SOLOMON MARCUS. TRAIECTUL MODERN AL LIMBII ROMANE

Atent observator al limbii române – la radio sau în fața televizorului, la bibliotecă sau în tren, la o plimbare pe stradă sau la magazin, oricând –, academicianul Solomon Marcus urmăreşte cu interes invariabil acest spectacol al ființei umane. Spiritul de observație mereu în stare de veghe, contemplarea faptelor de limbă, depistarea ?i examinarea greşelilor, inexactităților, a inadvertențelor sunt pentru Domnia Sa un modus vivendi, adevăr probat ?i de caracterul limpede, concis ?i exact al scrierilor sale. Stilul elevat, cunoştințele vaste ce acoperă mai multe domenii, experiența, talentul, marcate de exigență, îl situează pe Solomon Marcus în rândul celor mai competenți ?i avizați cercetători ai traiectului modern al limbii române. „Nevoia de a mă exprima,– mărturise?te profesorul, mă implică într-o continuă luptă pentru cuvântul potrivit, pentru evitarea cuvintelor parazite, revin, înlocuiesc, mereu, ca până la urmă să constat că nu am evitat pe deplin stereotipia. Mai totdeauna, când recitesc un text al meu, anterior, simt că l-aş rescrie. Exigențele limbii române mă privesc uşor ironic, chiar dacă binevoitor.”

Indiferent de domeniul abordat – matematică, lingvistică, filozofie, istorie, critică literară, artă etc. – Solomon Marcus reuşeşte să fie explicit, convingător, conținutul rămânând atractiv, argumentat şi antrenant. Apelează la neologisme şi împrumuturi din alte idiomuri doar în caz de strictă necesitate. De?i vorbe?te ?i scrie în engleză ?i franceză, ilustrul om de ?tiință se află în elementul său doar în limba română, pe care o consideră un miracol, o împletire spectaculoasă de trăiri, impresii, evenimente, o punte de legătură între eul personal şi tot ce există în afara noastră. Or, numai în limba în care ai crescut te poți exprima deplin. „Limba româna, mărturise?te Solomon Marcus, este casa mea. Limba română există în atâtea variante câți vorbitori ai ei există. Numitorul comun al acestor variante este suficient de puternic pentru a asigura posibilitatea comunicării măcar parțiale, dacă nu integrale. Posibile diferențe mari de nivel cultural pot uneori diminua sensibil înțelegerea reciprocă a doi vorbitori cu aceeaşi limbă maternă”.

În ce măsură conştientizăm existența acestui decalaj şi ce urmează să întreprindem pentru a-l anihila – iată provocarea de cursă lungă pentru specialiştii în domeniu.

Tot mai subtilă pentru mulți dintre vorbitorii ei, având tendințe „elitare”, „de adevărată aristocrație a spiritului”, limba română, cuprinsă în vârtejul galopantelor procese transdisciplinare, î?i redefine?te rolul „în stimularea comunicării cu lumea, comunicare ce include integrarea europeană ?i globalizarea în toate domeniile”. Aflată la răscruce, de altminteri ca ?i alte idiomuri, pentru a supraviețui în plan regional, limba română e obligată să participe nemijlocit la dialogul culturilor ?i să dea dovadă de susceptibilitate la rigorile zilei. „Identitatea nu se mai capătă prin închistare în forme fixe, precizează Solomon Marcus. Tocmai deschiderea către lume oferă proba de foc a unui idiom de a ține ritmul cu viața”. E contraproductiv ?i, în acela?i timp, anacronic să rămânem „cantonați” într-un mediu cu granițe prestabilite. Dar propulsarea pe un traseu internațional ?i interdisciplinar reclamă abandonarea inerției noastre proverbiale. Or, tradițional, cultura românească este timidă în comunicarea cu lumea, inclusiv în propriul ei spațiu de existență ?i dăinuire, care nu coincide neapărat cu frontierele statale, circumstanță ce avantajează ideea unei strategii lingvistice capabile să contureze parametrii traseului modern al limbii române în ansamblu. Cine vor fi actorii decidenți în elaborarea ?i implementarea unui atare program național? Politicienii, comunitatea academică, oamenii de creație, cadrele didactice? Sau toți împreună?

Complexitatea ?i eficiența derulării unui proiect național de anvergură, favorabil creării premiselor de omogenizare a limbii române, vor fi determinate, bineînțeles, de capriciile politice ale timpului, centrul ?i marginea unui idiom având istorice?te itinerare diferite de afirmare ?i supraviețuire, dar care, acum, în epoca globalizării, au ?anse reale de a converge spre aceea?i țintă – unitatea lingvistică. Mijloacele moderne de comunicare, radioul, televiziunea, mass-media scrisă, internetul ?i telefonia mobilă, consideră Solomon Marcus, pot dura o punte de legătură eficientă între vorbitorii aceleia?i limbi, indiferent de locul lor de amplasare. Este, a?adar, necesară reexaminarea politicilor socioumane, inclusiv lingvistice, care urmează a fi întemeiate ?i implementate în funcție de realitățile concrete, accentul punându-se pe coerență, calitate ?i efect scontat previzibil. Or, de?i cultura română de peste fruntariile statale se află pe un teren arid, supus intemperiilor, exploziv ?i incendiar, în regiunile locuite de români s-a acționat aleatoriu, fără o concepție bine definită, managementul instituțional fiind compromis, pentru că, de regulă, se afla la cheremul neprofesionali?tilor. Desigur, nu vom spune nimic nou afirmând că ?i din aceste considerente Prutul mai continuă să fie o graniță (adevărat, acum fără sârmă ghimpată) pe harta limbii române. ?i cu toate că s-au făcut progrese vizibile în reanimarea con?tiinței naționale, Basarabia mai plăte?te tribut ideologiei inoculate de regimul țarist ?i cel sovietic. Bătălia pentru o nouă mentalitate ?i o percepție corectă a realităților continuă, fără însă a evita lamentabilele e?ecuri, cele de ordin politic, tot mai vizibile în ultimul timp, generând o adevărată degringoladă în plan spiritual. Din această perspectivă este greu de înțeles de ce, deocamdată, nu există organisme permanente comune de specialişti (din România, Republica Moldova şi din alte țări), care să aibă drept obiect de cercetare probleme stringente ale culturii, ale limbii române literare, în toate formele şi zonele ei de manifestare. Investigații complexe (sociologice, psihologice, lingvistice etc.) se impun cu precădere în ținuturile unde limba română a fost şi mai este supusă unui proces continuu de erodare şi de claustrare față de matricea ei naturală, cauzat nu doar de perpetuarea bilingvismului unilateral. În această ordine de idei, de exemplu, ar trebui cercetat ?i explicat un fenomen doar aparent paradoxal: de?i numărul tinerilor filologi cu acte în regulă spore?te (implicit din rândul bursierilor statului român), în Republica Moldova, este tot mai acută lipsa unor tineri cu vocație ?i aplecare pentru studiul limbii române practice, fapt de-a dreptul îngrijorător. Cine dar va elabora o strategie lingvistică aptă să asigure însuşirea şi promovarea limbii române standard, în condițiile extinderii fenomenelor globalizării, când limba română (din țară ?i din afara hotarelor ei) trăie?te o dramă, care vine din două direcții, precum menționează ?i Solomon Marcus, internetul şi limba engleză, la Chi?inău adăugându-se limba rusă, la Cernăuți – ucraineana ?i rusa etc.? În ce măsură ?i cu ce rezultate palpabile se implică în abordarea chestiunilor de acest gen societatea, ?coala, sistemul educațional, familia? Ce rol li se atribuie în acest caz manualelor de română ?i nu numai? Ce pa?i concreți se fac pentru ca manualele ?colare, aceste cărți indispensabile pentru formarea profilului intelectual al viitorilor cetățeni, să fie elaborate de către cei mai competenți autori?

Iată doar câteva dintre problemele ce descind din tematica lingvistică marcusiană ?i asupra cărora suntem invitați să medităm după lectura incitantelor sale articole, studii, prelegeri, interviuri din presa scrisă ?i cea electronică.

Enciclopedist desăvârşit, figură proeminentă în domeniul ştiinței, „om-instituții, cu o activitate din care puteau ie?i măcar vreo cinci cariere obi?nuite” (acad. Gheorghe Păun), Solomon Marcus nu se izolează în turnul de fildeş al cercetării, aşa cum procedează unii din comoditate, teamă sau din incapacitatea de a plonja în complexitatea problemelor vieții cotidiene.

Domnia Sa este inițiatorul unor febrile şi controversate discuții în cele mai diverse domenii. Făcându-?i cunoscută opinia ?i solicitând punctul de vedere al numero?ilor săi discipoli, admiratori sau simpli cititori, caută, împreună, calea de limpezire a subiectelor. Una dintre dezbaterile din 2013 a vizat situația fără precedent a revistei de ?tiință ?i cultură filologică „Limba Română”, când, pentru a asigura continuitatea apariției ?i pentru a salva onoarea publicației, echipa redacțională, deoarece obținuse suport financiar doar pentru cheltuieli tipografice, a lucrat fără salarii pe parcursul unui an întreg.

Aici e nevoie de o scurtă precizare bibliografică: fondată în primăvara anului 1991, până la implozia Uniunii Sovietice, de către un grup de oameni de ştiință, profesori universitari, scriitori ?i publici?ti de pe ambele maluri ale Prutului, „Limba Română”, cu un tiraj inițial de 18 mii de exemplare, a promovat valorile autentice ale patrimoniul lingvistic, literar ?i cultural național, a răspândit neabătut, în satele ?i ora?ele Basarabiei, adevărul ?tiințific ?i istoric despre unitatea ?i identitatea etnolingvistică a românilor, fiind considerată cea mai dreaptă ?i mai accesibilă carte de învățătură pentru masele largi de cititori ai bibliotecilor ?colare ?i publice. Cu un tiraj mai modest acum, revista, grație internetului, î?i amplifică din nou aria de răspândire. După plasarea în toamna anului trecut, pe site-ul publicației (www.limbaromana.md), a 228 de numere, câte au fost tipărite de la fondare până în prezent, precum şi a celor mai importante volume, apărute în colecția „Biblioteca revistei «Limba Română»”, semnate de reputați filologi, printre care academicienii Silviu Berejan, Nicolae Corlăteanu, Anatol Ciobanu, profesorii Nicolae Mătca?, Ana Banto? ?.a., site-ul nostru este frecventat, lunar, de circa 50.000 de vizitatori unici, ceea ce pentru o publicație de ?tiință ?i cultură filologică nu e puțin . ?i încă un detaliu: întrucât echipa nu a acceptat imixtiunea politicului în programul editorial şi pentru că a detestat spiritul de gaşcă, din 1994, când la Chi?inău au revenit la guvernare neocomuni?tii, revista s-a pomenit marginalizată. Fără fonduri din bugetul republican, a fost pusă în situația de a căuta sprijin la Bucure?ti, cea mai luminoasă perioadă fiind legată de colaborarea cu ICR, Bucure?ti, (2007-2012), după care au survenit incertitudinea, a?teptările, indiferența. În acest deloc optimist context, surprinzătoare ?i încurajatoare pentru noi a fost reacția manifestă, promptă ?i dezinteresată a Domnului Profesor Solomon Marcus exprimată în legătură cu destinul precar al revistei. Articolul Un semnal de alarmă: Limba Română, publicat în mass-media de la Bucureşti şi Chişinău, a generat o discuție extinsă, putem afirma, pe întreg spațiul limbii române, constituind pentru echipa redacțională, o sursă stimulatoare de energie şi încredere, un mobilizator îndemn de a rezista în vremi „de o cruzime existențială atroce”.

Astfel, prin gestul său salutar, academicianul Solomon Marcus, a acționat tran?ant, la fel , ca ?i Eugeniu Co?eriu, Grigore Vieru, Constantin Ciopraga, Dumitru Irimia, Valeriu Rusu, Gheorghe Chivu ?i alți reprezentanți ilu?tri ai culturii române, care în momente de răscruce au luat   apărarea” Limbii Române”, ferind din calea dispariției publicația cu un program bine conturat de  promovare a traiectului modern al limbii române. 

Cu ocazia împlinirii venerabilei vârste de 90 de ani, exprimăm domnului academician Solomon Marcus cele mai sincere  sentimente de gratitudine, urându-i sănătate ?i bel?ug de  noi roade în grădina  culturii române, pe care a slujit-o  întreaga viață  cu inspirație ?i nobil devotament!