Cronica filmului
Călin Stănculescu
LIVE, VYKTORIA, GLUMA
Articol publicat în ediția Viața Românească 5-6 / 2015
Cele trei filme din titlul minimalist ales, reprezintă un debut în lung-metrajul de ficțiune al directorului de imagine Vlad Păunescu (de altfel ?i managerul celui mai important studio de film edificat de la zero în România capitalistă), apoi o coproducție cu cinea?tii vecini din sudul țării, ultimul fiind ecranizarea de referință semnată de Jaromil Jireš în 1969, ecranizare a celebrului roman semnat de Milan Kundera, ?i proiectat pe peliculă la Union, sala Paul Călinescu.
Live este povestea unei copile (Ema ) dintr-un orfelinat ceau?ist, desenat mai degrabă ca un lagăr de concentrare, cu torționare ?i pedepse inumane, care evadează în camionul furnizorului de pâine, obligându-l pe acesta să devină un tată-surogat pentru un viitor incert.
Vlad Păunescu (apreciat creator de imagine la filme ca Faleze de nisip, Concurs, Domni?oara Aurica, Cei care plătesc cu viața, Drumeț în calea lupilor) urmează cu acest film drumul multor colegi precum Sergiu Huzum, Nicu Stan, George Cornea, Nicolae Mărgineanu, Iosif Demian, care au renunțat la fotoliul de operator pentru cel de regizor.
Povestea din scenariul scris de regizor în colaborare cu Mihai Mănescu, propune spectatorului destinul unei investigatoare de scandaluri (asta a ajuns Ema), aflată în slujba unei televiziuni, cu probleme de rating, dar ?i cu relații dubioase, la nivelul celei mai înalte politici, la nivelul serviciilor, la nivelul mafiei corupților de toate culorile.
Vlad Păunescu refuză din start stilul minimalist (într-un recent interviu cineastul declara refuz să construiesc cadre fixe cu aparatul pe trepied unde actorii intră ?i ies ca dintr-un WC) ?i construie?te filmul pe mai multe planuri temporale, cu filmări complicate de zi ?i de noapte, cu decoruri inedite elaborând cu obstinație un spectacol dedicat unui destin atipic, susținut cu virtuozitate pentru vârsta afirmării în televiziune, de Rodica Lazăr.
?i Tudor Chirilă este convocat în acest film cu un rol greu, de interpretat la trei vârste, mai puțin deconspirat la capitolul accederii în poziția tatălui atoate?tiutor (dintr-o efemeră carieră politică), capabil de manipulare la toate nivelele, familie, prieteni, potentați ai timpului.
Puțin ?chiop la capitolul construcției dramatice, filmul excelează în prezentul ziaristei care încearcă să elimine corupția, cu toate sacrificiile impuse de fi?a postului. Scandalul eolienelor seamănă cam mult cu defri?ările de astăzi, ?i reacțiile celor implicați sunt parcă trase la xerox după buletinele de ?tiri ale prezentului.
Debutul lui Vlad Păunescu în lungmetrajul artistic demonstrează prezența unui cert autor de film, cu plusuri în dramaturgie, cu minusuri în rezolvări ce țin de identitatea (?i morala) eroilor săi, dar care î?i poate descoperi, la al doilea film, autentica vocație.
Vyktoria, coproducție Bulgaria-România, regia Maya Vytkova, prezent la Sundance Festival, Rotterdam sau Göteborg, este scris ?i produs de autoare, care ne propune un excurs în ultimii zece ani de comunism din țara vecină. Doi tineri, cu un curajos proiect de evadare din lagărul fericirii, au un copil, cel puțin nedorit de mamă, care utilizează parcă rețete din Patul conjugal, semnat de Mircea Daneliuc. Fetița se na?te, în ciuda demersurilor asasine, fără ombilic, ?i este declarată de Jivkov copilul decadei socialiste, dotată cu apartament ?i ma?ină la scară.
Satira focusată pe statutul social al unui regim demn de ură, suprarealismul infuzat trăirilor mamei (excelenta actriță Irmena ?i?ikova), cu citate parcă din Lars von Trier, de altfel un cineast drag autoarei, relațiile tensionate dintre mamă ?i fiică, spun multe despre destinele scoase din matcă ?i anihilate de un totalitarism nefast ?i criminal. Filmul a fost proiectat la închiderea Festivalului Filmului European din România.
O emoție deosebită am trăit-o vizionând Gluma lui Jaromil Jireš, film din acela?i an cu Reconstituirea lui Pintilie (1969), proiectat pe peliculă, ?i nu analogic sau digital, la Cinemateca Română, pe care vă sfătuiesc insistent s-o revizitați.
Celebrul roman semnat de Milan Kundera este reconstituit prin mai multe etaje temporale, care devoalează destinul lui Ludvik, dat afară din facultate ?i din organizația Tineretul comunist, pentru a ispă?i în batalioane disciplinare ?i la mine de uraniu gre?eala de a fi afirmat că optimismul e o prostie.
Concentrat ?i fără efecte spectaculare, filmul, repede interzis în epocă, la fel ca ?i cel al lui Pintilie, reproduce evenimente previzibile psihologic, recompune, fără edulcorări, motivații sociale, cinisme gratuite, sarcasme fără obiect. Importantă este latura de umor negru, des întâlnit în cultura cehă, ?i mai ales la Hrabal, cel care avea să câ?tige primul Oscar est-european cu Trenuri strict supravegheate, în regia lui Ji?i Menzel.
La ora scrierii acestor rânduri mulți petrec pe Croazeta de la Cannes ?i nu-mi rămâne decât să pronostichez că nu vom veni acasă cu tolba goală.
Live este povestea unei copile (Ema ) dintr-un orfelinat ceau?ist, desenat mai degrabă ca un lagăr de concentrare, cu torționare ?i pedepse inumane, care evadează în camionul furnizorului de pâine, obligându-l pe acesta să devină un tată-surogat pentru un viitor incert.
Vlad Păunescu (apreciat creator de imagine la filme ca Faleze de nisip, Concurs, Domni?oara Aurica, Cei care plătesc cu viața, Drumeț în calea lupilor) urmează cu acest film drumul multor colegi precum Sergiu Huzum, Nicu Stan, George Cornea, Nicolae Mărgineanu, Iosif Demian, care au renunțat la fotoliul de operator pentru cel de regizor.
Povestea din scenariul scris de regizor în colaborare cu Mihai Mănescu, propune spectatorului destinul unei investigatoare de scandaluri (asta a ajuns Ema), aflată în slujba unei televiziuni, cu probleme de rating, dar ?i cu relații dubioase, la nivelul celei mai înalte politici, la nivelul serviciilor, la nivelul mafiei corupților de toate culorile.
Vlad Păunescu refuză din start stilul minimalist (într-un recent interviu cineastul declara refuz să construiesc cadre fixe cu aparatul pe trepied unde actorii intră ?i ies ca dintr-un WC) ?i construie?te filmul pe mai multe planuri temporale, cu filmări complicate de zi ?i de noapte, cu decoruri inedite elaborând cu obstinație un spectacol dedicat unui destin atipic, susținut cu virtuozitate pentru vârsta afirmării în televiziune, de Rodica Lazăr.
?i Tudor Chirilă este convocat în acest film cu un rol greu, de interpretat la trei vârste, mai puțin deconspirat la capitolul accederii în poziția tatălui atoate?tiutor (dintr-o efemeră carieră politică), capabil de manipulare la toate nivelele, familie, prieteni, potentați ai timpului.
Puțin ?chiop la capitolul construcției dramatice, filmul excelează în prezentul ziaristei care încearcă să elimine corupția, cu toate sacrificiile impuse de fi?a postului. Scandalul eolienelor seamănă cam mult cu defri?ările de astăzi, ?i reacțiile celor implicați sunt parcă trase la xerox după buletinele de ?tiri ale prezentului.
Debutul lui Vlad Păunescu în lungmetrajul artistic demonstrează prezența unui cert autor de film, cu plusuri în dramaturgie, cu minusuri în rezolvări ce țin de identitatea (?i morala) eroilor săi, dar care î?i poate descoperi, la al doilea film, autentica vocație.
Vyktoria, coproducție Bulgaria-România, regia Maya Vytkova, prezent la Sundance Festival, Rotterdam sau Göteborg, este scris ?i produs de autoare, care ne propune un excurs în ultimii zece ani de comunism din țara vecină. Doi tineri, cu un curajos proiect de evadare din lagărul fericirii, au un copil, cel puțin nedorit de mamă, care utilizează parcă rețete din Patul conjugal, semnat de Mircea Daneliuc. Fetița se na?te, în ciuda demersurilor asasine, fără ombilic, ?i este declarată de Jivkov copilul decadei socialiste, dotată cu apartament ?i ma?ină la scară.
Satira focusată pe statutul social al unui regim demn de ură, suprarealismul infuzat trăirilor mamei (excelenta actriță Irmena ?i?ikova), cu citate parcă din Lars von Trier, de altfel un cineast drag autoarei, relațiile tensionate dintre mamă ?i fiică, spun multe despre destinele scoase din matcă ?i anihilate de un totalitarism nefast ?i criminal. Filmul a fost proiectat la închiderea Festivalului Filmului European din România.
O emoție deosebită am trăit-o vizionând Gluma lui Jaromil Jireš, film din acela?i an cu Reconstituirea lui Pintilie (1969), proiectat pe peliculă, ?i nu analogic sau digital, la Cinemateca Română, pe care vă sfătuiesc insistent s-o revizitați.
Celebrul roman semnat de Milan Kundera este reconstituit prin mai multe etaje temporale, care devoalează destinul lui Ludvik, dat afară din facultate ?i din organizația Tineretul comunist, pentru a ispă?i în batalioane disciplinare ?i la mine de uraniu gre?eala de a fi afirmat că optimismul e o prostie.
Concentrat ?i fără efecte spectaculare, filmul, repede interzis în epocă, la fel ca ?i cel al lui Pintilie, reproduce evenimente previzibile psihologic, recompune, fără edulcorări, motivații sociale, cinisme gratuite, sarcasme fără obiect. Importantă este latura de umor negru, des întâlnit în cultura cehă, ?i mai ales la Hrabal, cel care avea să câ?tige primul Oscar est-european cu Trenuri strict supravegheate, în regia lui Ji?i Menzel.
La ora scrierii acestor rânduri mulți petrec pe Croazeta de la Cannes ?i nu-mi rămâne decât să pronostichez că nu vom veni acasă cu tolba goală.