Poeme
Anton Jurebie

The summer story

Articol publicat în ediția Viața Românească 10 / 2015

tristeți urbane

e grea vara şi în turnu severin
deşi este un oraş
cu aer condiționat,
bat vânturile tot anul.

dar asta se vede mai ales iarna
când blocurile frigidere comuniste
au câte un moş gerilă
pe post de administrator.

sunt ierni când maternitatea e închisă.
abia în aprilie, slujba de înviere
îi trezeşte pe oameni la viață.
e vorba de înviații dintre vii.

oamenii din satele din jur
vin ca într-o laponie a visurilor,
nu înțeleg mare lucru din tristețea urbană.
sufletele se vând uşor, dumnezeu se face că nu vede.

o întoarcere pe jumătate

mă suni la sfârşitul verii,
n-o să-ți mai răspund.
pe-o parte a corpului mi-a crescut iarbă
şi nu-l mai simt.

ce-o fi fost în capul tău
atunci când între noi nu existau
distanțe mari, nevăzutul şi neauzitul.
dar existau convenții şi prejudecăți.

la capătul verii,
pândeşte răcoarea şi întunericul
veştedul şi tristețea
griul şi singurătatea
noi doi privind în direcții opuse.

la un pas de dezintegrare

am crezut că mă căutai pe mine
la capătul acesta de lume.
îmi plăcea căutarea ta,
nu mă grăbeam.
acum te caut eu.
şi ție îți place căutarea mea.
nu te grăbeşti,
eu mă grăbesc.
e o pădure deasă de copaci
între noi.
mă tem că te sălbăticeşti.
nu mai înțelegi cuvântul meu
ca altădată. nu-ți mai pasă de el.
vânătorii sunt peste tot.
îți place jocul.
în fond, e un viciu plăcut.
eu nu sunt printre ei. te aştept încă.
nici nu trebuie să mă cauți,
sunt în fața ta. dar la un pas de dezintegrare.
cuvintele nu mă mai țin la un loc.

întrebări, întrebări

într-o dimineață
am schimbat prosoapele între noi
şi am râs. nevinovați.
am simțit poate mirosuri străine.
de-atunci, ne uităm pe furiş
unul la mail-urile celuilalt.
când erai în baie, ți-am văzut
mesajele pe telefon. viața ta cealaltă.
simt că şi tu le-ai văzut pe ale mele,
fără să-mi dau seama.
de păsat, ne păsa.
aveam agende telefonice diferite.
vieți paralele.
într-o zi,
întrebările vor fi mai multe
decât răspunsurile.

prelungitorul

aveam un singur prelungitor în casă
îl foloseam la laptop.
când tu când eu încărcam telefonul.
îl foloseai la uscătorul de păr
sau atunci când făceai cafeaua, la fierbător.
la mixer.
la reşou.
sau la storcător când făceai
sucuri din fructe.
ce ar fi fost viața în comun fără el ?
după ce ne-am despărțit,
nu l-a mai folosit nimeni.
ne încărcam telefoanele pe unde apucam.
la restul am renunțat.
să ne mirăm că suntem atât de trişti ?

the war of love

aş vrea să fii din nou tu
să-i razi dintr-o lovitură,
dintr-o privire piezişe
pe toți care-ți stau în cale.
aş vrea să fii tu
cea de la începuturi,
gata oricând să înfrunți
dobitocii care te pofteau.
aş vrea să fii tu
cea căreia nu îndăzneam să-i spun
te iubesc. cuvânt peiorativ acum.
(nu ştiu de ce). deşi, poate, ştiu.
spune-le tuturor că eşti în legitimă apărare.
şi loveşte !