***

Joc de table la marginea trotuarului

Nimic nu mă îndepărtează
(şi nu mă apropie) mai mult
de mine însumi
decât jucătorii de table
la măsuțele joase
de la marginea trotuarului

oraşul e viu
se naşte şi moare
în interval se organizează evenimente

ambalajele sunt din ce în ce mai atrăgătoare
ai din ce
în ce mai puțin dimineața
de ales
ca să regăseşti
dublul de peste noapte şi zi

aici e uscat
nu e nici un pericol
nu se întâmplă nimic


În aşteptarea

În aşteptarea ființei care-i ştia culorile
pictorul se refugiase într-un fel de hambar
unii prieteni îl vizitau tot mai des
încercau să se regăsească
în ceea ce-i aparținea numai lui

Ea venea doar pentru a mirosi culorile
el se ascundea după culori
nici ele nici cea care trebuia să sosească
nu-i aparțineau
cele mai multe dintre lucruri nu-i aparțineau
şi nici nimănui altcuiva

Inconştienți de magnetismul nostru vizual
rătăceam printre culori elementare


Ochiul cu mac*

în spațiul banal (dreptunghiular –
aproape pătrat)
ochiul cu mac
- martorul ultim al supliciului -

prin care capul separat de corp
de lama ghilotinei
mai poate încă visa


*titlul unui desen de Odilon Redon (1892)


Spații în curs de amenajare

« Iar tu, nu ştiu ce ai…
te împiedici fără încetare… »
(În al 13-lea plan femeia
a dispărut din nou)

Celalălt spune doar « morbid » când
e întrebat ceva
despre o carte pe care nu a citit-o

între timp revolta contra lucrurilor înconjurătoare
s-a topit puțin
(Grafitti: “Toate minciunile erau adevărate”)

Elevii Şcolii de Circ par foarte puțin talentați
În afara celui ce reuşeşte să țină cu bărbia două
bețe în formă de T

În acelaşi moment o micuță braziliană
are o criză de panică pe trotinetă
şi preferă să se întoarcă în căruciorul ei

Frumusețea nu e eternă

Şi din nou adulții elevi ai Şcolii de Circ
te fac să crezi în toate iluziile
pe care le creează pentru tine
poveştile lor sunt scurte
dar cu îndemânare le fac să pară credibile


Obiecte de negăsit

un oraş fără obiecte de negăsit
(fără să cauți)
este el însuşi de negăsit

ce sunt aceste obiecte fără de care
umblăm ca nişte câini hămesiți
despre care ai zice că au uitat
cum se poate găsi
(fără să cauți)
cu ce să-ți astâmperi foamea
dacă nu ai fi uitat mai întâi
cât de nesocotită e foamea
şi în câte se preface ea pentru noi

foamea de obiecte de negăsit
este cea mai puternică
aici printre străini
aici unde ca pretutindeni
aştept
obiectele acelea vii pe care
le-am cunoscut
şi mai străin fiind -
străinul străinilor –

câteva ființe mici şi delicate
se comportă ca nişte
obiecte virtuale

ele par să fie obiectele care ne lipsesc
deşi nu le-am văzut niciodată
până acum
nici nu le-am căutat
(în cea mai probabilă ipostază
doar le-am aşteptat)