Poeme
Ana Maria Srbu

***

Articol publicat în ediția Viața Românească 11 / 2015

când nu te poți

o p r i acest joc matinal & vrei să te comporți ca o
dezmățată / vrei să vezi cât pot & putem percep(e)
(NU) pierdem nimic concret/ fumezi dincolo de filtru
aceeaşi tunsoare dubioasă/ acelaşi telefon/ aceeaşi obsesie
vrei să vezi cum te percep când eşti

eşti un lup mişcându-se în jurul cozii/ eşti un fluture mâncându-şi a r i-p i-l e
când tot ce ne înconjoară ne juleşte pielea/ când am început perioada aia de bulimie severă /
când transpirația rece ne mângâie scalpul. atunci când ce vrem ne a m e-ț e-ş t e
o mulțime de maci plouați/ poluați P014 e full & dincolo

14 locuri/ 14 câini hăituiți & (10) kile de adrenalină & morfină
& c a l m & p a c e

cimitirul evreiesc biserica sfânta lumină/ inscripționări toteme
o măicuță taie ceapă / o măicuță arată cu degetul/
mă adormi sub o cupolă plină ochi de bunătate cu bunătate
vrei să vezi cum te percep când eşti

eşti prea mică în scaunul ăla incomod/ eşti vrabia cu gâtul prins între degetele
multe şi incolore ale cerului
când orice uşă la care te rogi/ ciocăni urlă o c u-p a t
ocupi patul artistului cu prea puține vieți

sunt călugărița cu mâna îndoită
sunt cea care îți dă mereu apă & forța de a
p o r n i .

2cincizecişase21
lui Nicolae Labiş

I. „O lume slabă, o lume slabă. Cu revolta în mine mă retrag...”
- Angela Marinescu

vorbeşte-mi despre bătrânii ce îşi lipesc cu dragoste
tact & disperare, trupurile de pereții construiți cu trudă, de locuințele
în care îşi fac veacul.

(buldozere dărâmând zidurile cărămidă cu cărămidă, forță în refuzul lor absurd
suflete cu suflete / te cambrezi ca o pisică sălbatică, mă zbat ca ochiul Domnului/
terenurilor îmbibate cu sânge, neputință. ruine, oase & nefericire)

vorbeşte-mi despre doctorii care scot cu forța infinitul din oameni/
senzație erotică trezită de atingerea mânuşii reci de plastic a fețelor, buzelor, dinților
absolut accidentală când am mai fi putut trăi o altfel de viață

(manevratorii de teroare nu mai au viață veşnică, tremurul mâinilor / în văzul unei lumi bolnave şi nefericite în fața unui viitor fără viitor / intervențiile lor sunt a doua naştere cambrări subtile, flexibilitate studiată. teamă ucisă cu ajutorul unei frici mai mari)

vorbeşte-mi despre inteligență supraapreciată & uitarea instinctelor de supraviețuire
despre femeile care preferă să se vândă la colț de străzi unele ieftin &
elegant, altele doar ieftin /(suma greşelilor este mereu diferită de zero)/
vorbeşte-mi despre nerespectarea oamenilor în scaune cu rotile & negările epuizante/
despre siguranța din casele necunoscuților/ (când nimic nu înseamnă NIMIC) /
despre neconcordanță în mişcările studiate ale politicienilor
/ecouri sparte, milioane de minți goale, în această derivă constantă, ce ne face să păcătuim/
despre copiii dezlipiți brutal de mame chiar de aceste mame care îi vând, se vând
despre ambiguitatea din reclamele care nu se vor adeveri secolul ăsta & probabil nici
despre tutunul cumpărat constant, plătit cu ani din viață: a lor/ a noastră.

vorbeşte-mi despre alterarea contemporană şi îndeplineşte-mi toate visurile sumbre
vorbeşte-mi despre

II . „... acum îți întind această mână mult prea târziu.”
- Mariana Marin

Bucureşti ?56.02.21

răstignită cu propriile aşteptări (i se descompune
lumina în palmă,
lacrimile şi 189 690 de flyre zboară pe lângă ea)
hăituită (între fiecare muşcătură un strigăt, unghii roase până la sânge, gingii hârjolite)
tristă (crucea pe care abia mai stă
se leagănă echilibrat
îi dezgoleşte sânii, la capătul funiei: întuneric)

apatică în haine îmbibate cu vin din ?56
şi o amintire frumoasă (definiția spaimei, a iubirii
şi imitarea straturilor de vopsea din cele 3 colțuri)
trage alarma (îşi imaginează un nebun împingând căruciorul
trei fete înțepate de viespi, sărutul din ziua nunții)
înveleşte retina (corsaj de rândunici topindu-se pe asfalt, miros de benzină şi
fredonarea unui cântecel vesel: numerele câştigătoare)
cald ca într-un lagăr (igrasie, buze încălzite la flacăra pensulei
bucată cu bucată, Nocturne op. 9 No. 2 )
(un loc concret să te frângi )

joacă la cacealma ( cui pe cui şi singurătate,
de la primul la ultimul om,
fericirea nu mai are ochi.)
fără arme (e ca în ziua când nu mai avea mamă).

Azi Ana e lucidă, dărâmă zidul
viața devine un pântec ce abia se zbate.

III. „Umilindu-vă pe cei ce mă înțeleg... Sunt spiritul adâncurilor.
Trăiesc în altă lume...”
- Nicolae Labiş

vă treziți zilnic într-o ceață grețoasă / picură peste voi cu idei neclare & frustrările
vă apasă corpurile le înecați în voi dar ele nu, nu, nu
nu mor, vă însoțesc o viață.

vă dor degetele când deschideți chitanțele unei vieți mai bune /
vă izbiți cu buzele de uşi închise priviri scufundate în bezna neştiinței
vi se înmoaie simțurile & o luați razna.

raze de soare scobind asfaltul, în punctul lui slab & vă aruncați în gol
din tavan se dezlipesc pieile şi se scurge
veninul copiilor ucişi la naştere.


caniculă obsedantă, când ar trebui să fie iarnă inventați un al V-lea anotimp &
vă acoperiți ochii când se prăbuşesc trupurile altora asemenea vouă
nu mai slabi, mai pregătiți să / mai pregătiți să moară

mori de vânt zuruind albastru, verde, mov ligamente întinse pe pereți &
vă ascundeți de lumină ca nişte animale hăituite de frig
e un climat incert: nu se mai învârte cerul atunci când
vă cuibăriți la tremurul propriilor frici
vă plânge sângele când dați foc coralilor ce străpung o mare
albastră. verde. mov.

vă iubiți, vă urâți, vă urâți, vă iubiți.
vă scoateți ochii, vă uitați numele &
alergați în cerc, în cerc, epuizant

sunteți toți față în față & aşteptați să se deschidă uşa
azi (nu) suntem în Țara Minunilor

sunt prea singură, dragule e prea de tot fără mamă adaosul nu are sens
nici injecțiile cu penicilină doar zâmbete anemice şi tata beat în fiecare
seară
devin o lebădă din hârtie creponată
cineva trebuie să mă treacă pragul cineva să mă întindă în pat
să mă lovească cineva în plex din când în când dar tare tare tare iar eu să nu
clipesc

eşti tânăr şi dement, urmăritorule
copilulfărămamăfarătată eşti începutul meu de-a fi
ştii deja multe, dragule: ne băgăm în vene cel mai otrăvitor pământ,
suntem soldații unui război deja uitat, aproape pierdut în genunchi
trebuie să mergem înainte copile înainte înainte

suntem singuri lacrima ta peste pieptul meu
e deja ceva fără însemnătate când am început să iubesc atât de mult
de aproape m-am dus dracu
când am devenit un fel de câine turbat pe care doar moartea îl scapă
nu mai plânge nu pentru câine nu pentru azi nici măcar
pentru gesturile carnale de acum câteva zile
filtrăm moartea care ne făcea lumea mai mică

o să îți desenez pe pereți o lume numai a ta,
în jurul nostru un Dumnezeu fără degete fără mâini
fără un mâine concret nu bem cafea dimineața,
amândoi aşteptăm să ne vărsăm viețile una într-alta să
pompăm golurile din ochi şi durerile din palme
suntem ciudați noi oamenii mari când ne plângem morții
de fiecare dată ne punem pământul pe piept ghemuiți în poziția prenatală

tu odihneşte-te, strânge tare ursul ăla în brațe
tu nu eşti chiar atât de singur tu simte pacea
tăcerea schilodită fantomele sunt cu tine îşi fac cruce
dormi numai pe spate pe tavan mă vezi pe mine color
într-o rochie sixty dansez ca o posedată
sunt liberă sunt fericită sunt înainte de

îți bandajez mânuțele reci, inerte
mâine te voi lăsa să îmi spui mami
& vom trişa doar un pic!




azi jucăm X şi (nu) 0

realitatea mă izbeşte în față bangbangbingbang
toate mâinile îl indică pe Dumnezeu
sunt atât de multe lucruri pe care nu le ştii, micuțule
foamea şi frigul sunt forma noastră infinită de tandrețe nutumamănututată
mă voi mişca încet în acelaşi timp cu paturile, începe Războiul literă mare
literă mare
îmi fac cafeaua dacă vrei îți fac şi ție semănăm cu copiii ăia jegoşi de la
etajul 9
loveşte puternic, corpul meu e sacul tău de box

sepia ne va imortaliza perfect pe amândoi
ai mâinile reci o luăm razna tu te joci acolo în colț
tu sari tu țipi tu vrei tu te dai pe un tobogan imaginar
lumea e o dintr-o dată sub noi te prind în palme să nu cazi te arunc în patul
din vată de zahăr
o luăm de la capăt, dacă vrei pot să transform podeaua în autostrada ta fără
sens
Dumnezeul nostru nu mai are tălpi nu mai are unghii
te țin în siguranță dorul ne arde pântecele mă enervează tata cu sutele de
femei aduse acasă
e beatcanaiba ultima era frumoasă semăna cu mama

urmăritorule, îți prind fericirea în lanțuri mâna ta peste mâna mea
am devenit singura femeie care te face să dormi cu mâinile la urechi mă zbat
în continuare
ascultăm imnuri pe youtube te sui pe umerii mei fragili te aşezi în poziția
fătului
îmi crestezi un x în palmă o închizi mi se zdrobeşte capul creierul e terci
tu strânge ursul la piept la 10 şi 10 ar trebui să fim ceva mai buni
adiomamaadio

cineva se mută de pe un picior pe altul cineva mă trage de mână
cineva tace toate cuvintele pe care le vreau vreau să mă atingă iar
dar numaipoatenumaivrea acel cineva întorc(e) perna de fiecare dată pe
cealaltă parte
probez par frumoasă tu taci în noi e căldura pe care a lăsat-o la plecare
dacă te ajută nici eu nu îmi amintesc palmele ei

puiule, nu eşti conştient că purtăm mărimi diferite la tricouri
eşti carne din carnea mea eşti copilul mamei mele
eşti imaginea perfectă a ce aş putea fi eu dacă aş avea coatele julite
stupidă singurătatea noastră e pe nivele plângem aşa de mult de ne ia naiba
în vise pot fi pasărea ta anemică poți smulge pană cu pană
când ne vom descoperi sexualitatea
pastilele nu au gust nu ne scapă eu alerg cu încetinitorul ghemuindu-mă

toată iarba aia o să crească în mine,
o să mă desfaci & mâine o să jucăm liniştiți X şi 0
& mama va câştiga de fiecare dată!



țipăt anatomic când

pământul pe care stau întinsă, măduva lui pe măduva mea 
18 tumbe viemoartă plâns erotic 
tic-tac-tic-tic-tic-tac 
nedumnezeul meu de lume 

de mâine vom mânca salată de mâine pâine uscată de mâine ochii aproape închişi 
       de mâine alunecare anapoda de mâine frig de mâine foame de mâine nu
un mâine amorf 
e doar plăcerea paradoxală a golului, my darling 
e un geamăt obscen, nu mai respiră în noi viermii de mătase gustul matern al
fricii 
       verigă inumană acest azil de bătrâni ne încălzeşte flacăra aragazului 
tăcerea are dinți îi înfige în noi căldura urlă e frig mâna cu care scriu urăsc 
urăsc să îmi înghit limba urăsc strada aia întunecată din Milano urăsc cuțitul
care taie o rochie iluzorie urăsc rozul te simt ca o primă plăcere 
plăcerea prima, iubitule şi fanteziilealteori doar tac. 

e clar oamenii nu pot îndura prea mult ca noi pe secundă devoratori de 
cearşafuri pielea nu se poate deschide mai mult paralizia în somn e
groaznică 
darling de mâine 
suntem noi fără memorie. fără regrete.