Centenar George Ştefănescu

Articol publicat în ediția Viața Românească 11-12 / 2014

Anul acesta, unul dintre cei mai longevivi artişti ai secolului XX – ale cărui viață şi activitate s-au identificat cu aproape întregul secol – ar fi împlinit o sută de ani. Din păcate, însă el s-a stins în 2007, în Germania, în casa fiului său, arhitectul Radu Ştefănescu. Şi iată că în 2014, acesta, fiul – ajuns astăzi un prosper om de afaceri şi un Mecena mai mult decât generos, pe deplin cunoscător al artelor româneşti şi culturii – cinsteşte memoria tatălui, printr-un act de restituție emoționant: două acțiuni ce vor fixa definitiv opera pictorului George Ştefănescu în istorie. Mai întâi, lansarea unui excepțional album cu o parte din toate lucrările sale (de-a lungul timpului, trebuie precizat că s-au adunat peste 7.000 de piese!) şi, apoi, deschiderea unei expoziții grandioase, una dintre cele mai complete retrospective de care artistul a avut parte (mai ales, pentru că sunt prezentate pentru prima oară publicului lucrări din ultima perioadă de creație, 1989-2007, cât timp a locuit în Germania). George Ştefănescu s-a născut la 20 aprilie 1914, în comuna Plaineşti, situată la jumătatea drumului dintre Focşani şi Râmnicu Sărat, tatăl său provenind dintr-o familie de macedoneni din Bitolia. A studiat liceul la Râmnicu Sărat, între 1926 şi 1933, iar, din 1933, la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti (pentru examenul de amitere, se pregătise un an întreg cu Ion Theodorescu-Sion), la clasa de pictură a lui Nicolae Dărăscu, care-l apreciază pentru vocația de colorist şi care, mai târziu, îi va acorda o caldă prietenie. Prețuirea de care se bucură în lumea artistică îl propulsează în zona de mare interes şi rafinament a pieței de artă din România dintre Cele Două Războaie Mondiale. Urmează cursurile faimoasei pe acea vreme instituții numite Atelierele „Zapan”, unde-l are ca profesor pe Lucian Grigorescu, cu care lucrează în special pe linia compoziției şi a culorii, execută decorațiunile interioare pentru Societatea Națională de Construcții (SONACO), condusă de inginerul Ciulei, pictează frescă împreună cu pictorul Alexandru Mazilescu şi – aceste detaliu este de reținut, întrucât îi va deschide o nouă direcție în viața şi arta sa – colaborează cu schițe şi desene de vestimentație la o casă de mode din Bucureşti. Este încurajat de prietenul său, Nicolae Dărăscu, pe care-l vizitează tot mai des la atelier, spre peisaje, drept care, pictează în împrejurimile Bucureştiului, la Cernica, la Pasărea, la Băneasa, la Mogoşoaia. Anul 1958, când se angajaează la Teatrul Municipal, ca pictor şi scenograf, deschide o perioadă de colaborare fastă cu una dintre marile figuri ale teatrului românesc, Lucia Sturdza Bulandra şi, în acelaşi timp, reprezintă un interval de creație fertilă în domeniul teatrului, cu scenografie, costume şi decoruri. Face, în 1959, decorurile la piesa „Dacă vei fi întrebat”, de Dorel Dorian, în 1960, execută scenografia spectacolului „Mamouret” de Jean Sermet, cu Lucia Sturdza Bulandra în rolul principal şi execută portretul lui Tony Bulandra, la comanda tot a marii artiste. Şi tot ea este cea care-i permite tânărului pictor ca, în atelierelor de tapițerie al teatrului, de pe cheiul Dâmboviței, să-şi amenajeze primul său atelier. Însoțeşte trupa teatrului într-un turneu la Budapesta, unde rămâne pe toată durata spectacolelor şi se împrieteneşte cu artişti unguri. Totodată, pictează foarte mult. La întoarcere, îi este permis ca lucrările realizate să fie expuse în foaierul teatrului Lucia Sturdza Bulandra. Apoi, UAP îi pune la dispoziție un spațiu din Muzeul Gh. Tattarescu, unde îşi amenajează, cu multă dragoste, atelierul personal, oaza de linişte în care îşi va desfăşura activitatea, până la plecarea din țară, în 1989. Paralel cu activitatea febrilă din scenografie decor şi costume (practic, nu există dramaturg al acelor vremi care să nu-şi fi văzut montarea pieselor sale în scenografia şi, uneori, cu costumele, concepute de George Ştefănescu: de la Beniuc şi Al. Voitin, până la Baranga, Eftimiu, Everac, dar şi nume sonore, precum Barbu Ştefănescu Delavrancea, Faydeau, Tolstoi, Maiakovski, Ibsen şi alții!), îşi continuă intens creația artistică, atelierul din Domnița Anastasia 7 devenind loc de pelerinaj al criticlor, artiştilor-prieteni sau al colecționarilor. Pictorul, la rândul său, începe să achiziționeze ceramică, icoane, mobilier țărănesc, tablouri, astfel încât atelierul devine, de fapt, o adevărată colecție de artă. Pe de altă parte, prin participarea lucrărilor sale la numeroase evenimente (expoziții de grup sau personale, bienale, saloane etc.), atât în țară, cât şi în străinătate (Liban, Germania, Franța, Austria, Belgia, SUA), George Ştefănescu-Râmnic devine unul dintre cei mai apreciați artişti contemporani ai României. În 1989, se stabileşte în Germania, la Lüdinghausen din Nordrhein-Westfalen, unde, chiar în acel an, deschide o expoziție la Ennepetal, vernisată de către criticul de artă Hermann Hirschberg, apoi, o altă personală, la Harsewinkel. Lucrează mult în această perioadă, 1989-2007 şi, prin urmare, expune şi foarte des, devenind unul dintre cei mai respectați artişti din Germania. În 2004, cu ocazia împlinirii a 90 de ani, oraşul Lüdinghausen, împreună cu Kunstverein KAKTus i-a organizat expoziția personală „George Stefanescu – Licht und Farbe”, în sala de expoziții a Volksbank. Cele două evenimente ce au loc în România, cu sprijinul Fundației Pictor George Ştefănescu, în lunile octombrie şi noiembrie – lansarea albumului George Ştefănescu la Sala Mitiță Constantinescu din Palatul Băncii Naționale a României (28 oct.) şi expoziția jubiliară retrospectivă „Discreta frumusețe” (6 nov-15 dec.), la Muzeul Satului „D. Gusti” şi al cărei organizator este Ambasada Republicii Federale Germania la Bucureşti – vor marca, încă o dată, respectul de care se bucură unul dintre cei mai longevivi, dar nu mai puțin valoroşi pictori români ai secolului XX.