Proză
Alexandru Sincu
LA CAPĂTUL FIRULUI
Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 / 2015
Era în jur de miezul nopții între o duminică lungă şi searbădă ca mai toate altele şi începutul unei săptămâni de la care n?aveam cum să fi aşteptat decât ce mă învățaseră anii să aştept şi să nu mai aştept fără rost altceva, asta se întâmpla pe la sfârşitul unui noiembrie ploios dacă nu cumva fusese ceva mai târziu, oricum, înainte de iarna aia de poveste când abia te puteai strecura pe vreo potecă săpată printre nămeți, se făcuse?al naibii de frig, dar mai degrabă în casă decât afară, caloriferul era numai bun de răcitor, mă înfofolisem într?o pătură groasă de lână şi?mi încălzeam sufletul cu o sticlă de votcă pe care de când mă suisem în pat o şi golisem pe jumătate, îmi cădea nasul într?o traducere şchioapă cu care încercam să mă adorm, nu?i de mirare că m?am înfuriat când se pornise telefonul să zbârnâie, am ridicat receptorul doar atât cât să?l pun la loc însă mi?am auzit numele rostit de o voce răguşită, rugătoare parcă, mi?am zis că mi s?o fi părut, putea să fi fost vreo coincidență, Simion sunt atâția, e şi nume de familie, am întrebat cine mama dracului n?are ce face noaptea şi scoală oamenii din somn, nu mi s?a răspuns pe loc, aşteptam să închidă, cum se întâmplă mai mereu, sau poate o scuză de felul nu vă supărați, se vede că am primit un număr greşit ori îmi pare rău de deranj ori altceva de felul ăsta, însă după câteva clipe am auzit iar vocea aia, de astă dată se jeluia țâfnos, asta?i bună, nu se poate, cum adică, ce vreau să spun, am fost surprins, abia atunci mi?am dat seama că era un glas de femeie aşa că am răspuns ceva mai potolit că?mi pare rău, nu?mi aduc aminte, iar ea, cu un scâncet de fetiță răsfățată a zis că şi ea se necăjeşte că vorbesc aiurea, că n-ar fi meritat, zău, deşi e obişnuită cu fițele mele nu s?ar fi aşteptat la aşa ceva, cu asta m?a pus în încurcătură în loc să mă înfurie mai rău şi m-a împiedicat iar să pun receptorul în furcă, am ezitat şi am luat?o în glumă tocmai când mă gândeam că s?ar putea să fie vreo insomniacă rămasă fără valeriană sau, cine ştie, fără clienți şi?i căuta la telefon, pentru stradă era prea târziu şi ploaie şi poliție, dacă nu cumva doar se plictisea şi nu găsise altceva de făcut decât să provoace pe unul?altul la întâmplare în aşteptarea unei reacții amuzante, am aruncat cartea, am luat sticla de la piciorul patului, am tras o duşcă şi am zis foarte bine, să ne cunoaştem, de ce nu, dacă tot ne?am întâlnit noaptea pe fir, păcat că n?a fost să fie într?un parc, în Cişmigiu ori la Herăstrău ori în altă parte, ştiu şi eu, undeva, în vreun local, la dans ori, n?am apucat să continui, mi?a tăiat vorba, nu se poate a repetat, acum aproape că țipa, ce se?ntâmplă cu mine, ce m?apucă aşa, dintr?o dată, cum adică n?o recunosc, e ea, cine să se bage pe fir, şi?apoi, fie şi dac?ar încerca cineva, cum s?a mai întâmplat, n?aveam să pretind că şi pe?asta aş fi uitat?o, oare ce mai contează ceilalți, copoii care amuşină de jur?împrejur şi vor să afle tot şi despre toți, la ora aia s?or fi culcat şi ei, astea ar fi fost chiar cuvintele mele, habar n?aveam cui să?i fi spus aşa ceva, pe deasupra începea să sune a provocare, era momentul potrivit s?o las baltă, nu?i greu să dai de bucluc, iar la telefon mai mult decât în altă parte, însă vocea devenise din nou rugătoare şi asta m?a oprit iarăşi să fac ce părea să fi fost singurul lucru de făcut mai ales când m?a întrebat câte zile au trecut de la ultima noastră noapte şi, după ce a aşteptat câteva clipe de parcă voia să?i răspund, a continuat la fel, de ce să nu socotească în ore, nu în zile, încă şi mai bine în clipe, chiar dacă până şi clipele sunt prea lungi, pasă?mi?te ea nici nu face altceva decât să?mi amintească ce i?aş fi spus eu însumi, aşa că ar fi bine să mă potolesc, apoi a schimbat tonul contrariat de până atunci, a mai dat din gură o vreme fără să fi priceput mai nimic din ce spunea şi după ce mormăisem nu mai ştiu ce a zis că n?are nici un rost să mă agit, o să fie bine, cu toate că?i dureros, asta o recunoaşte, orice ruptură doare, despre ce ruptură vorbea n?am aflat decât mult prea târziu, mai nimic nu se potrivea cu ce ştiam însă unele născociri păreau într?un fel convingătoare, de parcă mi?ar fi răscolit sertarele şi buzunarele şi, fără să fi priceput prea bine ce găseşte, dă la iveală gânduri şi greşeli de care nu?mi făcea plăcere să?mi amintesc, parcă vorbea unui slab de minte, unui nebun ori unui copil trezit dintr?un coşmar, nu?i nimic, nu?i nimic, avusese vreme să se învețe cu mine, n?ar fi fost atunci prima oară că o luam razna, deşi nu neapărat în felul ăla, aşa ceva nu i?aş mai fi făcut niciodată, de ce să se necăjească, nu s?ar necăji ea nici când o sâcâi cu precauții fără rost, ba că uşa cabanei n?ar fi fost încuiată, ba că am vorbi prea tare şi că putem fi auziți chiar dacă suntem singuri în barcă la pescuit, asta mi?ar fi făcut plăcere, ba că vreun gest firesc ar fi necuviincios, nici măcar nu era fals, cam aşa mi se întâmpla uneori cu cei foarte apropiați, mă?ntrebam de unde aflase, ea ar fi priceput că spaima de ce ne înconjoară şi în primul rând spaima de mine însumi nu?mi trece decât în brațele ei şi n?ar crede că exagerasem mai zilele trecute, cum s?ar fi putut să nu creadă, când gâfâi obosit de minunea îmbrățişării poți să fii trist că s?a terminat prea repede sau prea târziu, nu dai din gură fără rost, vocea i se înecase de lacrimi, cum să fi fost altfel decât prefăcute, însă gândul prefăcătoriei începea să?mi iasă din cap şi îl înlocuia curiozitatea, oricât de absurd era tot ce auzeam, dacă nu tocmai din pricina asta, îmi ziceam, la drept vorbind nu?mi ziceam nimic, era oboseala şi băutura şi cineva pe care nu eram în stare să?l recunosc şi se străduia să mă întoarcă din uitare cu şoapte fierbinți, aceleaşi şoapte pe care aveam să le aud în curând seară de seară, o să?ți treacă şi de data asta, mi?a spus, să nu mă neliniştesc şi să nu mă supăr că a sunat atât de târziu, promite că altădată nu mai face, n?ar fi îndrăznit, chiar aşa a zis, n?ar fi îndrăznit să sune dacă veneam ca de obicei, chiar cu întârziere, nici asta n?ar fi fost pentru prima oară, măcar să mă fi văzut dacă n?aveam cum să rămân toată noaptea, însă de data aia nu s?ar fi simțit în stare să se culce singură, nu izbutea să?nchidă ochii, dar nu?i nimic, m?a liniştit iarăşi, ştiu eu ce fac şi ce nu trebuie sau ce nu vreau să fac, ea are încredere şi se supune, femeia îşi urmează bărbatul, aşa ar fi făcut încă din prima noapte, în ciuda stângăciilor mele de adolescent întârziat, de parc-aş fi vrut să ascund ceva, vreo boală ruşinoasă ori să mă feresc de ea dacă nu chiar de mine însumi, n?o spusese întocmai aşa, se mai oprea, căuta cuvintele, poate că?şi pierduse siguranța sau doar cheful de joacă, parcă se codea, când, îngrijorată, m?a întrebat dacă nu m-aş fi plictisit de cabana noastră de pe malul lacului, parcă ar fi vrut să spună cu totul altceva, părea să fie un mesaj codat, la asta m?a lăsat cu gura căscată, mi?am dres glasul şi am întrebat mai întâi şovăitor, iritat apoi pe măsură ce vorbeam, care lac, mă rog, de unde şi până unde cabană şi lac, dacă n?or fi dintr?alea cu circuit intern, acum începeam eu să fiu provocator, intrasem fără voie în jocul ei şi încercând să?i repet vorbele i?am spus că?mi pare rău, din pricina mea îşi pierde vremea când ar trebui să se ducă la culcare, au să i se închidă în cele din urmă ochii de oboseală dacă nu de plictis, însă când o să ne vedem, dac?o fi să ne întâlnim, de ce nu, chiar mi?ar face plăcere, o să?i ofer un cronometru ca să țină cont de timpul partidei, să nu intre în prelungiri, pentru că de la loviturile libere poți să te aştepți la mai orice, a râs, poate pentru că muşcasem nada, şi mi?a reluat vorba, cum că ea n?ar fi încălcat niciodată regula jocului, nu?i stă ei în caracter să facă faulturi, n?ar fi trecut niciodată dincolo de ce am hotărât împreună că e între noi, nici n?are de gând s?o facă în ciuda mofturilor mele, ea râde, se simte bine când glumim, dar de data asta n?aş fi avut nici măcar un strop de humor, se făcuse însă într?adevăr târziu a zis, cu toate că ea n?ar crede că începusem tocmai eu să mă culc odată cu găinile, asta aşa era, mă întrebam de unde putea să fi aflat de insomniile mele repetate, parcă citea în zațul cafelei, în bobi sau în cărți, în vreme ce nepotrivirile sau născocirile erau prea nefireşti că să nu fi fost calculate dinainte, apoi a zis că bănuieşte, nu, ea nu bănuieşte, nu?i bănuitoare ca mine, dacă n?aş fi decât bănuitor încă ar fi bine, pentru că ea n?are nimic de ascuns, asta mi s?a părut prea de tot, ea doar presupune că eram stingherit, mai era şi familia, poate că aveam şi oaspeți, dacă nu s?ar fi grăbit până la ora aia să plece, să nu piardă autobuzul de noapte, ori le?o fi plăcut farmecul nocturn al marelui oraş fără lumini, ea nu insistă, nu e cazul să fie dat ceva pe față, nici n?are interes să mă bage în încurcătură, era firesc să pretind că habar n?am cine a sunat, ba, de ce nu, să le fac şi semne celor din jur cum că, stați liniştiți, nu se?ntâmplă nimic, cineva a greşit numărul şi nu vrea în ruptul capului să priceapă că n?a dat peste cine dorea şi insistă prosteşte, vreo țicnită, ce mai, poate că n?ar fi fost rău să pun un deget la tâmplă şi să?l răsucesc ca pe un şurub, în felul ăsta cei din jur, cine vor fi ei, şi?ar da şi mai bine seama despre ce?i vorba, n?am avut cum s?o opresc şi să?i spun că a luat?o cu adevărat razna, ea continua să mă asigure că legătura dintre noi nu priveşte pe nimeni, ceea ce nu?nsemna nicidecum că ea nu mi?ar respecta atât familia cât şi prietenii dacă eu îi îngădui în jurul meu, ea nu se amestecă, asta?i doar treaba mea, crucea mea, n?am decât s?o port dacă nu vreau să renunț la ea, n?aş avea a da socoteală nimănui, nici chiar ei, aşa încât dacă nu pot să vin acum, nu e nici prea aproape şi nu prea crede că aş găsi vreun taxi, o să sune a doua zi la o oră ceva mai potrivită pentru mine, ştie că seara mă întorc acasă uneori destul de târziu, pentru ea orice oră e potrivită, oricum, să nu?mi fie teamă, dacă ridică altcineva receptorul o să facă şi ea pe prostul aşa cum am făcut eu, se interesează de un nume aiurea, îşi cere scuze pentru deranj, închide şi gata, dacă se nimereşte să fiu prin apropiere înțeleg şi ştiu ce am de făcut, altfel, dacă n?am răbdare să aştept până a doua zi şi dacă nici nu sunt prea obosit şi găsesc un mijloc de transport, cabana e liberă, însă n?am deschis bine gura că legătura s-a întrerupt, gata, se terminase, puteam să dorm liniştit ori ce?ar fi fost, ce să fi fost, o distracție înainte de un somn fără vise, numai că eu n?aş fi vrut să se termine înainte să fi început, ce să se termine şi ce să fi început, la asta nu mă gândeam, la drept vorbind nu voiam nimic, nu gândeam nimic, vedeam tulbure, camera începuse de o vreme să se clatine însă toate păreau limpezi ca niciodată, mi?era greu să mă întorc de pe o parte pe alta fără să amețesc, dar dacă aş fi ştiut unde să mă duc aş fi luat?o la fugă în plină noapte, eram năucit de băutură, sticla se golise, după ce auzisem n?avea nici un rost să vreau altceva decât să mă culc şi să uit totul aşa cum se uită bancurile cretine, nu părea să fi fost mai mult decât atât însă rămăsesem cu receptorul în mână, îl strângeam de parcă voia cineva să mi?l smulgă, îmi imaginam gura care vorbise, cu buze cărnoase şi fierbinți, i?aş fi muşcat urechea mică, transparentă, cu lobul uşor desprins, împodobit cu o boabă de rubin ca o picătură de sânge, puțin îmi păsa de aiureala vorbelor ei, n?aş fi avut ce să cred, nu era nimic de crezut, însă nu se putea să fi fost improvizația unei femei care dăduse peste mine din întâmplare, iar asta nu doar pentru că-mi rostise numele, dacă nu fusese o părere, dar atunci ce dacă nu de?a dreptul bătaie de joc, însă nici o farsă gratuită, lucrătura era prea complicată pentru aşa ceva, poate o răzbunare, cine ştie pe cine rănisem cândva, mai târziu am început să descâlcesc firele urzelii până când m?am încâlcit şi mai rău în ele ca un bărzăune care se zbate să scape din plasa păianjenului, când avea să se întâmple asta aş fi avut mare nevoie să fi fost şi să fi rămas ceva dincolo de vorbele ei care parcă se potriveau fără să se fi potrivit cu ceva, oricum nu cu vocea aia răguşită, rugătoare, iar dacă nu vorbele, tremurul vocii întretăiate de lacrimi să nu fi fost pe de?a?ntregul prefăcut, adică să fi spus ceva despre ea însăşi, ceva măcar în parte adevărat, în ce fel adică adevărat mi?era egal, la urma urmelor până şi minciuna îşi are partea ei de adevăr, ba chiar adevărul ei mincinos asemenea lumii din jur, de vreme ce schimbă viața oamenilor şi?i duce la pierzanie, oare în ce altceva se poate transforma nimicul unei vieți de nimic într?o lume de nimic, oricât s?ar înşela unul ori altul cu ce se străduie să facă pentru ei sau poate că şi pentru alții, vorbe, vorbe, vorbe, iluziile sunt adevărate în felul lor, călăuzesc simțirea, iar dacă nu întunecă pe de?a?ntregul mințile pot să?l împingă mai departe pe cel care nu?i în stare să facă mare lucru fără un îndemn, adică fără vreo chemare, cum ar fi chemarea aia să fie, dar în care să creadă, însă ce ar putea să însemne mai departe, unde mai departe, mai departe de ce şi de cine, se poate oare mai departe când lanțul te ține lângă par cu zgarda de gât, unde?o fi mai departele ăsta, ar trebui să fie aproape de altceva care să fie mai mult decât o momeală, ceva adevărat dacă nu adevărul însuşi, ce e mai adevărat însă decât momeala îmbietoare din cursa de şoareci, amăgirea mângâie ori sugrumă, câteodată e tot una, apoi, fie şi nadă, la capătul firului aruncat după vreun peştişor înfometat fusese glasul unei femei, dacă era singură putea să fi rămas o vreme să privească telefonul, poate cu o umbră de tristețe, aşa cum mi se păruse că o văd, goală, cu sâni mici, cu genunchii depărtați unul de altul, aşezată pe marginea patului desfăcut în aşteptare, cu privirea pierdută pe fereastra cabanei spre lacul de care vorbise, de ce nu Snagovul, nici măcar nu era foarte departe, părea însă mai firesc să fi fost îmbrăcată elegant, înconjurată de o bandă de petrecăreți care, după ce se abținuseră probabil cu greu să nu fie auziți hlizindu?se şi să strice farsa telefonică, trebuie că acum, adică atunci, se strâmbau de râs, oricum, amăgirea îmi rămăsese în urechi, mai târziu aveam să aflu că nici nu fusese cu totul altceva, cel puțin la început, o iluzie, ei şi ce, fie şi iluzie, eu n?aş fi vrut să se sfârşească odată cu clinchetul întreruperii care ar fi trebuit să?mi dea de?nțeles că se terminase, gata, până în zori era vreme berechet să?mi iasă din cap vocea aia care, nu ştiu nici azi prea bine cum, îmi şoptise că era un început, că mi se oferea prilejul să fiu liber să aleg ceva, orice ar fi fost de ales ori de renunțat când nu prea mai era nimic de ales, când totul era impus la ce oare să fi renunțat, chit că mă lăsam prins de amăgirea vocii răguşite, receptorul îmi căzuse din mână, atârna spânzurat la capătul firului şi suna întruna ocupat, numai de asta nu?mi păsa, eu rămăsesem în aşteptarea somnoroasă a unei chemări venite cine ştie de unde şi cu ce rost dacă ar fi fost să aibă vreun rost, părea să fie ca odinioară, în copilărie, când chemări veneau de pretutindeni şi porneam să le dau de urmă până la capătul unui drum necunoscut, chiar dacă nu nimeream mult mai departe de câteva străzi dincolo de casă, printre maidane lăsate de bombardamente, prin locuri sordide pe unde totul era la fel însă părea altfel, pe unde în geamlâcurile şterse cu gaz ale maghernițelor se arătau îngeri înaripați şi sfinți şi uneori, mai rar, însemne diavoleşti, asta fusese mai înainte ca drumurile să se fi împuținat, să se strâmteze, pentru ca în cele din urmă să fie întrerupte de bariere de netrecut, până când plecarea, până când însuşi gândul plecării, al oricărei plecări, să devină un păcat de moarte alături de atâtea altele şi să fiu silit să?mi strâng zgarda de gât cu mâna mea dacă ar fi fost să slăbească şi să mă fugăresc pe mine însumi de bună voie alături de cei din jur, am văzut odată ceva de felul ăsta, polițistul alerga după o haimana cu gambetă şi mustăcioară, îmbrăcat cu jiletcă strâmtă şi cu pantaloni fluturând în vânt, derbedeul se plimba țanțoş învârtind un baston de bambus, de unde şi până unde baston la un golan, după polițist se luau toți gură-cască întâlniți în cale, se îmbulzeau, se striveau unii pe altii, mulțimea sporea şi gonea într-o frenetică bună dispoziție colectivă, iar hoinarul urmărit fără să aibă habar, cel puțin aşa îmi aduc eu aminte, e ajuns din urmă şi fuge după el însuşi alături de toți ceilalți, aşa să ajung şi eu să-mi muşc coada, însă în noaptea aia eram gata pentru altfel de chemare, pentru una care, de unde?ar fi fost să vină, de ce nu şi de la capătul unui fir de telefon, îşi găseşte locul rezervat cu mult înainte, de la începutul începutului, cântecul întâlneşte urechea potrivită care îl aşteaptă fără să ştie, sirenele, mi?am zis tremurând, însă nu doar din pricina frigului, sirenele îşi găseau puterea cântecului în slăbiciunea altui hoinar, unul blestemat să treacă în voia vânturilor de la o insulă la alta, iar el, ajuns la strâmtoare, ce?i trece lui prin cap, le astupă vâslaşilor urechile cu ceară să nu?i ajungă cumva vraja locului, să-i păzească de primejdie, să înfrunte el singur farmecul ademenirii, doar el, eroul viclean, legat de catarg, el să vadă şi s?audă fără să se arunce în apă să muşte momeala ucigaşă a cântecului, dar să nu râvnească şi ceilalți, ei să fie feriți de asemenea plăceri perverse, cine?ar mai fi vâslit dacă s?ar fi lăsat toți în puterea farmecului, un glumeț ar spune că ceara din poveste e doar aşa, o vorbă, că, de fapt, ce li se toarnă în urechi vâslaşilor e însăşi înțelepciunea care?i păzeşte de ispită, nu e surzenia însăşi mama înțelepciunii, ba şi orbia şi muțenia, cele trei maimuțe de la capătul lumii nu?şi acoperă doar urechile, ci şi ochii şi gura, dacă li s?ar alătură încă o maimuță filozoafă ca ele se acoperă tot ce?ar mai fi de acoperit, gata, perfecțiunea, ce rost are să priveşti mizeria umbrelor din jurul umbrei tale, să le auzi țipetele de spaimă, de durere ori de plăcere vană ca orice plăcere fără un rost dinainte stabilit, fără miză, la ce bun să sporeşti nimicul cu nimicuri, la ce bun toate astea când nirvana e?atât de aproape, nu ştiu nici astăzi dacă fără vocea ademenitoare de la capătul firului mi?ar fi trecut vreodată asemenea năzbâtii prin cap, până în noaptea aia credeam că am altele de?nvins şi de ştiut, fără să țin seamă de ceara din urechi, ce zic eu ceară, de unde atâtea albine pentru atâția ca mine, câlți şi parafină şi bune intenții, că de cele rele încerc să mă păzesc singur, atunci eram legat de catarg şi pânzele atârnau fleşcăite într?o baltă de nepăsare unde frigul devine călduț şi foamea ține de foame, doar cui pe cui se scoate, înțelegeam necesitatea şi aşteptam libertatea promisă, însă până atunci, înainte să mă fi prăbuşit de?a binelea în somn, pe când mă holbam la fereastră cu ochii pierduți în bezna aşternută peste cartier şi peste oraş şi peste tot ce era împrejur, aş fi vrut să dau de ispita răguşită şi rugătoare a sirenei şi să uit de legăturile trupului şi?ale minții care mă opreau să mă abat de la ce?mi fusese hotărât să fac şi să nu fac, pe cine să iubesc şi pe cine să nu iubesc şi cum să iubesc şi cum să nu iubesc şi cum să urăsc şi pe cine să urăsc şi când să?mi plec ochii în pământ şi să tac şi în fața cui să mă umilesc, însă nu se ostenise nimeni să?mi spună la ce bun toate astea, nici atunci şi nici mai târziu, de?aia, ce tot atâtea întrebări, pedeapsă meritată pentru toate, pentru credință şi pentru necredință, pentru ce ştiu şi pentru ce n?am aflat, pentru spirit de chiverniseală şi pentru risipă, pentru seriozitate scorțoasă ori pentru un zâmbet de măscărici, adică insinuant, vezi bine, duşmănos, pentru vina părinților şi a părinților părinților, ce mai, pentru toate păcatele învârtite şi pe față şi pe dos, pentru că toate erau cunoscute şi se aflau în dosarul unde e scris tot ce?am făcut şi ce n?am făcut şi ce?am aflat şi ce n?am aflat despre cei pe care i?am cunoscut şi despre cei pe care nu i?am cunoscut, toate adunate şi cernute cu grijă în dosare din ce în ce mai subțiri, cu grosimea invers proporțională față de însemnătatea biroului pentru care au fost alcătuite, o piramidă în vârful căreia tronează o foiță de hârtie pe care se află un număr de scris pe frunte ca să se vadă de departe că mi?am omorât fratele pe care nu l?am avut, aşa că n?ar fi trebuit să mă rog ori să sper şi nici să mă ploconesc şi să cer, la ce bun să cer şi la urma urmelor ce să mai cer când mi se dăduse ce meritam, chiar dacă unii ar fi auzit că altora le?ar fi adus oarece folos, mofturi, nu e nimic de făcut, te înşeli când îți închipui că ieşi din rând dacă plângi şi cazi în genunchi şi te umileşti ori dacă?ți trece prin minte să bați cu pumnu?n masă şi să ameninți, te?ai găsit, pe cine să ameninți tu şi cu ce să ameninți şi cum adică să scapi, de ce să scapi şi pe unde să scapi când toate găurile sunt astupate, de scăpat scapi doar ocazia să treci oarecum nebăgat în seamă, e drept că s?ar putea şi altfel, când ajunge funia la par te rupe ori se rupe, unii spun că dacă o iei pe poteca strâmtă şi spinoasă a îndrăznelii față de cei mai mititei dintre cei ceva mai mari s-ar putea să dai peste vreunul fricos să nu i se ia pernuța de pe scaunul pe care stă opt ore pe zi şi care ar putea să?şi spună păi de, ce să-i fac, nebunu’ s?a apucat să ceară de parcă?ar avea dreptul, dacă nu primeşte nimic poate să facă gură, o fi ştiind el ceva şi s?ar putea să se întoarcă azi?mâine de unde?o fi fost trimis la plimbare să nu uite cine e, pentru că aşa se?nvârte totul pe lumea asta dacă n?o mai fi şi alta, uite?aşa, ca scrânciobul, ce să mai vorbim, aşa că dacă nu te rezolvă el doar cu un bobârnac peste nas, poate să-ți întindă un deget dacă nu toată mâna, însă nu e de câştigat decât altă zgardă, una împodobită cu vreo mărgea colorată, până ce într?o zi ți se desprinde mărgica aia şi se găseşte pe?aproape o cizmă lustruită care ți?o calcă şi ți?o sfărâmă şi gata, nu mai ai mărgică la zgardă, aşa că nu?i de mirare că, atunci, în noaptea aia îndepărtată de noiembrie, după ce vocea de la capătul firului tăcuse, eram gata să mă agăț de prima persoană care mi?ar fi aruncat o funie să mă tragă?n sus ori să mi?o pun în jurul gâtului, de ce nu de vocea răguşită a sirenei de la capătul firului care îmi stârnise închipuirea şi în curând avea să capete trup şi să?mi năpădească viața şi să mă poarte din ispită în ispită, până când mi?a alungat spaima dintâi, până când ispitele aveau să piară una câte una aşa încât nu mai aşteptam nimic, oare n?avusesem eu parte de toate amăgirile sirenelor pe când alergam după mine însumi pe drumurile care nu duceau nicăieri, atunci avea să sune iar telefonul care nu mai sunase de multă vreme şi am auzit ultima oară vocea ei, mai răguşită şi mai fiebinte decât vreodată, şoptindu?mi că tot ce se petrecuse între noi, până şi şoaptele împerecheate şi răcnetele de bucurie ale împlinirii fără împlinire când trupurile ni se înfruptau unul dintr?altul, totul rămâne cel mai frumos şi cel mai urât lucru din viața ei.