Poeme
Emil Lungeanu
Poeme
Articol publicat în ediția Viața Românească 10 / 2015
lecția despre fericire
şi iată-l, în templul amfiteatrului azi plin
profesorul făcîndu-şi cu
măreție de arhiereu
intrarea...
pluteşte-n aer o planetă grea
şi-n liniştea de catifea
se-aude depărtarea...
„azi vom vorbi despre conceptul fericirii“
anunță pontifex maximux cu spinarea dreaptă
şi-o legiune-ntreagă de soldați l-aşteaptă
cu pumnale scoase
gata de o nouă-ncăierare
cu caietele jegoase
şi barbare
şi unul după altul, cuvintele porniră greu
să-şi depene povestea lungă
precum un clopot tras în dungă
„notați exact cum vă zic eu“
– magistrul îi îndeamnă –
„fericirea... fericire înseamnă...
în mod concret
să poți merge singur...
fără nici un ajutor...
la closet
acestea fiind spuse, cursul nostru de astăzi
a luat sfîrşit,
iar eu am onoarea să vă salut
fericit“
psalm
priveşte, Doamne, la plăpîndul bebeluş
făcîndu-şi primii paşi în lume, iată :
ce inimă de piatră n-ar păstra-nmuiată
urma lui gingaşă de picioruş ?
îndură-te de el, hingherule bătrîn
mai e destul pînă ce ăst cățel de pluş
crescînd va deveni cîndva al lupilor stăpîn,
un vîrcolac turbat şi demon peste haite,
mai e încă destul pînă va face
întreaga Europă să ți se roage, să se vaite
pentru un colț de pîine şi de pace
ai milă deci, uite ce mititel mai este
chiar şi seminței canceroase pentru a-nflori
îi trebuie zece ani să se-nmulțească zi de zi
pînă s-ajungă să se manifeste
haide, hingher bătrîn, fii milostiv şi bun,
tu cruță-l, Doamne, nu-l face săpun !
cufărul
nimeni din gară nu ştia ce tont
pierduse acel cufăr vechi, ciudat
poate vreun soldat
plecat pe front
în războiul cu pacea veşnică purtat
era aşa de greu
că parcă l-ar fi cărat pe Dumnezeu
şi cînd au tras de el, din gară să-l scoată,
s-a clătinat ca de cutremur lumea toată
apoi i-au desfăcut capacul, sperînd
să găsească indicii, dar înăuntru nu era
decît un alt cufăr mai mic
iar în el încă unul mai pitic
şi tot aşa mereu pînă cînd
n-au mai avut degete să desfacă nimic
atunci l-au dus să-l deschidă sub lupă
cei mai pricepuți ceasornicari din oraş,
dar chiar
şi în acel minuscul cufăraş
era un altul cît un bob de muştar,
şi tot aşa mereu pînă cînd
n-au mai avut ochi să vadă nici măcar
un gînd
atunci l-au transportat în țară
la un laborator de fizică nucleară
să-l pună acolo sub un microscop gigantic
şi-abia atunci s-au putut distinge cu dificultate
nişte cuvinte în limbaj antic
din atomi legate :
„nu vezi, cap de limbric,
că e un cufăr mult prea mic
pentru o aşteptare
aşa de mare ?“
şi iată-l, în templul amfiteatrului azi plin
profesorul făcîndu-şi cu
măreție de arhiereu
intrarea...
pluteşte-n aer o planetă grea
şi-n liniştea de catifea
se-aude depărtarea...
„azi vom vorbi despre conceptul fericirii“
anunță pontifex maximux cu spinarea dreaptă
şi-o legiune-ntreagă de soldați l-aşteaptă
cu pumnale scoase
gata de o nouă-ncăierare
cu caietele jegoase
şi barbare
şi unul după altul, cuvintele porniră greu
să-şi depene povestea lungă
precum un clopot tras în dungă
„notați exact cum vă zic eu“
– magistrul îi îndeamnă –
„fericirea... fericire înseamnă...
în mod concret
să poți merge singur...
fără nici un ajutor...
la closet
acestea fiind spuse, cursul nostru de astăzi
a luat sfîrşit,
iar eu am onoarea să vă salut
fericit“
psalm
priveşte, Doamne, la plăpîndul bebeluş
făcîndu-şi primii paşi în lume, iată :
ce inimă de piatră n-ar păstra-nmuiată
urma lui gingaşă de picioruş ?
îndură-te de el, hingherule bătrîn
mai e destul pînă ce ăst cățel de pluş
crescînd va deveni cîndva al lupilor stăpîn,
un vîrcolac turbat şi demon peste haite,
mai e încă destul pînă va face
întreaga Europă să ți se roage, să se vaite
pentru un colț de pîine şi de pace
ai milă deci, uite ce mititel mai este
chiar şi seminței canceroase pentru a-nflori
îi trebuie zece ani să se-nmulțească zi de zi
pînă s-ajungă să se manifeste
haide, hingher bătrîn, fii milostiv şi bun,
tu cruță-l, Doamne, nu-l face săpun !
cufărul
nimeni din gară nu ştia ce tont
pierduse acel cufăr vechi, ciudat
poate vreun soldat
plecat pe front
în războiul cu pacea veşnică purtat
era aşa de greu
că parcă l-ar fi cărat pe Dumnezeu
şi cînd au tras de el, din gară să-l scoată,
s-a clătinat ca de cutremur lumea toată
apoi i-au desfăcut capacul, sperînd
să găsească indicii, dar înăuntru nu era
decît un alt cufăr mai mic
iar în el încă unul mai pitic
şi tot aşa mereu pînă cînd
n-au mai avut degete să desfacă nimic
atunci l-au dus să-l deschidă sub lupă
cei mai pricepuți ceasornicari din oraş,
dar chiar
şi în acel minuscul cufăraş
era un altul cît un bob de muştar,
şi tot aşa mereu pînă cînd
n-au mai avut ochi să vadă nici măcar
un gînd
atunci l-au transportat în țară
la un laborator de fizică nucleară
să-l pună acolo sub un microscop gigantic
şi-abia atunci s-au putut distinge cu dificultate
nişte cuvinte în limbaj antic
din atomi legate :
„nu vezi, cap de limbric,
că e un cufăr mult prea mic
pentru o aşteptare
aşa de mare ?“