Miscellanea
Liviu Ioan Stoiciu
revista revistelor
Articol publicat în ediția Viața Românească 7 / 2015
OBSERVATOR CULTURAL 782
Din 24 iulie 2015. Dosar: „Jocul de-a vacanța al scriitorilor”. George Banu: Bucureştiul era departe, nu însă şi protagoniştii săi. Dolce vita pe litoralul românesc. Pînă cînd pe plajă am rămas singur, căci partenerul meu de cameră, Ovidiu Iuliu Moldovan, mă abandonase pentru o pasageră relație feminină, şi aşa am citit Tezele din iulie. Atunci, consternat, am intuit că trebuia să plec. O dimineață de vacanță care mi-a schimbat viața! Şi: Vacanța tinereții noastre..., atunci eram altfel, eram exigenți şi fideli. Vacanța ne confirma virtuțile şi de aceea constituiam mici cercuri fără suspiciuni sau precauții. Apoi, ajuns în Franța, nu am regăsit niciodată acest context emotiv şi constant, nu am avut decît vacanțe solitare, ca şi cum aş fi trecut de partea cealaltă a lunii, partea sa ascunsă. Nu am mai trăit nicicînd vacanța ce vindecă de răni şi serveşte drept terapie... vacanța verilor de pe litoral. Şi această solitudine m-a marcat de la început. Acum 40 de ani, am avut o vacanță emblematică, premonitorie pentru noul destin ales prin plecarea din 1973. La „Dosar” (semnat de Silvia Dumitrache) sunt şi răspunsurile estivale ale lui Bogdan Al. Stănescu, Dan Coman, Adela Greceanu. În alte pagini: Bedros Horasangian, Iulia Popovici, Bogdan Ghiu, Cezar Gheorghe, Un Cristian, Liviu Ornea, Ovidiu Pecican, Doru Pop, Călin Dan, Ovidiu Şimonca, Şerban Foarță.
ROMÂNIA LITERARĂ 29
Din 17 iulie 2015. Mihai Ursachi, inedit (scrisoare către Laurențiu Ulici, datată 4 octombrie 1978, publicată de Ioana Diaconescu): Lingoarea literară din anii ’48-’64 corespundea unui moment de derută a spiritului național; formele spirituale oficiale erau false până la ridicul, singurele autentice fiind ultimile licăriri ale unor scriitori izolați şi timorați ca Blaga, Voiculescu [...]. Efortul prometeic al copilului Labiş era în mod fatal sortit dezastrului şi din fericire forma pe care a luat-o acel dezastru a fost cea mai hrănitoare pentru cultura română cu prețul morții simbolice a unui adolescent de geniu. „Generația ’64”, căci este într-adevăr o generație, a fost prima căreia împrejurările i-au permis să nege radical starea de zero a literaturii de atunci; această negare s-a făcut cu elanurile pornite din adâncul ființei spirituale a poporului român, şi de aceea ea este autentică şi plină de valoare; în locul zeroului a fost aşezat ceva pozitiv. După ’64 starea de spirit era foarte asemănătoare cu acea „scrieți băieți, numai scrieți”. Aşa se face că poezia acelor ani se poate numi cantitativă. Ca valoare nedepăşind decât rar, prin vârfurile ei (Stănescu, Blandiana) valoarea medie a poeziei anilor ’30. În cuprins: Răzvan Voncu, Daniel Cristea Enache, Mircea Mihăieş, Mircea Anghelescu, Gabriel Coşoveanu, Iulian Boldea, Sorin Lavric, Adrian Alui Gheorghe, Cosmin Ciotloş, Angelo Mitchievici, Petru Tănăsoaica, Magda Cârneci, Aurel Jurebie, Alex Ştefănescu, Simona Vasilache, N. Scurtu, Cătălina Cadinoiu, Andrei Ionescu, Adrian Popescu.
CULTURA 27
Din 16 iulie 2015. Surprinzătoare, Teodora Dumitru, care leagă Răscoala din 1907 de mineriadele postcomuniste: Că tot aniversarăm două decenii de la chestiunea minerească. Sunt oarece asemănări între țărăniadă şi mineriadă – însă nu în ce-i priveşte pe mineri (țăranii „din adânc“, cum ar spune Caragiale) şi pe țărani (mineri avant la lettre, iarăşi s-ar putea spune), ci în privința felului în care intelectualitatea şi oligarhia politică a ales să „negocieze“ cu turma de umanoizi din specia talpa țării. Nimeni din lumea României civilizate n-a vrut să-i întindă mâna țăranului în care se trezise bestia şi de care puteau profita interesele străine statului... Atunci, în 1907: Conservatorii şi liberalii, plus regele, ajunseseră imediat la consens: trebuie „represiune“... Numărul de țărani ucişi nu se cunoaşte cu precizie, guvernul susținând că a fost vorba de cca 400 de țărani, mai apoi discutându-se de câteva mii, până la celebrul (după 1944) număr de 11.000, contestat însă până azi. Înăbuşirea răscoalei, s-a spus în lunile primăverii lui 1907, a fost un act de necesitate politică şi națională... Ce uimeşte şi astăzi privitor la acel eveniment e subitul consens ce a cuprins întreaga clasă politică antebelică – altminteri măcinată de disensiuni şi trenări – când a venit vorba de adoptarea soluției optime pentru rezolvarea răzmeriței. În alte pagini: Ion Simuț, Valeriu Gherghel, C. Stănescu, Ştefan Baghiu, Mariana Criş, G. Neagoe, Ştefan Afloroaei, C. Coroiu.
APOSTROF 7 / 2015
Marta Petreu, simpatică, pe post de moralistă cu... „supercalifragilisticexpialidocious” (titlul unui cântec din filmul musical „Mary Poppins” din 1964; cuvântul englez de 34 de litere „este un cuvânt fermecat, o formulă magică, care îi ajută pe cei care îl pronunță să iasă din situații dificile”): Îmi amintesc că în spațiul literaturii ceremoniile de batjocorire a textelor altora, cu o bucurie înalt-jubilatorie şi cu sentimentul datoriei împlinite, le-au lansat criticii literari. Ce mai bătute pline de ură au jucat şi joacă ei pe cărți bune, decretîndu-le proaste! Cu ce satisfacție inventează aşa-zise lipsuri, greşeli, ratări! Tot ei au lansat şi ceremoniile complementare, de slăvire a unor scriitori de astăzi, vreo doi sau trei, nu mai mulți, scriitori cărora le consideră supercalifragilisticexpialidocious chiar şi frînturile jalnice de texte. Poeții festivalieri, cei mai mulți, n-au făcut şi nu fac, dragii de ei, decît să-i urmeze pe critici... Batjocura şi violența în lumea literară românească nu sînt un lucru nou, mai ales după 1990. Ritualul batjocoririi face parte din năravurile noastre interbelice şi chiar mai vechi... În spațiul culturii, mai mult ca oriunde (sau ar trebui să spun: la fel ca oriunde?), personalitățile sînt accentuate, ambițiile mari, iar pentru cei mai mulți bucuria vine nu din succesele, ci din ratările celorlalți. Aşa este natura umană şi aşa sînt moravurile literare de la noi. E o ipocrizie să vrei să fii mai bun ca alții şi să aştepți în acelaşi timp să fii iubit, ne sugerează Hegel într-o prelegere... În cuprins: Mircea Popa, Adrian Popescu, Alex Văsieş, Ovidiu Pecican, G. Neagoe. In Memoriam Luca Pițu. Dragoş Sdrobiş — „Stânga şi dreapta la Universitatea din Cluj în anii 1930”.
Din 24 iulie 2015. Dosar: „Jocul de-a vacanța al scriitorilor”. George Banu: Bucureştiul era departe, nu însă şi protagoniştii săi. Dolce vita pe litoralul românesc. Pînă cînd pe plajă am rămas singur, căci partenerul meu de cameră, Ovidiu Iuliu Moldovan, mă abandonase pentru o pasageră relație feminină, şi aşa am citit Tezele din iulie. Atunci, consternat, am intuit că trebuia să plec. O dimineață de vacanță care mi-a schimbat viața! Şi: Vacanța tinereții noastre..., atunci eram altfel, eram exigenți şi fideli. Vacanța ne confirma virtuțile şi de aceea constituiam mici cercuri fără suspiciuni sau precauții. Apoi, ajuns în Franța, nu am regăsit niciodată acest context emotiv şi constant, nu am avut decît vacanțe solitare, ca şi cum aş fi trecut de partea cealaltă a lunii, partea sa ascunsă. Nu am mai trăit nicicînd vacanța ce vindecă de răni şi serveşte drept terapie... vacanța verilor de pe litoral. Şi această solitudine m-a marcat de la început. Acum 40 de ani, am avut o vacanță emblematică, premonitorie pentru noul destin ales prin plecarea din 1973. La „Dosar” (semnat de Silvia Dumitrache) sunt şi răspunsurile estivale ale lui Bogdan Al. Stănescu, Dan Coman, Adela Greceanu. În alte pagini: Bedros Horasangian, Iulia Popovici, Bogdan Ghiu, Cezar Gheorghe, Un Cristian, Liviu Ornea, Ovidiu Pecican, Doru Pop, Călin Dan, Ovidiu Şimonca, Şerban Foarță.
ROMÂNIA LITERARĂ 29
Din 17 iulie 2015. Mihai Ursachi, inedit (scrisoare către Laurențiu Ulici, datată 4 octombrie 1978, publicată de Ioana Diaconescu): Lingoarea literară din anii ’48-’64 corespundea unui moment de derută a spiritului național; formele spirituale oficiale erau false până la ridicul, singurele autentice fiind ultimile licăriri ale unor scriitori izolați şi timorați ca Blaga, Voiculescu [...]. Efortul prometeic al copilului Labiş era în mod fatal sortit dezastrului şi din fericire forma pe care a luat-o acel dezastru a fost cea mai hrănitoare pentru cultura română cu prețul morții simbolice a unui adolescent de geniu. „Generația ’64”, căci este într-adevăr o generație, a fost prima căreia împrejurările i-au permis să nege radical starea de zero a literaturii de atunci; această negare s-a făcut cu elanurile pornite din adâncul ființei spirituale a poporului român, şi de aceea ea este autentică şi plină de valoare; în locul zeroului a fost aşezat ceva pozitiv. După ’64 starea de spirit era foarte asemănătoare cu acea „scrieți băieți, numai scrieți”. Aşa se face că poezia acelor ani se poate numi cantitativă. Ca valoare nedepăşind decât rar, prin vârfurile ei (Stănescu, Blandiana) valoarea medie a poeziei anilor ’30. În cuprins: Răzvan Voncu, Daniel Cristea Enache, Mircea Mihăieş, Mircea Anghelescu, Gabriel Coşoveanu, Iulian Boldea, Sorin Lavric, Adrian Alui Gheorghe, Cosmin Ciotloş, Angelo Mitchievici, Petru Tănăsoaica, Magda Cârneci, Aurel Jurebie, Alex Ştefănescu, Simona Vasilache, N. Scurtu, Cătălina Cadinoiu, Andrei Ionescu, Adrian Popescu.
CULTURA 27
Din 16 iulie 2015. Surprinzătoare, Teodora Dumitru, care leagă Răscoala din 1907 de mineriadele postcomuniste: Că tot aniversarăm două decenii de la chestiunea minerească. Sunt oarece asemănări între țărăniadă şi mineriadă – însă nu în ce-i priveşte pe mineri (țăranii „din adânc“, cum ar spune Caragiale) şi pe țărani (mineri avant la lettre, iarăşi s-ar putea spune), ci în privința felului în care intelectualitatea şi oligarhia politică a ales să „negocieze“ cu turma de umanoizi din specia talpa țării. Nimeni din lumea României civilizate n-a vrut să-i întindă mâna țăranului în care se trezise bestia şi de care puteau profita interesele străine statului... Atunci, în 1907: Conservatorii şi liberalii, plus regele, ajunseseră imediat la consens: trebuie „represiune“... Numărul de țărani ucişi nu se cunoaşte cu precizie, guvernul susținând că a fost vorba de cca 400 de țărani, mai apoi discutându-se de câteva mii, până la celebrul (după 1944) număr de 11.000, contestat însă până azi. Înăbuşirea răscoalei, s-a spus în lunile primăverii lui 1907, a fost un act de necesitate politică şi națională... Ce uimeşte şi astăzi privitor la acel eveniment e subitul consens ce a cuprins întreaga clasă politică antebelică – altminteri măcinată de disensiuni şi trenări – când a venit vorba de adoptarea soluției optime pentru rezolvarea răzmeriței. În alte pagini: Ion Simuț, Valeriu Gherghel, C. Stănescu, Ştefan Baghiu, Mariana Criş, G. Neagoe, Ştefan Afloroaei, C. Coroiu.
APOSTROF 7 / 2015
Marta Petreu, simpatică, pe post de moralistă cu... „supercalifragilisticexpialidocious” (titlul unui cântec din filmul musical „Mary Poppins” din 1964; cuvântul englez de 34 de litere „este un cuvânt fermecat, o formulă magică, care îi ajută pe cei care îl pronunță să iasă din situații dificile”): Îmi amintesc că în spațiul literaturii ceremoniile de batjocorire a textelor altora, cu o bucurie înalt-jubilatorie şi cu sentimentul datoriei împlinite, le-au lansat criticii literari. Ce mai bătute pline de ură au jucat şi joacă ei pe cărți bune, decretîndu-le proaste! Cu ce satisfacție inventează aşa-zise lipsuri, greşeli, ratări! Tot ei au lansat şi ceremoniile complementare, de slăvire a unor scriitori de astăzi, vreo doi sau trei, nu mai mulți, scriitori cărora le consideră supercalifragilisticexpialidocious chiar şi frînturile jalnice de texte. Poeții festivalieri, cei mai mulți, n-au făcut şi nu fac, dragii de ei, decît să-i urmeze pe critici... Batjocura şi violența în lumea literară românească nu sînt un lucru nou, mai ales după 1990. Ritualul batjocoririi face parte din năravurile noastre interbelice şi chiar mai vechi... În spațiul culturii, mai mult ca oriunde (sau ar trebui să spun: la fel ca oriunde?), personalitățile sînt accentuate, ambițiile mari, iar pentru cei mai mulți bucuria vine nu din succesele, ci din ratările celorlalți. Aşa este natura umană şi aşa sînt moravurile literare de la noi. E o ipocrizie să vrei să fii mai bun ca alții şi să aştepți în acelaşi timp să fii iubit, ne sugerează Hegel într-o prelegere... În cuprins: Mircea Popa, Adrian Popescu, Alex Văsieş, Ovidiu Pecican, G. Neagoe. In Memoriam Luca Pițu. Dragoş Sdrobiş — „Stânga şi dreapta la Universitatea din Cluj în anii 1930”.