Remember
Nicolae Mareş
Constantin Stere şi mareşalul Pi?sudski exilați în Siberia
Articol publicat în ediția Viața Românească 8 /2015
Istoriografia românească a consemnat abia prin anii 30 ai secolului trecut un aspect totalmente inedit legat de tinerețea revoluționară a lui Constantin Stere şi de contactele conaționalului nostru cu Józef Pi?sudski. Se pare că cei doi s-au întâlnit în Siberia, spre sfârşitul anilor 1880. Episoadele siberiene ale românului ?i polonezului au început a fi dezvăluite în anul 1931, odată cu publicarea interviului acordat de romancier unui publicist de la Curentul (cf. Omicron, Curentul,anul IV, nr. 1388, pp. 3-4). Afirmând fără nici un echivoc, Stere a spus: „inima şi corpul meu sunt pline de rănile existenței de când aveam la dreapta şi stânga mea, tovarăşi de celulă, pe Pi?sudski şi pe Lenin”. La afirmația reporterului: Ați portetizat, fără îndoială, pe Pi?sudski şi pe Lenin, lângă care a trăit Vanea Răutu, cu nevasta lui, în Siberia, răspunsul lui Stere a fost din nou tranşant. „Nu m-am atins de numele acestor personagii istorice. Dar ele sunt întrupate în unele caracteristici ale eroului meu”. Textul literar nu ne demonstrează convingător cele de mai sus, dar nu putem susține că n-ar fi veridică afirmația romancierului de la Bucov.
Pentru orice exeget ar fi suficient dacă ar face o simplă paralelă între viața mareşalului polonez şi cea a scriitorului Stere pentru a găsi multe similitudini în manifestarea lor din perioada exilului. Ambii proveneau din clase privilegiate ale unor națiuni înglobate cu forța în imperiul Rusiei țariste; ambii au fost furați de magia curentul revoluționar de la sfârşitul secolului al XIX-lea. În ipostaza respectivă îi întâlnim descrişi în romanul fluviu autobiografic al moldoveanului, în opt volume: În preajma revoluției, o epopee care îmbină ficțiunea cu realitatea şi în care sunt descrise aspecte siberiene de zi cu zi, cu scene pe care Constantin Stere le-a extras din realitate, aşa cum a spus-o ?i după cum rezultă din narație. De aici, părerea noastră, scrierea şi descrierea realistă a diferitelor episoade din roman se pot constitui în surse demne de a fi analizate ?i comparate ?i peste care biografii lui Pilsudski de pretutindeni, după cum nici ai lui Stere, fostul director al Vieții Române?ti nu pot trece.
Personal, nu cunosc ca vreun scriitor şi politician polonez să fi adus mărturii mai verosimile - petrecute la fața locului - cu privire la manifestarea dârzului vilnian, a celui care a întruchipat aspirațiile Poloniei din preajma şi mai ales după redobândirea independenței de stat a acestei țări în noiembrie 1918.
Constantin Stere - revoluționarul român retras la Ia?i ?i apoi la Bucov lângă Ploie?ti
În România, istoricul literar Zigu Ornea, în monografia substanțială pe care i-a consacrat-o vieții şi operei scriitorului român, menționează că o lună sau două în timpul petrecut la Krasnoiarsk, între cei doi revoluționari s-a înfiripat ?i a circulat legenda că scriitorul român „i-ar fi cunoscut (acolo) pe Lenin şi pe viitorul mareşal al Poloniei”. După cum am menționat mai sus, legenda aceasta a fost lansată chiar de Stere, ceva mai devreme însă. Venit în Regat, la începutul secolului al XX-lea, Constantin Stere a vorbit public despre întâlnirea dintre cei doi, nu chiar oriunde, ci la tribuna Camerei Deputaților României Mari, la 5 martie 1921, când îşi apăra mandatul supus discuției pentru invalidare. În tulburătoarea lui cuvântare, rostită două zile consecutiv, intervenție care i-a salvat mandatul, la un moment dat Stere a declarat: „...nu uitați, de asemeni, că am fost în acelaşi timp în Siberia cu doi şefi de stat, rivali astăzi, din fostul imperiu rus, cu Pi?sudski şi cu Lenin” (cf. C. Stere, Preludii. Partidul Național Țărănesc şi „cazul Stere”, 1930, p. 237).
Zigu Ornea consideră (corect - părerea mea, N.M.) că episodul contactelor lui Stere cu Lenin ar fi „o pură invenție”, precizând fără echivoc: „adevărul este acela al bunei cunoştințe (sublinirea mea - N.M.) cu Pi?sudski, cel care va ajunge peste două decenii mareşal al Poloniei şi şeful acestui stat”. Pi?sudski a fost condamnat - spune el - pentru activitate revoluționară la exil în Siberia occidentală, executând pedeapsa între anii 1888-1892, mai exact din toamna anului 1887 până în mai 1892. Coincide aceasta cu anii în care Stere se afla, tot ca exilat, prin aceleaşi locuri sau în împrejurimi.
O altă certitudine, literară de data aceasta, este că în romanul fluviu - În preajma revoluției - scris de Stere spre sfâr?itul anilor 20, personajul care îl întruchipează pe viitorul mareşal ar fi nimeni altul decât Bo?es?aw Stadnicki. Biograful romancierului, istoricul ?i criticul literar Zigu Ornea mai apreciază că „cei doi s-au întâlnit mai întâi într-o închisoare şi apoi la Serghinsk, satul de lângă Minu?insk, unde era deportat Stere”. Din datele poloneze privind biografia tânărului deportat, traseul respectiv corespunde însă numai parțial.
Revenind la textul literar din roman, Bo?es?aw Stadnicki, nu pare a avea caracterul dârz al tânărului Pi?sudski. În episoadele în care este descris pare a fi un individ preocupat de înfăți?area, de cămă?ile sale bine apretate ?i de o frică ie?ită din comun când venea în contact cu plo?nițele care mi?unau prin închisorile sau casele din Siberia. Stadnicki apare în mai multe episoade din roman, inclusiv împreună cu eroul principal (alter ego al lui Stere, Ion Răutu din Năpădeni) ceea ce ar asigura veridicitatea povestirii. Astfel, în capitolul al XVI-lea, intitulat Aculina, este redată descălecarea la Serghinsc a lui Bo?es?aw Stadnicki. Însă datele prezentate despre viața lui Pi?sudski sunt inexacte, în sensul că acesta ar fi fost student la Varşovia (se ?tie că a făcut un an de studii la Harkov! În Var?ovia încă nu intrase!), în nici un caz nu a fost arestat cu prilejul prăbuşirii partidului polonez Proletariatul şi deportat «pe cale administrativă» în Siberia orientală, cum s-a scris. Romancierul nu i-a cunoscut a?adar biografia exactă! El a fost deportat, ca urmare a a?a zisului atentat la viața țarului Alexandru al III-lea. Realitatea este că Pi?sudski a ajuns pentru prima dată la Varşovia abia după eliberarea lui din detenție, în 1892-1893, când a părăsit meleagurile natale vilniene, ajungând la conducerea Partidului Socialist Polonez.
„Mititel, tinerel, abia trecuse de douăzeci de ani - frumuşel, rotunjel la față, cu părul castaniu deschis, aproape blond, lipit lucios de craniu, tăiat just în două de o cărare inimitabilă - părea şi după călătoria cu etape pe drumurile Siberiei - abia scos din cutie - spălățel şi curățel”. Mai departe, Stere scrie: ”Ca un simptom al vremurilor, el (Pi?sudski) profesa un marxism ortodox, feroce şi intransigent, care se potrivea cam rău cu ochii lui căprui nevinovați, cu gulerul lui înalt, rigid amidonat, cu cutele impecabile ale pantalonilor - cu toate manierele lui de băiețel de familie bine crescut şi delicat”.
”Aspectul, dar mai cu seamă bagajele lui, îndată au inspirat respect unor oameni atât de aprigi la câştig, cum erau cetățenii Serghinscului. Astfel problema locuinței fu relativ uşor rezolvată, deşi Stadnicki, în cursul peregrinațiilor sale până la locul de destinație, prins de oroarea ploşnițelor, punea o condiție imposibilă: lipsa unor insecte, fără de care pentru siberieni nici nu poate fi culcuş confortabil şi plăcut”.
”Cazat în una din cele mai arătoase case (din localitate), primul disconfort a fost simțit de Stadnicki, în momentul în care gazda i-a adus rufele spălate”.
”Bietului Pan Stadnicki - pentru care cămaşa amidonată părea un suport indispensabil pentru corp şi suflet - era exasperat. Aşa s-a ajuns ca spălătoresele lui Răutu: Aculina, cu care acesta făcuse amor, dar şi Lisabeta, să îl deservească, inclusiv pe Stadnicki, după ce le va dota, în urma unei expediții, la Caratuz, din care s-a întors cu amidon şi alte lucruri trebuincioase spălatului”.
Trecând peste povestea Lisabetei - demnă de un scenariu cinematografic care ar surprinde dramele amoroase siberiene -, descrisă în capitolul al XVIII-lea, în: O lovitură de vânt, întâlnim până la urmă ?i o descriere, pe multe planuri, a ceea ce se petrecea cu revoluționarii lăsați la cheremul jandarmeriei țariste, în combinațiile pe care aceasta încerca să păcălească administrația gubernială, prin punerea la cale a tot felul de comploturi fictive aruncate în spatele prizonierilor. Poliția țaristă recurgea la asemenea trucuri pentru a-?i adjudeca meritul de a le fi „descoperit” la timp, a?teptând răsplata mănoasă a superiorilor, soldată în mod normal cu avansări în grad.
Aşa ajungem să cunoaştem manifestarea zasedatelui de poliție din Caratuz – care, prin bruta Achim Sunduncov, se deplasase la Minuşinsc pentru a-i întemnița - atât pe Ion Răutu, cât şi pe nevinovatul Boleslaw Stadnicki, prezent - din curiozitate - pe ulițele satului, în timp ce era arestat în plină noapte cel dintâi.
Aici, Stere descrie cum pe ulița principală a localității „ocupată de cetățenii Serghinscului, adunați în masă cu femei şi copii, în costume improvizate, pitoreşti, dar insuficiente, la o portiță stăteau, ca să îi lumineze cărarea spre glorie a zasedatelui, doi străjeri cu felinare, iar unul cu o torță improvizată în mână”.
Aşa s-a ajuns ca atacatorii, veniți de departe, să îl ridice pe „atentatorul” Răutu; în momentul în care Arhipov, cel care conducea expediția, era pe punctul de a da ordinul de atac, acesta se va „trezi în fața lui cu un tânăr cu bordurile largi ale pălăriei à la Rubens, cu un guler imaculat înalt şi rigid, strâns de o lavalieră roşie - o discretă profesiune de credință social-democrată - cu necriticabile dungi la pantaloni. Fâstâcit, domnul zasiedatel se adresă în şoaptă primarului:
- Cine-i ăsta, mă?
- Ia, tot un politic - un leah - Satanițchi - a răspuns, tot în şoaptă. (...)
- A! Cum politic... leah...Satanițchi!...Iată „persoana suspectă” din ordinul Excelenței sale!...
Domnul zasiedatel îşi umflă pieptul:
- Pe el, mă! - porunci răguşit secretarului Arhipov.
- Legați-mi-l burduf - cot la cot!...
Într-o clipă corectisimul pan Boleslaw se putu convinge cât de efemere sunt nu numai dungile la pantaloni, lavaliera şi gulerul amidonat, dar şi cărarea impecabilă din cap.....”.
Găsim apoi descrisă într-un stil moldovenesc, sadovenian, felul în care s-a manifestat „bietul pan Boleslaw Stadnicki care, ca musafir neaşteptat, fu silit să stea la început în aceeaşi cameră, până ce i se pregăti celula lui; se credea adânc nenorocit, prăpădit de degradarea în care fu aruncat nu numai că hainele lui pierduseră până şi amintirea fierului de călcat, dar nu fusese lăsat să ia cu dânsul nici o primeneală, nici măcar o cămaşă de noapte - şi nici obiecte de aşa însemnătate vitală, cum sunt peria de dinți, pieptănul, săpunul şi apa de Colonia!”
Aflăm, apoi, cum în cursul nopții, impacientat la culme, Stadnicki îl va trezi din somn pe companionul său, Răutu.
„ - Ploşnițe! Legiuni... grozăvii! - se bocea pan Boleslaw. - Cum puteți dormi?
- A, ploşnițe? Pe mine nu mă mănâncă - mormăi plictisit Răutu. Şi se întoarse cu fața la părete.
- Cum nu vă mănâncă? Doamne, doamne! - exclamă exasperat novicele exportațiunii siberiene.
Răutu se ridică brusc şi se aşeză pe marginea patului, înduioşat, plin de compătimire.
Pentru Stadnicki?
Pentru sine?
Îşi aduse aminte de începuturile sale de deportat în Siberia, cu aproape şapte ani în urmă, în închisoarea din Tiumen, când avusese loc o scenă aproape identică cu un alt veteran, defunctul Anton Jbanov...»
La eliberare, peste vreo două săptămâni, după rezolvarea conflictului grav izbucnit între comandamentul de jandarmi şi administrația gubernială care între ele se luptau în minciuni pentru a-şi dovedi devoțiunea față de țar, Răutu, eliberat „provizoriu” din închisoare, îl va întâlni la poartă pe pan Boleslaw Stadnicki - din nou ca scos din cutie - care amesteca în expansiunea lui ploşnițele, indignarea, că nu fusese chemat la interogatoriu, măcar o singură dată, că tot nu ştie încă motivul arestării, oroarea zilelor petrecute fără rufărie; bucuria pentru articolul isprăvit, „foarte marxist”, în care ar fi lămurit raporturile de clasă dintre proletariatul industrial şi „intelighenția” din aşa zisele „profesiuni libere”.
Fără îndoială romanele lui Constantin Stere abundă în descrierile pe care scriitorul le face Siberiei şi oamenilor de pe aceste meleaguri cu care el a venit în contact, înfăți?ând caracterul acestora, inclusiv obiceiurile ?i manifestările lor, îndeosebi pedepsele de tot felul îndurate de ei etc. Cu lux de amănunte, Stere redă înfățişarea lor, anostul trai zilnic, peisajul exotic etc., etc. În accepțiunea mea aceste elemente pot fi complementare la însemnările poloneze existente în memorialistica acelor vremuri de tristă amintire despre deportările în Siberia, mai ales că cele relatate de Stere au nuanțe destul de obiective ?i echidistante cu privire la Pi?sudski, în fond un erou național polonez cu care s-a identificat sfâr?itul secolului al XIX-lea ?i începutul secolului al XX-lea. Cu certitutudine mai e nevoie ?i de alte elemente pentru a confirma că personajul descris era Pi?sudski sau a fost doar o legendă românească despre personalitatea care impresiona lumea în anii 20 ai secolului trecut, care ocupa pagini întregi ale presei internaționale.
Unul dintre exegeții Mare?alului polonez, Stanis?aw Cat-Mackiewicz, preocupat de descifrarea ?i înțelegerea personalității complexe a compatriotului său, s-a interesat ?i de felul în care se prezenta Siberia anilor în care Pi?sudski, deci ?i Stere, au viețuit pe acele meleaguri. Plecând de la faptul că localnicii siberieni îl ascociau pe polonez cu deportatul politic, taigaua - spune acesta - era plină de cruci cu nume poloneze, a făcut o investigație pentru a afla cum se prezentau acele meleaguri de gheață spre sfâr?itul secolului al XIX-lea. Concluzia la care a ajuns, după ce studiază ?i însemnările făcute de scriitorul rus, Anton Pavlovici Cehov, în timpul deplasării dramaturgului la Sahalin, este că: ”pentru multe din persoanele condamnate pentru delicte politice locurile de detenție erau cu mult mai suportabile decât închisorile din statele totalitare” - ceea ce îl apropie mult de descrierile făcute de Stere în romanul său. Să nu uităm că unii deținuți, printre care ?i Boleslaw, fratele lui Pi?sudski, condamnat la 15 ani de detenție, pentru participare, ca ?i Józef, la atentatul împotriva țarului Alexandru al III-lea, nu se va mai întoarce la Vilnius, preferând să rămână pe acele meleaguri, ca antropolog. Mai mult, s-a căsătorit cu o indigenă din populația aini. Va fi ?i autorul unui dicționar al dialectului respectiv ?i a altor dialecte siberiene, al culturii acelor popoare. De reținut că în 1896 pe acele teritorii trăiau 88.459 de bărbați ?i 10.610 femei (cf. Stanis?aw Cat-Mackiewicz, Klucz do Pilsudskiego (Cheie pentru Pi?sudski), p. 60, Ed. Universitas, 2014), față de milioanele deportate de Stalin în acele locuri. Concluzia lui Cat-Mackiewicz este că detenția ?i deportarea au fost o universitate pentru Pi?sudski.
Siberia ?i socialismul polonez la sfâr?itul secolului 19
Revenind la Pi?sudski, acesta a consemnat că: „tot în Siberia am aflat mai de aproape despre primii pa?i ai socialismului în Polonia. Colegi exilați mi-au fost tovară?ul Lande ?i câțiva membri ai Proletariatului. Pe lângă aceasta am avut posibilitatea de a citi multe publicații socialiste pe cari nu le întâlnisem la Vilnius”. Le întâlnea, în schimb, aici, în Siberia, la mii de kilometri distanță de Lituania.
În realitate, mi?carea muncitorească din Polonia a început să fie organizată încă din 1882, prin înființarea Partidului Internațional Social-Democrat Revoluționar ”Proletariat”, denumită ?i ”Marele Proletariat”, organizație cu o ideologie socialist-revoluționară articulată, cum însă?i denumirea o arată, bazată - în parte - pe marxism. Primul Congres al acestui partid s-a desfă?urat chiar la Vilnius. Liderul lui principal a fost Ludwik Wary?ski. Urmărită îndeaproape de autoritățile țariste, mi?carea va fi până la urmă decapitată; cinci dintre conducătorii ei au fost spânzurați în închisoarea de la Var?ovia, denumită Citadela; zeci de alți activi?ti au fost deportați pentru perioade îndelungate sau condamnați să rămână definitiv în Siberia. Aflat sub o teroare continuă, partidul s-a dizolvat în 1886 ?i a acționat în continuare peste fruntariile Poloniei. A tipărit în țară (1883) prima publicație muncitorească - Proletariat - despre care Pi?sudski nu aminte?te în scrierile sale că ar fi citit-o.
Activitatea primei mi?cări socialiste a fost continuată în perioada 1889-1893 de Partidul Social-Revoluționar ”Proletariat”, grupare cu o ideologie asemănătoare, cunoscută sub denumirea de ”Proletariat II” sau ”Micul Proletariat”, cel din urmă propunându-?i să lupte pentru drepturi muncitore?ti ?i îmbunătățirea soartei muncitorilor, pentru crearea unui stat muncitoresc, prin organizarea de greve, fără să renunțe la a?a zisa teroare politică ?i economică. Dintre liderii de seamă ai ”Proletariat II” îi amintim pe Ludwik Kulczycki ?i Marcin Kasprzak. Considerat a fi prea radical, ”Proletariat II” a fost dizolvat de organizația socialistă poloneză - Uniunea Muncitorească (Zjednoczenie Robotnicze), care s-a pronunțat împotriva folosirii forței în lupta politică. Noua grupare a funcționat până în 1882, condusă fiind de Edward Abramowski.
Un biograf polonez, care, în anii 30, a fost autorizat să scrie despre Pi?sudski pentru străinătate (T. Lubaczewski), încă din timpul vieții ?efului statului polonez - menționa, în broşura apărută ?i în române?te, dedicată liderului polonez, intitulată Iosip Pi?sudski: ”în timpul expulzării sale în Siberia - adolescent fiind -, s-a condus în activitatea sa mai ales după sentiment (intuiția sa); s-a întors acasă ca om matur, oțelit de greaua închisoare prin care a trecut, aducând cu sine un program clar ?i bine precizat, pentru a cărui realizare ?i-a consacrat întreaga viață. Polonia trebuie eliberată cu orice preț – aceasta a fost dogma lui Pi?sudski în timpurile antebelice”. Adăugăm noi, a fost scopul vieții sale pe care l-a ?i realizat cu o consecvență rar întâlnită, motiv pentru stima, ba chiar pentru glorificarea ulterioară a Mare?alului din partea unei bune părți a societății poloneze. Constantin Stere s-a asociat în aceste aprecieri în timpul vieții celor doi.
Pentru orice exeget ar fi suficient dacă ar face o simplă paralelă între viața mareşalului polonez şi cea a scriitorului Stere pentru a găsi multe similitudini în manifestarea lor din perioada exilului. Ambii proveneau din clase privilegiate ale unor națiuni înglobate cu forța în imperiul Rusiei țariste; ambii au fost furați de magia curentul revoluționar de la sfârşitul secolului al XIX-lea. În ipostaza respectivă îi întâlnim descrişi în romanul fluviu autobiografic al moldoveanului, în opt volume: În preajma revoluției, o epopee care îmbină ficțiunea cu realitatea şi în care sunt descrise aspecte siberiene de zi cu zi, cu scene pe care Constantin Stere le-a extras din realitate, aşa cum a spus-o ?i după cum rezultă din narație. De aici, părerea noastră, scrierea şi descrierea realistă a diferitelor episoade din roman se pot constitui în surse demne de a fi analizate ?i comparate ?i peste care biografii lui Pilsudski de pretutindeni, după cum nici ai lui Stere, fostul director al Vieții Române?ti nu pot trece.
Personal, nu cunosc ca vreun scriitor şi politician polonez să fi adus mărturii mai verosimile - petrecute la fața locului - cu privire la manifestarea dârzului vilnian, a celui care a întruchipat aspirațiile Poloniei din preajma şi mai ales după redobândirea independenței de stat a acestei țări în noiembrie 1918.
Constantin Stere - revoluționarul român retras la Ia?i ?i apoi la Bucov lângă Ploie?ti
În România, istoricul literar Zigu Ornea, în monografia substanțială pe care i-a consacrat-o vieții şi operei scriitorului român, menționează că o lună sau două în timpul petrecut la Krasnoiarsk, între cei doi revoluționari s-a înfiripat ?i a circulat legenda că scriitorul român „i-ar fi cunoscut (acolo) pe Lenin şi pe viitorul mareşal al Poloniei”. După cum am menționat mai sus, legenda aceasta a fost lansată chiar de Stere, ceva mai devreme însă. Venit în Regat, la începutul secolului al XX-lea, Constantin Stere a vorbit public despre întâlnirea dintre cei doi, nu chiar oriunde, ci la tribuna Camerei Deputaților României Mari, la 5 martie 1921, când îşi apăra mandatul supus discuției pentru invalidare. În tulburătoarea lui cuvântare, rostită două zile consecutiv, intervenție care i-a salvat mandatul, la un moment dat Stere a declarat: „...nu uitați, de asemeni, că am fost în acelaşi timp în Siberia cu doi şefi de stat, rivali astăzi, din fostul imperiu rus, cu Pi?sudski şi cu Lenin” (cf. C. Stere, Preludii. Partidul Național Țărănesc şi „cazul Stere”, 1930, p. 237).
Zigu Ornea consideră (corect - părerea mea, N.M.) că episodul contactelor lui Stere cu Lenin ar fi „o pură invenție”, precizând fără echivoc: „adevărul este acela al bunei cunoştințe (sublinirea mea - N.M.) cu Pi?sudski, cel care va ajunge peste două decenii mareşal al Poloniei şi şeful acestui stat”. Pi?sudski a fost condamnat - spune el - pentru activitate revoluționară la exil în Siberia occidentală, executând pedeapsa între anii 1888-1892, mai exact din toamna anului 1887 până în mai 1892. Coincide aceasta cu anii în care Stere se afla, tot ca exilat, prin aceleaşi locuri sau în împrejurimi.
O altă certitudine, literară de data aceasta, este că în romanul fluviu - În preajma revoluției - scris de Stere spre sfâr?itul anilor 20, personajul care îl întruchipează pe viitorul mareşal ar fi nimeni altul decât Bo?es?aw Stadnicki. Biograful romancierului, istoricul ?i criticul literar Zigu Ornea mai apreciază că „cei doi s-au întâlnit mai întâi într-o închisoare şi apoi la Serghinsk, satul de lângă Minu?insk, unde era deportat Stere”. Din datele poloneze privind biografia tânărului deportat, traseul respectiv corespunde însă numai parțial.
Revenind la textul literar din roman, Bo?es?aw Stadnicki, nu pare a avea caracterul dârz al tânărului Pi?sudski. În episoadele în care este descris pare a fi un individ preocupat de înfăți?area, de cămă?ile sale bine apretate ?i de o frică ie?ită din comun când venea în contact cu plo?nițele care mi?unau prin închisorile sau casele din Siberia. Stadnicki apare în mai multe episoade din roman, inclusiv împreună cu eroul principal (alter ego al lui Stere, Ion Răutu din Năpădeni) ceea ce ar asigura veridicitatea povestirii. Astfel, în capitolul al XVI-lea, intitulat Aculina, este redată descălecarea la Serghinsc a lui Bo?es?aw Stadnicki. Însă datele prezentate despre viața lui Pi?sudski sunt inexacte, în sensul că acesta ar fi fost student la Varşovia (se ?tie că a făcut un an de studii la Harkov! În Var?ovia încă nu intrase!), în nici un caz nu a fost arestat cu prilejul prăbuşirii partidului polonez Proletariatul şi deportat «pe cale administrativă» în Siberia orientală, cum s-a scris. Romancierul nu i-a cunoscut a?adar biografia exactă! El a fost deportat, ca urmare a a?a zisului atentat la viața țarului Alexandru al III-lea. Realitatea este că Pi?sudski a ajuns pentru prima dată la Varşovia abia după eliberarea lui din detenție, în 1892-1893, când a părăsit meleagurile natale vilniene, ajungând la conducerea Partidului Socialist Polonez.
„Mititel, tinerel, abia trecuse de douăzeci de ani - frumuşel, rotunjel la față, cu părul castaniu deschis, aproape blond, lipit lucios de craniu, tăiat just în două de o cărare inimitabilă - părea şi după călătoria cu etape pe drumurile Siberiei - abia scos din cutie - spălățel şi curățel”. Mai departe, Stere scrie: ”Ca un simptom al vremurilor, el (Pi?sudski) profesa un marxism ortodox, feroce şi intransigent, care se potrivea cam rău cu ochii lui căprui nevinovați, cu gulerul lui înalt, rigid amidonat, cu cutele impecabile ale pantalonilor - cu toate manierele lui de băiețel de familie bine crescut şi delicat”.
”Aspectul, dar mai cu seamă bagajele lui, îndată au inspirat respect unor oameni atât de aprigi la câştig, cum erau cetățenii Serghinscului. Astfel problema locuinței fu relativ uşor rezolvată, deşi Stadnicki, în cursul peregrinațiilor sale până la locul de destinație, prins de oroarea ploşnițelor, punea o condiție imposibilă: lipsa unor insecte, fără de care pentru siberieni nici nu poate fi culcuş confortabil şi plăcut”.
”Cazat în una din cele mai arătoase case (din localitate), primul disconfort a fost simțit de Stadnicki, în momentul în care gazda i-a adus rufele spălate”.
”Bietului Pan Stadnicki - pentru care cămaşa amidonată părea un suport indispensabil pentru corp şi suflet - era exasperat. Aşa s-a ajuns ca spălătoresele lui Răutu: Aculina, cu care acesta făcuse amor, dar şi Lisabeta, să îl deservească, inclusiv pe Stadnicki, după ce le va dota, în urma unei expediții, la Caratuz, din care s-a întors cu amidon şi alte lucruri trebuincioase spălatului”.
Trecând peste povestea Lisabetei - demnă de un scenariu cinematografic care ar surprinde dramele amoroase siberiene -, descrisă în capitolul al XVIII-lea, în: O lovitură de vânt, întâlnim până la urmă ?i o descriere, pe multe planuri, a ceea ce se petrecea cu revoluționarii lăsați la cheremul jandarmeriei țariste, în combinațiile pe care aceasta încerca să păcălească administrația gubernială, prin punerea la cale a tot felul de comploturi fictive aruncate în spatele prizonierilor. Poliția țaristă recurgea la asemenea trucuri pentru a-?i adjudeca meritul de a le fi „descoperit” la timp, a?teptând răsplata mănoasă a superiorilor, soldată în mod normal cu avansări în grad.
Aşa ajungem să cunoaştem manifestarea zasedatelui de poliție din Caratuz – care, prin bruta Achim Sunduncov, se deplasase la Minuşinsc pentru a-i întemnița - atât pe Ion Răutu, cât şi pe nevinovatul Boleslaw Stadnicki, prezent - din curiozitate - pe ulițele satului, în timp ce era arestat în plină noapte cel dintâi.
Aici, Stere descrie cum pe ulița principală a localității „ocupată de cetățenii Serghinscului, adunați în masă cu femei şi copii, în costume improvizate, pitoreşti, dar insuficiente, la o portiță stăteau, ca să îi lumineze cărarea spre glorie a zasedatelui, doi străjeri cu felinare, iar unul cu o torță improvizată în mână”.
Aşa s-a ajuns ca atacatorii, veniți de departe, să îl ridice pe „atentatorul” Răutu; în momentul în care Arhipov, cel care conducea expediția, era pe punctul de a da ordinul de atac, acesta se va „trezi în fața lui cu un tânăr cu bordurile largi ale pălăriei à la Rubens, cu un guler imaculat înalt şi rigid, strâns de o lavalieră roşie - o discretă profesiune de credință social-democrată - cu necriticabile dungi la pantaloni. Fâstâcit, domnul zasiedatel se adresă în şoaptă primarului:
- Cine-i ăsta, mă?
- Ia, tot un politic - un leah - Satanițchi - a răspuns, tot în şoaptă. (...)
- A! Cum politic... leah...Satanițchi!...Iată „persoana suspectă” din ordinul Excelenței sale!...
Domnul zasiedatel îşi umflă pieptul:
- Pe el, mă! - porunci răguşit secretarului Arhipov.
- Legați-mi-l burduf - cot la cot!...
Într-o clipă corectisimul pan Boleslaw se putu convinge cât de efemere sunt nu numai dungile la pantaloni, lavaliera şi gulerul amidonat, dar şi cărarea impecabilă din cap.....”.
Găsim apoi descrisă într-un stil moldovenesc, sadovenian, felul în care s-a manifestat „bietul pan Boleslaw Stadnicki care, ca musafir neaşteptat, fu silit să stea la început în aceeaşi cameră, până ce i se pregăti celula lui; se credea adânc nenorocit, prăpădit de degradarea în care fu aruncat nu numai că hainele lui pierduseră până şi amintirea fierului de călcat, dar nu fusese lăsat să ia cu dânsul nici o primeneală, nici măcar o cămaşă de noapte - şi nici obiecte de aşa însemnătate vitală, cum sunt peria de dinți, pieptănul, săpunul şi apa de Colonia!”
Aflăm, apoi, cum în cursul nopții, impacientat la culme, Stadnicki îl va trezi din somn pe companionul său, Răutu.
„ - Ploşnițe! Legiuni... grozăvii! - se bocea pan Boleslaw. - Cum puteți dormi?
- A, ploşnițe? Pe mine nu mă mănâncă - mormăi plictisit Răutu. Şi se întoarse cu fața la părete.
- Cum nu vă mănâncă? Doamne, doamne! - exclamă exasperat novicele exportațiunii siberiene.
Răutu se ridică brusc şi se aşeză pe marginea patului, înduioşat, plin de compătimire.
Pentru Stadnicki?
Pentru sine?
Îşi aduse aminte de începuturile sale de deportat în Siberia, cu aproape şapte ani în urmă, în închisoarea din Tiumen, când avusese loc o scenă aproape identică cu un alt veteran, defunctul Anton Jbanov...»
La eliberare, peste vreo două săptămâni, după rezolvarea conflictului grav izbucnit între comandamentul de jandarmi şi administrația gubernială care între ele se luptau în minciuni pentru a-şi dovedi devoțiunea față de țar, Răutu, eliberat „provizoriu” din închisoare, îl va întâlni la poartă pe pan Boleslaw Stadnicki - din nou ca scos din cutie - care amesteca în expansiunea lui ploşnițele, indignarea, că nu fusese chemat la interogatoriu, măcar o singură dată, că tot nu ştie încă motivul arestării, oroarea zilelor petrecute fără rufărie; bucuria pentru articolul isprăvit, „foarte marxist”, în care ar fi lămurit raporturile de clasă dintre proletariatul industrial şi „intelighenția” din aşa zisele „profesiuni libere”.
Fără îndoială romanele lui Constantin Stere abundă în descrierile pe care scriitorul le face Siberiei şi oamenilor de pe aceste meleaguri cu care el a venit în contact, înfăți?ând caracterul acestora, inclusiv obiceiurile ?i manifestările lor, îndeosebi pedepsele de tot felul îndurate de ei etc. Cu lux de amănunte, Stere redă înfățişarea lor, anostul trai zilnic, peisajul exotic etc., etc. În accepțiunea mea aceste elemente pot fi complementare la însemnările poloneze existente în memorialistica acelor vremuri de tristă amintire despre deportările în Siberia, mai ales că cele relatate de Stere au nuanțe destul de obiective ?i echidistante cu privire la Pi?sudski, în fond un erou național polonez cu care s-a identificat sfâr?itul secolului al XIX-lea ?i începutul secolului al XX-lea. Cu certitutudine mai e nevoie ?i de alte elemente pentru a confirma că personajul descris era Pi?sudski sau a fost doar o legendă românească despre personalitatea care impresiona lumea în anii 20 ai secolului trecut, care ocupa pagini întregi ale presei internaționale.
Unul dintre exegeții Mare?alului polonez, Stanis?aw Cat-Mackiewicz, preocupat de descifrarea ?i înțelegerea personalității complexe a compatriotului său, s-a interesat ?i de felul în care se prezenta Siberia anilor în care Pi?sudski, deci ?i Stere, au viețuit pe acele meleaguri. Plecând de la faptul că localnicii siberieni îl ascociau pe polonez cu deportatul politic, taigaua - spune acesta - era plină de cruci cu nume poloneze, a făcut o investigație pentru a afla cum se prezentau acele meleaguri de gheață spre sfâr?itul secolului al XIX-lea. Concluzia la care a ajuns, după ce studiază ?i însemnările făcute de scriitorul rus, Anton Pavlovici Cehov, în timpul deplasării dramaturgului la Sahalin, este că: ”pentru multe din persoanele condamnate pentru delicte politice locurile de detenție erau cu mult mai suportabile decât închisorile din statele totalitare” - ceea ce îl apropie mult de descrierile făcute de Stere în romanul său. Să nu uităm că unii deținuți, printre care ?i Boleslaw, fratele lui Pi?sudski, condamnat la 15 ani de detenție, pentru participare, ca ?i Józef, la atentatul împotriva țarului Alexandru al III-lea, nu se va mai întoarce la Vilnius, preferând să rămână pe acele meleaguri, ca antropolog. Mai mult, s-a căsătorit cu o indigenă din populația aini. Va fi ?i autorul unui dicționar al dialectului respectiv ?i a altor dialecte siberiene, al culturii acelor popoare. De reținut că în 1896 pe acele teritorii trăiau 88.459 de bărbați ?i 10.610 femei (cf. Stanis?aw Cat-Mackiewicz, Klucz do Pilsudskiego (Cheie pentru Pi?sudski), p. 60, Ed. Universitas, 2014), față de milioanele deportate de Stalin în acele locuri. Concluzia lui Cat-Mackiewicz este că detenția ?i deportarea au fost o universitate pentru Pi?sudski.
Siberia ?i socialismul polonez la sfâr?itul secolului 19
Revenind la Pi?sudski, acesta a consemnat că: „tot în Siberia am aflat mai de aproape despre primii pa?i ai socialismului în Polonia. Colegi exilați mi-au fost tovară?ul Lande ?i câțiva membri ai Proletariatului. Pe lângă aceasta am avut posibilitatea de a citi multe publicații socialiste pe cari nu le întâlnisem la Vilnius”. Le întâlnea, în schimb, aici, în Siberia, la mii de kilometri distanță de Lituania.
În realitate, mi?carea muncitorească din Polonia a început să fie organizată încă din 1882, prin înființarea Partidului Internațional Social-Democrat Revoluționar ”Proletariat”, denumită ?i ”Marele Proletariat”, organizație cu o ideologie socialist-revoluționară articulată, cum însă?i denumirea o arată, bazată - în parte - pe marxism. Primul Congres al acestui partid s-a desfă?urat chiar la Vilnius. Liderul lui principal a fost Ludwik Wary?ski. Urmărită îndeaproape de autoritățile țariste, mi?carea va fi până la urmă decapitată; cinci dintre conducătorii ei au fost spânzurați în închisoarea de la Var?ovia, denumită Citadela; zeci de alți activi?ti au fost deportați pentru perioade îndelungate sau condamnați să rămână definitiv în Siberia. Aflat sub o teroare continuă, partidul s-a dizolvat în 1886 ?i a acționat în continuare peste fruntariile Poloniei. A tipărit în țară (1883) prima publicație muncitorească - Proletariat - despre care Pi?sudski nu aminte?te în scrierile sale că ar fi citit-o.
Activitatea primei mi?cări socialiste a fost continuată în perioada 1889-1893 de Partidul Social-Revoluționar ”Proletariat”, grupare cu o ideologie asemănătoare, cunoscută sub denumirea de ”Proletariat II” sau ”Micul Proletariat”, cel din urmă propunându-?i să lupte pentru drepturi muncitore?ti ?i îmbunătățirea soartei muncitorilor, pentru crearea unui stat muncitoresc, prin organizarea de greve, fără să renunțe la a?a zisa teroare politică ?i economică. Dintre liderii de seamă ai ”Proletariat II” îi amintim pe Ludwik Kulczycki ?i Marcin Kasprzak. Considerat a fi prea radical, ”Proletariat II” a fost dizolvat de organizația socialistă poloneză - Uniunea Muncitorească (Zjednoczenie Robotnicze), care s-a pronunțat împotriva folosirii forței în lupta politică. Noua grupare a funcționat până în 1882, condusă fiind de Edward Abramowski.
Un biograf polonez, care, în anii 30, a fost autorizat să scrie despre Pi?sudski pentru străinătate (T. Lubaczewski), încă din timpul vieții ?efului statului polonez - menționa, în broşura apărută ?i în române?te, dedicată liderului polonez, intitulată Iosip Pi?sudski: ”în timpul expulzării sale în Siberia - adolescent fiind -, s-a condus în activitatea sa mai ales după sentiment (intuiția sa); s-a întors acasă ca om matur, oțelit de greaua închisoare prin care a trecut, aducând cu sine un program clar ?i bine precizat, pentru a cărui realizare ?i-a consacrat întreaga viață. Polonia trebuie eliberată cu orice preț – aceasta a fost dogma lui Pi?sudski în timpurile antebelice”. Adăugăm noi, a fost scopul vieții sale pe care l-a ?i realizat cu o consecvență rar întâlnită, motiv pentru stima, ba chiar pentru glorificarea ulterioară a Mare?alului din partea unei bune părți a societății poloneze. Constantin Stere s-a asociat în aceste aprecieri în timpul vieții celor doi.