Centenar Gellu Naum
Gellu Naum

Poeme

Articol publicat în ediția Viața Românească 7 / 2015

Belvedere

Prietenul meu pictorul mort
mă strigă (n-are importanță)
îi ies din gură literele gata desenate
e un băiat normal numai argint şi catarame
în fine tot felul de chestii broderii şi altele
stă într-un scuar în fața unei clădiri cu frontispiciu
pe frontispiciu scrie ce-i scris pe clopoțelul meu

s-ar zice că iau plasă dar nu se ştie sigur
l-am salutat de şaisprezece ori şi el tot dă din cap spre mine
are un tic nu mă vede
ține sub braț cumplita carte scrisă în limba
pe care o vorbim în gând


Conținutul de plumb al logodnicilor

să-mi spună c-a avut un vis cu mine pe-o stradă aglomerată
Acolo sunt de obicei trei fete două din ele mor de la
bun început a treia mai rezistă
Şamanul acesta decoltat are pe cap o splendidă tiară falică
un fel de şarpe din argint sau poate brațul unui
candelabru încolo arată ca orice nenorocit cu fața
zgâriată
câțiva de jos (care numără cometele) dau cu ochii de el
îl amenințăcu ciomegele le vine lângă mine îmi
pulverizează discursul
a treia vrea să plângă spurcatul i-a luat pantofii ei de damă
vrea să-i încalțe el îi dă inelul
atunci de obicei se face întuneric şi se produce logodna în
sensul că deasupra noastră se răsuceşte cerul şi apar
moşnegii ăia în veşminte străvezii ei se aşează unde
pot mânca din pachete şi vorbesc în şopate
unul întreabă de mine se miră că nu sunt acolo îşi răspunde
singur o veniră el pe urmă se ridică toți le iau cu ei
pe cele două fete şi merg să se îngroape
aş vrea s-o strig pe Zenobia tu vino lângă mine cu pioarele
alea desculțe şi subțiri (nici n-am pretenții) să ți le
încălzesc cum pot îți dau şi pepsi Dar de câte ori
încerc gura mea tună


Virtutea ca subterfugiu

Zenobia nu ştie ce-i obscuritatea Susține că trăieşte într-o
încăpere de aer lângă o fereastră zăbrelită Susține că
mantia ei căzută pe jos lanțul care o fixează punga
de la brâu condurii ca şi pământul sunt făcute din
pământ

Tu care nu eşti niciodată dublu îmi şopteşte ea lipeşte-ți
fața de emblema ei pierdută care e fața mea şi-ai să
te strigi cu vocea mea pierdută în ecoul tău cu gura
mea pierdută în plămânii tăi pierduți în mecanismul
lent în care mă scufund

Tu îi răspund mă calci cu bicicleta aia arsă în bâiguiala
asta milenară mi-a putrezit cămaşa mi-a ruginit ceasul
de mână poate că e colocviul cicatricelor eu am uitat
cuvintele am uitat cum se bea o cană de apă

şi fața mi se prăbuşeşte ca un zid într-o secundă


Triunghiul

În barcă un pescar surd vorbeşte cu apa Crede că nu-l
aude nimeni

Zenobia îmi ține amândouă mâinile pe inimă Îngenunchez
cu adorație şi mă gândesc la altceva

Zenobia zice să nu mâncăm cocşi albi pentru că se supără
cineva pe noi Pescarul întoarce capul şi ne priveşte
bănuitor

Un înțelept scoate o clipă capul din apă ne strigă disperat
apoi se scufundă De data aceasta pentru totdeauna

Zenobia îmi spune Între noi fie vorba suntem victimele
imaginației celorlalți

Nu pot să-i răspund pentru că mi-ar intra tot cerul în gură

Acum pescarul a scăpat un peştişor Îl ceartă cu glas tare
Laşule zice n-ai avut curajul să stai să te mănânc

Zenobia mă întreabă ce este un baldachin Îi arăt lopata

Deasupra noastră unii vor să ne învețe de bine

Uite uite un triunghi spune Zenobia A venit pe lume să se
adapteze

Pescarul a tras la mal Vrea să vorbească şi cu pământul
Crede că nu-l aude nimeni


Confuzia posibilă

E drept că nu se poate ieşi nu se poate intra nu se poate
zbura nu se poate cădea nu se poate privi cu ambii
ochi sau cu un singur ochi albastru negru verde
căprui sau violet

e drept că mai există şi tăcerea dar corpurile lucrurilor ne
păstrează cu ferocitate în cadrul lor în care şi tăcerea
e bună doar pentru nefericiții fericiți că-şi pot acționa
în ea pohetica lor glandă lacrimală

e drept că tot ce spun acum n-are nici pic de pohezie şi
n-are nici un rost mai bine n-aş vorbi decât să tac
aşa dar n-am încotro şi nu se poate altfel când ai
trăit fiecare tresărire a unei mari şoapte necunoscute
în care totul e posibil


Până să mă dezleg

Pune-ți cheia asta la gât şi joacă-te cu oropsitul de mine
întinde-mă pe zăpadă să găsesc argumente
sau dormi o noapte într-o vacă şi uită-te la lume prin ochii
ei de sfântă
s-a şi confecționat maşinăria Dacă te hotărăşti să intri
(noi nu deoarece suntem bărbați) poți adora
un neştiut într-o firidă
are pori pe obraji ne spune cuvinte asemănătoare
oarcă ar fi o realitate Aşteptată retragerea apelor
ştie mai multe decât medicul acela cărămiziu inversează
albinele
schema e simplă Se îneacă într-o impresie a lucrurilor
care oricum e alta
are misterul lui şi numărul care decide totul
dacă trece un stol de păsări albe-negre el le descrie traiectoria

(până să mă dezleg s-a întâmplat ceva curios Omul acela
zicea că legile lumii sunt prea blânde
ai dat de el Panaite Stă pe şuvoaie S-a tras acolo
stă după trestii nu scoate o vorbă Ce treabă am eu cu el
mai bine fluier vine câinele şi ne vânăm)


Doamna din Elche

Totul se petrece pe deasupra iar pe deasupra lui deasupra
există punțile ferme M-am hotărât să le calc
să-mi întocmesc calendare de Hesiod-farmer
dar trebuie să mă simplific să mă îngrop în locul semințelor
să bâigui câteva cuvinte ca să le hrănesc
şi tot aşa până seara când vine Doamna din Elche cu şapca
ei de coşmare trasă peste ochi
vine de la şcoala numărul 19 deghizată Mi se culcă în păr
răcneşte cât o ține gura mă asurzeşte cu ştiința ei
doamnă îi spun respectă-mi somnul
ai să-mi trezeşti iubita şi ea doarme
s-a îngropat în mine ca să mă hrănească şi are somnul
fraged
cornuta dracului poate îți închipui că n-am uitat ce se petrece
pe deasupra
lasă-ne să dormim în paradisul nostru de cârpe
sau du-te în pământ unde ai stat atâta vreme

ce să mai spun ea pleacă Vede că nu e rost încearcă pe
la alții
(Din volumul Partea cealaltă, 1980)



Eu unul

Eu unul poate sunt sămânța sau aripa unui stejar
gândind morocănos în seva sa
venit pe lume unde nimeni nu ştie că sunt
gândit cu gândul de neînțeles al crengilor pe sub pământ
unde ard multe focuri
sau sunt un deltaplan plutind
către oraşul celor patru porți deschise
şi urc o scară putredă şezând în şa iar aplecată pe oblânc
stă coasa ruginită cu vârful înainte


Dubla cunoaştere a pietrei plate

Vorbind un alt limbsj cu o aceeaşi voce
de dincolo de frontierele mâhnite ale frunții
şi fascinați de propriile noastre voci
ne sprijinim masiva utopie
pe tot ce e dintotdeauna de prisos

şi nimeni n-ar putea califica aceasta în afara
cumplitei alchimii care ne garantează naşterea
(Din volumul Fața şi suprafața, 1994)



Piramida în aer

Sunt şapte secole de când Gertrude
îşi întâlnea Amantul sacru prin grădini
plâcându-i apa curgătoare-limpede şi libertatea păsărilor
în liniştea acelor locuri

şi iată în sfârşit că Piramida ei
pluteşte peste cerul înghețat

Arbitră a Extazului Gertrude e acum aici
am putea vorbi cu ea am putea recădea împreună
în neliniştitoarea noastră irealitate
am putea înnebuni sau am putea uita împreună
cuvintele care ne înfăşoară şi semnele rostite

atunci încet încet poate că ne-am desprinde
din glorioasa lor nefericire
Berlin, 23 martie 1995



Discurs către pietre

Pe o cale ferată pustie le vorbeam pietrelor
cu un foşnet prelung seara cădea
ceva se surpa printre crengi se năruia
întro haotică geometrie

calea ducea în patru direcții diferite
peste câmpiile grele ale cerului

mecanicul fuma liniştit puteam alege locul
îl alegeam

atunci se năştea în noi o aspră penitență
seara ne cădea părul îl puneam deoparte
cu un foşnet prelung cerul cădea
ceva se surpa în noi se năruia
(Din volumul Ascet la baraca de tir, 2000)