Poezie
Leonard Ancuța
Poeme
Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 / 2014
fără vise
nu avem nici o idee despre cine suntem.
?i nici despre ce facem.
asemenea unui bec ars atîrnat în plin întuneric
am sîngerat ca o vită-n cîrlig cu mintea plină de amintiri.
o scuipătoare pe holul unui spital.
nu m-am gîndit niciodată că sunt
o urnă în care carnea mea încă arde & eu
nu sunt încă cenu?ă.
privim înapoi. ca în burta unui animal
golit de mațe. animalul e acolo
dar viața din el s-a făcut abur. agățat
în pomii dimprejur. ce să alegem
din trecutul nostru care să ne arate întregi? ce să uităm
să nu mai fim vreodată tri?ti? cîtă viață să mai păstrăm
cu noi să ne ajungă pînă la capăt?
la noi nici în vise nu se mai poate ajunge. liberi
de orice angajament
pe lungimea vederii noastre noi
purtăm hainele ca morții.
le purtăm doar o dată.
aşteptarea: sub unghiile noastre ca ni?te petale cu venin.
gata să spunem că noi am fost mereu
cei care au suferit mai mult. noi
am renunțat la frumusețe
pentru că nu hrăne?te gloria.
măsoară. taie. măsoară. taie. fără vise
împuținați ca lumina în ape adînci. dar dornici de a şti
cît de dureros va fi urletul cîinelui eutanasiat. împră?tiat
în rafale de vînt ca frunzele din parc
luate sub tălpile bocancilor.
Eminescu să mă judece
sunt un bărbat straight aproape de 40 îmi place bowie ?i ce
dacă am cîteva femei pe care le posed cu îndrăzneală în fereastra mea
?i-a făcut casa un păianjen
cred că o să văd lumea prin pînza lui a?a
cum prind un ?oarece gîndindu-mă la schweitzer tu e?ti
ca un blestem la na?terea mea care vine ?i vine ?i mama
nu mai poate face nimic la o adică
pot să citesc seamus heaney fără să mă gîndesc la tine la o adică
citesc ?i-n albia porcilor despre viitorul meu era o vreme
cînd pădurile prin care umblam îți strigau numele ?i numele tău ca un blestem
peste sat
nu mai contează că tinerețea ta a făcut acum trei zile trandafirii să moară
nu mai are importanță că ochii tăi au făcut icoanele
se ne pară bordeluri de lux nu mai contează
din povestea ta curgea sînge
în toate izvoarele în povestea ta trenul era tăiat în bucăți
de anna karenina
?i un stejar secular stătea sub umbra mea ?i-mi cerea
o țigară ?i-un copac secular
stătea sub umbra mea ?i tu erai îngropată sub mine
ca dacia lui decebal sub românia de azi ?i-mi e clar
că pot să citesc seamus heaney fără să mă gîndesc la altceva
decît noi de exemplu la o fată deschisă pe piept ca o călătorie
fără sfîr?it nu-i a?a că seamus e un mistreț fară colți nu-i a?a cum să
te gînde?ti la tăieri ca la ni?te distanțe la tăceri ca la surzenia morților la morți
ca la iuțeala de viață ?i nebăgarea de seamă cum să-ți vezi
chipul într-o lacrimă ce stinge lumînarea cum să crezi că durerea
e ceva ce-ți aparține cînd el nu dă nici două nici măcar una nimic
pe durerea ta
el e mort la fel ca eminescu ?i ei cîntă despre trandafiri sălbatici
răsăriți în zăpadă
ei cîntă despre stelele din ochii tăi demult ucise
de o pală de vînt
amintind toamna
nu mai contează că sufletul tău o moară care macină munți
nu mai contează că mîinile tale au ținut în brațe un iepure călcat de un 4X4
nu are importanță că ochii tăi au făcut icoanele
să pară bordeluri de lux nu mai contează
eu ?tiu: din povestea ta curgea sînge
în toate izvoarele tu scoteai apă din fîntîni o vărsai în mare ?i-n povestea ta
trenul era tăiat în bucăți
de anna karenina
în povestea ta un stejar secular stătea sub umbra mea ?i-mi cerea
o țigară un copac secular
stătea sub umbra mea ?i-mi cerea să se-ngroape sub mine
?i dragostea mea
a?a că ?tii sunt sigur că ?tii niciodată
n-am fost mai aproape de dumnezeu
abuream o oglindă
pe ea chipul tău
am coborît în eminescu cu brigada antidrog ?i i-am confiscat visele
de cocaină
am coborît în cocaină am confiscat visele tuturor poeților
am coborît în visele tuturor poeților ?i mi-am făcut o seringă
fără vise
am coborît în tine ?i-am găsit o copilărie fericită
o tinerețe desăvăr?ită ?i o moarte
fără de moarte
cine e eminescu ?i cine e?ti tu stelele-ți umblă pe sub bluză
cine e?ti tu cine-i eminescu cerul atunci cînd arunci cu bluza în aer
înainte să mă săruți
nu m-ai ?tiut vreodată
am învățat să-mi cresc moartea pînă face pui trăiesc
aproape de tine am un pisoi de lapte în buzunarul de la piept
mi-am dorit cîteva femei am rămas cu un dicționar
de stări conflictuale cu un sertar de medicamente ?i mersul
?chiopătat de parcă la fiecare pas
a? ocoli fîntîna în care-ți văd chipul de teamă
să nu mă înec
sunt mai trist decît eminescu el să mă judece plîng în vodkă
să mi se pară mai tare o vărs în mare
să mi se pară mai multă plîng
în ochii tăi să nu plîngi tu pentru mine
un bețiv cu bunici în loc de inimă cu mamă în loc de respirație cu iarnă în loc
de dragoste cu dragoste în loc de gînduri ?i gînduri în loc de cei o mie
de cai pe care i-a? sacrifica la picioarele tale
dacă lumea ar fi un bob de strugure a? face-o vin iubito ?i m-a? îmbăta
să-ți trimit vorbă ca un călău soției
că întîrzie la cină
scurt tratat despre fericire
v-am văzut pe toți dorindu-vă o viață decentă, îndestulată.
cum oare ați ajuns la concluzia că asta e o viață bună –
să munce?ti cîte 10-12 ore pe zi ca să plăte?ti creditele
doar ca să te urci într-o ma?ină sperînd că va fi cîndva a ta
cînd nu va mai valora nici măcar cît dobînda?
cum să-ți rupi spatele ca să ajungi acasă să pui pe masa copiilor
produse de la promoție, bunătăți sau specialități încărcate de înlocuitori,
cu gust deformat sau atent studiat,
cum să-ți hrăne?ti familia cu propria boală care te mănîncă încet,
carne ?i suflet?
cum să te bucuri că locuie?ti într-o casă care cîndva
va fi poate a ta, dar atunci vei fi oricum prea bătrîn să-ți mai pese,
de creditele astea care îți permit să te uiți o oră
la televizorul de ultimă generație ce mîine va fi deja depă?it ?i
la care oricum n-ai mare lucru de văzut,
cum să te bucuri de creditele care te fac să răspunzi
la telefonul de?tept, mai de?tept poate decît tine,
fiindcă el nu ?i-a dorit niciodată nimic, iar tu da?
cum să te vinzi pentru iluzia numită bunăstare,
cînd mintea ta e înrobită, trupul la fel,
cum să crezi că mai ai libertate cînd ți-ai vîndut dumnezeul interior
pentru confortul acesta pe care îl nume?ti viață decentă,
o viață pe care o consideri bună ?i te face ?i pe tine să crezi
că e?ti un om bun, unul care pune umărul să fie bine,
tu ?i cu alte cîteva miliarde de oameni buni
puneți osul la tot atîtea nefericiri,
pentru că tot ce ai tu î?i doresc ?i cei care n-au,
la fel cum vrei ?i tu ceea ce n-ai încă, mai mult ?i mai mult
în fiecare zi? omule,
iată iluzia fericirii – sursa nefericirii tale.
România, sunt aici cu tine
sunt aici cu tine,
sunt aici pentru tine
?i n-am nicio putere să îndes
înapoi în vene sîngele,
cum nu pot întoarce
din drum gîndurile celor care au dat ordin
să se tragă ?i s-a tras.
sunt aici la balcon ?i cu mîna ca un porumbel
încerc să aduc lini?te. oricît de albă sau neagră,
mîna nu e pîine, mîna nu poate hrăni ?i degetele
apasă –
cît de hotărît apasă
pe trăgace.
sunt aici cu tine, te duc în brațe la spital
parc-ai fi copilul meu rănit
mă rog zeului din aparat mă rog curentului electric
mă rog tuturor preparatelor chimice
să-ți mai dea o lacrimă
în care să mă văd mai bătrîn cu o oră, cu o zi
cu întreaga viață.
chiar dacă trebuie să o iau de la capăt
prin toate războaiele, revoltele ?i revoluțiile.
ticăitul aparatelor tale bate în tandem
cu inima mea.
sunt aici cu tine lîngă statuia ecvestră din piață
?i cer?im durerea care ne treze?te
la viață.
sunt aici cu tine să îndurăm sărăcia
ca pe-o farsă făcută clovnului plîngăcios
căruia i-au turnat acid în punguța cu apă.
sunt aici cu tine să ne bucurăm de glorie
cum te-ai bucura de o remiză la ?ah
în fața maestrului rus.
sunt aici cu tine
în fața lui dumnezeu ne mărturisim păcatele
?i ne de?ertăm averea. ia doamne cuvintele mele
?i fă fericirea din ele.
cînd frații mei vor grăi
o fericirea neînțeleasă va umple chipurile lor.
iată pîinea noastră,
iată libertatea noastră,
iată iertarea noastră.
?i a?a ne-a dat dumnezeu.
sunt aici cu tine
?i bem coca-cola.
sunt aici cu tine ?i ne ghiftuim cu hamburgeri.
sunt aici cu tine ?i jucăm jocuri de strategie
?tim că ne vine rîndul curînd să aflăm
cum este durerea
durerea îți face ochii puternici
dacă soarele e prea ro?u poți curba lumina cu privirea
cu o comandă scurtă din pleoape
?i
durerea îți face maxilare puternice
poți sfărîma oasele cuvintelor între dinți
pînă cînd se simte dulce pulpa lini?tii
?i
durerea îți face brațele putenice
să poți trage din bătaia pu?tii
necunoscutul căzut lîngă tine
pentru acela?i crez
?i
durerea îți face voința puternică
atît de tare că pieptul face dragoste cu gloanțele ?i
în tine fericirea umblă în pielea goală
?i-ți a?terne pămînt în cear?afuri
?i
durerea îți face plămînii puternici
că poți striga morților pînă te aud spunînd
a meritat să-ți dai sufletul pentru asta
?i
durerea îți face buzele într-atît de puternice
că zîmbetul se ridică ?i rămîne pe buze
sute de ani după moarte
dar nu-ți fie teamă
sunt aici cu tine
?i zîmbetul tău e în limba copiilor no?tri.
potecile pe care am fugit împreună vor fi autostrăzi
războaiele în care am luptat împreună vor fi sărbători
camarazii pierduți în luptă vor fi stelele căzătoare
din nopțile senine de vară
în care ne vom bucura ca doi îndrăgostiți.
să nu-ți fie frică, sunt aici cu tine
ne vom înveli amîndoi cu istoria cu toate că ?tim
că mu?că în timp ce ne mîngîie,
ne fură trupul ?i-l vinde
ne fură viața,
să nu-ți fie frică, sunt aici cu tine
sufletul nu ni-l pot lua
libertatea nu ne-o pot lua
speranța nu ne-o pot înfrînge
cît sunt aici cu tine ?i în timp ce-ți vorbesc
iubirea mea se tope?te în tine
un munte de zahăr un fluviu de miere
?i puțin dor
într-o cană cu lapte.