POETICA ?I SEMIOTICA LA SOLOMON MARCUS

Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 / 2015

Sunt unul dintre martorii demarării cercetărilor de lingvistică matematică, poetică matematică ?i semiotică formală ale lui Solomon Marcus. Între 1963 ?i 1967, apăreau, în avalan?ă, după ani de reflecție, Gramatici ?i automate finite, Lingvistica matematică, Algebraic Linguistics: Analytical Models ?i Introduction mathématique à la linguistique structurale. De la explorarea structurilor algebrice ale limbajului, Marcus avea să treacă, în deceniul dintre 1967 ?i 1977 la formularea unor modele matematice de natură să adâncească analiza poeziei, a limbajului ?tiințific ?i a teatrului, întemeind ?i dezvoltând disciplina poeticii matematice în lucrări cum sunt Poetica matematică, sau volumele colective Poetics and Mathematics ?i The formal Approach to Drama. Muncii solitare din prima etapă îi lua locul lucrul în echipă, întemeiat pe dialogul dinamic dintre Marcus ?i studenții săi, deveniți între timp cercetători. Etapa de „expansiune semiotică” desfă?urată avea să pornească în anul 1975, când Marcus extinde exuberant abordarea lingvistico-matematică la folclor, medicină, genetică, arhitectură, relații internaționale, traducere, procesele de învățare, punând bazele semioticii formale.

Ideea de bază a poeticii matematice pornea de la Pius Servien. Potrivit acestuia, poezia nu poate fi descrisă prin comparație cu limbajul obi?nuit, care depă?e?te în complexitate limbajul poetic ?i e mult mai greu de formalizat. Ea poate fi însă opusă în mod revelator ?tiinței. Prin definirea opoziției ireductibile între un limbaj poetic idealizat ?i un limbaj ?tiințific idealizat, specialistul în poetică poate ajunge la o înțelegere mai clară a unicității poeziei ?i la o formalizare mai simplă a studiului ei. De la cele în jur de zece opoziții dintre limbajul liric ?i cel ?tiințific formulate de Servien, Marcus trece la nu mai puțin de 52 dichotomii. Unele opoziții sunt de natură sintactică (de ex., tendința spre contexte lirice lungi față de contexte ?tiințifice scurte; prezența unor structuri muzicale în limbajul liric față de absența lor în limbajul ?tiințific; structuri lirice dominant sintagmatice față de structuri ?tiințifice dominant paradigmatice). Alte dichotomii, poate cele mai interesante, sunt de natură semantică (de ex., continuitatea semnificației lirice față de caracterul discret al semnificației matematice; solidaritatea organică dintre semnificația ?i expresia poetică față de relativa independență de expresie a semnificației matematice; caracterul esențial conotativ al limbajului poetic față de cel esențial denotativ al limbajului ?tiințific). Însfâr?it, un număr de opoziții sunt de natură pragmatică (de ex., caracterul reflexiv al activității poetice față de cel tranzitiv al activității ?tiințifice; opacitatea semnului poetic față de transparența semnului matematic; caracterul intraductibil al limbajului poetic față de cel indefinit traductibil al limbajului ?tiințific).

Pe baza unor dichotomii de tipul celor enumerate, Marcus construie?te un model matematic al opoziției dintre limbajul poetic ?i limbajul ?tiințific. Modelul constă din 25 de propoziții în formularea cărora sunt introduse calificări de tipul indice de sinonimie sau omonimie al unui limbaj, lungime ritmică a unei fraze, limbaj cu structură ritmică, diametru ritmic al unei fraze sau al unui limbaj, structură de valorizare asociată cu un limbaj liric, accesibilitate finită sau infinită a unui limbaj, indice de receptivitate al unei persoane etc. De exemplu propoziția 15 — „Mulțimea semnificațiilor exprimate într-un limbaj liric este de puterea continuului” — dă socoteală de faptul că, dacă o persoană p a înțeles la momentul t fraza x cu semnifcația s, atunci această frază va fi inserată în biografia lui p, supusă în mod continuu modificărilor ?i urmărindu-l până la sfâr?itul vieții. Propoziția abordează ceea ce Marcus nume?te „miracolul înțelegerii unei fraze lirice”. Am subliniat cu altă ocazie caracterul aproape inițiatic al interpretării pe care o dă Marcus în cadrul acestui model lecturii poeziei ?i analogiile care pot fi întrevăzute cu hermeneutica creatoare a lui Mircea Eliade, în care semnele apar ca supraviețuiri reificate ale unor momente de tensiune existențială.

Dacă în viziunea inițială, conexiunea dintre poezie ?i ființa noastră lăuntrică era mai adâncă, poezia pătrunzînd direct în viețile noastre, în timp ce ?tiința, ținută la distanță, părea că ne ajută mai degrabă să ne eludăm biografia pe un răstimp, în studiile ?i conferințele ulterioare, Marcus abordează cu aceea?i neobosită capacitate de analiză lectura existențială a textului matematic sau ?tiințific ?i subliniază, după solide incursiuni în descrierea adâncită a limbajelor ?tiinței ?i literaturii trăsăturile pe care acestea le au în comun.

În semiotica folclorului, Marcus ?i echipa sa marchează avansuri importante în formalizarea, pe baza cercetărilor tipologice ale unor folclori?ti precum Adrian Fochi, Alexandru Amzulescu, Ovidiu Bârlea sau Stanca Fotino, a narativității populare, a structurilor repetitive ?i a procesului de variație. Pentru Marcus, variantele folclorice reprezintă manifestarea unui proces de prelungire paradigmatică rămas de obicei implicit în literatura cultă. Spre deosebire de variantele culte, în aprecierea cărora intervin criterii substanțiale, variantele populare se definesc relațional. O variantă folclorică reprezentativă este cea care prezintă maximum de similitudini cu celelalte variante. Modelul circulației textului folcloric oferit de Marcus devine astfel unul în care, odată creat, un text folcloric t compus de x este citit ca t1, t2, t3 de către x1, x2, x3 care, la rândul lor î?i transmit lecturile lui x1’, x2’...xn’ într-un uria? mecanism de transmisie ?i deviere, în care nimeni nu se mai întoarce vreodată la „textul original”, iar recitirea este practic necunoscută.

Ar fi multe de evocat acum când ne gândim cu bucurie, de aproape sau de departe, la Solomon Marcus. Drumul devenit vizibil în anii ‘60 se deschide larg ?i în zilele noastre. Cum spunea Marcus, în vara trecută, la televizor „călătoria continuă”. Echipei de studenți ?i cercetători ai a lui Solomon Marcus i-a luat locul un ansamblu de echipe, conduse de fo?tii coechipieri, în România ?i în afara ei. Definirea formală a distincțiilor între limbajul poetic, ?tiințific sau matematic s-a întregit între timp cu examinarea a ceea ce le une?te. Văzute ca fiice ale mitului, poezia ?i matematica împărtă?esc funcția de simbolizare, apelează deopotrivă la universuri de ficțiune, optimizează în modalități specifice dar echivalente raportul dintre conținut ?i expresie. Gândind inter- ?i trans-disciplinar, „în diagonală” cum spunea Caillois, Solomon Marcus se bucură acum de unitatea simplă ?i gravă a ?tiinței ?i a culturii, de frumusețea gândirii matematice ?i de întâlnirea cu cea mai tânără generație, care a învățat să-l îndrăgească: cea a ?colarilor de la clasele mici pe care Marcus îi vizitează neobosit ?i atent, în Bucure?ti ?i în ora?ele țării. Îi urăm drumețului ani tot atât de plini de proiecte, care să ne atragă viu spre cercetare ?i spre învățare.

LA MUL?I ANI, DRAG DOMN MARCUS!

Providence, 7 februarie 2015