EROS PSYCHE. POVESTEA SUFLETULUI ISPITIT DE IUBIRE

Singurul roman din Antichitatea romană păstrat integral, de altfel şi unica operă a scriitorului latin Apuleius care s-a transmis, este Măgarul de aur, care narează aventurile tânărului Lucius, transformat de o vrăjitoare în măgar. Şirul de peripeții ale lui Lucius reflectă viața cotidiană a epocii – Apuleius (autor născut în 123 sau 125 d.Hr. şi stins din viață în 180 d.Hr.) şi înrămează numeroase episoade, între ele cel mai cunoscut formează povestea iubirii lui Eros / Amor şi Psyche. 

Un rege şi o regină aveau trei fete, mezina depăşeşte măsura omenească a frumuseții, încât oamenii o cred întruparea Afroditei / Venus şi ea nu-şi găseşte un logodnic pe măsură. Părinții disperați consultă oracolul care le dezvăluie că fata are un destin neobişnuit: ea trebuie gătită ca pentru nuntă şi lăsată pe o stâncă, în vârful unui munte, unde va veni un monstru să o ia în căsătorie. 

Părinții regali acceptă şi o conduc pe fată cu alai, nupțial şi funerar în acelaşi timp, pe stânca din vârful muntelui şi ea rămâne acolo singură, aşteptându-şi alesul. Zefirul o poartă lin prin văzduh până la palatul aflat pe fundul unei văi, iar acolo glasurile o slujesc ca pe o stăpână. Seara, simte o prezență în preajmă, înțelege că este soțul ei, despre care a avertizat-o oracolul, dar pe care ea nu-l poate vedea. El nu-i dezvăluie cine este, doar o avertizează că dacă-l va vedea, îl va pierde pentru totdeauna.

Trec zile şi nopți fericite pentru Psyche, până i se face dor de familie şi atunci i se îngăduie să se întoarcă acasă pentru un răstimp, iar surorile ei pline de invidie o conving că tânărul pe care ea-l înconjoară cu atâta iubire este un monstru. Dornică să afle adevărul, ea aprinde opaițul şi vede pe frumosul tânăr care doarme alături de ea. Dar mâna-i tremură şi un strop de ulei fierbinte picură pe umărul lui Eros şi-i provoacă trezirea şi fuga. 

Psyche porneşte în căutarea iubitului pierdut şi ajunge în ținutul stăpânit de Venus, care o dă pe mâinile slujitoarelor ei, Grija şi Tristețea, care o bat cumplit. O supune unui şir de încercări: să aleagă grâu dintr-un morman de grăunțe amestecate şi reuşeşte doar pentru că unei furnici i se face milă de ea şi-şi cheamă suratele în ajutor; să aducă un fulg din lâna de aur a oilor ce păşteau în apropiere – şi primeşte ajutorul unei trestii care-i dă sfatul potrivit; să aducă un ulcior de apă din izvorul ce udă bălțile Styxului, vegheată de balauri cu ochii deschişi şi un vultur coboară şi-i vine în ajutor.

Cea mai grea probă, coborârea în Infern, în palatul Proserpinei, ca să-i aducă într-o cutiuță o parte din frumusețea zeiței morților. Călăuzită de un glas care-i dă sfaturile trebuincioase pentru o asemenea călătorie şi o avertizează să nu deschidă cutia, Psyche trece râul morților în luntrea lui Charon, îl potoleşte pe Cerber şi ajunge la Prosperpina, care-i dă sticluța cerută. Încalcă sfatul-interdicție şi deschide cutia din care iese aerul dătător de moarte. 

Psyche este salvată de Eros, şi el pedepsit de zeiță pentru că se îndrăgostise de fată. Scăpând din captivitatea mamei sale, Eros o atinge cu o săgeată şi o reînvie. El îi cere stăpânului zeilor să-i îngăduie căsătoria cu Psyche, şi iubirea lor se împlineşte cu binecuvântare divină, iar Psyche devine nemuritoare. Din căsătoria lor se naşte o fiică, Voluptatea.

 

... încifrează un scenariu mitic

Scenariul mitic se conturează din episoadele poveştii. Interpretarea a propus-o Paul Diel (Le symbolisme dans la mitologie grecque, Préface de Gaston Bachelard, Paris 1953, ediții ulterioare 1966, 1989 şi 2002), care consideră că schema o reprezintă conflictul dintre sufletul ispitit să cunoască şi să se împlinească prin iubire, întrupat de Psyche, şi iubirea ca dorință trupească întrupată de Eros. Toate obiectele şi personajele implicate în poveste capătă semnificații şi ele conturează procesul psihologic.

Astfel, palatul întâlnirilor de dragoste concentrează în bogăția lui plăsmuirile viselor, iar noaptea însoțită de acceptarea interdicției de a-l privi pe cel iubit semnifică supunerea spiritului în fața instinctului şi a imaginației înfierbântate, ca şi abandonul în fața atracției necunoscutului. Rudele de care fata se desprinde exprimă rațiunea care pune la cale şiretlicurile, iar refacerea legăturii cu rudele înseamnă o redeşteptare a rațiunii. Prin întrebările surorilor, se manifestă mintea curioasă, dar nesigură.

Sufletul încă nu este luminat de conştiință, dar după ce simțurile s-au potolit, începe îndoiala. Şi torța pe care o ia Psyche încercând să vadă chipul monstrului înseamnă, cu lumina ei pâlpâitoare şi fumegândă, şovăiala unui spirit care se teme să încalce regulile şi să perceapă realitatea. Şi are loc confruntarea cu propria dorință trupească prin contemplarea trupului minunat al lui Eros, ca şi intuiția a ceea ce este diferit şi monstruos în acelaşi timp. Fuga lui Eros semnifică dispariția dorinței după clarificarea ei de către conştiință. 

Psyche pribegeşte prin lume, iar rătăcirile ei se pot interpreta drept ispăşire şi căutare a unui echilibru, a unei armonii lăuntrice. O urmăreşte Afrodita / Venus, care are două motive de pizmă: o invidiază ca femeie, pentru frumusețea plină de prospețime şi o urăşte ca mamă, pentru că a trezit dragostea fiului ei. Coborârea în Infern ca ultimă probă a sufletului înseamnă confruntarea cu spaima de moarte, iar sticluța cu elixir de tinerețe dăruit de Proserpina / Persephona semnifică principiul reînnoirii după ispăşire.

Somnul-moarte în care se cufundă Psyche confirmă că procesul inițiatic parcurs se încheie, o trezeşte săgeata lui Eros, care o căuta şi el, pretutindeni. Se strecoară aşadar sugestia că Eros, adică dorința, nu dispăruse, ci doar rămăsese ascunsă în suflet. Faptul că Eros îi cere lui Zeus / Jupiter să fie îngăduită căsătoria se poate interpreta astfel: instinctul erotic se supune puterii superioare a spiritului, astfel cele două ipostaze ori, mai bine formulat, paliere ale sufletului, se împacă într-o armonie superioară.

Traseul parcurs de Psyche, rătăcirile şi încercările ei configurează periplul sufletului sfâşiat de tensiunea dintre partea instinctuală, inconştientul, şi supraconştiința cu regulile ei, lupta dintre dorințele trupului şi seninătatea spiritului. Călătoria spre unitate porneşte dintr-o discordie violentă şi se încheie cu o unire a contrariilor, prin care sufletul îşi acceptă complexitatea. 

 

Corespondențele cu Povestea porcului

Basmul lui Ion Creangă, Povestea porcului, are o schemă epică similară: un împărat are o fată şi vesteşte căsătoria ei cu voinicul care poate făuri un pod din aur, pardosit cu pietre prețioase, şi cu mulți copaci plini de păsări cântătoare pe marginile lui. Mulți feciori de crai şi de împărați şi-au pierdut viața, încercând să facă podul, până când purcelul crescut de o babă şi un moş lipsiți de copii le vesteşte părinților săi bătrâni că el poate face podul. Şi prin suflare miraculoasă, făureşte podul ce leagă coliba părinților adoptivi transformată în palat de palatul împărătesc.

Împăratul îi dă fata, care vine în palatul socrilor, iar noaptea soțul ei îşi lepăda pielea de porc şi se transforma într-un tânăr frumos. Şi ea se întoarce la părinți, cărora le povesteşte despre taina metamorfozei, primind două sfaturi diferite: tatăl crede că nu trebuie să-i provoace vreun neajuns soțului ei în stare să înfăptuiască lucruri peste puterea omenească, mama o compătimeşte că nu poate ieşi în lume cu soțul ei, aşa că ar trebui să ardă pielea de porc ca el să rămână cu înfățişarea de om.

Urmând sfatul mamei, fata provoacă nenorocirea, căci aruncând pe foc pielea de porc, ea arde şi scoate o duhoare care-l trezeşte pe soțul ei. Bărbatul îi atinge pântecul şi-l prinde într-un cerc de fier, spunându-i că va plesni cercul şi o să nască pruncul doar când va pune el mâna dreaptă pe mijlocul ei. Tot acum îşi dezvăluie identitatea, este Făt-Frumos, iar locul unde-l poate căuta şi găsi este Mănăstirea de Tămâie. 

În călătoria ei, femeia străbate locuri pustii şi ajunge la o căsuță tupilată şi acoperită de muşchi, semn al vechimii, unde locuieşte Sfânta Miercuri, care o îndrumă spre Sfânta Vineri, şi ea, la rândul ei, o îndreptă spre Sfânta Duminică. Drumul de la o împărăție la alta durează câte un an, cele trei sfinte îi oferă ca hrană pentru călătorie un corn cu prescură şi-un păhăruț de vin. Şi, pe rând, ele îi dăruiesc câte un obiect de preț cu putere magică: furca de aur, vârtelnița de aur şi o tipsie pe care se află cloşca şi puii ei de aur.

Fiecare sfântă îşi cheamă jivinele din împărăție ca să-i dezvăluie femeii calea spre Mănăstirea de Tămâie, dar fără vreun rezultat. Doar la sfârşit de tot, un ciocârlan şchiop îi mărturiseşte Sfintei Duminici secretul: „că doar pe-acolo m-a purtat dorul şi mi-am frânt piciorul”. El o călăuzeşte pe tânăra femeie însărcinată la Mănăstirea de Tămâie, dar o babă veghează locul şi nu-i îngăduie să-l vadă pe Făt-Frumos.

Fata se opreşte la fântână şi scoate pe rând obiectele magice: furca de aur care toarce singură, vârtelnița care se învârteşte singură şi cloşca şi puii ei. Baba le doreşte şi o lasă ca plată să stea peste noapte în odaia împăratului, având grijă să-i toarne somnoroasă în laptele băut seara. Un slujitor credincios aude ruga femeii din odaia de alături şi astfel în cea de-a treia noapte, cei doi se regăsesc, se naşte copilul purtat în pântece patru ani ?i se risipeşte vraja aruncată de babă asupra lui Făt-Frumos. 

 

... şi surprizele scenariului similar

Câteva puncte ale epicii sunt similare în cele două texte narative: o fată de rege sau de împărat se aflată în pragul căsătoriei, apariția unui ales sau pețitor care provoacă spaima – balaur sau purcel, transformarea nocturnă a făpturii în tânăr frumos, atracția tot mai mare a fetei, sfatul dat de rude apropiate ca să-i descopere identitatea şi să-l oblige să-şi păstreze înfățişarea umană, dispariția tânărului, căutarea tinerei şi probele trecute în locuri străine şi primejdioase, regăsirea şi apoi căsătoria sau maternitatea ce se împlinesc şi aduc cuplului fericirea.

Ele determină interpretarea schemei narative din basmul lui Ion Creangă tot ca scenariu mitic al călătoriei sufletului spre unitate, cu atenție la simetriile dintre actanți şi la deosebiri, atât privind personajele prezente în diferite episoade, cât şi simbolismul unor obiecte. Şi aici apare personajul principal feminin traversând însă o experiență mai complexă – tânără inocentă – inițiată erotic – mamă. 

Deosebirile semnalează originalitatea celor două mitologii. În locul balaurului, al monstrului, în basmul românesc apare purcelul, iar rolul surorilor îl ia figura maternă. În mitul lui Psyche, invidia şi pizma le definesc pe surori, ca şi pe zeița ultragiată de faptul că frumusețea tinerei îi face pe oameni să nu-i mai aducă ofrande. În basmul românesc, apar două figuri materne, ambele valorizate negativ: mama fetei şi baba. Între ele, apar cele trei sfinte, ele compensează prin sfat, daruri şi bunovăință actele celorlalte două.

Şi aici se pot face interpretări interesante, prin nume, cele trei sfinte corespund zeităților din mitologia greco-romană: Sfânta Miercuri se asociază cu Mercur; Sfânta Vineri este asociată cu Venus, iar Sfânta Duminică se apropie prin asociere cu Soarele de Zeus. Popasul tinerei femei în căsuțele celor trei sfinte corespund celor trei cercuri ale inițierii, din tradiția gnostică: mercur ar fi semnul pentru intelect şi rațiune, Venus pentru afecte, iar Soarele pentru iluminare.

Simbolismul obiectelor este la fel de interesant, accentuează latura feminină a sufletului. Furca de aur şi vârtelnița implică mişcare verticală şi orizontală a firului, amândouă generează acțiuni ale învârtirii, ale mişcării firului (simbol frecvent al vieții), ele sunt succesive ca desfăşurare şi complementare ca semnificație. Al treilea obiect, mult mai complex, cloşca cu puii de aur, duce la conotații multiple, de la constelație la cercul familiei.

Elementul cel mai relevant este însă ciocârlanul, pasăre puțin cunoscută în folclorul românesc, care aici explică astfel drumul fetei la Mănăstirea de Tămâie ca fiind o călătorie a sufletului, prin care îşi caută şi-şi împlineşte unitatea. Îl consemnează Ion Taloş, în Gândirea magico-religioasă la români (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001, pag. 35): „Ciocârlanul a fost la origine un cioban care l-a rugat pe Dumnezeu să-l prefacă în pasărea pentru a-şi putea regăsi cățeaua care-l părăsise. Un ciocârlan şchiop conduce femeia la bărbatul pierdut sau eroul la zâna care l-a părăsit.”. 

Ciocârlanul apare desemnând alt obiect, dar cu desluşiri suplimentare importante în dicționarul realizat de Ion Ghinoiu – Panteonul românesc (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001, pag. 47): „Ciocârlani, figurine cu chip de pasăre sau de om pe coama caselor, a anexelor gospodăreşti şi a porților de lemn. Şirul de ciocârlani ce domină de la înălțime construcțiile sunt numite, local, Păsările sufletului (Oltenia, Muntenia, Moldova, mai rar, Transilvania).”

 

Şi alt periplu psihologic

Şi, sub un anume aspect, basmul românesc deschide piste spre alte nuanțări. Mai întâi, se vede şi deosebirea de mitologia greacă: tânăra soție însărcinată pare să străbată un drum care-o duce nu în Infern, ci în Paradis, de vreme ce ea face popas la cele trei sfinte. Mănăstirea de Tămâie are însemnele sacralității şi ale purificării clare încă din nume. Penitența ei de patru ani compune o distanțare în timp, dublând-o pe cea spațială între tânăra nesăbuită şi femeia înțeleaptă.

Făt-Frumos ar fi o ipostază a ceea ce Carl Gustav Jung numea Animus, pentru a defini partea masculină a psihicului feminin, pe care sufletul feminin nu îl conştientizează şi nu-l înțelege ca să-l poată interioriza decât parcurgând două experiențe – cea erotică şi cea a maternității. Abia aşa sufletul atinge şi pacea lăuntrică şi armonia interioară.

Ambivalența purcel-Făt-Frumos se lămureşte acum altfel: celălalt sex este perceput diferit, uşor apropiat de animalitate, totuşi neprimejdios (de aceea eroul este purcel, nu porc), iar consumarea experienței erotice şi interiorizarea ei creează pentru Animus imaginea plăcută, acceptată şi chiar dorită ca permanență. 

Profunzimea basmului cult al lui Ion Creangă, dublat de varianta folclorică Porcul fermecat din Legendele şi basmele românilor de Petre Ispirescu, are aceleaşi posibile explicații ca povestea lui Eros şi Psyche din romanul lui Apuleius: trasfigurarea literară a mitului ascunde un strat arhaic de rituri inițiatice, diferențiate pentru tineri şi tinere, care ținteau pregătirea lor psihologică pentru a trece pragul de la o vârstă la alta. 

Faptul că mitul grecesc include şi coborârea în Infern, echivalând cu moartea şi învierea, iar mitul românesc cuprinde o călătorie într-un spațiu consacrat, dacă nu paradiziac, provoacă alte explorări, firul poveştilor mitice, odată ce începe să se deşire, te poartă dintr-un tărâm în altul. 

Cum ar fi fascinantele ipoteze ale lui Vasile Lovinescu, pentru care Mănăstirea de Tămâie este Mănăstirea Albă cu nouă altare ce corespunde Templului dedicat lui Apollo din Insula Şerpilor...