Spectator
Nicolae Prelipceanu
FNT REDIVIVUS
Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 / 2014
Festivalul Național de Teatru a ajuns la ediția a 24-a. După o pauză de vreo ?apte ani, din nou selecționer unic ?i director al FNT a fost criticul de teatru Marina Constantinescu. Care ?i-a propus, anul acesta, să țină seama „de dinamica reală”, având în vedere că „Teatrul nu este într-un singur fel, expresivitatea lui na?te nuclee ?i direcții puternice, recognoscibile, care trebuie să fie puse în acela?i plan.” Unii ar zice că dimpotrivă, alții că nu.
FNT, anul acesta, a pus pe acela?i plan un Ivanov, al lui Andrei ?erban, cu West Side Story al lui Răzvan Mazilu, Victor sau copiii la putere de Silviu Purcărete (notez că autorii sunt alții, Roger Vitrac în al doilea caz, dar i-am menționat pe creatorii spectacolelor) cu Castingul dracului de Radu Afrim (?i autor ?i regizor) ?i a?a mai departe, într-un program foarte variat, cu piese de autori români de azi ?i de clasici, precum Molière sau Cehov, ca să nu mai spun de Shakespeare, tatăl nostru, al tuturor celor care mai mâncăm teatru pe pâine (fără unt!). Amalia a respirat adânc ?i de data asta, cred că este piesa (monologul) cea (cel) mai jucată (jucat) din creația autorilor români, Alina Nelega, în speță, pe scenele române?ti. A fost selectat ?i un Tartuffe sau Impostorul de Molière, de la Teatrul Metropolis, în regia lui Victor Ioan Frunză, o creație de mare efect, cu actori încă tineri, cândva performând în fața mai nimănui la Baia Mare, George Costin ?i Sorin Miron, în roluri de zile mari, cum se spune când nu ai ce spune (eu a? avea, dar nu am spațiu destul). Mihai Măniuțiu, scriitor ?i regizor de prima mână, a vrut să ne convingă că… Viața-i mai frumoasă după ce mori, o fantezie aproape deloc macabră despre viața veselă a unor in?i dincolo, unde, cam la fel ca aici, se bea bere, se dansează ?i câte altele, cu actori cu desăvâr?ire necunoscu?i, de la Odorheiu Secuiesc (Teatrul „Tomcsa Sándor”), dar nu lipsiți de talent ?i de imaginație. Un puternic Oidip (în această grafie) a adus Teatrul Național „Radu Stanca” de la Sibiu, în regia lui Silviu Purcărete (Oedip la Colonos de Eschil), cu însu?i Constantin Chiriac în rolul titular, performând în felul său absolut special într-un rol de obicei înfăți?at altfel. Dar se vede că acest regizor capabil încă de mari surprize chiar pentru cei care î?i închipuie că-l cam ?tiu pe de rost, nu se dă bătut ?i-?i continuă seria de invenții ?i inventivități de mare artă. Bocsárdi László a fost prezent ca regizor (excelent) al spectacolului cu piesa Familia Tót de Örkeny István, de la Teatrul Național „Marin Sorescu” de la Craiova, cu un Sorin Leoveanu admirabil, secondat de Valer Dellakeza ?i el în mare formă. Ca să nu mai spun de aparițiile teribile ale po?ta?ului, în persoana lui Nicolae Poghirc. A fost ?i Noul locatar, spectacol cu piesa lui Eugène Ionesco, pusă în scenă de Tompa Gábor la Teatrul Nottara, o creație de văzut absolut, à voir absolument, cum se bifează în publicațiile franțuze?ti. Un spectacol i-a fost dedicat ?i memoriei marelui regizor de altădată, Aureliu Manea, dispărut de curând, dar absent de pe scene de aproape trei decenii. Tot Tompa Gábor a înscenat ?i aceste creații, publicate acum vreo doi ani, dar care sunt mai mult ni?te schițe ale unui regizor, cu personaje inconsistente, absurde, dar parcă malgré soi, de un comic nu neapărat voit de autor. Te întrebi dacă trebuiau montate sau lăsate să doarmă, în timp ce creațiile autentice ale lui Manea, de la Rosmersholm la Ubu, mai pâlpâiau în amintirea celor care le-au văzut, în anii 60, 70 sau 80. Actori ai naționalului clujean, unde Aureliu Manea a pus câteva spectacole remarcabile, de n-ar fi să ne amintim decât de un foarte non-conformist D’ale carnavalului, ?i-au făcut, ca să zic o zic ?i p-asta, datoria, dar nu întotdeauna convin?i că ?tiu, de fapt, ce joacă.
În ultima seară, am văzut o comedie spumoasă de Alexandru Dabija, cu Sânziana ?i Pepelea, cu scene ?i aluzii moderne ?i contemporane, cu cântecele de Ada Milea, cu anacronismele care dau deseori rezultate scânteietoare, pusă în scenă la Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca (sic). Într-un vârtej amețitor, actorii ?i actrițele î?i pierd ?i-?i regăsesc sexul, care nu mai contează când oamenii au ceva de spus ?i de înfăți?at (formula mai „clasică” era: „când doi oameni se iubesc, sexul n-are nici o importanță”). Mi-a scăpat, dintr-o gravă eroare de care mă fac singur vinovat, un spectacol foarte bine apreciat de public ?i de oamenii de teatru, de la TNB, Revizorul de Gogol, în regia lui Felix Alexa, pentru ne-vederea căruia îmi fac, aici (unde altundeva?) mea culpa (scuzați repetiția). Alexandru Dabija a mai fost prezent în festival cu textul scris de Cătălin ?tefănescu, tras din Moromeții lui Marin Preda, Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?, cu Marcel Iure? ?i George Mihăiță, o comedie de limbaj ?i moravuri de la Teatrul Act, magistral interpretată de cei doi mae?tri ai scenei române?ti de azi. Din cauză că n-am dobândit încă o mult-dorită ubicuitate, nu am văzut nici spectacolul de la TES, cu Mazel-tov and justice for all!, scris ?i regizat de Andrei Munteanu, cu Maia Morgenstern. În schimb, nu mi-a scăpat absolut revoluționara montare de la Craiova a piesei lui Ionesco, Rinocerii, montare semnată Robert Wilson, care distruge actorul, prefăcându-l în fantomă sau, mai bine zis, robot, într-o lectură avangardistă, dar plauzibilă, a textului ?i sensurilor sale. Nu „am făcut deplasarea la Craiova”, preferând să văd spectacolul, în direct, proiectat pe ecranul de la un mall din Băneasa, unde se înghesuia multă lume, dar, fire?te, nu în această sală vastă ?i aproape goală, că doar nu erau să vină ei la… – auzi dumneata! – teatru. Spicuiesc din programul vast al acestui festival, care a ocupat aproape zece zile scenele bucure?tene, ba chiar, în final, ?i pe cea craioveană, ?i mai găsesc Vocea umană de Cocteau, un spectacol admirabil, emoționant, cu marea actriță Oana Pellea, într-o creație de referință, sub – cum se spune – bagheta dnei Sanda Manu. De asemenea Lecția, regizată de Horațiu Mălăele ?i cu el însu?i în rolul principal, ?efele de Werner Schwab, regizat de Sorin Militaru, cu Coca Bloos, Dorina Lazăr, Emilia Dobrin. ?i aici, ca ?i la Sânziana ?i Pepelea, Ada Milea a creat muzica, acolo una specific, dar ?i plină de umor ?i de texte tipice… mile?ti. După cum se vede, FNT nu mai este, a?a cum era conceput altădată, un fel de revizitare a anului teatral care se scurge de la ediția anterioară, multe dintre aceste spectacole datând de ani buni, dar rezistând pe scenă ?i aducând publicul în săli.
Pe lângă acest program bogat ?i variat de spectacole, am mai notat lansări, precum aceea a cărții-album de George Banu, Cortina sau fisura lumii, de la Humanitas, o operă de mare erudiție ?i inventivitate, a?a cum acest mare om de teatru a mai produs ?i altădată, raliind teatrului, scenei, pictura, tabloul sau sculptura, statuia. Infinitul dinăuntru, cartea de eseuri a lui Vlad Zografi, a fost ?i el/ea un eveniment, la aceea?i librărie absolut excepțională, de la Ci?migiu, a editurii Humanitas. S-au lansat ?i: Teatru ?i ritual – Scrieri esențiale de Jerzy Grotowski, Spațiul gol de Peter Brook, ambele editate la Nemira, Golem. Mit ?i spectacol cu regizorul Alexandru Hausvater, de la Editura ICR, Caragiale după Caragiale. Arcanele interpretării: exagerări, deformări, excese de Angelo Mitchievici, apărută la Cartea Românească. Trei cărți importante a lansat Fundația Culturală „Camil Petrescu” ?i revista Teatrul Azi, din seria sa de lucrări esențiale: Scrieri despre teatru de Tadeusz Kantor, ediția anastatică a revistei titularului fundației, Cetatea literară, ?i Camil Petrescu, Comentarii ?i delimitări în teatru.
Au fost zece zile de mi?care teatrală ?i culturală în Bucure?ti, care nu ?tiu cum a mi?cat comunitatea (dar există a?a ceva?) din acest ora?, însă comunitatea teatrului din țară s-a reunit ?i a fost alături ?i în interiorul acestei încă frumoasei manifestări.
FNT, anul acesta, a pus pe acela?i plan un Ivanov, al lui Andrei ?erban, cu West Side Story al lui Răzvan Mazilu, Victor sau copiii la putere de Silviu Purcărete (notez că autorii sunt alții, Roger Vitrac în al doilea caz, dar i-am menționat pe creatorii spectacolelor) cu Castingul dracului de Radu Afrim (?i autor ?i regizor) ?i a?a mai departe, într-un program foarte variat, cu piese de autori români de azi ?i de clasici, precum Molière sau Cehov, ca să nu mai spun de Shakespeare, tatăl nostru, al tuturor celor care mai mâncăm teatru pe pâine (fără unt!). Amalia a respirat adânc ?i de data asta, cred că este piesa (monologul) cea (cel) mai jucată (jucat) din creația autorilor români, Alina Nelega, în speță, pe scenele române?ti. A fost selectat ?i un Tartuffe sau Impostorul de Molière, de la Teatrul Metropolis, în regia lui Victor Ioan Frunză, o creație de mare efect, cu actori încă tineri, cândva performând în fața mai nimănui la Baia Mare, George Costin ?i Sorin Miron, în roluri de zile mari, cum se spune când nu ai ce spune (eu a? avea, dar nu am spațiu destul). Mihai Măniuțiu, scriitor ?i regizor de prima mână, a vrut să ne convingă că… Viața-i mai frumoasă după ce mori, o fantezie aproape deloc macabră despre viața veselă a unor in?i dincolo, unde, cam la fel ca aici, se bea bere, se dansează ?i câte altele, cu actori cu desăvâr?ire necunoscu?i, de la Odorheiu Secuiesc (Teatrul „Tomcsa Sándor”), dar nu lipsiți de talent ?i de imaginație. Un puternic Oidip (în această grafie) a adus Teatrul Național „Radu Stanca” de la Sibiu, în regia lui Silviu Purcărete (Oedip la Colonos de Eschil), cu însu?i Constantin Chiriac în rolul titular, performând în felul său absolut special într-un rol de obicei înfăți?at altfel. Dar se vede că acest regizor capabil încă de mari surprize chiar pentru cei care î?i închipuie că-l cam ?tiu pe de rost, nu se dă bătut ?i-?i continuă seria de invenții ?i inventivități de mare artă. Bocsárdi László a fost prezent ca regizor (excelent) al spectacolului cu piesa Familia Tót de Örkeny István, de la Teatrul Național „Marin Sorescu” de la Craiova, cu un Sorin Leoveanu admirabil, secondat de Valer Dellakeza ?i el în mare formă. Ca să nu mai spun de aparițiile teribile ale po?ta?ului, în persoana lui Nicolae Poghirc. A fost ?i Noul locatar, spectacol cu piesa lui Eugène Ionesco, pusă în scenă de Tompa Gábor la Teatrul Nottara, o creație de văzut absolut, à voir absolument, cum se bifează în publicațiile franțuze?ti. Un spectacol i-a fost dedicat ?i memoriei marelui regizor de altădată, Aureliu Manea, dispărut de curând, dar absent de pe scene de aproape trei decenii. Tot Tompa Gábor a înscenat ?i aceste creații, publicate acum vreo doi ani, dar care sunt mai mult ni?te schițe ale unui regizor, cu personaje inconsistente, absurde, dar parcă malgré soi, de un comic nu neapărat voit de autor. Te întrebi dacă trebuiau montate sau lăsate să doarmă, în timp ce creațiile autentice ale lui Manea, de la Rosmersholm la Ubu, mai pâlpâiau în amintirea celor care le-au văzut, în anii 60, 70 sau 80. Actori ai naționalului clujean, unde Aureliu Manea a pus câteva spectacole remarcabile, de n-ar fi să ne amintim decât de un foarte non-conformist D’ale carnavalului, ?i-au făcut, ca să zic o zic ?i p-asta, datoria, dar nu întotdeauna convin?i că ?tiu, de fapt, ce joacă.
În ultima seară, am văzut o comedie spumoasă de Alexandru Dabija, cu Sânziana ?i Pepelea, cu scene ?i aluzii moderne ?i contemporane, cu cântecele de Ada Milea, cu anacronismele care dau deseori rezultate scânteietoare, pusă în scenă la Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca (sic). Într-un vârtej amețitor, actorii ?i actrițele î?i pierd ?i-?i regăsesc sexul, care nu mai contează când oamenii au ceva de spus ?i de înfăți?at (formula mai „clasică” era: „când doi oameni se iubesc, sexul n-are nici o importanță”). Mi-a scăpat, dintr-o gravă eroare de care mă fac singur vinovat, un spectacol foarte bine apreciat de public ?i de oamenii de teatru, de la TNB, Revizorul de Gogol, în regia lui Felix Alexa, pentru ne-vederea căruia îmi fac, aici (unde altundeva?) mea culpa (scuzați repetiția). Alexandru Dabija a mai fost prezent în festival cu textul scris de Cătălin ?tefănescu, tras din Moromeții lui Marin Preda, Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?, cu Marcel Iure? ?i George Mihăiță, o comedie de limbaj ?i moravuri de la Teatrul Act, magistral interpretată de cei doi mae?tri ai scenei române?ti de azi. Din cauză că n-am dobândit încă o mult-dorită ubicuitate, nu am văzut nici spectacolul de la TES, cu Mazel-tov and justice for all!, scris ?i regizat de Andrei Munteanu, cu Maia Morgenstern. În schimb, nu mi-a scăpat absolut revoluționara montare de la Craiova a piesei lui Ionesco, Rinocerii, montare semnată Robert Wilson, care distruge actorul, prefăcându-l în fantomă sau, mai bine zis, robot, într-o lectură avangardistă, dar plauzibilă, a textului ?i sensurilor sale. Nu „am făcut deplasarea la Craiova”, preferând să văd spectacolul, în direct, proiectat pe ecranul de la un mall din Băneasa, unde se înghesuia multă lume, dar, fire?te, nu în această sală vastă ?i aproape goală, că doar nu erau să vină ei la… – auzi dumneata! – teatru. Spicuiesc din programul vast al acestui festival, care a ocupat aproape zece zile scenele bucure?tene, ba chiar, în final, ?i pe cea craioveană, ?i mai găsesc Vocea umană de Cocteau, un spectacol admirabil, emoționant, cu marea actriță Oana Pellea, într-o creație de referință, sub – cum se spune – bagheta dnei Sanda Manu. De asemenea Lecția, regizată de Horațiu Mălăele ?i cu el însu?i în rolul principal, ?efele de Werner Schwab, regizat de Sorin Militaru, cu Coca Bloos, Dorina Lazăr, Emilia Dobrin. ?i aici, ca ?i la Sânziana ?i Pepelea, Ada Milea a creat muzica, acolo una specific, dar ?i plină de umor ?i de texte tipice… mile?ti. După cum se vede, FNT nu mai este, a?a cum era conceput altădată, un fel de revizitare a anului teatral care se scurge de la ediția anterioară, multe dintre aceste spectacole datând de ani buni, dar rezistând pe scenă ?i aducând publicul în săli.
Pe lângă acest program bogat ?i variat de spectacole, am mai notat lansări, precum aceea a cărții-album de George Banu, Cortina sau fisura lumii, de la Humanitas, o operă de mare erudiție ?i inventivitate, a?a cum acest mare om de teatru a mai produs ?i altădată, raliind teatrului, scenei, pictura, tabloul sau sculptura, statuia. Infinitul dinăuntru, cartea de eseuri a lui Vlad Zografi, a fost ?i el/ea un eveniment, la aceea?i librărie absolut excepțională, de la Ci?migiu, a editurii Humanitas. S-au lansat ?i: Teatru ?i ritual – Scrieri esențiale de Jerzy Grotowski, Spațiul gol de Peter Brook, ambele editate la Nemira, Golem. Mit ?i spectacol cu regizorul Alexandru Hausvater, de la Editura ICR, Caragiale după Caragiale. Arcanele interpretării: exagerări, deformări, excese de Angelo Mitchievici, apărută la Cartea Românească. Trei cărți importante a lansat Fundația Culturală „Camil Petrescu” ?i revista Teatrul Azi, din seria sa de lucrări esențiale: Scrieri despre teatru de Tadeusz Kantor, ediția anastatică a revistei titularului fundației, Cetatea literară, ?i Camil Petrescu, Comentarii ?i delimitări în teatru.
Au fost zece zile de mi?care teatrală ?i culturală în Bucure?ti, care nu ?tiu cum a mi?cat comunitatea (dar există a?a ceva?) din acest ora?, însă comunitatea teatrului din țară s-a reunit ?i a fost alături ?i în interiorul acestei încă frumoasei manifestări.