Tulcea în trei spectacole

Tulcea nu era chiar ora?ul unde să te a?tepți să dai peste un teatru. Chiar dacă există de vreo ?apte ani, Teatrul Jean Bart nu este prea cunoscut celor care trăiesc în altă parte. Nea?teptat, am văzut de curând, acolo, trei spectacole compatibile cu orice instituție de acest gen, profesionistă, din țară. O bună alegere e faptul că toate trei sunt comedii; comedia prinde mai bine la public, apoi actorii distribuiți în spectacole chiar ?tiu ce e comedia. Visul unei nopți de vară, regizat de Aurel Palade, a fost primul semnal că cele trei seri nu se vor pierde în noianul celor trăite degeaba. Spectacol profesionist, lucrat cu atenție ?i fără risipă de comic u?or, pentru public, Visul de la Tulcea inovează pe alocuri, în principal în faptul că Puck nu mai e junele jucău?, vioi ?i pus pe ?otii, ci un personaj cam bătrâior, cu barbă cenu?ie ?i chelie serioasă, care încurcă vrăjile, îți spui, chiar din cauza vârstei. Teatrul fiind unul de proiect, după expresia vremii, actorul care-l face pe Puck, Dan Constantin, nu este angajatul trupei, cum nu sunt nici alții din distribuție. Fire?te că prestația trupei de teatru în teatru, cei ?ase me?te?ugari atenieni care se screm să joace o tragedie pentru festivitățile nunții lui Theseu, sunt centrul atenției. ?i o ?i merită, cu toții: Nelu Serghei, Ionuț-Paul ?tefan, Radu Niculescu, Costel Zamfir, Ionel Durbală, Mihai Gălățanu. Remarcabil, ?i dintre ei, Radu Niculescu, în rolul Fundulea. Perechile de tineri sunt ?i ele admirabil interpretate de: Alexandru Dunaev, Vlad-Matei Ajder, Ana-Maria ?tefan ?i Roxana Filip. Reu?ita spectacolului este, însă, rezultatul efortului ?i dăruirii tuturor interpreților, chiar ?i a celor ale căror nume le-am omis, din motive de spațiu.
Douăzeci de minute cu îngerul, un spectacol regizat de Ion Sapdaru, pe o piesă de Alecsander Vampilov, este o comedie cu reflexe tragice finale, despre alienarea lumii noastre, despre imposibilitatea oamenilor de azi de a înțelege generozitatea, despre suspiciunea care domne?te ?i deformează orice act uman. ?i aici actorii î?i construiesc profiluri distincte, de la cei doi bețivani, întruchipați foarte veridic de Ionuț-Paul ?tefan ?i Nelu Serghei, la „îngerul” lui Cristi Naum (Theseu ?i Oberon în spectacolul precedent) ?i la Gabriela Ciolacu, în rolul cameristei de hotel, o biată femeie sărmană ca-n Rusia post-sovietică, sau la Mihai Gălățanu, un foarte expresiv muzician deranjat de bețivani, dar la fel de neîncrezător în gestul dezinteresat al personajului-înger. Naturali ?i credibili Irina Naum ?i Costel Zamfir, ca tineri însurăței, suspicios el, doar ea, studentă, având o clipă de încredere în… înger.
În fine, O zi din viața la ni?te oameni (vreau să cred că forma cu la este una parodică) e un spectacol după un scenariu al actorului Mihai Gălățanu, colegii lui ne-au destăinuit că e vorba chiar de personaje reale din ora?, ceea ce nu schimbă deloc impresia de tipuri umane regăsibile oriunde în lumea de azi. ?i pe deasupra, în cazul nostru, interpretate cu naturalețea cuceritoare pe care o au doar unele generații de absolvenți ai UNATC înainte de a scăpa la lumea, deloc largă, a teatrelor, profesioniste sau nu. O anume candoare a interpretării pe care o întâlne?ti mai rar, un anume mod foarte natural de intrare în pielea personajelor, care se întrevedea ?i în primele două spectacole, cucere?te aici de la început, poate ?i pentru că e vorba de lumea celor de azi, cu ticuri verbale ?i caracteriale recognoscibile, cum spuneam, fără referințe imediate. Regizorul Aurel Palade a ?tiut să lucreze cu autorul, de altfel ?i interpret, pentru a rotunji textul, mai schematic în cartea de scenarii în care este publicat. Iar actorii ?i actrițele î?i merită laudele ?i aplauzele prelungite ale publicului, care înainte de această a treia seară s-a trezit aplaudând haotic toate trecerile de la o scenă la alta, până la a-l încurca pe ma?inistul cu cortina la finalul lui 20 de minute cu îngerul. Într-un rol absolut cuceritor, de nebun-profet, l-am revăzut pe Cristi Naum, un actor cu disponibilități multiple, ca ?i Mihai Gălățanu de altfel; cele două doamne funcționare încă tinere, visând variațiuni sexuale, Irina Naum ?i Gabriela Ciolacu, cuceresc prin veridicitate sau mai precis naturalețe, iar Nelu Serghei o face pe omul de serviciu în stilul său degajat care dă impresia spectatorului că toată viața chiar asta a ?i făcut. Pentru spectatorii tulceni a fost o delectare acest spectacol, cu aluzii clare la lumea de azi, chiar la politica internațională de prin vecinătate, vezi Putin, vezi ocuparea Crimeii, vezi războiul civil din Ucraina, destul de militar în fond.
Nu poți să spui, după aceste trei spectacole, decât că Teatrul Jean Bart din Tulcea există. Cine ar fi crezut că, după ce s-a dus flota de pescuit oceanic, după ce s-au dus atâtea în acest ora? ciudat, avea să răsară, nu neapărat în locul lor, o asemenea instituție artistică de bună calitate.