Poezie
Liviu Uleia

Poeme

Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 / 2014

 Poezie
şi p?strați restul
 
 
CUM AM ÎNCEPUT SĂ MĂ RETRAG CU LITERATURA DIN UMANITATE
 
Eram şcoler şi credeam în adev?r ca într-o carte
O profesoar? mi-a dat peste ochi ca în karate
Dup? care m-a tras tare cu voluptate de p?r
La urm? a venit la mine cu alți profesori
Şi le-a spus c? m? port foarte obraznic
Eu am r?spuns c? brusc m-a p?lmuit
“Minte!” tovar?şa senin? a spus
Apoi iar cu palma ei m-a lovit
“Na s? ai ce spune acum!”
E s?lbatic şi un tâmpit
Eu am zis „Cuum?”
Tovar?şa: „Îhî!”
Ei toți: „Îîî!”
Eu: „Î?!”
Şi de atunci m-am apucat vârtos de scris şi citit!
 
 
ŞI-MI FAC O RUGĂ PRECUM TOAMNA UN RUG ÎN GRĂDINĂ
 
Peste gr?dini exterioare liniştea mea interioar? este st?pân?
Nu doar în mine însumi dar şi în afar? pot fi ca şi o gr?din?
Nu trebuie s? fac nimic altceva decât s? scap de deşi ciulini
E rug?ciunea mea rar? personal? printre instituite rug?ciuni
Voi spune sclipeşte st?pâne în lume frumoasei mele gr?dini
C?ci ea îmi va fi pe p?mântul nebun cu noi doi atâta de bun
Singur şi plin de arome uneori verde alteori putred st?pân…
 
NOAPTEA NU-I MICĂ NU AM CRESCUT SĂ-MI FIE FRICĂ
 
Ci învaț? copiii c? întunericul e r?u
Ca şi cum ei n-ar creşte în patul s?u
În aşternutul nopții creştem cu toții
Ne ruşin?m de noapte şi-al ei lapte
Şi noaptea ne primeşte mereu la ea
Cu noi niciodat? nu pare a se ruşina
Dar peste tot v?d copii monovalenți
Crescuți de becuri umane între pereți
Sunt un copil al întunericului oricum
Nu îmi trebuie predici de larg consum!
 
 
SCUZELE UNUI MIC LAC
 
Ați v?zut cum marea las? resturi pe-ale sale maluri
Tot aşa îmi refuleaz? mintea mea ce naşte valuri
Şi arunc? în afar? gunoiul zvârlit într-însa
Ca şi-un lac sclipind în soare care limpezindu-mi-sa
Iar de lacului vreodat? spre-a sa bun? limpezire
I-e prielnic? furtuna îmi cer scuze omenire
De-a furtunii mici stârnire
Tu oricum în mare parte
Ai destul? nesimțire!
 
 
…PĂSTRAȚI RESTUL!
 
Schimb?m mult mai puțin decât ne imagin?m
Precum curge vin din caraf? în lume ne scurgem
Şi ne bem dar singura mare realizare e s? fuzion?m
Deplin vei tr?i simțind c? a te contopi cu totul este a fi
Iar restul r?mâne f?cut doar din amân?ri ca nişte lumân?ri
Oricât de atr?g?toare o amânare r?mâne o stare
Feriți-m? demoni de satisfacția vieții în burduf fermentat?
De mulțumirea de sine pe care o simt fizicienii ca şi poeții
Magia cea neagr? nu era inițial rea ci din materie întunecat?.
N-AM SĂ STRIC VISELE CU REALITATE!
 
Neodihnit s?tul de toate
S-a apucat pe sine de toarte
Şi s-a umplut cu ce-a fost mai bun
Din visele sale ca ghiuleaua în tun
Apoi s-a b?ut nițel furios
Ca un tunar ce soarbe focos
Şi-aprins cu focosul acela din sine
A tras un foc ce-a r?mas o minune
C?ci n-a f?cut în exterior multiple f?râme
Ci a lovit în interior ultimul zid s? d?râme!
 
 
ÎNTRE UN ȚIPĂT ŞI TĂCERE ÎMI VĂRS NĂDUFUL CU PLĂCERE
 
Sunt momente când abia deschid gura ca s? vorbesc
Şi scârbit conchid c? destul timp s-a vorbit degeaba
C?ci uitate tot pier prețioasele cuvinte ce se d?ruiesc
Tr?im diferite satisfacții tehnice avansat? ne e graba
Îns? r?mânem la fel de-napoiați lenți pe cerul sufletesc
Un cer noros şi jos pân? unde ne ştim strada groapa
C? alteori îmi vine s? strig parc? pentru a alunga nori
Cu tunetul vocii mele sup?rate de mult prea multe ori
Pentru c? raze au coborât delicate cu ai cuvânt?rii fiori
Luminând ale oamenilor capete de-a lungul mileniilor
Dar ei m?rş?luiesc mai departe la fel de surzi apoi mor
Eu m?car nu voi muri fiindc? sunt o isteric? nescris? carte…
 
 
DIN CÂND ÎN CÂND UN BĂIEȚEL ÎN AL MINȚII BORDEL
 
Inocența-mi m-a încântat şi când am fost mințit ori tr?dat
Din propria-mi mizerie cu inocenț? m-am ridicat şi sp?lat
Pot înv?ța aproape orice şi aş putea funcționa ca un aparat
Doar inocența m? face s?-mi simt profund? incompetența
Şi lipsa mea de pricepere în a r?mâne inocent m? dezgust?
Îns? constat c? mulți nepriceperea asta cu pl?cere o gust?…
 
O lume întreag? se joac? azi cu sine îns?şi de-a psihologia 
Orice bab? stricat? le d? copiilor lecții de viaț? la televizor
Eu vreau inocente s?-mi fie şi nebunia precum beția orgia
Minunându-m? ca un copil s? privesc în adâncul din viitor
Şi s? nu m? las prad? farmecului b?trânesc al înv?ț?turilor
Refuz orice sfat care sare peste inocentul meu suflet uşor!
 
 
VERTIJUL DE SUB COLIBA BEȚIVULUI ATOM
 
În vise oric?rui om îi e clar? o alt? forț? molecular?
Când voi strânge destul avut şi totuşi nu voi fi pierdut
Adic? sub experiențele avute vor r?mâne cânturi t?cute
Îmi voi construi o vil? cu mai multe etaje dar doar în jos
Ca o org? subteran? subtil? sub un vechi hogeac r?pciugos
Tot mai puțin mundan? pe m?sur? ce în ea te scufunzi furtunos
 
La fundul vilei or s? se sting? ultime ecouri de dram?
Sus la vedere pe strad? va fi pivnița cu a lumii pastram?
Iar jos de tot soarele o lume de drumuri îmi faț?-mi va pune
Şi-acolo atomii într-o alt? form? se vor dispune puşi pe glume!
 
 
ÎNCĂ O DATĂ MAI CLAR DESPRE ARTĂ
 
S? fim cinstiți: neînțeleşii solicitanți vizionari artişti poeți
Sunt singuri ca str?inul petrec?reț r?mas f?r? talanți în gar?
În timp ce pe-nst?riții promiț?tori care sunt siguri delincvenți
O-ntreag? lume pl?tind pentru sinistrele lor glume-i înconjoar?
Desigur pân? când vizionari artişti sau ingineri visând ca şi poetul
Fac bine şi se vând atunci ei câştigând de-aproape peste tot respectul
Atâtor oameni care la fel de sigur nu prea ştiu rostul coloanei din spinare
Şi nici de ce ea are la cap?tul de sus lumina cerebral? c?ci iat? ei se pare
În noad? au mai multe prezenț? encefal? doar c? nu dau din coad? p?cat
C? nu o au ar fi uşor aşa de-i întâlneşti ca pe m?sura lor s?-i prețuieşti!
 
 
CE LUME FRUMOASĂ PE DOS ÎNTOARSĂ
 
Orice se poate spune despre mine dar nu c? n-am sfidat o-ntreag? lume
Lumea de reguli de la care m? abțin când scriu iubesc blestem beau vin
O lume ce tr?ieşte pe un noian de crime şi crim? mai departe îşi doreşte
Ca din soldatul aruncat în lupt? din cei ce sunt curați o lume se înfrupt?
Acum având mai multe atrocit?ți permise când vorba îi de suflete ucise
Ca pe statui din marmuri luminoase ne-am îngropat lumina sub angoase
Aceast? lume îmi va zice: Hai sictir c? ai ajuns şi tu ca mulți în Cimitir!
 
 
UN ȚÂNC O BABĂ ŞI-O LUMINĂ
 
Pe când eram copil de-o şchioap? dormeam vegheat de-o mic? lamp?
Pe care-o aprindea bunica s? ne alunge toat? frica
Eu n-aveam fric? de vedenii ea n-avea team? c? m? sperii
Era o lamp? cald? mic? lâng? un prunc şi o bunic?
Iar pentru mine o lumin? în miez de veac lucind str?bun?
Acuma eu nu m? mai tem îns? în somn adesea gem
Ştiind c? lumea nu prea are lumini str?vechi şi protectoare
Ce stau în inimi ca mic soare din camere interioare.
 
 
PĂRĂSIND ACEASTĂ CIVILIZAȚIE S-AR PUTEA SĂ SIMT SATISFACȚIE
 
Am fost un copil şocat când am aflat ce mizere sunt atr?g?toarele țig?neşti acadele
Dar acum lumea întreag? pare orientat? spre a deveni de aşa produse preocupat?
Maturi copii cu sordide bomboane şi juc?rii de la medicamente pân? la filosofii
Maşini de lux şi cariere toate se preg?tesc în c?zi mizere disimulând pl?cere
Şi dulciuri astfel c? se va tr?i într-o mare aglomerare de bâlciuri prospere
De la loterii pân? la avansate chimii va fi o joac? orbeasc? general?
A unui soi inedit de civilizație cu b?trâni perverşi imitând copii
Pe care o voi p?r?si regretând ce mult s-a uitat adev?rul curat 
AL LUI A FI.
CÂND CINEVA LA MINE ȚIPĂ:
 
“CE VREI SĂ FACI CU VIAȚA TA?”
R?spund: „Eu sunt doar o OMIDĂ
Având un FLUTURE în ea
Şi mi-ar pl?cea ca cât mai des
S? fiu PROFUND dar şi INTENS!”
Zice: „P?i cu intensitate
Tr?iesc şi eu adesea frate!”
Zic: „Poate! Îns? nu PROFUND!”
Zice: „Ce vrei s? zici cu-acest cuvânt?!”
Zic: „PE CÂT DE SUS SĂ FII LA FUND!”