LUCRĂRI DE REFERINȚĂ

Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 / 2014

Am prezentat data trecută Bienala de arhitectură, zisă națională. Ei bine, iată că, fix în ziua de închidere a ei, după multe discursuri destul de lungi şi festivisme destul de impalatabile, care aminteau de vremuri pe care le credeam revolute, am primit şi catalogul ce reține, pentru când va fi de citat ceva despre această bienală, sau despre vreunul din autorii ei, ceea ce este de reținut şi de citat. Este un document sec, care consemnează document cu document expoziția, pe autorii evidențiați, unde găsiți citate şi motivațiile membrilor juriilor (motivații care, în festivități, de atâta vorbit despre orice altceva, nu avuseseră loc). Mi se pare un document serios, bine articulat, bine editat şi, pe deasupra, cum sunt cărțile pentru arhitecți, plin cu fotografii. Când o astfel de carte dă seama despre starea la momentul 2014 a arhitecturii din România, pe care arhitecții au găsit-o expozabilă, mi se pare că este, în plus, un document îmbucurător, ce pare să marcheze o ieşire din adolescență (una întârziată). Când, însă, alăturăm acestui document arhitectura care NU este destinată expunerii de către arhitecții ei, lucrurile sunt ceva mai triste: această din urmă cantitate de construcții nu este neapărat mult mai slabă decât prima, fiind, evident, mai tărcată valoric. În plus, este copleşitoare cantitativ față de cealaltă şi, mai mult, mi se pare că ea ocupă cele mai vizibile locuri urbane. Sau, ca să reformulez: arhitectura expusă şi, mai ales, cea nominalizată şi premiată, nu produce efecte urbane, fie datorită scării (reduse), fie datorită poziției (în margini rezidențiale de oraş, pe câte vreun loc important peri- sau extra-urban), fie datorită materialelor mai degrabă paupere. În aceste condiții, să nu ne mirăm dacă de imitat se imită banalul sau chiar infra-esteticul.

Dar mi-am propus să vorbesc astăzi şi despre lucruri de calitate. Primul discurs este cel despre două serii de prea-frumoase cărți, scoase de Editura Paideia, care, ca să nu moară, produce în valuri obiecte frumoase, cărți pe hârtie manuală şi multe, multe alte lucruri nu departe de arta cărții (www.paideia.ro, www.cadouriculturale.ro, www.cadourialese.ro). Iată, de pildă, seria Mănăstiri ortodoxe româneşti, pe un format aproape de buzunar, foarte zvelt, cu fundal negru şi imagini de copertă extrem de elegante şi într-un tiraj aparte. Cu o privire istorică, în texte scrise de Radu Lungu, țara – pe provincii istorice – şi prezența românească la Muntele Athos sunt elocvent povestite. Înăuntru găsim doar ilustrație alb-negru, ilustrații-document, care acompaniază discursul. Recomand eleganta colecție tuturor celor care, arhitecți sau nu (în fond, nimeni nu e perfect!), vor să îşi amintească strict componenta istorică a facerii acestor mănăstiri istorice româneşti şi, mai ales, relația ei cu istoria mai amplă a acestor provincii şi a țării, în ansamblu. Evul Mediu autohton iese consolidat la proba istoricității sale tocmai prin descrierea facerii, uneori şi a desfacerilor succesive, de lăcaşuri sacre. Dar, repet, accentul cade pe monumentul istoric, nu pe lăcaşul de cult.

Fără legătură cu arhitectura, o altă colecție, mai veche, de la Paideia, cea de studii şi eseuri de critică, istorie şi teorie literară. Aceasta, la numărul 58, are, de fapt, un text din şase cărțulii, fiecare găzduind o conferință de Jorge Luis Borges. E o poveste cu aceste charlas, taclale superioare, inedite şi în limba spaniolă, ce se salvează prin mijlocirea unui diplomat român, care, prezent la ele, le stenografiază, le confruntă cu o ediție parțial apărută într-un jurnal argentinian aflat în faliment. Şi, iată că, astfel, Editura Paideia redă culturii universale un capitol minor, poate, dar capitol totuşi (textele nu au apărut în ediția Borges, sunt însă disponibile în România şi în spaniolă şi, iată, şi în română). Poezia sau frumusețea ca senzație fizică, O mie şi una de nopți, Cărțile şi noaptea, Divina comedie, şi încă două: una despre Buddha şi una despre Torah – sunt cele şase broşuri, cu toatele la numărul 58 al colecției deja amintite.

În fine, am primit un colet masiv de la dl. Mircea Paşca, istoric al arhitecturii, care trăieşte şi lucrează îndârjit la istoria urbei d-sale: Oradea. Am mai menționat, cred, una dintre multele cărți pe care ni le propune, dar care, cumva, reuşesc să nu ajungă nici în bibliografiile de cercetare şi de doctorat ale arhitecților. Mircea Paşca face, deopotrivă, monografii de autori de odinioară ai arhitecților care au lucrat (şi) la Oradea, înainte şi după 1918, fără nicio umbră de naționalism, şi lucrări de sinteză cu privire la etape istorice şi stilistice prezente în urbea, presupun, natală. L-am cunoscut în persoană pe dl. Paşca, în sfârşit, la Bienala de arhitectură şi, într-adevăr, s-a ținut de promisiunea făcută atunci, aceea de a-mi trimite consistenta şi relevanta d-sale operă de restituire istorică a unui oraş, în perioada sa de trecere la modernitate. Îi mulțumesc pentru darul primit şi promit că voi dărui, mai departe, semnificativa sa donație la biblioteca UAUIM, ca să aibă parte şi studenții, prezenți şi viitori, de aceste lucrări de referință.