaboratori. Plus „Desant literar 2014” (poezie, proză, critică).