Poezie
?tefan Ciobanu
Poeme
Articol publicat în ediția Viața Românească 1-2 /2015
marea fojgăială
iubito hai să nu ne spunem ceva
până o să amuțim de tot
să urcăm fiecare la vecinul său care dă o petrecere
de se aude muzică în toate hipermarketurile
fiecare părticică din ființa noastră
trebuie adusă la bairamul ăsta de sub pământ
în acest scop vom împărți în noi fleyere
la intersecția timpului cu iubirea
până o să creăm câte o mulțime personală
petrecăreață foarte
prin care vom întâlni cuno?tințe vechi
lăsate în urmă pe drumuri mi?to de munte
de pe care am ajuns acum pe înserat
în acest vârf plăpând de scobitoare
operație pe timp deschis
celulele noastre sunt de fapt rădăcini
înfipte în întuneric astfel stând lucrurile
purtând costumul de scafandru al morții
pornesc pe magheru
claxoane ?i noapte
faruri ?i țânțari printre gălăgie ?i
mizerie pentru o inimă bătând
taxiuri din care se aude muzică tehno
plus iubire multă pe banchetă
... să vezi ce-a mai rămas din oameni ... iubire mută
de oglinda retrovizoare se clatină
un crucifix de cârpă pe care înaintează o muscă
în mine tăcere
cum este pe masa de operație
când semafoarele vor să te atingă
cu bisturiele scoase din zăpadă
alzheimer
astăzi când mă întorceam cu trenul din deltă
10 minute a stat controlorul în fața mea
până să îi dau biletul
aveam impresia că este o statuie în ploaie
?i trebuia să o ocolesc cumva ca să ajung la un adăpost
antiatomic
a zis că sunt blatist ?i-a chemat colegii prin stație dar
până să vină ei eu mă dezmeticisem încercam să nu plâng
să nu le?in să nu vomit
m-am speriat rău
oare ăsta este începutul de alzheimer?
am a?teptat până când trenul a ie?it dintre munți ?i
am sunat-o pe bunica
(a murit de alzheimer secole de-a rândul)
mi-a spus să stau lini?tit ea a fost urmărită de
tipi de la securitate de extratere?tri de
pre?edinți de stat nu am de ce să îmi fac griji
sunt doar obosit ?i mă deplasez mai greu prin timp
atâta tot
la final mi-a transmis salutări din partea mamei
spun sincer onorată instanță
nu ?tiu cum am ajuns acasă după ce m-am dat jos din vagon
mai țin minte peronul lung o foaie de ziar acoperind soarele
bagaje luând-o la sănătoasa pe scări
nu ?tiu cine a pus întunericul în jurul patului
printre miile de corpuri de mobilă iluminate de amintiri
nu-mi mai aduc aminte de nici unul dintre pereții ă?tia dolofani
nu ?tiu nici cine este femeia asta în brațele căreia m-am trezit
?i pe care o iubesc
fără importanță
„Nici o altă femeie nu va putea pătrunde în această încăpere
unde tu te multiplici de o mie de ori, în vreme ce eu descompun
toate gesturile pe care te-am văzut făcîndu-le ”
A. Breton – L’amour fou
în toate camerele am întâlnit o femeie lângă un mort
când deschideam u?a femeia mă privea
cu ură cu iubire
nu mai conta în acele momente
am zis mereu scuzați! am ie?it tăcut de fiecare dată
când am obosit
am mers pe holul lung cu oglinzi înşirate
până aici pe balcon
unde v-am întâlnit
frigul acesta o să ne apropie mult
permiteți-mi să mă aşez pe umerii dumneavoastră ca o haină
amândoi am învățat lecțiile necesare
stăm nici afară nici înăuntru
nu ne mirăm că este noapte de atâta vreme
o noapte de revelion a? putea adăuga
nu ne mirăm că în zare o flacără iese insistent
dintr-un furnal
vă rog doar
să nu mă țineți de mână în tot acest timp
s-ar putea să mă arunc la un moment dat
nu ?tiu sigur
uneori voi intra în casă lăsându-vă cu atâta întuneric pe cap
încă mai sper să găsesc o cameră fără femeia aceea
să mă a?ez eu lângă mort ?i să a?tept să deschideți dumneavoastră u?a
cu dragoste cu ură vă voi privi
dar nu o să mai conteze
o să vedeți
despre
iubirea ni se zbate prin pietri?
ca o găină cu capul retezat
o bătrână aleargă cu un lighean
să strângă sângele pentru flori
trei poeme de halloween
cu sângele la vedere
mă îndrept spre tine în noaptea de halloween
prive?te-mi ochii cum se preling
spre bărbie
eu
îți privesc inima cum este călcată de tiruri
vor veni curând
ne vor face conturul cu creta
or să ne pună saci de pânză pe cap
?i vom putea să ne mutăm în tablourile lui magritte
****
când am văzut că nu curge apa
am luat țeava de gât ?i am zgâlțâit-o
am smuls-o ?i am dat cu ea de toți pereții casei
unde locuiesc închiriat
din țeavă a ie?it un pumn care
m-a lovit în piept cu putere
m-a aruncat înapoi ca în filmele chineze?ti de duzină
până am ajuns în camera de hotel
unde vegheam asupra ta
acum multe vieți în urmă
când nici nu erai născută
****
am făcut stânga apoi iar stânga
apoi iar stânga apoi iar stânga ?i iar ?i iar
veneau furio?i spre mine
erau de nedescris ?i rapizi veneau
din toate părțile dar
găseam mereu o u?ă un intrând
calm ?i tacticos făceam mereu stânga ?i scăpam
de unde vin este o vorbă
niciodată mon?trii nu or să prindă un dervi?