SUPRAPOETUL

Nu ştiu câți scriitori care nu mai sunt beneficiază de o posteritate ca aceea a lui Gellu Naum, poetul mereu tânăr, chiar şi acum, la 14 ani de la dispariția sa, când se împlinesc o sută de la naşterea sa. Poetul centenar este mai tânăr ca niciodată şi prin aceea că o serie de oameni tineri şi care nu sunt numai artişti îi mai întrețin un cult pe care orice alt poet de altădată ar putea să-l invidieze.
Se spune despre mulți scriitori care ating vârste înaintate că au rămas tineri. Gellu Naum, se pare, el chiar rămăsese tânăr până spre sfârşitul vieții sale. Însuşi felul său de a trăi poezia, de a scrie mereu altfel era o manifestare a unei tinereți continue, un model care nu poate fi urmat deliberat, ci doar dacă este înnăscut. El e viu şi tânăr prin interpretările pe care diferiți regizori de teatru şi actori le dau pieselor sale, modele ale unui absurd echivalent celui al lui Ionesco. Dar şi prin interpretările mereu proaspete ale unor tineri cercetători ai operei sale. Un admirabil spectacol din poemele lui Gellu Naum, dar şi din alte spații ale operei sale, Zenobia (roman, pentru cine a uitat), sau din piesele sale, s-a jucat până în ultimele zile ale stagiunii trecute, la Teatrul Metropolis, în admirabila interpretare a Oanei Pellea, una dintre acele actrițe care-şi trăiesc rolul mult timp după ce s-ar fi presupus că l-a părăsit, şi se va mai juca, spectacolul N(aum), şi în stagiunile viitoare, dată fiind afluența publicului şi interesul criticii. De fapt, Gellu Naum însuşi mărturisea undeva că suprarealismul (său cel puțin) nu e un stil poetic, ci o formă de viață. Ferice de acei artişti care pot, nu vedea, ci realcătui altfel lumea din jurul lor sau de mult dincolo de ei, cum o face acest suprapoet! O spune, fără intenția poate de a repeta cele declarate cândva de poetul însuşi, Herta Müller, într-un fragment ales pentru clapeta supracopertei volumului unu de Opere al acestuia: „În cazul lui Gellu Naum, foarte mult m-a impresionat şi persoana, pur şi simplu mi-a fost drag din prima clipă omul acela. Şi am văzut în ce măsură această persoana este şi text, şi persoană, deci n-am mai putut să-i diferențiez. Îl admir până în ziua de astăzi şi, pentru mine, este cea mai bună literatură română pe care eu o ştiu în ultimii cincizeci de ani.”
În acest număr al revistei care, sperăm, va putea apărea de-acum înainte în ritmul său normal, lunar, perturbat un timp de dificultățile financiare, reluat datorită unei legi votate în Parlament şi promulgată de Preşedinte, în acest număr reunim o serie de articole ale unor specialişti tineri sau mai puțin tineri în opera lui Gellu Naum şi încercăm să reamintim cititorilor săi câteva poeme, selectate de unul dintre aceia care l-au cunoscut pe poet şi s-au apropiat de el încă din îndepărtații ani 60. Un mai vechi specialist în avangarda românească, Ion Pop, autoarea unei monografii masive despre opera lui Gellu Naum, Simona Popescu, o tânără cercetătoare a operei acestuia, Marieva Ionescu, precum şi Sebastian Reichmann, poetul care l-a cunoscut din prima sa (a lui S. R.) tinerețe au acceptat - şi le mulțumesc pe această cale - să ne permită tipărirea textelor domniilor lor în acest număr aniversar, dedicat centenarului Gellu Naum, precum şi cele câteva poeme, alese din volumul întâi de Opere, apărut la Polirom.