Eveniment
Daniel Cristea-Enache
CRITICĂ DE VÂRF
Articol publicat în ediția Viața Românească 1-2 / 2009
Încet, dar sigur, tânăra generație de critici face paşii necesari de la pragul afirmării la cel al confirmării. În urmă cu un deceniu, criza cronicii literare era un subiect intens dezbătut. În prezent, când autori tineri şi foarte tineri fac critică de întâmpinare la absolut toate publicațiile culturale importante, „criza” cronicarilor e substituită cu una, aşa-zisă, a criticii academice, amenințată de superficialitatea bombastică a publicisticii. Din nou, exact ca acum patruzeci de ani, se trasează granițe cu sârmă ghimpată între impresionişti şi teoreticieni. Unii sunt numaidecât frivoli, ceilalți au o încruntare profilactică...
În fapt, asemenea disocieri pe cât de ferme, pe atât de arbitrare ignoră însăşi dimensiunea de complexitate a criticii literare. Chiar fără a-şi ataşa, la vedere, atributul totală, aceasta îşi ia constituenții din diferitele domenii şi discipline care o pot consilia. Ea este teorie a literaturii şi practică (meta)textuală, analiză şi creație, istorie şi comparatistică, filozofie şi sociologie a culturii. A pune accent şi miză pe o anumită grilă de lectură şi interpretare nu înseamnă, în cazul unui critic adevărat, că scrisul său este arondat unui compartiment îngust şi etanş, fără legătură cu celelalte. Diferențele apar ca fireşti întrucât, dincolo de teorii şi metodologii, fiecare critic are personalitatea lui, un anumit mod profesional şi uman de a înțelege literatura şi propria activitate. Astfel că, recunoscând valoarea unui comentator de literatură, va trebui să identificăm, totodată, unghiul particular al criticii sale.
Ibrăileanu. Către o teorie a personalității, eseul lui Antonio Patraş apărut la Cartea Românească şi premiat de Viața Românească, vine după o teză de doctorat, cu totul remarcabilă, despre Ion D. Sîrbu şi un volum de cronici literare bine scrise, dar prea participative. Deja am putut schița, pe baza acestor contribuții bibliografice, un profil al tânărului critic de la Iaşi, cu linii pe deplin confirmate de a treia lui carte. Spre deosebire de alți cronicari ce aproape că jubilează în momentele „execuției”, Antonio Patraş se investeşte afectiv în paginile sale critice, scriind preponderent despre cărți şi oameni care i-au plăcut. Tonul e de o civilitate absolută, iar punctele nevralgice ale unei opere sunt ocolite cu grație perifrastică. Textul ia mai degrabă forma prefeței sau a studiului ce-şi propune să susțină, nu să dinamiteze un autor. Şi cu cât autorul este mai valoros, cu atât receptarea lui critică e mai bogată în intuiții şi definiții. Iată motivul pentru care Antonio Patraş nu va putea fi niciodată un cronicar exigent al actualității editoriale. Pierderea într-o parte este însă compensată de un câştig important în alte direcții, a istoriei literare şi eseisticii. Pe acest teren, el îşi confirmă acum, pe deplin, resursele şi achizițiile culturale.
Parte a unui proiect mai amplu, volumul despre Ibrăileanu merita cu prisosință unul dintre premiile Vieții Româneşti. Critica practicată de Antonio Patraş este una de vârf; iar un atú important al autorului îl constituie şi cultura bine asimilată. Nu numai că tânărul autor ieşean se mişcă dezinvolt printre cărți, şcoli şi curente modern-contemporane, dar el are şi un background de studii clasice pe care (cu excepția Alexandrei Ciocârlie) nu-l prea văd reliefat în critica de astăzi.
În fapt, asemenea disocieri pe cât de ferme, pe atât de arbitrare ignoră însăşi dimensiunea de complexitate a criticii literare. Chiar fără a-şi ataşa, la vedere, atributul totală, aceasta îşi ia constituenții din diferitele domenii şi discipline care o pot consilia. Ea este teorie a literaturii şi practică (meta)textuală, analiză şi creație, istorie şi comparatistică, filozofie şi sociologie a culturii. A pune accent şi miză pe o anumită grilă de lectură şi interpretare nu înseamnă, în cazul unui critic adevărat, că scrisul său este arondat unui compartiment îngust şi etanş, fără legătură cu celelalte. Diferențele apar ca fireşti întrucât, dincolo de teorii şi metodologii, fiecare critic are personalitatea lui, un anumit mod profesional şi uman de a înțelege literatura şi propria activitate. Astfel că, recunoscând valoarea unui comentator de literatură, va trebui să identificăm, totodată, unghiul particular al criticii sale.
Ibrăileanu. Către o teorie a personalității, eseul lui Antonio Patraş apărut la Cartea Românească şi premiat de Viața Românească, vine după o teză de doctorat, cu totul remarcabilă, despre Ion D. Sîrbu şi un volum de cronici literare bine scrise, dar prea participative. Deja am putut schița, pe baza acestor contribuții bibliografice, un profil al tânărului critic de la Iaşi, cu linii pe deplin confirmate de a treia lui carte. Spre deosebire de alți cronicari ce aproape că jubilează în momentele „execuției”, Antonio Patraş se investeşte afectiv în paginile sale critice, scriind preponderent despre cărți şi oameni care i-au plăcut. Tonul e de o civilitate absolută, iar punctele nevralgice ale unei opere sunt ocolite cu grație perifrastică. Textul ia mai degrabă forma prefeței sau a studiului ce-şi propune să susțină, nu să dinamiteze un autor. Şi cu cât autorul este mai valoros, cu atât receptarea lui critică e mai bogată în intuiții şi definiții. Iată motivul pentru care Antonio Patraş nu va putea fi niciodată un cronicar exigent al actualității editoriale. Pierderea într-o parte este însă compensată de un câştig important în alte direcții, a istoriei literare şi eseisticii. Pe acest teren, el îşi confirmă acum, pe deplin, resursele şi achizițiile culturale.
Parte a unui proiect mai amplu, volumul despre Ibrăileanu merita cu prisosință unul dintre premiile Vieții Româneşti. Critica practicată de Antonio Patraş este una de vârf; iar un atú important al autorului îl constituie şi cultura bine asimilată. Nu numai că tânărul autor ieşean se mişcă dezinvolt printre cărți, şcoli şi curente modern-contemporane, dar el are şi un background de studii clasice pe care (cu excepția Alexandrei Ciocârlie) nu-l prea văd reliefat în critica de astăzi.