ŞAPTE TREPTE ALE ÎNȚELEPCIUNII

Ce m-a mirat? La fiecare aniversare, altceva. Prima mirare, inițială şi durabilă, a fost aceea că un matematician poate stăpîni la fel de bine lingvistica în ceea ce ea are mai modern şi mai inovator. Lingvistică matematică: sintagma ia, în ochii unui profan, semnificație oximoronică; e lingvistică sau e matematică? Tradiția şcolară separă ireversibil pe cei cărora le plac Literele de cei cărora le plac Matematicile; separă adică pe elevii obişnuiți (încîntați de poveşti, de visare, de literatură) de micii monştri alcătuiți probabil altfel decît majoritatea copiilor şi care se pasionează de matematică. Iată însă că lucrurile puteau sta şi altfel, Literele unindu-se cu Matematicile. În lumea intelectuală din România anilor ’60 ai secolului XX, Solomon Marcus a produs uluire.

A fost prima, dar  în nici un caz ultima mirare: fără ea, n-ar fi urmat celelelalte. Ciudatul matematician-lingvist a îndrăznit apoi să atace cel mai restrictiv şi mai gingaş domeniu al Literelor, poezia, domeniu pînă atunci evanescent, înconjurat cu o aură de sacralitate. Ei bine, misterul poetic, entitatea misterioasă, Deus absconditus,  n-a mai fost după aceea chiar Deus şi mai ales atît de absconditus. Poetica matematică slujită de Solomon Marcus ne demonstra că, fiind în primul rînd act de limbaj, poezia se poate supune la rîndul ei unei abordări tehnice, în urma căreia i se anulează poate o parte din mister, dar nu şi din fascinație.

Cele două trepte ale mirării aveau să fie curînd urmate de altele, tot mai înalte: nou-născuta poetică matematică s-a integrat unui ansamblu mult mai larg, unui univers nebănuit ce se configura chiar atunci sub ochii noştri; că îl numim semiotică sau altfel, nu are mare importanță, din moment ce el se deosebea fundamental de „semasiologia” secolului al XIX-lea; era cu adevărat o ştiință globală, universală a semnelor, unde veneau acum chemați – cu roluri precis distribuite – nu doar matematicienii, lingviştii şi filozofii, ci şi biologii, oamenii de artă, medicii etc. Noua ştiință înglobantă oferea o nouă viziune asupra lumii, dar motorul care regla acest univers nu putea fi în ultimă instanță decît de sorginte matematică. Să ne mai mirăm atunci că cel ce a contribuit decisiv la instalarea, în țara noastră, a unei „atmosfere semiologice” a fost tot Solomon Marcus? În legătură cu el, ne învățasem deja să nu ne mai mirăm de nimic! Pe plan mondial, profesorul bucureştean devenise referință inevitabilă a semioticii generale. Şi ne aflam doar la al treilea stadiu al mirării, deoarece aveau să urmeze şi altele.

Nu vreau să descriu al patrulea, al cincilea şi al şaselea stadiu al mirărilor mele în legătură cu evoluția personalității lui Solomon Marcus. Faptul că nu doar poezia, ci şi literatura în ansamblul ei (proză, teatru, folclor) au apărut atrase în orbita cercetării semioticianului, că matematicianul a început să se ocupe de alte ştiințe, că fascinantele domenii de frontieră – în general neglijate – au devenit subiecte predilecte de cercetare, toate astea găseau în mine un admirator copleşit, dar niciodată blazat. Evoluția personalității lui Marcus te ajută să nu te blazezi niciodată.

Cum poate fi numit savantul care îți descrie în amănunțime lumea Jocurilor, dar parcurge şi cărările aride ale Paradoxului; care descrie combinațiile ascunse ale lumii Plecînd de la un zîmbet, dar care ne şi prezintă un tratat de promisiuni filozofice asupra Timpului?

Ultimul stadiu al mirării, al şaptelea, precum numărul cerurilor concentrice de străbătut, mi l-a oferit intrarea în lumea computerului; acolo unde majoritatea contemporanilor noştri de o anumită vîrstă au avut nevoie de o lungă perioadă de adaptare, Solomon Marcus parcă s-ar fi născut în brațe cu acest aparat. Ca să treci de la semiotica generală a cărților şi a manuscriselor la semiotica bazată pe computer, n-a fost nevoie în cazul lui de nici un efort. Internetul a universalizat un Univers deja existent: informația acestui matematician la puterea a treia se întinsese şi pînă acum pe întregul mapamond; în noile condiții, ea  s-a tot multiplicat, plasîndu-l pe profesor în centrul unei rețele planetare.

Acum, cînd eu am atins stadiul celei de a şaptea mirări, Solomon Marcus se ocupă cu dezinvoltură de tot ce este uman – semiotică şi istoria culturii, literatură şi ştiințele naturii, reflexe etice ale ştiințelor, probleme ale inteligenței artificiale, şcoală şi jocul copiilor; rețeaua matematică ascunsă îndărătul tuturor acestor domenii de aparențe disparate i se prezintă lui Solomon Marcus sub formă de sinteze personale.

Nouă, oamenilor obişnuiți, nu ne rămîne decît să privim, vrăjiți, spectacolul despre care nici nu ne închipuiam măcar că există. Iar cînd nu eşti nici matematician, nici lingvist, nici semiotician, nici micro-electronist, ci un biet literat, dai slavă Domnului că ți se permite să asişti, cocoțat la galerie, la ce se petrece pe scenă. Nu apreciem niciodată suficient privilegiul de a fi fost contemporani cu anumiți oameni care, iată, împing inteligența umană la ultimele ei limite.