Proză
Constantin Ciucă
FRICA DOMNULUI AL KUPPI (fragmente de roman)
Articol publicat în ediția Viața Românească 5-6 / 2015
Fără doamna Radostene Guinevere, etajele blocului ar începe să se fărâmițeze puțin câte puțin şi în cele din urmă s-ar rupe şi s-ar prăbuşi unul peste altul de-a valma într-un nor de praf. Ea, ca ființă vie, face însă parte din structura de rezistență a clădirii, ca o armătură prevăzută cu bucle blonde şi foarte rezistente, eterne. Cu țigara în mână, cu părul proaspăt scos de pe bigudiuri, ea este prezentă acolo pe scări în papucii ei albaştri, neliniştită şi responsabilă, şi îl susține cu ființa ei, atentă la tot ce mişcă ca o santinelă în misiune de luptă, cu cartuş pe țeavă.
Uneori ciorapi, uneori pulovere, alteori mileuri sau dantele. Asta face mama. Când nu împleteşte, curăță cartofi pe muşamaua roşie a mesei din bucătărie sau spală rufe în cada albă unde eu mă joc de-a rechinul. Nu este nici înaltă, nici scundă, nici grasă, nici slabă, nici frumoasă, nici urâtă. E mama.
– Pe cuvânt, doamna Gabalt, exact cum îți spun!
Doamna Radostene pare foarte îngrijorată
Doamna Gabalt este mama.
Eu sunt Kuppi Gabalt.
– De când am lucrat în spitalul de la Aviație m-am obişnuit să fumez noaptea, că trebuia să stăm treze, că mai trecea doctorul de gardă şi dacă ne găsea dormind ne tăia din bani, ştii. Mai ales strâmbul ăla dela chirurgie. Şi dacă nu dormeam, fumam, că trebuia să fac ceva.
Are o rochie albastră cu flori albe, fără mâneci şi de aceea brațele dezgolite i se văd până la umeri. Sunt foarte groase, albe şi pătate de pistrui aurii. Țâțele ei uriaşe i se odihnesc pe masă ca nişte sacoşe cu făină. Este proaspăt coafată, buclele mici din părul ei galben strălucesc. Are o dorință obligatorie de a vorbi pe care nu şi-o poate înfrâna. Scutură scrumul în farfurioară.
– Acum, când sforăie mai tare ăsta al meu, mă trezesc, continuă ea. Şi când mă trezesc, trebuie să fumez. Ca la spital. Aşa şi azi-noapte. Chiar visam o cămilă când l-am auzit sforăind. Nu ştiu ce drăcie mai e şi asta de visez atâtea orătănii. Săptămâna trecută am visat o girafă cu aripi la urechi, ca de vrabie,
vr20150506.indd 90 22-Jul-15 10:56:03 AM
în altă noapte am visat nişte găini cu capete de şopârlă care cântau în cor şi făceau ouă negre într-un cuibar de catifea roşie. M-am ridicat din pat, mi-am pus halatul pe mine şi am ieşit să fumez afară, la aer.
Mă fascinează animalele visate de Tanti Radostene care acum tropăie şi cotcodăcesc în mintea mea. Mama nu spune nimic. Eu aş vrea foarte mult să ştiu dacă găinile cântau melodia aceea de dragoste pe care o dau mereu la radio dar nu cred că am să pot afla.
– Era unu sau două noaptea şi era cald. Tare cald. Am ieşit în spatele blocului, ştii, acolo lângă lada aia mare de lemn în care ține al meu toate fierătăniile, şi mi-am aprins țigara. Cerul era tare frumos, plin de stele iar geamul dela dormitorul lui madam Streclari era deschis.
– Or fi având plasă de țânțari şi le convine, zice mama, inocentă.
Dar doamna Guinevere coboară vocea ca şi cum ar destăinui un secret periculos, nicidecum vreo chestiune prostească legată de țânțari şi licurici:
– Ei, doamna Gabalt, cum stăteam eu şi fumam rezemată de zidul blocului şi priveam în sus la cer, numai ce încep să aud ce vorbeau ei în dormitor.
– Zău?! face mama încet, atentă la ochiurile de pe andrea.
Mi se pare că pe mama nu prea o interesează ce vorbea doamna Steclari cu soțul ei la miezul nopții în dormitor şi asta mă enervează la culme. Pe mine mă interesează foarte tare. Şi dacă Doamna Radostene nu îi spune ei, atunci nu o să aflu nici eu.
– Pe cuvânt, doamna Gabalt. Se auzea cum mă auzi dumneata pe mine acum.
Sunt extrem de curios. Simt că trebuie să urmeze ceva foarte important. Ceva despre oamenii mari şi despre ce fac ei în dormitor în mijlocul înstelat al nopții.
*
Tata o judecă pe doamna Steclari imediat, sumar şi revoluționar. Şi corect! Nu e nevoie de nici un fel de alte argumente. De când a văzut-o cu cățelul inutil, a devenit şi mai sever decât era după ce văzut-o cu fusta scurtă cu ciucuri, mulată pe fund. Doamna Steclari are un animal mic şi pufos pe care îl poartă mereu după ea fie în brațe, fie în poşetă şi care este un câine cu pene foarte moi pe corp. Nu i se văd ochii pentru că penele îl deghizează căzându-i ca o creastă special făcută să îi ascundă fața. Doamna Steclari conversează cu el ca şi cum ceea ce se mişcă sub pene ar fi nu numai un vorbitor evoluat dar şi o minte luminată cu care poți să împarți secrete sau să îi ceri păreri. Îl interoghează în holul blocului în legătură cu tot felul de probleme în timp ce
PROZĂ
91
vr20150506.indd 91 22-Jul-15 10:56:03 AM
ea, foarte roşie pe buze şi albastră pe pleoape, pleacă, nu ştiu unde, legănând din fund într-un fel care îi face pe bărbați să întoarcă ochii după ea. Câinele latră subțirel din poşeta doamnei Steclari şi deseori pare a nu fi de acord cu ceea ce i se întâmplă.
– Ehe, asta e curvă mare! zice el în timp ce mestecă tocana aburindă şi ştirile oficiale din ziarul la care puşcăria îi abonează automat pe gardieni. Ți-am spus eu! Tu nu te uiți la ea? Nu vezi ce fel de pantofi poartă? Ăştia-s pantofi de femeie serioasă?
E vorba despre doamna Steclari.
Face o pauză în care trece lacom cu ochii peste ziar de la un titlu la altul. E la pagina a doua.
Apoi înghite, plescăie o dată şi se pronunță implacabil:
– Sunt pantofi de curvă!
Eu cred foarte tare în tata. Tot ceea ce spune el este de fiecare dată extraordinar. Cel mai mult îmi place când începe să îi povestească mamei lucruri întâmplate la el la serviciu şi să vorbească despre ceilalți gardieni care lucrează cu el la puşcărie. Tata are un dar neîntrecut de a da porecle care li se potrivesc mai bine decât propriile lor nume şi de a judeca, corect, oamenii. Cu excepția a vreo doi, toți ceilalți gardieni care lucrează împreună cu tata la penitenciar sunt nişte hoți şi măgămani proşti care fură carne de porc de la cantina deținuților sau roşii şi ardei de la grădina penitenciarului. Alde Ouă Prăjite, Moxu, Bomba în Nisip, ?nurul, Pantaloni Căcați şi toți ceilalți. Tata e prost, nu fură niciodată nimic şi de aceea mâncăm foarte multă tocăniță de cartofi. Adică, e cinstit. Mie îmi place că e cinstit. ?i eu am să fiu cinstit! Tata ia mereu cuvântul în şedințele de partid ca să scoată în evidență lipsurile din sectoare, să propună tehnici noi de însoțire a infractorului şi să critice marxist-leninist. Nu ştiu ce e asta şi pe cine critică dar pe el îl înflăcărează foarte tare să critice marxist-leninist. Critică anumite medicamente, doctrine, şi e foarte nemulțumit de securitatea slabă din perimetru. Perimetru e atunci când măsori lungimea. Îmi place la nebunie cum se înflăcărează tata şi cum dă din mâini arătând spre tavan sau spre perete când începe să îi explice mamei ce le spune el acolo. Mă uit la el şi nu mă mai satur. Cred că pe tata o să îl facă în curând mareşal. Când eşti mareşal, Statul îți dă automat o bucătărie mai mare şi o boxă în beci unde poți să îți pui bicicleta. Eu acum nu am bicicletă dar dacă iau premiul întâi tata mi-a promis că o să îmi cumpere una. Verde aş vrea. Sau chiar şi albastră, cu coarne mici şi cu pedale reflectorizante. Acum, vorbind despre pantofii doamnei Steclari, m-a făcut foarte curios. Foarte curios! Când o voi întâlni din nou pe doamna Steclari am să fiu foarte atent să văd
VIAȚA ROMÂNEASCĂ
92
vr20150506.indd 92 22-Jul-15 10:56:03 AM
ce fel de pantofi poartă. E foarte bine aşa. În felul ăsta voi şti ce fel de pantofi poartă curvele şi voi putea, simplu şi imediat, doar uitându-mă la încălțămintea lor, să ştiu care femeie din cele care trec pe trotuar e curvă şi care nu.
Însă, deşi l-am auzit pe tata folosindu-l de multe ori, eu tot nu ştiu prea bine ce înseamnă cuvântul curvă.
*
Mama a strâns cojile de cartofi şi le-a pus pe ziarul de partid, i-a făcut cafea doamnei Radostene şi acum s-au aşezat amândouă. Tata nu bea cafea pentru că el are un dispreț ideologic profund față de cafea şi față de cei care o beau. Vin nu bea decât foarte rar şi asta mă enervează pentru că dacă bea un pahar, tata începe să îl imite pe unul, Lenin, şi se înflăcărează. Dă din mâini şi vorbeşte maselor despre clasele dominante care trebuie să înfunde puşcăriile de la mic la mare şi să fie eradicate. Nu înțeleg cuvântul eradicate dar îmi place foarte mult, aproape la fel de mult ca şi cuvântul bachelită. Se loveşte cu pumnul în piept şi spune câteva cuvinte în limba rusă din care a învățat propoziții când l-a trimis partidul să îşi completeze studiile. Acum e ocupat cu broasca uşii de la bucătărie care nu se mai închide cum trebuie şi înjură din când în când de dumnezei şi biserici deşurubând şuruburi mici cu o şurubelniță nepotrivit de mare. Limba broaştei scapă din locaşul ei din toc şi în felul ăsta nu se închide decât pe jumătate. Din cauza asta se face curent iar curentul îi atacă coloana vertebrală.
M-am tras sub perdeaua ferestrei, stau nemişcat şi mă uit cuminte pe geam ca să nu mă dea afară din bucătărie. Strada este pustie. Nimeni nu se joacă. Frunzele copăceilor de pe marginea străzii sunt încremenite. Nu mişcă nimic. Cred că multe dintre vrăbii au murit deja.
– Ce faci, cumetre, îl întreabă Doamna Radostene pe tata văzându-l îngenucheat în dreptul uşii.
Tata nu răspunde imediat. Mai înjură o dată. Ceva îl enervează la şuruburi.
– Uite, broasca asta, zice el în cele din urmă, cu un glas din care doar Doamna Radostene nu îşi dă seama că tata este de mult sătul de vizitele ei.
Doamna Radostene este însă într-o stare specială. Îi tremură vocea dar nu de vreo tulburare anume, ci de nerăbdarea de a vorbi. Are ceva important de spus. Se vede din pofta cu care trage din țigară. Şi din felul în care se foieşte în scaun încercând să îşi găsească o poziție din care să ne vadă pe toți. Zice:
– Ați auzit de fata aia?
Eu tresar. Mi se face brusc, şi fără motiv, frică.
Mama nu zice nimic dar pe tata astfel de întrebări îl excită foarte tare şi îl interesează la maximum.
PROZĂ
93
vr20150506.indd 93 22-Jul-15 10:56:03 AM
– Care fată? zice el din broasca uşii, lăsând şurubelnița să îi cadă pe cimentul bucătăriei şi întorcându-se curios spre doamna Radostene.
– Aia de-au găsit-o moartă, zice Doamna Radostene. Ieri!
Tatei aproape că nu îi vine să creadă. Au găsit o fată moartă?! Dar asta este pur şi simplu extraordinar! Este extraordinar! Se ridică cât e de lung în picioare şi se apleacă puțin spre doamna Radostene de parcă ar vrea să o vadă mai de aproape.
Eu încremenesc.
Sanusa!
Vocea tatei e cu totul schimbată şi seamănă cu a ofițerilor din filmele de război pe care le-am văzut la Clubul Armatei.
– Ce vorbeşti, Elviro? Au găsit o fată moartă? Cum aşa?
Doamna Radostene îşi compune o față gravă. Nici nu îi este greu cu figura ei de nemțoaică. Este conştientă că dintre toți cei din bucătărie, doar ea cunoaşte amănuntele grozăviei şi prin urmare lucrul ăsta îi dă o greutate cu totul specială. Înainte de a continua, îşi aranjează câteva bucle lângă ureche, dă cu gravitate din cap şi scutură scrumul într-o farfurioară.
– Da, cumetre! Au găsit o fetiță moartă. Una de vreo doişpe, treişpe ani.
Simt că îmi vine să fac pipi.
Mama îşi face cruce, o formă inofensivă de stupoare. Tata însă, întors înspre noi, cu ochii mari cât cepele şi cu o expresie de alertă maximă pe față, se uită la doamna Radostene stupefiat şi concentrat, gata să înceapă o anchetă cum scrie la carte.
– Unde au găsit-o? A călcat-o vreo maşină?
– Ce maşină?! zice doamna Radostene dezamăgită parcă de aşa o ipoteză simplistă venită din partea Tovarăşului Gabalt pe care îl considera un cadru inteligent. Nu a călcat-o nicio maşină, cumetre! Au găsit-o dezbrăcată!
Trage o dată adânc din țigară apoi silabiseşte apăsat:
– DEZ-BRĂ-CA-TĂ!
În bucătăria noastră, din neant, ia formă reală şi se instaurează o tragedie ieşită prin gura doamnei Radostene ca printr-o pâlnie de cârnați.
Tata cască ochii. Se şterge cu mâinile de pantaloni de parcă ar fi murdar de ceva. E foarte încordat!
– Unde? Unde au găsit-o? întreabă el, cu vocea gâtuită.
– Lângă apă, pe malul Şimitului, zice doamna Guinevere. Într-o tufă. A găsit-o un pescar care se dusese în tufă să se cace. Adică, să îşi facă nevoile, cum s-ar spune, şi a dat peste ea. Exact cum am visat eu, cumetre. O broască verde care înghițea un şarpe alb. Să mai spui că nu-i adevărat!
VIAȚA ROMÂNEASCĂ
94
vr20150506.indd 94 22-Jul-15 10:56:03 AM
O clipă, în bucătăria noastră se lasă liniştea. Tata, responsabil şi implicat peste măsură, mestecă operativ informația asta care, deşi apocaliptică, poate fi încă îmbunătățită. Mama se uită fix la doamna Radostene cu o expresie de îndoială şi groază. Mă gândesc la broasca mică şi la şarpele alb pe care se chinuia să îl înghită şi mă uit cu atenție la capul Doamnei Radostene. Trebuie că cele două animale sunt încă acolo, înăuntrul lui, chinuite.
Şi apoi iar mă gândesc îngrozit la Sanusa.
– Păi ce căuta ea la râu? întreabă mama.
Ce întrebare prostească! Mama pune numai întrebări din astea care nu interesează pe nimeni. Numai tata ştie să pună întrebări cu adevărat.
– Au legat-o? Au tăiat-o? Au violat-o? Cum au omorât-o? întreabă tata, energizat şi alertat de perspectiva aceasta încărcată cu atâta sânge şi moarte care îi susține şi îi adevereşte un întreg sistem de gândire.
Apoi îşi dă seama că stă în curent şi împinge mai bine uşa în urma lui.
– Eu cred că au violat-o, zice doamna Radostene. Se uită la mâinile ei cu aerul unui medic legist care tocmai şi-a scos mânuşile de cauciuc. Cică era plină de sânge. La păsărică. Şi la popou. Şi pe gât cică era vânătă.
– Doamne, doamne!, zice mama şi îşi face din nou cruce. Dar ce căuta, dumnezeule, pe acolo de una singură?
Tata rămâne gânditor şi foarte responsabil. Povestea asta are implicații revoluționare profunde pe care le resimte pulsând până în ultima fibră a devoțiunii lui. Asta da! Asta îi place! Adică, asta da, este o crimă cum scrie la carte. Este o crimă exact aşa cum a avertizat el de nenumărate ori, pe toată lumea, că se va întâmpla. O crimă care îi dă, pentru a nu ştiu câta oară, dreptate şi confirmă ceea ce el a spus dintotdeauna: feriți-vă de oameni! Toți sunt nişte criminali!
Mi se face o frică groaznică.
– Ce v-am spus eu? zice el cu un aer triumfător. Ce v-am spus eu? Ridică mâinile spre tavan aproape să spargă becul care atârnă de două fire răsucite. Nu v-am spus eu că de la fustele astea pân’la cur o să fie jale? Uite, s-a întâmplat până la urmă!
– O fi prins-o şi i-o fi supt sângele Dudulaci, zice doamna Radostene gânditoare, înfrigurată de groază.
– Dudulaci pe dracu! face tata scârbit.
Şi apoi, cuprins din senin de o mânie teribilă, se ridică brusc în picioare, vine la mine şi mă trage de după perdea. Se lasă pe vine în fața mea, mă ține cu o mână de un braț iar cu cealaltă îmi face amenințător cu degetul. Zice cu vocea lui care mă sperie groaznic:
PROZĂ
95
vr20150506.indd 95 22-Jul-15 10:56:03 AM
– Să nu aud că te mai duci cu golanul ăsta a lui Strugario la Şimit că te omor, auzi? Eu te omor, cu mâna mea! Să nu mai pleci din fața blocului! Înțeles?
– Nu, tata, nu plec nicăieri, zic eu gata să izbucnesc în plâns de frică.
Intru repede la loc sub perdeaua ferestrei pentru că mi s-a părut că văd ceva extrem de important.
Într-adevăr! Pe banca din dreptul scării ei, s-a aşezat, picior peste picior, Sanusa!
Mâine la ora două, când eu am ora de vioară şi ea are ora de pian, nu mai mergem la ?coala de Muzică. Nu mai mergem la ora de instrument. Mergem iar împreună să facem baie. La Şimit.
Aşa am hotărât!
Uneori ciorapi, uneori pulovere, alteori mileuri sau dantele. Asta face mama. Când nu împleteşte, curăță cartofi pe muşamaua roşie a mesei din bucătărie sau spală rufe în cada albă unde eu mă joc de-a rechinul. Nu este nici înaltă, nici scundă, nici grasă, nici slabă, nici frumoasă, nici urâtă. E mama.
– Pe cuvânt, doamna Gabalt, exact cum îți spun!
Doamna Radostene pare foarte îngrijorată
Doamna Gabalt este mama.
Eu sunt Kuppi Gabalt.
– De când am lucrat în spitalul de la Aviație m-am obişnuit să fumez noaptea, că trebuia să stăm treze, că mai trecea doctorul de gardă şi dacă ne găsea dormind ne tăia din bani, ştii. Mai ales strâmbul ăla dela chirurgie. Şi dacă nu dormeam, fumam, că trebuia să fac ceva.
Are o rochie albastră cu flori albe, fără mâneci şi de aceea brațele dezgolite i se văd până la umeri. Sunt foarte groase, albe şi pătate de pistrui aurii. Țâțele ei uriaşe i se odihnesc pe masă ca nişte sacoşe cu făină. Este proaspăt coafată, buclele mici din părul ei galben strălucesc. Are o dorință obligatorie de a vorbi pe care nu şi-o poate înfrâna. Scutură scrumul în farfurioară.
– Acum, când sforăie mai tare ăsta al meu, mă trezesc, continuă ea. Şi când mă trezesc, trebuie să fumez. Ca la spital. Aşa şi azi-noapte. Chiar visam o cămilă când l-am auzit sforăind. Nu ştiu ce drăcie mai e şi asta de visez atâtea orătănii. Săptămâna trecută am visat o girafă cu aripi la urechi, ca de vrabie,
vr20150506.indd 90 22-Jul-15 10:56:03 AM
în altă noapte am visat nişte găini cu capete de şopârlă care cântau în cor şi făceau ouă negre într-un cuibar de catifea roşie. M-am ridicat din pat, mi-am pus halatul pe mine şi am ieşit să fumez afară, la aer.
Mă fascinează animalele visate de Tanti Radostene care acum tropăie şi cotcodăcesc în mintea mea. Mama nu spune nimic. Eu aş vrea foarte mult să ştiu dacă găinile cântau melodia aceea de dragoste pe care o dau mereu la radio dar nu cred că am să pot afla.
– Era unu sau două noaptea şi era cald. Tare cald. Am ieşit în spatele blocului, ştii, acolo lângă lada aia mare de lemn în care ține al meu toate fierătăniile, şi mi-am aprins țigara. Cerul era tare frumos, plin de stele iar geamul dela dormitorul lui madam Streclari era deschis.
– Or fi având plasă de țânțari şi le convine, zice mama, inocentă.
Dar doamna Guinevere coboară vocea ca şi cum ar destăinui un secret periculos, nicidecum vreo chestiune prostească legată de țânțari şi licurici:
– Ei, doamna Gabalt, cum stăteam eu şi fumam rezemată de zidul blocului şi priveam în sus la cer, numai ce încep să aud ce vorbeau ei în dormitor.
– Zău?! face mama încet, atentă la ochiurile de pe andrea.
Mi se pare că pe mama nu prea o interesează ce vorbea doamna Steclari cu soțul ei la miezul nopții în dormitor şi asta mă enervează la culme. Pe mine mă interesează foarte tare. Şi dacă Doamna Radostene nu îi spune ei, atunci nu o să aflu nici eu.
– Pe cuvânt, doamna Gabalt. Se auzea cum mă auzi dumneata pe mine acum.
Sunt extrem de curios. Simt că trebuie să urmeze ceva foarte important. Ceva despre oamenii mari şi despre ce fac ei în dormitor în mijlocul înstelat al nopții.
*
Tata o judecă pe doamna Steclari imediat, sumar şi revoluționar. Şi corect! Nu e nevoie de nici un fel de alte argumente. De când a văzut-o cu cățelul inutil, a devenit şi mai sever decât era după ce văzut-o cu fusta scurtă cu ciucuri, mulată pe fund. Doamna Steclari are un animal mic şi pufos pe care îl poartă mereu după ea fie în brațe, fie în poşetă şi care este un câine cu pene foarte moi pe corp. Nu i se văd ochii pentru că penele îl deghizează căzându-i ca o creastă special făcută să îi ascundă fața. Doamna Steclari conversează cu el ca şi cum ceea ce se mişcă sub pene ar fi nu numai un vorbitor evoluat dar şi o minte luminată cu care poți să împarți secrete sau să îi ceri păreri. Îl interoghează în holul blocului în legătură cu tot felul de probleme în timp ce
PROZĂ
91
vr20150506.indd 91 22-Jul-15 10:56:03 AM
ea, foarte roşie pe buze şi albastră pe pleoape, pleacă, nu ştiu unde, legănând din fund într-un fel care îi face pe bărbați să întoarcă ochii după ea. Câinele latră subțirel din poşeta doamnei Steclari şi deseori pare a nu fi de acord cu ceea ce i se întâmplă.
– Ehe, asta e curvă mare! zice el în timp ce mestecă tocana aburindă şi ştirile oficiale din ziarul la care puşcăria îi abonează automat pe gardieni. Ți-am spus eu! Tu nu te uiți la ea? Nu vezi ce fel de pantofi poartă? Ăştia-s pantofi de femeie serioasă?
E vorba despre doamna Steclari.
Face o pauză în care trece lacom cu ochii peste ziar de la un titlu la altul. E la pagina a doua.
Apoi înghite, plescăie o dată şi se pronunță implacabil:
– Sunt pantofi de curvă!
Eu cred foarte tare în tata. Tot ceea ce spune el este de fiecare dată extraordinar. Cel mai mult îmi place când începe să îi povestească mamei lucruri întâmplate la el la serviciu şi să vorbească despre ceilalți gardieni care lucrează cu el la puşcărie. Tata are un dar neîntrecut de a da porecle care li se potrivesc mai bine decât propriile lor nume şi de a judeca, corect, oamenii. Cu excepția a vreo doi, toți ceilalți gardieni care lucrează împreună cu tata la penitenciar sunt nişte hoți şi măgămani proşti care fură carne de porc de la cantina deținuților sau roşii şi ardei de la grădina penitenciarului. Alde Ouă Prăjite, Moxu, Bomba în Nisip, ?nurul, Pantaloni Căcați şi toți ceilalți. Tata e prost, nu fură niciodată nimic şi de aceea mâncăm foarte multă tocăniță de cartofi. Adică, e cinstit. Mie îmi place că e cinstit. ?i eu am să fiu cinstit! Tata ia mereu cuvântul în şedințele de partid ca să scoată în evidență lipsurile din sectoare, să propună tehnici noi de însoțire a infractorului şi să critice marxist-leninist. Nu ştiu ce e asta şi pe cine critică dar pe el îl înflăcărează foarte tare să critice marxist-leninist. Critică anumite medicamente, doctrine, şi e foarte nemulțumit de securitatea slabă din perimetru. Perimetru e atunci când măsori lungimea. Îmi place la nebunie cum se înflăcărează tata şi cum dă din mâini arătând spre tavan sau spre perete când începe să îi explice mamei ce le spune el acolo. Mă uit la el şi nu mă mai satur. Cred că pe tata o să îl facă în curând mareşal. Când eşti mareşal, Statul îți dă automat o bucătărie mai mare şi o boxă în beci unde poți să îți pui bicicleta. Eu acum nu am bicicletă dar dacă iau premiul întâi tata mi-a promis că o să îmi cumpere una. Verde aş vrea. Sau chiar şi albastră, cu coarne mici şi cu pedale reflectorizante. Acum, vorbind despre pantofii doamnei Steclari, m-a făcut foarte curios. Foarte curios! Când o voi întâlni din nou pe doamna Steclari am să fiu foarte atent să văd
VIAȚA ROMÂNEASCĂ
92
vr20150506.indd 92 22-Jul-15 10:56:03 AM
ce fel de pantofi poartă. E foarte bine aşa. În felul ăsta voi şti ce fel de pantofi poartă curvele şi voi putea, simplu şi imediat, doar uitându-mă la încălțămintea lor, să ştiu care femeie din cele care trec pe trotuar e curvă şi care nu.
Însă, deşi l-am auzit pe tata folosindu-l de multe ori, eu tot nu ştiu prea bine ce înseamnă cuvântul curvă.
*
Mama a strâns cojile de cartofi şi le-a pus pe ziarul de partid, i-a făcut cafea doamnei Radostene şi acum s-au aşezat amândouă. Tata nu bea cafea pentru că el are un dispreț ideologic profund față de cafea şi față de cei care o beau. Vin nu bea decât foarte rar şi asta mă enervează pentru că dacă bea un pahar, tata începe să îl imite pe unul, Lenin, şi se înflăcărează. Dă din mâini şi vorbeşte maselor despre clasele dominante care trebuie să înfunde puşcăriile de la mic la mare şi să fie eradicate. Nu înțeleg cuvântul eradicate dar îmi place foarte mult, aproape la fel de mult ca şi cuvântul bachelită. Se loveşte cu pumnul în piept şi spune câteva cuvinte în limba rusă din care a învățat propoziții când l-a trimis partidul să îşi completeze studiile. Acum e ocupat cu broasca uşii de la bucătărie care nu se mai închide cum trebuie şi înjură din când în când de dumnezei şi biserici deşurubând şuruburi mici cu o şurubelniță nepotrivit de mare. Limba broaştei scapă din locaşul ei din toc şi în felul ăsta nu se închide decât pe jumătate. Din cauza asta se face curent iar curentul îi atacă coloana vertebrală.
M-am tras sub perdeaua ferestrei, stau nemişcat şi mă uit cuminte pe geam ca să nu mă dea afară din bucătărie. Strada este pustie. Nimeni nu se joacă. Frunzele copăceilor de pe marginea străzii sunt încremenite. Nu mişcă nimic. Cred că multe dintre vrăbii au murit deja.
– Ce faci, cumetre, îl întreabă Doamna Radostene pe tata văzându-l îngenucheat în dreptul uşii.
Tata nu răspunde imediat. Mai înjură o dată. Ceva îl enervează la şuruburi.
– Uite, broasca asta, zice el în cele din urmă, cu un glas din care doar Doamna Radostene nu îşi dă seama că tata este de mult sătul de vizitele ei.
Doamna Radostene este însă într-o stare specială. Îi tremură vocea dar nu de vreo tulburare anume, ci de nerăbdarea de a vorbi. Are ceva important de spus. Se vede din pofta cu care trage din țigară. Şi din felul în care se foieşte în scaun încercând să îşi găsească o poziție din care să ne vadă pe toți. Zice:
– Ați auzit de fata aia?
Eu tresar. Mi se face brusc, şi fără motiv, frică.
Mama nu zice nimic dar pe tata astfel de întrebări îl excită foarte tare şi îl interesează la maximum.
PROZĂ
93
vr20150506.indd 93 22-Jul-15 10:56:03 AM
– Care fată? zice el din broasca uşii, lăsând şurubelnița să îi cadă pe cimentul bucătăriei şi întorcându-se curios spre doamna Radostene.
– Aia de-au găsit-o moartă, zice Doamna Radostene. Ieri!
Tatei aproape că nu îi vine să creadă. Au găsit o fată moartă?! Dar asta este pur şi simplu extraordinar! Este extraordinar! Se ridică cât e de lung în picioare şi se apleacă puțin spre doamna Radostene de parcă ar vrea să o vadă mai de aproape.
Eu încremenesc.
Sanusa!
Vocea tatei e cu totul schimbată şi seamănă cu a ofițerilor din filmele de război pe care le-am văzut la Clubul Armatei.
– Ce vorbeşti, Elviro? Au găsit o fată moartă? Cum aşa?
Doamna Radostene îşi compune o față gravă. Nici nu îi este greu cu figura ei de nemțoaică. Este conştientă că dintre toți cei din bucătărie, doar ea cunoaşte amănuntele grozăviei şi prin urmare lucrul ăsta îi dă o greutate cu totul specială. Înainte de a continua, îşi aranjează câteva bucle lângă ureche, dă cu gravitate din cap şi scutură scrumul într-o farfurioară.
– Da, cumetre! Au găsit o fetiță moartă. Una de vreo doişpe, treişpe ani.
Simt că îmi vine să fac pipi.
Mama îşi face cruce, o formă inofensivă de stupoare. Tata însă, întors înspre noi, cu ochii mari cât cepele şi cu o expresie de alertă maximă pe față, se uită la doamna Radostene stupefiat şi concentrat, gata să înceapă o anchetă cum scrie la carte.
– Unde au găsit-o? A călcat-o vreo maşină?
– Ce maşină?! zice doamna Radostene dezamăgită parcă de aşa o ipoteză simplistă venită din partea Tovarăşului Gabalt pe care îl considera un cadru inteligent. Nu a călcat-o nicio maşină, cumetre! Au găsit-o dezbrăcată!
Trage o dată adânc din țigară apoi silabiseşte apăsat:
– DEZ-BRĂ-CA-TĂ!
În bucătăria noastră, din neant, ia formă reală şi se instaurează o tragedie ieşită prin gura doamnei Radostene ca printr-o pâlnie de cârnați.
Tata cască ochii. Se şterge cu mâinile de pantaloni de parcă ar fi murdar de ceva. E foarte încordat!
– Unde? Unde au găsit-o? întreabă el, cu vocea gâtuită.
– Lângă apă, pe malul Şimitului, zice doamna Guinevere. Într-o tufă. A găsit-o un pescar care se dusese în tufă să se cace. Adică, să îşi facă nevoile, cum s-ar spune, şi a dat peste ea. Exact cum am visat eu, cumetre. O broască verde care înghițea un şarpe alb. Să mai spui că nu-i adevărat!
VIAȚA ROMÂNEASCĂ
94
vr20150506.indd 94 22-Jul-15 10:56:03 AM
O clipă, în bucătăria noastră se lasă liniştea. Tata, responsabil şi implicat peste măsură, mestecă operativ informația asta care, deşi apocaliptică, poate fi încă îmbunătățită. Mama se uită fix la doamna Radostene cu o expresie de îndoială şi groază. Mă gândesc la broasca mică şi la şarpele alb pe care se chinuia să îl înghită şi mă uit cu atenție la capul Doamnei Radostene. Trebuie că cele două animale sunt încă acolo, înăuntrul lui, chinuite.
Şi apoi iar mă gândesc îngrozit la Sanusa.
– Păi ce căuta ea la râu? întreabă mama.
Ce întrebare prostească! Mama pune numai întrebări din astea care nu interesează pe nimeni. Numai tata ştie să pună întrebări cu adevărat.
– Au legat-o? Au tăiat-o? Au violat-o? Cum au omorât-o? întreabă tata, energizat şi alertat de perspectiva aceasta încărcată cu atâta sânge şi moarte care îi susține şi îi adevereşte un întreg sistem de gândire.
Apoi îşi dă seama că stă în curent şi împinge mai bine uşa în urma lui.
– Eu cred că au violat-o, zice doamna Radostene. Se uită la mâinile ei cu aerul unui medic legist care tocmai şi-a scos mânuşile de cauciuc. Cică era plină de sânge. La păsărică. Şi la popou. Şi pe gât cică era vânătă.
– Doamne, doamne!, zice mama şi îşi face din nou cruce. Dar ce căuta, dumnezeule, pe acolo de una singură?
Tata rămâne gânditor şi foarte responsabil. Povestea asta are implicații revoluționare profunde pe care le resimte pulsând până în ultima fibră a devoțiunii lui. Asta da! Asta îi place! Adică, asta da, este o crimă cum scrie la carte. Este o crimă exact aşa cum a avertizat el de nenumărate ori, pe toată lumea, că se va întâmpla. O crimă care îi dă, pentru a nu ştiu câta oară, dreptate şi confirmă ceea ce el a spus dintotdeauna: feriți-vă de oameni! Toți sunt nişte criminali!
Mi se face o frică groaznică.
– Ce v-am spus eu? zice el cu un aer triumfător. Ce v-am spus eu? Ridică mâinile spre tavan aproape să spargă becul care atârnă de două fire răsucite. Nu v-am spus eu că de la fustele astea pân’la cur o să fie jale? Uite, s-a întâmplat până la urmă!
– O fi prins-o şi i-o fi supt sângele Dudulaci, zice doamna Radostene gânditoare, înfrigurată de groază.
– Dudulaci pe dracu! face tata scârbit.
Şi apoi, cuprins din senin de o mânie teribilă, se ridică brusc în picioare, vine la mine şi mă trage de după perdea. Se lasă pe vine în fața mea, mă ține cu o mână de un braț iar cu cealaltă îmi face amenințător cu degetul. Zice cu vocea lui care mă sperie groaznic:
PROZĂ
95
vr20150506.indd 95 22-Jul-15 10:56:03 AM
– Să nu aud că te mai duci cu golanul ăsta a lui Strugario la Şimit că te omor, auzi? Eu te omor, cu mâna mea! Să nu mai pleci din fața blocului! Înțeles?
– Nu, tata, nu plec nicăieri, zic eu gata să izbucnesc în plâns de frică.
Intru repede la loc sub perdeaua ferestrei pentru că mi s-a părut că văd ceva extrem de important.
Într-adevăr! Pe banca din dreptul scării ei, s-a aşezat, picior peste picior, Sanusa!
Mâine la ora două, când eu am ora de vioară şi ea are ora de pian, nu mai mergem la ?coala de Muzică. Nu mai mergem la ora de instrument. Mergem iar împreună să facem baie. La Şimit.
Aşa am hotărât!