PE PICIOR DE PLECARE

Nu ?tiu ce vor înțelege judecătorii din această declarație. Am încercat să fiu cît mai obiectiv ?i să las la o parte impresiile personale. În realitate, eu revăd un spînzurat în lumina albăstrie a neonului. O pată cenu?ie, alungită, agățată în mijlocul camerei. Nu-i văd fața, însă ?tiu că e Dudu. Apoi disting ni?te carabinieri, probabil fac o anchetă. Încerc să revăd filmul alert ?i e ca ?i cum un clarvăzător ar încerca să facă lumină într-o împrejurare ?i nu ar deslu?i decît ploaie, moarte ?i sînge. Dacă nu voi reu?i să-mi amintesc exact cum au decurs evenimentele, nimeni nu va putea susține că am mințit cu o iotă măcar. Sau că, fiind de rea-credință, am încercat obstrucționarea onoratului tribunal. 

Privesc Bucure?tiul prin fereastra biroului în care îmi scriu declarația. Afară e senin, o zi de luna mai cu multă lumină. E trecut de ora unsprezece, adineaori un ceas de perete a semnalat ora exactă. În teii din fața ferestrei ciripesc vrăbii, apoi sirena unei ma?ini se aude pe bulevard. Îmi ridic ochii spre cerul albastru cu pete alburii, ascultînd cum sunetul cre?te. ?i, dintr-odată, tabloul se întunecă ?i mă regăsesc în aceea?i ploaie mohorîtă din Roma. Din adîncuri se încheagă o ambulanță care intră treptat în prim plan cu sirena urlînd asurzitor. Este clipa cînd din morți se ridică Pamela. 

Treaba cu înviatul din morți e ceva mai încurcată decît ne-o spune Biblia. Potrivit Sfintei Scripturi, învierea s-ar rezolva simplu, ca ?i cum ai spune: „Sesam, deschide-te!” Iisus a strigat: „Lazăre, vino afară!”, iar mortul a ie?it cu mîinile ?i picioarele legate cu fî?ii de pînză ?i cu fața înfă?urată cu o maramă. Apoi Iisus a spus celorlalți: „Dezlegați-l ?i lăsați-l să meargă!” În cazul Pamelei, nimeni nu poate spune cu mîna pe inimă cum s-au petrecut lucrurile. Eu ?i mai puțin pot fi exact. Eram străbătut de frisoane după frigul ?i umezeala din acea zi, iar imaginea lui Dudu spînzurat mă zdruncinase serios. La toate astea, se adăugau un whisky ?i somnul mole?itor de după aceea. Drept urmare, m-am trezit într-o stare confuză.

Rețin că mi-am ie?it din fire ?i m-am luat la harță cu Levi. Intenționam să-i smulg mustața falsă ?i m-am repezit la el, numai că ne-au despărțit carabinierii. Am avut noroc cu Adi, probabil macaronarii îmi puneau cătu?e. Devenisem violent, recunosc, dar nu reu?eam să-mi țin nervii în frîuvăzîndu-l pe feciorul ăla de lele cum î?i bate joc de orice ?i scapă basma curată. ?i taică-su a fost o scursură de om de nu s-a pomenit ?i nu ?tiam să fi trecut prin bulău, de?i merita să înfunde pu?căria de cum ?i-a primit buletinul de identitate. Ocna l-ar fi protejat cumva, măcar n-ar fi avut ocazia să facă nelegiuirile pe care le-a săvîr?it, pînăcînd s-a asfixiat în propria osînză.   

În sfîr?it, a intervenit Adrian care m-a scos din ghearele carabinierilor. ?i, totu?i, nu reu?eam să mă lini?tesc. Eram în aceea?i stare de surescitație, deci nu pot spune precis cînd am văzut-o pe Pamela. Din discuții, dedusesem că bestia de Dudu îi sucise gîtul, deci Pam n-avea cum să apară în carne ?i oase ?i să se fîțîie acum prin tabloul meu. De fapt, încercînd să descîlcesc imaginile ce mi se bulucesc în minte, îmi dau seama că nici nu pot localiza precis descinderea Pamelei în nebunia acelei zile. În declarație am notat sec: „Nu mai rețin în ce împrejurări, am aflat că Pamela fusese rănită de ni?te tineri motocicli?ti ?i mi-am dat seama că mă aflam în eroare cu privire la persoana ucisă de Dudu: victima nu era Pamela.” Mi s-a părut corectă formularea. Nu puteam adăuga nici un detaliu decîtfantazînd. 

Socotind la rece, cred că am procedat just debarasîndu-mă de avalan?a de percepții ce mă asalta din trecut. Iată, există o aglomerație de indivizi, unii îmbrăcați în uniforme de carabinieri. Se înghesuie toți spre ambulanța cu sirena pornită, care se află în spate. Nu înțeleg ce se petrece, apoi brancardierii o poartă pe Pamela spre salvare. E plină de sînge ?i ține morți? să scape. Se zbate ?i tot încearcă să sară de pe targă, țipînd după Levi. Nu ?tiu unde sînt Levi ?i băieții, însă de îndată îmi aduc aminte că Dudu s-a spînzurat. Ceva nu se leagă. Este momentul cînd se ive?te iar polițistul Adi. Buldogul zice scîrbit: „Ce nemernici! Nici fasci?tii nu făceau a?a!” De?i nu-mi spune careva clar despre ce-i vorba, înțeleg că trei tineri motocicli?ti i-au tăiat urechile Pamelei. Nimeni nu ?tie de ce.   

Sau poate că evenimentele s-au petrecut puțin altfel. Interogatoriul cu Levi a continuat, iar acelarăspundea în doi peri ?i zîmbea flegmatic, pînăcînd unul dintre carabinieri ?i-a ie?it din pepeni. ?i a izbucnit în limba lui într-o scurtă expunere pe care un novice ar traduce-o astfel: „Cum, vacanfulla mă-si, pițigoiul ăsta î?i bate joc de noi?! Hai să-i ducem la secție, de ce pierdem timpul aici?!” ?i cît ai zice pe?te i-au în?făcat pe amîndoi, de?i Secărică se jura pe mormîntul măicuței lui că n-a ucis pe nimeni ?i e curat ca lacrima. Jurămintele lui nu i-au impresionat pe jandarmi ?i la iuțeală i-au încătu?at unul de altul. Eu discutam ceva cu Adi ?i pentru prima oară în viață mi-am dat seama cît de important este să te bucuri de protecția unui polițist. Nimeni nu s-a legat de mine. Numai că, din păcate, eram nevoit să părăsesc locuința în care se aflau sute de sticle cu whisky, deoarece băieții urmau să pună sigilii.  

În treacăt, Levi mi-a strigat: „Lasă prostiile ?i du-te după Pamela, tataie! E-n Gara Termini. Eu scap rapid de ă?tia ?i vin acolo.” Mi-am dat seama că sărmanul Levi sărise de pe fix. Cu toată agitația ?i hăituiala, nici nu se putea altfel. M-am uitat cu subînțeles spre Adi, repetîndu-i cu u?or accent zeflemist că Levi vrea s-o caut pe Pamela! Mă gîndeam că nu auzise rugămintea. Însă pe fața pătrățoasă a lui Adrian nu se putea citi nimic. Trebuie să fie plo?nița aia pe care o poartă după el ca să cer?ească, spuse neutru. Înnebunise ?i ăsta? Ce naiba se întîmpla acolo? L-am întrebat: Păi, n-a… nu i-a sucit gîtul ăla?! De unde s-o iau? Polițistul, culmea, nu înțelegea cine ar fi putut s-o gîtuie pe Pamela. Răspunse interogativ: Cine să-i rupă gîtul? Cum să-ți pui mintea cu o matracucă? Nu-ți ri?ti aiurea libertatea? 

Parcă jucam într-un film cu tîmpiți. Eram încă tehui de cap, însă mi-am dat seama că la mijloc e o neînțelegere. De?i n-am insistat să-l întreb, Adrian a priceput de îndată. Nu degeaba era polițist. Dudu frînsesegîtul unei fete de-a lui Levi, care î?i găsise alt pe?te ?i nu-i mai plătea lui dreptul, m-a lămurit acela. Se pare că Levi intenționase s-o sperie pe fată sau să-i facă o mică operație estetică din bisturiu ?i să-i lărgească gura pînă la urechi, nu mai mult. Numai că bestia de Dudu, din joacă, i-a frîntgîtul. Treaba asta n-avea legătură cu Pamela, de unde am mai scos-o? Chiar nu-mi dădeam seama. A?a mi se păruse că s-au petrecut lucrurile. Nici nu mă puteam concentra, amintindu-mi cu repulsie că acela?i blînd Dudu intenționase să se joace ?i cu mine. Îi plăcea lui să se joace cu gîturile oamenilor.  

Una sau alta, oricum Levi o băgase pe mînecă de astă dată. Nu mai avea cum să scape de carabinieri cu una, cu două. ?i cum speranța de a fi cazat pe degeaba se dusese pe apa sîmbetei, nu-mi rămăsese decît să mă întorc în Gara Termini. De acolo plecau trenuri spre aeroport. De acolo începea lumea largă. Dar ce mă făceam cu balabusta de Pamela? Unde s-o duc? Cred că era învățată să doarmă prin gări, nu asta era problema. ?i probabil scotea ceva din cer?it, încît nu mă costa întreținerea ei. ?i totu?i, ceva nu-mi pica bine. Numai căutînd-o ?i era ca ?i cum mi-a? fi asumat grija ei. Cui puteam s-o pasez? Nici Secărică nu scăpa u?or din ghearele carabinierilor. Mi-o luam pe cap pentru multă vreme.   

Îmi făceam socotelile astea în timp ce încercam, tot întrebînd printre trecătorii indispu?i, să dau de Gara Termini. Ploaia se mai potolise, însă printre ziduri pluteau nori grei, alburii. Nu mă hotărîsem cum să procedez, mergeam pe mînaîntîmplării. Cum o da Domnul. Lăsînd la o parte scenariile prăpăstioase, puteam totu?i să mă gîndesc la o afacere. Ceva în domeniul rentabil al cer?etoriei. Începeam cu Pamela deocamdată ?i cu timpul a? mai fi găsit cîteva figuri. Mă puteam gîndi la o mutare de efect aducînd-o pe Coloneleasă. Astea două vaci bătrîne ar fi putut face treabă bună împreună. Dimineața le-a? fi scos la produs, iar eu îmi puteam vedea de treburi. Ha, ha, ha!

 Deja îmbogățit din cer?etorie, am reu?it să ajung în Termini. Aici am avut reprezentarea exactă a de?ertăciunii visurilor ?i amăgirilor de acest fel. Niciodată închipuirile astea nu devin realitate. Numai cît m-am apropiat de gară, că am ?i auzit semnalele salvării. În continuare, se derula exact filmul descris mai sus. O aglomerație de indivizi, iar brancardierii o duc pe Pamela spre ma?ină. E plină de sînge ?i aflu că trei tineri motocicli?ti i-au tăiat urechile. Deocamdată nu mă mai pot bizui pe Pam. Salvarea se îndepărtează urlînd prin ploaie ?i-mi dau seama că planurile mele s-au dus de rîpă. Rahat.  

M-am uitat pe un tabel, trenuri spre FiumicinoAeroporto erau tot la jumătate de oră. Părea cam devreme s-o pornesc într-acolo, aveam avion spre Bucure?ti abia în seara următoare. Venisem în Gara Termini s-o caut pe Pamela, cu toate că n-a? putea spune pentru ce o căutam. Făceam de cîtva timp gesturi necugetate sau măcar gratuite. Acceptînd că a? fi reu?it să iau legătura cu ea, cum a? fi acționat? Habar n-am. Locul ei era alături de Levi ?i Secărică, în beciurile carabinierilor.

 Mă rog, am ajuns în Termini fără să mă gîndesc la plecare. Nici nu făcusem pregătiri pentru asta, îmi pierdusem ziua printre potlogari, sinuciga?i ?i carabinieri. (…)Stăteam dus pe gîndurilîngă tabelul electronic pe care era afi?at mersul trenurilor ?i dintr-odată l-am văzut apropiindu-se. Nu aveam îndoială, de fiecare dată îi ghiceam fără gre?. Se tîra sprijinindu-se într-un ciomag, precedat de un miros iute ?i aprig de pi?at. Cam toți se fereau din calea lui, de?i se milogea în italiană. Deslu?eam ceva cu pieta un povero. (Nu ?tiu cine îi pregăte?te, dar cer?etorii români sînt la înălțime prin toată Europa.) Vocea îi era tăioasă, enervantă din cale afară. Sînt de la natură înțelegător, însă cu dragă inimă i-a? fi băgat un călu? în gură, numai să scap lumea de zbieretele lui. Cred că sosise într-un transport de curînd, încă mirosea a Dîmbovița. (Din cînd în cîndsînt adu?i alți indivizi din rezerva de cadre, urmărindu-se eficientizarea activității.) Părea totu?i destul de relaxat, probabil făcuse o lungă practică în țară. 

Era artist, nu puteai să spui că nu. Îmbrăcat într-un balonzaid jegos de culoarea vîntului turbat ?i cu o pălărie pleo?tită, părea atunci scos dintr-un container de gunoi. Dar arta lui se exprima în mi?cările trupului. Se deplasa avîntîndu-?i toiagul în față, încît puteai crede că se va desface în bucăți. Executa cu mult me?te?ug o succesiune de mi?cări care sugerau dezarticularea trupului. Asta presupune exercițiu ?i probabil că de la o vîrstă fragedă țiganii sînt nevoiți să facă antrenamente asidui, întocmai ca ?i gimna?tii. E vorba de ani de munca, probabil. Pîinea se cî?tigă greu, degeaba se crede altceva. Au o condiție fizică de invidiat. 

Pentru a testa capacitatea de reacție ?i viteza pe care o poate atinge un asemenea cer?etor schilod, s-a făcut un experiment rămas celebru. Milogul a fost pus să traverseze strada pe zebră, tîrîndu-sealături de alți trecători. În acel moment un camion cu gabarit depă?it s-a apropiat în mare viteză claxonînd asurzitor. Toți trecătorii au început să fugă țipînd. Cum credeți că s-a salvat infirmul? Simplu. Fără să ezite o secundă, ?i-a aruncat cîrjele la subsuori ?i a țî?nit spre celălalt trotuar cu o viteză ce i-ar fi făcut invidio?i pe mulți sprinteri.  

Figura individului era inexpresivă, în ochi nu i se putea citi nimic. Era ca ?i cum ai fi privit în două băltițe cu apă murdară. Pe frunte avea o excrescență cît un ou, purta mustață slinoasă ?i cîteva fire de păr îmbîrligate în barbă. Cîndzîmbea, trăsăturile aspre păreau să se destindă ?i figura de cretin se umaniza. Era un cî?tig efemer, pentru că imediat pe fața lui se deschidea o groapă întunecoasă, oribilă, cu cioturi înnegrite înfipte în maxilare. De la distanță te izbea un miros pestilențial de putreziciune ?i băutură proastă. 

Nu făcea discriminări ?i m-a abordat cu povero ?i pieta, jumătate din vocabularul pe care reu?ise să ?i-l însu?ească deja. L-am rugat să vorbească frumos cu mine ?i să nu mă mai ia cu baliverne. Atunci a zîmbit ?i m-am umplut de oroare. Nu s-a pierdut cu firea, nici pomeneală. Plin de optimism, a insistat ?i pe române?te să-i dau un ban. Îi era indiferent dacă îi dădeam euro sau lei, mi-a lăsat libertatea deplină de-a alege. Din păcate, nu ?tiam să mai am lei române?ti ?i nu era locul potrivit să-mi scociorăsc prin portofel. Iar de euro aveam ?i eu nevoie ca de aer. Am ridicat din umeri ?i l-am întrebat dacă a auzit despre Pamela. ?tia, bineînțeles, ce s-a întîmplat. Dacă ar fi pus el la calea treaba asta, nu putea fi executată mai bine. Scăpase de un concurent redutabil, m-a asigurat cu cinism. Cu glas pițigăiat, a spus: Asta îmi lua pînea de la gură, domnu’.  

Din vorbă în vorbă, am aflat că, a?a cum bănuiam, fusese adus de cîteva zile în Italia. Era din Pa?cani de loc ?i se săturase să tot umble prin trenuri cu mîna întinsă. Îl cuno?teau toți călătorii care circulau cît de cît regulat pe ruta Suceava – Bacău– Bucure?ti ?i nu mai scoteau bani din buzunare. S-a văzut nevoit să ia în calcul un stagiu la Roma, de?i avea o pirandă într-o mahala din Pa?cani la care ținea ca la ochii din cap. ?iganca n-ar fi refuzat să-i facă o ?atră de puradei, însă era păzită cu stră?nicie de taică-su, un buliba?ă violent ?i putred de bogat. Dacă ar reu?i să facă rost de ceva mălai prin Roma, ar avea altă trecere în fața balaurului. Se recomandă Sandokan, însă amicii îi spuneau Postcardu, preciză.   

M-am interesat cu ce a venit în Italia, gîndindu-mă că poate am ocazia să plec mai repede. Nici o ?ansă. Fusese adus cu un Oltcit de pe vremea lui Mihai Viteazu, o rablă care abia s-a tîrîtpînă la Treviso, zdrăngănind din toate încheieturile. Au fost nevoiți s-o abandoneze în lunca unui pîrîu ?i au luat mai departe autobuzul. Părea puțin probabil ca ?oferul să pornească înapoi cu aceea?i rablă, în caz că ar mai fi găsit-o acolo. Sandokan credea că omul va schimba culoarea vreunei ma?ini indigene ?i îi va face cîteva ajustări la caroserie, preschimbîndu-i apoi domiciliul în Dolhasca. Dar nu-mi putea oferi alte amănunte.

?i-a dat seama că î?i pierde vremea pălăvrăgind cu mine ?i s-a pus în mi?care, înaintînd prin mulțime spre peron. M-a abandonat dintr-odată, fără să-mi ureze drum bun sau ceva. Eram fiecare pe cont propriu. Plecarea intempestivă a cer?etorului mi-a sporit deprimarea de care mă simțeam cuprins. M-am luat după el. Ei, prietene, am strigat, ce noutăți mai sînt prin țară? Sandokan m-a privit ca ?i cum l-a? fi întrebat ceva despre mecanica cuantică sau despre pulsari. Ce face Pre?edintele? am insistat. Mi-am dat seama că întrebasem ca ?i cum m-a? fi interesat despre un prieten, Dorel Cutare cum o mai duce? Dar omul n-a sesizat nici o neregulă. Pre?’dintili? reluă întrebarea. Am dat din cap. Sandokan făcu o grimasă confuză. N-am priceput ce dorea să spună. Apoi î?i dădu capul pe spate ?i-?i aruncă mînastrînsă deasupra gurii. 

Mă rog, îmi terminasem treburile prin gară, venise momentul să-mi caut un pat pentru noapte. Nu cuno?team bine împrejurimile ?i m-am decis să merg pe mînaîntîmplării, cum procedam deseori. Mă simțeam aiurea după faza cu Pamela. Mă stăpînea un sentiment confuz de insatisfacție ?i din alte motive, multe ?i vagi. La toate astea se adăuga mesajul bătrînei mele, care îmi cerea să mă întorc de urgență. Nu folosise termenul ăsta, însă răzbătea de dincolo de cuvinte. Probabil se întîmplau lucruri grave. Katy î?i rezolva singură problemele, pentru nimic în lume nu ar fi solicitat ajutor. Acum însă părea îngrijorată.    

Mă strecuram printre trecători cu gluga trasă pe cap, de?i ploaia se calmase ?i burnița abia sesizabil. Din cînd în cînd aruncam priviri spre u?ile imobilelor. Am intrat pe prima u?ă de hotel, o ?andrama de două stele. Tariful convenabil pentru o cameră însemna un argument convingător. Eram obosit după peripețiile de peste zi, n-avea sens să mai umblu aiurea după alte oferte. Recepționerul, un năsos cu favoriți albi ?i păr grizonat, mi-a dat să completez un formular. S-a arătat foarte amabil cînd ?i-a dat seama că sînt român. Aaa, romani, romani! Astea sînt bune omeni, te treaba.Eu mers la Romania cînd un amico achizitotereno in Moldavia, m-a informat. Cea mai buna țara de peste tot. Omeni bune e vino buna. Oo, e di Costanța m-am dus. Gagice! Ha, ha, ha!  În sfîr?t, întîlneam un italian entuziasmat de noi. 

Din păcate, nu aveam dispoziție pentru taclale ?i m-am retras imediat în camera 13 de la primul etaj. După ce m-am dezbrăcat ?i am făcut un du? fierbinte, am deschis televizorul. Era o vechitură ordinară, dar am reu?it totu?i să prind un post cu ?tiri. Speram să transmită ceva din țară, de?i n-aveam idee dacă viscolul de care aflasem în urmă cu cîteva zile nu pusese capăt manifestațiilor. Sau dacă nu cumva, mi-am spus, venise primăvara cu păsări ?i floricele, ?i-au încins cu toții o horă de la munte pîn’ la mare. Nu ?tiu de ce îmi venea să glumesc. Sau era numai un fel de haz de necaz. Din păcate, se dădeau imagini dintr-un ora? acoperit de munți de gunoaie, părînd secvențe dintr-un film de groază. În cele din urmă am înțeles că filmările fuseseră făcute prin Napoli, în urmă cu numai cîteva zile.

În timp ce urmăream imaginile de pe micul ecran, mi-am scos laptopul din rucsac. Exista conexiune Wireless ?i am început să-mi verific po?ta electronică. Nu ?tiu de ce aveam emoții sau era numai o u?oară agitație la gîndul apropiatei plecări. Katy îmi scria din nou că omul angajat de ea dăduse peste Matei într-o tabără paramilitară din apropierea cătunului Gorun. Acolo erau antrenați oamenii puterii. 

Surprinzător totu?i, Katy mă sfătuia de astă dată să nu mă întorc imediat. Se întîmplau lucruri ciudate, intensificîndu-se teroarea împotriva opoziției care nu înceta manifestațiile prin viscole ?i ger. Puterea începuse să dea semne de slăbiciune, însă pe măsură ce înregistra pierderi, devenea tot mai violentă. Lovea cu disperare. Coloneleasa ?i complicii săi păreau să fi turbat de-a binelea. Continuau să mă atace în presa locală ?i pe bloguri, reluînd vechile insulte ?i calomnii. Acela?i terci infect, veninos. Nu trebuia să-mi fac probleme, m-a asigurat bătrîna, nimeni nu dădea doi bani pe zoaiele alea. Însă prezența mea fizică i-ar fi iritat ?i mai mult. Băiete, îmi scria Katy, ă?tia se dedau la atrocități în ultimul timp. Oameni din opoziție dispar fără urmă, de parcă i-ar înghiți pămîntul. Peste cîteva zile sînt descoperiți mutilați, fără să ?tie măcar ce li s-a întîmplat. Li se injectează probabil droguri, bănuia Katy. Nu era momentul să mă întorc. 

Mesajul de la Anca m-a pus pe gînduri ?i mai mult. Se pare, îmi scria, că în Bucovina se petrec minuni. Nu degeaba se spune că pe acele meleaguri va fi noul Ierusalim, Dumnezeu î?i face deja lucrarea. El nu bate cu ciomagul, este o vorbă. Ce vrea să spună? Colonelesei i s-au uscat degetele de la mîini, falangele i s-au răsucit ca vrejurile de fasole ?i au început să-i cadă, iar dedesubt îi cresc gheare. Asta n-ar însemna mare lucru, o infirmitate la mîini poate fi ascunsă cu ni?te mănu?i ce pot fi purtate iarnă ?i vară. Partea spectaculoasă a metamorfozei era la față. Se zvonea că figura a început să-i iasă puternic în relief, căpătînd trăsăturile unui bot de cîine. Surse oculte confirmau că tipa căpăta tot mai mult înfăți?area unei cățele. Nu mai ie?ise în public de cîtevasăptămîni ?i nimeni nu putea spune unde stătea ascunsă. Dar continua să lovească în opoziție prin locotenenții ei. Turbase parcă. 

?i Anca mă sfătuia să nu mă întorc. În acest moment părea cam periculos. Nu am răspuns la nici unul din mesaje. Era prea tîrziu să mai dau înapoi. Simțeam chemarea ținutului în care locuiam de o viață. Asta mă făcea invulnerabil. Nu mă temeam de toate cățelele turbate din lume. ?i apoi intervenise povestea cu Matei. Trebuia să aflu ce s-a întîmplat, copilul avea nevoie de ajutor. Speram să-l smulg din ghearele Colonelesei cît mai curînd. ?i să i le tai pînă la carne. Asta ar fi reu?it s-o mai umanizeze. Nu mă bucura transformarea pe care o suferise, însă era de a?teptat. Acum lumea avea să-i cunoască adevărata față. Nu era nevoie de altă răzbunare. 

Îmi venea să rîd. Plimbîndu-mă prin cămăruța înghesuită, am simțit nevoia să-mi dau drumul. Mă cuprinsedintr-odată un sentiment de exaltare. Înțelegeam că trebuia să fie ceva legat de metempsihoză ?i nu se putea face nimic.Toți doctorii din lume erau neputincio?i pentru că schimbările ireversibile din organismul ei nu țineau de medicină. Într-o viață anterioară fiecare om a fost un animaloarecare. Îți poți da seama de acest adevăr dacă le prive?ti cu atenție figurile. Unul seamă cu un ?oarece sau cu o gînganie, altul are figură cabalină sau bovină ?i tot a?a. Fiecare figură aminte?te de un animal sau de vreo altă viețuitoare. Asta în funcție de ființa din care s-a reîncarnat la na?tere individul respectiv. 

Uneori se constată o incompatibilitate flagrantă între ființa umană ?i animalul pe care s-a grefat. Nu se reu?e?te desprinderea din vechiul corp ?i individul continuă să se manifeste ca animalul care a fost anterior. Gena umană este practic respinsă de tulpina animală. Caracterele acestuia încep să iasă cu tot mai multă evidență la suprafață ?i treptat exemplarul începe să guițe, să latre, să mugească etc., redobîndind în timp înfăți?area din viața anterioară. În lungul drum spre Nirvana, asta înseamnă un e?ec ?i deci omul va fi nevoit s-o ia de la capăt. 

Era ?i o altă explicație, cumva empirică. Se spune că tot lătrînd ?i lătrînd de atîta timp s-a îmbolnăvit de turbare ?i boala î?i creează propriul receptacul în care să poată evolua. Mai există o idee exprimată în zicala omului de rînd, precum că dacă te porți ca o scroafă, scroafă ajungi, dacă latri ca o cățea, cățea devii ?.a.m.d. Deci nu se petrecea nimic deosebit.    

 

***

 

Se făcuse noaptea cînd am coborît din tren în Fiumicino. Peste zi am umblat aiurea prin Roma. Mă întîlnisemîntîmplătorcu un tip din Bucovina, un tînărplin de voio?ie, zvelt, cu păr negru ?i sîrmos. Omul agățase o italiancă de vreo patruzeci ?i ceva de ani, care i-ar fi putut fi cu puțină indulgență mamă. Femeia avea figura descompusă de băutură, nasul ro?u ?i o vînătaie la frunte. Arăta jalnic ?i bodogănea tot timpul pre limba ei. Ionel însă era simpatic ?i larg la inimă pentru că, dacă doreai neapărat, îți dădea Colosseul sau Arcul lui Titus, după cum îți cerea inimioara. În sfîr?it, am umblat cu ei ore în ?ir ?i am băut grappapînă mi s-a urcat la cap. Ionel era învățat cu votca proastă ?i grappa i se părea apă chioară. N-am reu?it să țin ritmul impus de Ionel.Însă Francesca, slăbătura cu nasul ro?u ?i cu zgîrîituri pe meclă, îl secunda cu mult entuziasm. 

Nu ?tiu cum, am ajuns într-o speluncă unde Fran era cunoscută ca un cal breaz. Tipa reu?i să prindă o masă într-un colț, ceva mai ferită de priviri indiscrete, ?i preluă inițiativa petrecerii. Scoase de sub pardesiul jegos sticla de care făcusem rost dintr-un mercato ?i o asaltă de una singură. Nemulțumit, Ionel îi confiscă butelca ?i trase cîteva guri cu sete. De îndată l-a prins flama ?i a început să cîntecît îl ținea gura despre Bucovina mîndră floare ?i plai cu dor, tot chestii din astea. N-a durat mult pînăcînd a apărut un barman ro?cat ?i cu burta umflată, de?i nu părea obez. Individul gesticula furios arătînd u?a. Era evident că nu-?i dădea seama de înalta valoare artistică a folclorului românesc ?i chiuiturile lui Ionel nu-l încîntau. Din cîte am băgat de seamă, chiar îl scoteau din sărite. În plus, individul avea ideea fixă că în spelunca aia clienții trebuie să bea numai spălăturile oferite de el, accesul băuturilor din afară fiind strict interzis. N-a fost chip să-l domolim, de?i femeia ascunsese sticla în desuurile ei intime.

Am ajuns iar în burnița de afară ?i un timp ne-am plimbat, făcînd din cînd în cînd mici escale pentru cîte o du?că. Nu reu?eam să mă despart de ei. Ionel însemna o părticică din sufletul bucovinean. Nu era bețivanul care golea sticle pe stradă, în el stăruia o fărîmă din Bucovina. Acel templu rezonînd de muzici, prin care se aude uneori cîte o fluierătură. O pădure de fagi cu destule uscături. Acolo oamenii muncesc din greu întreaga săptămînă pentru ca sîmbăta seară să se bucure de o beție stra?nică. Bucovineanul î?i înjură nevasta, însă o iube?te ca pe ochii din cap ?i are inima ca pîinea caldă. E aspru numai la suprafață. Un înger parțial decăzut. Gospodar ?i chibzuit în unele limite, e de o mîndrie ie?ită din comun. De ce-i atît de mîndru? Nici el nu ?tie. Întrebat, se va bate cu pumnul în piept, susținînd că el e bucovinean. E singurul argument. ?i nu-i mai mare insultă decît să-i spui că la urma urmei e tot moldovean.

M-am despărțit de ei în Termini, pentru că au ținut morți? să mă conducă pînă în gară. Ne-am despărțit în lacrimi ?i îmbrăți?ări, de parcă a? fi plecat cătană. Adevărat că lacrimi a vărsat pentru toți numai Francesca. Tipa ținea morți? să vină cu mine în România. Voia să emigreze naibii din cizma aia împuțită, pe motiv că italienii sînt ni?te indivizi de tot rahatul. Acesta era argumentul forte al femeii în traducerea distinsului domn Ionel. Eu nu țineam morți? s-o contrazic, dar cum să mă leg la cap fără să mă doară? Ce să facă ea în România? Măcar de atîta lucru îmi dădeam seama, de?i Francesca mi se părea acum o damă bine, chiar distinsă. Totu?i părea prea mult. 

M-am smuls din vîrtejul elucubrațiilor generate de grappa, amintindu-mi că pentru a urca în avion e?ti nevoit să prezinți un tichet destul de costisitor. O bagatelă pentru cineva cu parale, obținerea unui tichet devenea o piedică de netrecut pentru Fran care cu siguranță n-avea un cent prin buzunare. Iar ?mecheriile nu merg aici. Nu s-a pomenit despre na? în avioane, pentru că românii ar fi aflat primii despre această minunată invenție. Postul ăsta n-a fost încă pus în schema de personal. Deocamdată transportul aerian este supus unor proceduri învechite care te obligă să treci prin nu ?tiu cîte filtre ?i controale pînă să te vezi pe locul tău în avion. ?i e greu de întrevăzut viitorul cînd omul va putea să se prezinte cu papornița sau rucsacul la scara avionului ?i să-i ?optească însoțitorului de zbor că dore?te să ajungă la Milano, Roma sau Paris, pasîndu-idreptul pe sub mînă.    

 Francesca a trebuit să cedeze în fața argumentului că un bilet de avion costă în euro cît să aibă ea de băut grappazilnic pînă la sfîr?itul zilelor. Văzîndu-se învinsă de soartă, scoase de dedesubt sticla ?i dădu peste cap ultimele guri de băutură, neluînd seama la protestele domnului Ionel care începu s-o înjuredeshis. I-am lăsat acolo într-o situație destul de încordată. N-a fost chip să mai rămîn în gară, chiar mă grăbeam. N-aveau decît să-?i rezolve singuri diferendul. 

După ce am urcat în tren mi s-a rupt filmul ?i m-am trezit aproape de aeroport. Am coborît pe peron intrînd direct într-o ceață deasă. Abia se distingeau cîteva raze de la becuri. Eram amețit, noroc că nu-mi uitasem rucsacul pe undeva. 

?i dintr-odată m-am simțit cuprins de nelini?te. Mi se părea că ni?te ochi răi mă urmăresc. M-am întors încercînd să scrutez fețele celor ce veneau, însă nu reu?eam mare lucru. Vizibilitatea era redusă. Totu?i, am reu?it să disting o pată neagră topindu-se printre alte umbre ce abia se conturau prin pîclă. Am avut senzația că individul avea fața acoperită cu o mască sau numai cu un simplu fular. Mi s-a părut că purta un pardesiu larg, un fel de anteriu care fîlfîia în jurul lui ca ni?te aripi funerare. Ce diavol putea fi?

Eram agitat ?i începuse să mă pătrundă o teamă teribilă. Speram să ajung în aeroport unde urma să mă întîlnesc cu Adrian. Pe individul ăsta îl puteam considera o gardă de corp profesionistă. Am intrat printr-un fel de coridor. Mă călăuzeam după direcția săgeților ?i am ajuns la o balustradă. Jos era o sală imensă, în care se îmbulzeau multe grupuri de oameni. M-am uitat un timp încercînd să-l identific pe Adi, însă nimic. 

Am coborît scările, confuz ?i deziluzionat. Pe unde umbla tipul? ?i nu puteam să scap de senzația apăsătoare că sînt urmărit. Sigur, gîndindu-mă puțin, îmi dădeam seama că era o imensă stupiditate. Cine să mă urmărească aici? Levi ?i Secărică erau probabil la zdup, aveau alte probleme. Iar Dudu stătea întins în vreun frigider de la morgă, hăcuit în stil chinezesc, în a?teptarea altor grupe de studenți medicini?ti. Simțeam totu?i existența unui pericol ?i speram la ajutorul lui Gabriel. Însă pi?icherul meu înger păzitor umbla pe coclauri ca de obicei, de unde să-l iau? Continuam să observ figurile din jur, stăpînit de o teamă nelămurită.         

În apropierea punctului în care se predau bagajele pentru Bucure?ti, am auzit ?i cîteva vorbe în române?te. Inima mi-a tresărit de bucurie, numai că din partea acelora?i conaționali puteau veni ?i necazuri. Începusem să fiu precaut cu românii. M-am lini?tit, dîndu-mi seama că emițătorul acelor vocabule era o băbuță cu un geamantan ?i o paporniță alături. Pielea feței îi era încrețită ?i bărbia proeminentă. Vorbea cu o tînără în blugi decolorați. O tipă super. Totu?i, observîndu-le alături, nu puteai să nu deslu?e?ti în figura bătrînei, îngropate dincolo de cîteva zeci de ani, trăsăturile fiicei sau nepoatei sale. Fata putea să se vadă ca într-o oglindă cum va arăta peste treizeci ?i ceva de ani. Numai că nu-?i bătea capul cu chestiile astea, termenul i se părea la distanță de mii de ani-lumină. Deocamdată era convinsă că timpul n-o poate atinge. Ca orice tînăr, se simțea nemuritoare.

De?i pare dificil de discutat cu nemuritorii, eu dintotdeauna m-am simțit în largul meu în prezența lor. M-am adresat totu?i bătrînei, bună ziua, doamnă. Era o bătrînică simpatică ?i imediat s-a legat discuția. S-a alăturat de îndată ?i fiică-sa care o conducea la aeroport. Din păcate, fata nu putea să vină în țară. Era angajată la un hotel ?i avea program strict. Poate reu?ea să scape cîteva zile la sărbătorile de Pa?ti. Bătrîna venise în Italia pentru o săptămînă ?i a stat o lună încheiată. Marina tot nu s-a îndurat să-i dea drumul. Însă femeia avea două oițe, un godac ?i cîtevagăini pe care le-a lăsat în grija unei nurori ?i cine ?tie ce s-a întîmplat cu ele. Nora ei e tînără ?i cam zvăpăiată, nu-i stă capul la animale. Mi-a spus apoi că e de prin părțile Vasluiului. Marina se bucura că maică-sa va avea însoțitor la zbor.

?i totu?i, nu reu?eam să mă lini?tesc. Îmi tot spuneam că sînt ridicol, cine să aibă grijă mea aici ?i să mă urmărească? Nici Gabriel nu părea relaxat. Îngerul meu păzitor îmi tot făcea semne pe care nu le înțelegeam. Îmi semnala din luminițele agitate o primejdie de care nu-mi dădeam seama. De?i îmi pusesem necondiționat soarta în puterile sale, uneori îmi spuneam glumind în sinea mea că a luat-o pe arătură sau că s-a pilit la vreun party. Însă acum eu însumi simțeam că primejdia îmi dădeatîrcoale. Uneori mi se năzăre?te din senin cîte o chestie ?i greu mi-o scot din cap. Oricîte argumente aduc pentru a-mi dovedi că totul e o nălucire de-a mea, nu se schimbă nimic. 

Acum încercam să mă calmez în acela?i fel, însă ora plecării se apropia ?i Adi nu apăruse încă. Toate mergeau aiurea.?i dintr-odată am simțit nevoia să merg la toaletă. M-am scuzat pentru două minute, lăsînd rucsacul în paza doamnelor. Luîndu-mă după indicatoare, de îndată am ajuns la destinație. În timp ce-mi rezolvam treaba la pi?oar, de peretele din stînga mea s-a izbit sec o insectă de vreo trei-patru centimetri. Mă uitam curios la cărăbu?ul care căzuse pe pardoseală, fără să sesizez vreo primejdie. Atunci am auzit un zgomot înfundat ?i un icnet dinspre intrarea toaletei. Nu distingeam ce se petrece acolo ?i primul meu gînd a fost că doi indivizi se îmbrăți?ează. Părea bizar că preferă toaleta, cînd era destul spațiu în sala de alături. 

N-aveam de gînd să tulbur momentul de intimitate ?i mă gîndeam să mă strecor cît mai discret afară. Numai că poziția cuplului devenise între timp nefirească ?i din nou am auzit un geamăt. Dragostea lor părea din cale afară de înfocată. Oricît am încercat, n-am reu?it să nu arunc o scurtă privire spre cei doi. Unul era îngenuncheat, iar celălalt era aplecat deasupra. 

Privind din nou spre grupul statuar din budă, mi-am dat seama că individul de deasupra îi răsucise celuilalt mîna la spate. ?i atunci l-am recunoscut pe Adrian care părea să aibă lucrurile sub control. Nu reu?eam să pricep totu?i ce se întîmplă. 

- Ei, amice, am spus, apropiindu-mă curios. Avionul trebuie să decoleze ?i ție îți arde de zbenguială?

- Nu-i ce-ți închipui, îmi replică polițistul. Eu am grijă să-ți întîmpin prietenii cum se cuvine. Trage-te puțin mai încoace, îl cuno?ti pe acest popă?

Nu înțelegeam ce vrea să spună ?i m-am apropiat să văd ce ?i cum. Adi îl lăsă pe celălalt să se ridice, continuînd să-i țină mîna răsucită. Individul era îmbrăcat într-un anteriu negru, asemănător cu haina preoțească. L-am recunoscut de îndată ce ?i-a întors figura diformă, urîtă. Era unul dintre locotenenții Colonelesei, dar ce să facă el la Roma? Cred că se numea Danilo sau Miodrag, nu ?tiam sigur, dar numele nu spunea mare lucru. De obicei, jegurile î?i schimbau numele pe cale administrativă sau î?i luau pseudonime, deci pe filiera asta nu ajungeai la nici un rezultat. ?tiam despre el că se oplo?ise prin Bucovina, după ce nevastă-sa începuse să se dea în bărci cu alții. El a considerat trădarea drept pedeapsa divină pentru zilele lui nelegiuite de pînă atunci ?i a decis să se pocăiască. 

Nu pricepeam totu?i ce căuta individul la Roma ?i de ce-l îmbrăți?a cu atîta foc Adrian. Danilo se holba la mine cu ochii bulbucați, însă n-am reu?it să citesc mare lucru pe figura lui. Stătea puțin aplecat, într-o atitudine caraghioasă, pentru că Adi nu-i slăbea strînsoareamîinii. Cu stînga ?i-a scos mobilul ?i discuta ceva în italiană. După o scurtă conversație, închise telefonul ?i-l strecură înapoi în buzunarul hanoracului. 

În acel moment, în toaletă a intrat un domn în vîrstă, cu fes pe cap, care s-a uitat cu nedumerire spre noi ?i a pătruns în viteză într-o cabină. Reacția omului îl făcu pe Adrian să zîmbească. Îmi spuse că Danilo mă urmărise prin aeroport. Nu ?tia despre ce-i vorba, însă ?i-a dat seama că avea gînduriticăloase. Iar cînd a văzut că vine după mine ?i la toaletă, a înțeles că eram în pericol. ?i, într-adevăr, în timp ce eu făceam pipi, falsul popă a încercat să mă lovească, îmi explică el. Arma pare primitivă, însă e mortală. Micuța săgeată otrăvită poate fi trimisă în gîtul unui om printr-o simplă țeavă. E ca ?i cum te-ar înțepa o viespe, numai că otrava î?i produce imediat efectul. Am avut noroc pentru că a reu?it să-l lovească peste mînă în momentul în care urma să trimită săgeata. Altminteri e greu să ratezi ținta.

Nu pricepeam din ce pricină Danilo îmi dorea răul. Se spune că e absolut necesar să ai du?mani ?i se cade să ne rugăm la Dumnezeu pentru binele ?i sănătatea lor. Cred că nimeni nu te ajută mai mult decît un du?man serios. Vei descoperi că din răul pe care ți-l face rezultă mai tîrziu un aranjament extraordinar al lucrurilor, imposibil de imaginat în lipsa răului incipient. Dar ce te faci dacă ai du?mani atît de violenți? Asemenea du?mani nu te mai obligă să zide?ti, ci vor să-ți ia viața. Sînt vătămători, nu utili ?i necesari. Ă?tia nu sînt de dorit. 

În toaletă au pătruns în acel moment doi carabinieri care, după o scurtă discuție cu Adi, l-au în?făcat pe Danilo. Unul dintre carabinieri ?i-a pus o mănu?ă chirurgicală ?i a ridicat săgeata miniaturală pe care i-o arătase polițistul român. O introduse într-o pungă de plastic pe care o sigilă ?i dispărură cu toții. 

Adi îmi strigă din mers că va veni la avion, deocamdată avea treabă. Eu nu ?tiam ce să cred. Rămas singur, un moment am crezut că am avut o halucinație ?i că totul s-a petrecut numai în mintea mea. Însă atunci s-a ivit în u?a cabinei individul cu fes care intrase adineaori. Avea mutră de rozător. A privit cu precauție în jur ca să se asigure probabil că individul violent care rupea mîinile oamenilor nu mai era pe acolo. Înainte de a ie?i din cabină, m-a cîntărit din priviri cu atenție. ?i-a dat seama pesemne că nu-i nimic de capul meu ?i a trecut țanțo? spre ie?ire. Numai nu mi-a arătat degetul.   

Mi-am recuperat rucsacul de la cele două românce ?i tînăra m-a anunțat că avionul nostru avea o întîrziere de vreo jumătate de oră. Nu ?tia cauza întîrzierii, se pare că din pricina ceții. Mie motivarea mi se părea absurdă. Ce se întîmpla într-o jumătate de oră, împră?tiau macaronarii ceața? Sau o aspirau, cum se procedează cu praful din încăpere? Devenisem nervos, simțeam că nu mai am răbdare. N-a? fi suportat alte amînări. Nu mai puteam rămîne în Italia nici o zi. Abia a?teptam să calc pe pămînt românesc. Mă precipitam, de?i asta nu ajuta la nimic. Eram la cheremul firmei aviatice ?i, la rîndul său, firma depindea de fenomene ale naturii, de mofturile zeilor ?i nu mai ?tiam ce.      

 De?i fierbeam de nerăbdare să plec, am luat loc pe bancă lîngă cele două doamne. Florica, femeia tînără, îmi spuse cu voce scăzută că în țară situația e periculoasă, ferească Dumnezeu! Îi telefonase o bună prietenă, dar nu-i venea să creadă. Cică pre?edintele a dispărut de cîteva zile pe un vapor. Oamenii lui țipă că e o scorneală de-a opoziției, însă nimeni nu ?tie unde se află ?i mulți se întreabă dacă n-a adormit cumva într-o ?atră de țigani, doborît de whisky. Poate că din cînd în cînd se treze?te din beție ?i dansează cu pirandele, bătîndpămîntul cu palma. Fiica sa apare pe unele posturi de televiziune, cerînd restabilirea lini?tii ?i încetarea hărțuielilor interne. „Avem decît un pre?edinte legal”, susține ea, acuzînd interimatul preluat de pre?edintele Senatului. 

Am rămas perplex. Asta era o lovitură de teatru. Sau o aiurealăcumplită. Părea cusută cu ață albă. I-am spus că nu cred, însă Florica m-a asigurat că a?a este. Era căutat de serviciile secrete (de ochii lumii, susțineau cîrcota?ii), de?i se ?tia că a reu?it să-?i piardă urma cu ajutorul lor. Lumea se întreba unde este, armata se mobilizase ?i prin ora?e erau pregătite tanchete. Se făceau liste cu oamenii puterii pentru a fi tra?i la răspundere de un tribunal. 

Dar nu putea fi adevărat, chestiile astea erau aiureli. Poate n-a înțeles Florica despre ce-i vorba. Sau prietena care i-a transmis noutățile era o idioată sau o tipă care se ține de farse. Cine ?tie ce s-a întîmplat pe traseu pînă la mine. Se poate ca într-un singur punct o ?tire să se altereze ?i să circule în continuare cu sens diferit. Bunăoară din țară i s-a telefonat ceva de felul: „Să nu uit, Florico, pre?edintele n-a fugit, cum se zvone?te, ?i eu sînt întotdeauna alături de pre?edintele meu.” Florica a înțeles că pre?edintele e pregătit s-o ?teargă. Nimic nu-i poate sta în cale, serviciile secrete se mobilizează să-l scoată pe ?est din țară. Florica î?i face socoteala simplă că, pînă să transmită ?i ea vestea mai departe, pre?edintele a ?ters-o deja. În mintea ei acesta este adevărul, Florica nu minte. Ea comunică adevărul ei, făcîndu-l fugit pe ?eful statului, cu toate consecințele care decurg din acest gest. Nu puteam pune preț pe spusele țărăncuței, părea clar. 

 

Fragment din romanul Mă?tile exilului, în curs de apariție la Editura Cartea Românească