Radu Muntean – Un etaj mai jos

Anul acesta selecția la competitia internațională de la Cannes a fost destul de restrictivă, şi, de aceea, m-a bucurat admiterea a doua filme româneşti în secțiunea Un Certain Regard. Alături de filmul Comoara semnat de Corneliu Porumboiu, care a şi primit un premiu, filmul lui Radu Muntean, Un etaj mai jos, a făcut o figură frumoasă, captând atenția publicului şi a criticii de specialitate.
Regizorul (fiu al cunoscutului realizator TV Titus Munteanu) a debutat în filmul de lungmetraj de ficțiune în 2001 cu Furia, film de un negru realism, dedicat diferitelor paliere de bucureşteni, aflați în căutarea unui viitor dominat de vulgaritate şi violență. A urmat apoi Hârtia va fi albastră, o secvență relevantă din destinul a doi tineri implicați în haosul loviturii de stat din decembrie 89, cu focusare aplicată pe absurdul şi cinismul întâmplărilor trăite de aceştia.
Din filmografia cineastului mai face parte filmul Boogie, o incursiune în platitudinea casnică, zona de interes abordată şi în filmul următor.
În 2009, filmul Marți, după Crăciun, o dramă intimistă cu eroi din aşa-zisa clasă mijlocie ia premiul Gopo pentru regie şi Marele premiu la Asturias Gijon.
O altă felie de viață în culori nu prea optimiste este şi Un etaj mai jos, un fals thriller, unde în subtext este abordată explicit tema complicității cu propriul confort moral, evident cu costurile aferente pe plan social sau familial.
Teodor Corban joacă rolul unui mic manager care înmatriculează maşini, având soția drept partener şi un fiu licean, pasionat de IT. Eroul nostru asistă la o altercație între vecina ce locuieşte la un etaj mai jos şi un alt colocatar, Valentin Dima. Seara, vecina este găsită moartă, decesul fiind violent. La ancheta poliției, Pătraşcu (eroul interpretat de Corban) trece sub tăcere scena dialogului violent la care asistase. Imediat, vecinul (presupus amant al victimei) îi solicită lui Pătraşcu înmatricularea maşinii, devenind în acelaşi timp consultantul IT pentru liceanul pasionat de computere.
Povestea restului filmului, învăluită de o decentă ambiguitate, nu duce decât la clarificarea unor relații între personajele povestirii scrise de Alexandru Baciu, Răzvan Rădulescu şi regizor, fără a estompa alte zone de clar-obscur, lesne detectabile de spectator.
Momentul de analiză a conştiinței personajului extras din clasa de mijloc, de vârsta a doua, cu probleme mai mult sau mai puțin insolubile în familie nu pare a fi deloc original (autorul este atras de acest univers şi în Boogie şi în Marți, după Crăciun, filme realizate cu colaborarea aceloraşi scenarişti). Subțirimea narațiunii, împănate cu diverse pasaje de culoare (vizita mamei lui Pătraşcu, Tatiana Iekel la un interesant come back, sau dialogul, hipersofisticat pe tema posibilităților calculatorului, susținut de fiul eroului cu vecinul, intrus nedorit în familia protagonistului), renunțarea la detalierea suspansului generat de moartea vecinei, aplicarea unor tente de documentar la serviciul de înmatriculare, unde se pierd minute bune, scad din meritele unui film semnat de unul dintre apreciații autori din Noul Cinema Românesc.
Dincolo de opțiunea inspirată pentru o echipă de actori mai puțin cunoscuți de cinefili, precum Oxana Moravec, copilul Ionuț Bora sau Iulian Postelnicu, alegerea lui Teodor Corban se dovedeşte fericită pentru emblematicul reprezentant al mijlociei clase şi vârste. Fără a exterioriza inutil, cu firescul înscris în privire şi cu naturalețea gesturilor comune, Teodor Corban însuflețeşte un autentic şi dramatic personaj măcinat de întrebări, incapabil de răspunsuri, cu o prestanță ce aminteşte de regretați actori din generațiile precedente, Cornel Coman sau Amza Pellea.
Tudor Lucaciu (director de imagine) şi Alexandru Radu (montajul) sunt şi ei vechi colaboratori ai cineastului, semnând compartimente importante în construcția operei.
Dacă proiectul narativ este mai puțin ofertant prin dimensiunile epice care pot acoperi spațiul unei schițe, pericolul căderii într-un convenționalism ce ține mai degrabă de maniera multdiscutatului regizor Cristi Puiu, campionul minimalismului, care explorează în prezent şi alte zone, poate fi destul de real pentru un cineast cu deosebite resurse şi experiență în alte genuri, precum documentarul sau clipul.
Perseverând cu clipe de viață anoste şi rezolvări încărcate de ambiguitate, nedorind a merge mai departe în rezolvarea unui caz atroce de violență, propunând diferite motivații, chiar contradictorii, personajelor sale, Radu Muntean pare a se îndepărta chiar de universul acelei middle class, al cărei rapsod este consacrat de mulți critici.
Totuşi participarea la finala selecției canneze reprezintă un atu onorant pe care trebuie să-l confirme şi publicul românesc, cel care are ocazia să vadă Un etaj mai jos la aproape patru luni de la premiera sa mondială.
Dacă anul trecut filmele Quod Erat Demonstrandum de Andrei Gruzsniczki şi Closer to the Moon de Nae Caranfil erau socotite vârfurile creației cinematografice româneşti, în acest an Aferim de Radu Jude, Comoara de Corneliu Porumboiu şi Un etaj mai jos se detaşează printre cele mai interesante filme, ce pot firesc candida la premiile Uniunii Cineaştilor sau la premiile Gopo. Mai sunt trei luni până la sfârşitul anului şi se mai anunță totuşi câteva titluri de urmărit.
Până atunci semnalez doar aniversarea lunii octombrie, şi anume, Zece ani de filme documentare sub egida Aristoteles Workshop, atelier inițiat de marele actor Dan Nuțu, alături de actuala directoare a ICR Berlin, Cristina Hoffman. La Astra Film Festival, vor fi prezentate filme realizate de: Adina Pintilie, Corina Radu, Cătălin Muşat, Raluca Gorgos, Ionuț Piturescu, Mara Trifu, Mihai Bauman, Alex Belc şi Alina Manolache. Sunt nume despre care vom mai auzi!
Filmele produse de AW au fost selecționate şi premiate la Cannes, Locarno, Leipzig, Nyon, Montpellier, Namur, Amsterdam, Trieste, Sarajevo.