MATEI VIŞNIEC: PREMIUL PENTRU DRAMATURGIE

Aş vrea să vă mulțumesc pentru acest premiu printr-un elogiu adus revistei Viața Românească. Nu mai ştiu exact în ce moment am intrat pentru prima dată în redacția revistei, sunt peste 25 de ani de atunci, dar dintotdeauna pentru mine ea a fost legată de această clădire cu vechi parfum bucureştean de pe strada Nicolae Golescu. Pentru mine, provincialul venit din Bucovina, a intra într-o redacție, în anii studenției, însemna în acelaşi timp o vizită în Bucureştiul interior, cel care rămînea uneori închis, secret, misterios. Cînd veneam la Viața Românească savuram totul, începînd cu strada, continuînd cu poarta de metal, cu scările, cu uşile duble, cu holul, cu stucaturile… Totul mi se părea fascinant, acest aer de casă veche cu iz aristocratic îmi dădea frisoane de plăcere, mi se părea că acolo se ascunde o părticică din istoria Bucureştiului… Nu ştiu de ce, mereu am avut impresia că oamenii care lucrau la Viața Românească se simțeau bine acolo, în acea redacție, în acea casă, că erau oarecum la adăpost… Am avut de altfel o confirmare a faptului că această revistă putea publica lucruri mai curajoase decît altele prin 1979 sau 1980 cînd Viața Românească mi-a publicat un monolog intitulat Sufleurul fricii. Nu ştiu cum, nu ştiu prin ce minune, prin ce aliaj subtil de tenacitate, curaj şi împrejurări (o alianță probabil între oamenii minunați care au lucrat acolo şi duhul blînd al casei, spiritul locului)…

Mai nou, în anii din urmă, am revenit în redacția Vieții Româneşti descoperind cu uşoară strîngere de inimă că vechile case… îmbătrînesc şi ele, ceea ce mi se pare o nedreptate: ceva ce e vechi n-ar trebui să îmbă­trînească; la casele noi mai treacă, meargă, dar casele vechi, care au noblețe şi demnitate n-ar trebui să se pleoştească, să se prăfuiască, să ați­peas­că… În orice caz, ceea ce vreau să spun pînă la urmă este că această redacție, această revistă şi această casă mi-au transmis întotdeauna unde şi e­ner­gii pozitive… Mă gîndesc la sediul revistei ca la un loc magic unde ­s-au­ intersectat paşii mei cu cîteva dintre cele mai distilate momente ale literaturii române… Iată de ce deci îmi face plăcere să primesc acest premiu şi să transmit aceste emoții celor ce mă ascultă acum.