Poezie
Simona Dumitrache
***
Articol publicat în ediția Viața Românească 3-4 / 2015
***
dintr-un urlet
se fac adăposturi
în poezie şi-n viață
cu speranța
ascunsă
se fac adăposturi
pline de subînțelesuri
***
în trup
intră deodată
copilăria desprinsă
dintr-un tablou uitat
o umbră
o încercare abisală
vegheată de un mic zâmbet
***
carnea crudă
se unge cu mir
la jumătatea zilei
cu lăcomie
mătură bunele intenții
în paradisul
conservat prin suplicii
***
există dar o compasiune
în spațiul fertil
din interior
aşternut prin supunerea
unui suflet
***
insomnia timpului
păşeşte pe meleaguri natale
în oraşul minunilor
într-o vreme bacoviană
cu teamă de bătrânețe
***
din abundența fecundă
iese la suprafață
o bestie
în deşertul
durerilor legănate
creație
surdă oarbă
atârnată
la gâtul lui Dumnezeu
pe o punte
***
şi lacrimile
au gustul
unui albuş de ou
presărat în destine
de un mister utopic
***
el muşcă
din rădăcinile trecutului
dezlănțuit
al societății de azi
plânge într-o cameră părăsită
iar în memorie
recită cuminte
poeme
***
sub fiecare sprânceană
se simte câte o genă de singurătate
prin orice atingere
se înoată fulgerător
din fiecare strop de lacrimă
se desprind replici zguduitoare
pentru fiecare cuget
noi toți
avem de dat explicații
***
de la o vreme
modelez guri
ale lumilor
formate pe limbă
din fructe
din aventuri
onorate la telefon
din clipe
abia ieşite
de pe băncile şcolii
***
suspin după rădăcinile vişinilor
străini în palmele tale
ca după o bucurie
ce întârzie să apară
o nefericire ştiută
roasă de grija
zilei de mâine
***
sămânța prezentului
în membrana somnului dulce
de dimineață
se spală pe dinți
cu-o poftă nebună de a scrie
amorul
***
în agonie
se aduc buchete de trandafiri
lacrimilor metodic
şi ofrande sentimentelor