ROLLAND DE RENÉVILLE DESPRE «EXPERIEN?A POETICĂ» SAU «FOCUL SECRET AL LIMBAJULUI (III)

On n’a jamais bien jugé le romantisme. Qui l’aurait jugé? Les critiques!! Les Romantiques, qui prouvent si bien que la chanson est si peu souvent l’œuvre, c’est-à-dire la pensée chantée et comprise du chanteur?

Car Je est un autre. Si le cuivre s’éveille clairon, il n’y a rien de sa faute. Cela m’est évident: j’assiste à l’éclosion de ma pensée: je la regarde, je l’écoute: je lance un coup d’archet: la symphonie fait son remuement dans les profondeurs, ou vient d’un bond sur la scène. (…)». (sublinierea mea)

(«Disocierea puterilor proprii în favoarea unei realități exterioare s-a petrecut în cazul poeților care au venit după romantici ?i ?i-a găsit expresia doctrinală în celebra Scrisoare a Vizionarului a lui Arthur Rimbaud: Romantismul nu a fost niciodată judecat cum trebuie. Cine l-ar fi judecat? Criticii!! Romanticii, care dovedesc atât de bine cât de rar cântecul devine operă, adică gândire cântată ?i înțeleasă de către cântăreț?

Pentru că Eu este un altul. Dacă instrumentul de suflat din alamă se treze?te transformat în goarnă, nu este deloc din vina sa. Acest lucru îmi pare evident: asist la îinflorirea gândirii mele; o privesc, o ascult: lovesc u?or cu arcu?ul: simfonia se zvârcole?te în străfunduri, sau sare brusc pe scenă (…) 

Dacă revenim la distincția dintre metodele de cunoa?tere experimentală (activă versus pasivă), discutată în articolul precedent, în cazul lui Rimbaud, metoda de cunoa?tere «pasivă» pare a fi «à l’œuvre» în celebrarea efectului dizolvant a ceea ce poetul nume?te «l’Intelligence universelle» (sau «un au-delà impénétrable et tumultueux» în termenii lui Rolland de Renéville) asupra personalității sale.

Citatul care urmează, din Tennyson, atestă dimpotrivă intervenția unei metode experimentale «active»: 

«Je n’ai jamais eu de révélation par anesthésie, mais une sorte d’extase à l’état de veille – je ne trouve pas d’autre expression – s’est souvent emparée de moi quand j’étais seul, et cela depuis mon enfance. Je me répétais mon nom intérieurement; j’en arrivais à une conscience tellement intense de ma personnalité que ma personnalité elle-même semblait s’évanouir dans l’infinité de l’être; ce n’était pas un sentiment confus, mais clair, indubitable, et pourtant inexprimable; (…)» (« Nu am avut niciodată vreo revelație prin anestezie, ci un fel de extaz în stare de veghe – nu găsesc o altă formulare – m-a acaparat adesea în momentele de singurătate, ?i asta încă din copilărie.Îmi repetam numele în sinea mea; ajungeam astfel la o con?tiință atât de intensă a personalității mele încât aceasta părea să se evaporeze în infinitatea ființei; nu era un sentiment confuz, ci unul clar, neîndoielnic, ?i totu? inexprimabil;»)

In timp ce Tennyson exprima o revelație a «extazului» în starea de veghe, Rimbaud «asista», la «înflorirea», permanentă am putea spune, a inspirației poetice. 

Să fie oare această diferență ( rezultat al experimentării unei metode de cunoa?tere activă de către unul dintre cei doi poeți, ?i al metodei pasive care pare acceptată ca ceva de la sine înțeles, de către celălalt) mai importantă decât ceea ce este comun acestor două mărturii? 

Incercăm să răspundem preluând tentativa de definiție a lui Rolland de Renéville a relației între experiența poetică ?i cea mistică («…în timp ce poetul se îndreaptă spre Cuvânt, misticul tinde spre Tăcere »), pentru a o trece prin «filtrul» invizibil al pierderii personalității con?tiente, comun celor două tipuri de experiență. 

Din această perspectivă Rolland de Renéville afirma la un moment dat «superioritatea experienței mistice asupra celei poetice», cu condiția acceptării postulatului în virtutea căruia «…les poètes qui furent saisis par le sens de la Nuit cessèrent d’être des poètes ». («… poeții care au fost sedu?i de sensul Nopții au încetat să fie poeți»). 

Ni se pare necesar să reproducem întregul citat pentru a putea invoca aici figura sfântului Ioan al Crucii, a cărui experiență simultan mistică ?i poetică a Nopții este esențială pentru înțelegerea relației dintre cele două forme de experiență. 

«(…) il n’est pas douteux que l’expérience dont les voies ouvrent directement sur la Nuit prévale sur celle dont le mouvement tout d’abord s’en détourne. Cette supériorité de l’expérience mystique sur l’expérience poétique ne peut d’ailleurs être conçue que si l’on admet que les poètes qui furent saisis par le sens de la Nuit cessèrent d’être des poètes.» 

(«(…) este neîndoielnic că experiența ale cărei drumuri conduc în mod direct spre Noapte e superioară aceleia a cărei dinamicăa o îndepărtează mai întâi de aceasta. Această superioritate a experienței mistice față de experiența poetică pe de altă parte, nu poate fi înțeleasă decât dacă admitem că poeții care fuseseră sedu?i de sensul Nopții au încetat să fie poeți.»)

Dacă înțelegem expresia «… saisis par le sens de la nuit» ca fiind o formulare metaforică a dizolvării personalității poetului, afirmarea unei ierarhii între cele două forme de experiență apare în mod evident contestabilă, iar postulatul formulat înainte de-a dreptul neverosimil. 

Iată, de pildă, ce scrie Max Milner în cartea sa «Poésie et vie mystique chez saint Jean de la Croix» (Editions du Félin, 2010): «Ce que nous faisait entrevoir l’étude de la technique se confirme ici: ce n’est pas en tant que grand mystique, mais en tant que grand poète que saint Jean de la Croix réussit à produire un chant aussi parfait. Si les résonances de ce chant nous paraissent étranges, c’est parce que l’expérience qu’il traduit n’est pas celle du commun des poètes, mais les procédés de traduction sont les mêmes.»

(«Ceea ce ne lasă să întrevedem studiul tehnicii este confirmat aici: sfântul Ioan al Crucii reu?e?te să producă un cânt atât de perfect nu în calitatea sa de mare mistic, ci în cea de mare poet. Dacă rezonanțele acestui cânt ne par stranii, este pentru că experiența pe care o exprimă nu e aceea a majorității poeților, dar modalitățile de expresie sunt acelea?i.»

Drept consecință a trecerii prin acest«filtru» criteriul propus de Rolland de Renéville pentru a distinge între cele două forme de experiență î?i pierde mult din pertinență.