breviar editorial

Ipostaze ale feminității în romanele Virginei Woolf şi ale Hortensiei Papadat-Bengescu, de Tania Muşina, col. Aula Magna, Editura Muzeul Literaturii Române, 2013, 450 pag.

Cercetarea doctorală a Taniei Muşina s-a orientat spre două autoare emblematice: „ambele romanciere utilizează tehnici literare extrem de sofisticate: îmbinarea monologului interior cu rezumatul întâmplărilor, cu scene aproape teatrale, cu scrisori şi pagini de jurnal – la Virginia Woolf –, sau utilizarea perspectivei multiple la Hortensia Papadat-Bengescu. Există, desigur, o diferență de stil, de sofisti¬care. Romanciera britanică e pose¬soarea unui stil de mare precizie şi finețe, plin de indiscutabile calități poetice, în timp ce scriitura Hortensiei Papadat-Bengescu e mai degrabă stângace, greoaie plină de prețiozități. Forța lor artistică este, însă, asemă¬nă¬toare. Cum asemănătoare este şi pasiunea lor pentru scris, obsesia de a se perfecționa, de a fi cât mai precise şi subtile în încercarea de a surprinde complexitatea sufletului feminin, schimbările pe care le aduce (în universul feminității) lumea modernă. Ambele autoare caută, pe de o parte, să exprime manifestarea a ceea ce numim «eternul feminin» şi, pe de altă parte să surprindă di¬ver¬sitatea modurilor de a fi şi a se manifesta ale feminității, diversele ipostaze ale acesteia. Am studiat, în romanele celor două autoare: Vârste ale feminității; Contexte socio-economice ale feminității: Roluri socio-culturale ale femeii; Spații ale feminității. Situații ale feminității; Conflicte ale femeii; Corpul feminin şi utilizarea lui. La ambele autoare, dintre vârstele feminității, cea mai bine reprezentată este maturitatea, cu personaje memorabile: Clarissa Dalloway, Helen Ambrose, Lenora Hallipa, Nory Baldovin etc.” Cartea este recomandată de Andrei Grigor şi de Ovidiu Moceanu. Cel dintâi, care semnează şi prefața, consideră că Tania Muşina: „alege să compare universurile create de Virginia Woolf şi Hortensia Papadat-Bengescu, două scriitoare venite în literatură în acelaşi timp, prima jumătate a secolului al douăzecilea, din (şi cu) două lumi aparent diferite. Nordul anglo-saxon şi sud-estul bal¬canic nu par să îşi dea mâna cu uşurință într-o comparație care presupune, întâi de toate, un număr de similitudini sau caracte¬ristici comune...” Volumul poartă o dedicație: „Lui Alexandru, mare iu¬bitor de Poezie şi de Feminitate”.
Cvadratura Cercului literar, de Farkas Jenö, Editura Muzeul Litera¬turii Române, 2014, 154 pag.
O carte-document, cu 22 de anexe şi un Argument. Prefața este semnată de Marta Petreu. Autorul a fost în dialog cu 4 cerchişti, cu care avea afinități verificate în zeci de ani – cu Ion Negoițescu şi Ştefan Augustin Doinaş (4 martie 1990, Budapesta – „Locul unde se-adună Blaga cu Arghezi...”), Nicolae Balotă (10 ianuarie 1996, Épinay-sur-Seine – „Cu noi se sfârşeşte epoca modernă”), Cornel Regman, cu care Farkas Jenö era şi rudă prin alianță (1999, Bucureşti – „Am apărat «Cronica literară», gen de tradiție la noi...”). Geneza volumului este creionată astfel: „Titlul prezentului volum, Cvadratura Cercului literar (dat la sugestia doamnei Marta Petreu), nu este un joc al hazardului, deoa¬rece trimite la Cercul literar şi, concomitent, la ciclul de poeme al lui Ştefan Aug. Doinaş (Cvadratura Cercului), compoziție de rigu¬roasă geometrie, cu forme într-o permanentă mişcare-revenire «nici-unde-pretutindeni-altul vine/ de-a lungul ființării ca s-o-nfrunte/ o tainică furtună de lavine/ o volburoasă vipie din frunte», cu o forță metaforizantă rar întîlnită, sugerînd sonorități wagneriene. Sibiu, acel genius loci a jucat, fară îndoială, un rol determinant în formarea unei spiritualități, asumată chiar de la început de către „cerchişti» atît în domeniul baladei, dramei, prozei, cît şi în cel al criticii literare. «Urba¬nitatea» (Doinaş), «cosmopolitismul» (Negoi-țescu), «transilvanismul», «spiritul gospodăresc» (Balotă), «Mitteleuropa», «rotunditatea» (Regman), iată elementele cornponente ale acestei spiritualități moştenite în parte de la Şcoala Ardeleană, iar mai tîrziu preluată de către «echinoxişti» (scriitorii grupați în jurul revistei Echinox).” Subiectiv (de multe ori) cu măsură, Farkas Jenö ne oferă, prin acest dialog, o multitudine de perspective – sibiene, budapestane, dinainte şi de după 1989 (inclusiv o memorabilă scrisoare, reprodusă integral, a lui Ştefan Augustin Doinaş către I. Negoițescu din 28 iulie 1953 – anexa 2). Unele reflecții sunt de actualitate şi acum: „scurtele caracterizări caustice à la Regman sunt şi azi savuroase şi pline de umor (vezi scrisoarea din 21 iunie 1995). Să nu uităm că pe vremea aceea nu exista un dicționar actualizat al literaturii române, iar prin 1995-1996, acest Lexicon al literaturii universale din Budapesta a fost dicționarul cel mai complet, pentru moment, al literaturii române. A prezentat pe larg reviste ca de pildă Viața Românească (vol. 16).
În 31 mai 1999, când C. Regman a luat premiul Uniunii Scrii¬torilor pentru Opera Omnia, a amintit printre altele că aceste arti¬cole de dicționar fac parte din opera lui de critic literar, afirmând cu hazul lui cunoscut: „prin Lexiconul literaturii universale am reu¬şit să bag mai mult de o sută de scriitori români în NATO”, în sen¬sul că pe atunci Ungaria făcea parte din această organizație.
În activitatea mea de profesor de literatură română la Catedra de Limba şi Literatura Română a Universității din Budapesta m-am folosit cu randament maxim de volumele membrilor Cercului literar: de eseurile lui I. Negoițescu şi Ştefan Aug. Doinaş pentru poezie, de cele ale lui Nicolae Balotă pentru proză, pentru Tudor Arghezi, pentru Urmuz, de cele ale lui C. Regman pentru literatura contemporană română, în ansamblu, pentru Ion Creangă sau Ion Agârbiceanu.
Această «Cvadratură a Cercului literar» reconstituită acum face parte nu numai din tinerețea mea, ci şi din viața mea de adult.”

Atlas. Prin lume şi prin noi înşine, de Horea Porumb, Editura Eikon, 2014, 180 pag.
Umblat prin toată lumea, atent la sine însuşi, la tot ce înseamnă şi la prezent, dar şi la înțelepciunea care nu are atingere cu nimic din contingență, Horea Porumb vine în fața noastră cu fulgurații epice dense, oximoronice, în care ne regăsim brusc captivi. Fizician de renume (universitar, specializat în biofizică) şi scriitor în căutarea unui loc al său, autorul vine în acest volum cu scurte proze grupate, cum ar veni, după sursa de inspirație,Texasul şi Carpații, pe două continente: „Relatările unui american cu gâtul roşu” şi „Preumblări prin Ardeal”. Autorul este un răzvrătit – pentru că gândeşte pe cont propriu şi se încăpățânează să îşi păstreze valorile. Libertatea, de pildă. Iar în „Hey, Joe” (scris în Gendronnièrre, pe 7 iunie 2013), regăsim o anumită formă de libertate, a rebelului din San Antonio sau de oriunde, trăitor într-o societate cvasi-analfabetă, globalizată, în care manipularea şi consumismul blochează, subtil sau vizibil, orice perspectivă a individului.
Ereticul răstignit, de Nicolae Adam, Editura Eikon, 2015, 140 pag.
Proiect ambițios şi riscant – acela de a transpune în versuri călătoria şi destinația Învățatului care a venit pe lume pentru a vesti Împărăția fără împărați, guvernatori, scribi sau sclavi („de la un Învățat tragi foloase din ce ştie el, din mintea lui/ Învățătorul îți dă ce-a aflat de la alții”). Este o punere în pagină a cărții nepublicate despre Pilat din Pont, al cărei manuscris a rămas, din păcate, pe undeva în România (unde în adolescență autorul îndurase şi câțiva ani de detenție politică), în momentul când Nicolae Adam a părăsit țara în 1981 şi s-a stabilit în Franța. O țară dorită, visată, un refugiu ce părea izbăvitor față de sistemul mutilant comunist – dar, ca orice țară de aici, se află infinit de departe de Raiul promis mulțimilor de Ereticul ce urma să fie răstignit de chiar aceleaşi mulțimi (ei, poate nu chiar exact aceleaşi): „Bărbaților şi femeilor, care, între timp, se înmulțiseră,/ le era bine ca niciodată înainte,/ ai fi crezut că dorm şi chipurile lor erau schimbate, erau/ copiii ce-au fost/ şi cuvintele pătrundeau în ei ca o briză răcoritoare şi îşi făceau cuib./ Învățatul, învățătorul le vorbea despre o lume unde El, Acela,/ Yahve este în ei/ şi, la numele lui care era de nepronunțat, mulțimea/ încremeni în aşteptare,/ şi din nou se auzi vocea lui melodioasă, dar acum şi de stâncă,/ Yahve este în fiecare,/ trebuia să fie atenți la glasul Lui,/ El le trimesese Legile să se înțeleagă între ei acum şi pururea,/ aceia dintre hotarele Judeii şi Galileii şi dintre toate hotarele/ Pământului Făgăduinței/ şi dintre toate celelalte hotare/ unde trăiesc tot bărbați şi femei şi copii/ care nu au aflat ce vă spun eu astăzi,/ că toți ajungem Acolo negreşit,/ la Judecata fără pătimire/ şi că fiecare va primi ce a făcut el pe acest Pământ/ şi tot de la El, izbăvire!”.

Eva Maria şi condeierul Paul, de Paul Aretzu, Editura Brumar, 2014, 60 pag.
Paul Aretzu era de mult timp cunoscut în alte ipostaze, de scriitor, în primul rând, dar acum îşi asumă cu aplomb (şi atenție) rolul de bunic şi de condeier al micuței Eva Maria Ilsia Musuret, pe care viața i-a dăruit-o la 56 virgulă 5 ani, că atâția se adunară între 29 mai 1949 şi 16 decembrie 2005. Cartea este o compoziție „zănatică”, un joc de ping-pong al celor doi trimbulinzi, de care te ataşezi şi nu îți vine degrabă să te desprinzi, fiind plină de delicii şi licăriri de tot felul, cum numai lumea magică a copiilor oferă, iar verva condeierului este neostoită (cel puțin până fetița merge la şcoală, ultima însemnare fiind din 16 mai 2011).