Miscellanea
Florin Toma
Calea artiştilor. Pe Coastă
Articol publicat în ediția Viața Românească 11 / 2015
Nu, nu e vorba de Coasta Boacii, acolo unde Cioran regretă că n-a rămas tot restul vieții sale, ci de o altă Coastă. Coasta de Azur, acolo unde, dincolo de „luxe, calme et volupté” (este nu doar constatarea celebră a lui Baudelaire, din distihul repetitiv Là, tout n’est qu’ordre et beauté / Luxe, calme et volupté, din „L’invitation au voyage”, ci şi titlul unui tablou pictat în 1904 de un alt rezident azureean (dar care a trăit un pic mai departe, în direcția Monte Carlo!), e vorba de Henri Matisse!), deci, dincolo de atmosfera atât de tonifiantă, particulară, a Rivierei Franceze, se află poate cel mai de preț element natural al acestui loc parcă vrăjit: lumina. Lumina aceea galben-intensă cu reflexe ruginii, ca mierea de tei, emolientă, domoală, alunecoasă şi caldă, pe care soarele – la contactul cu apa fermecată a Mediteranei – o răspândeşte pe tot parcursul zilei. De aceea, încă de la începutul şi, apoi, mijlocul sec. XIX, nenumărați pictori şi scriitori au făcut din Rivieră – şi, mai ales, din peninsula Antibes, cu prelungirea Juan-les-Pins şi Golfe Juan, un teritoriu de adunare fantastic, aproape fără egal. Ce a devenit un veritabil personaj al istoriei şi artei moderne. Frumusețea ce-ți taie respirația, calmul pâlcurilor de pini (les pinèdes) şi plajele primitoare din zonă au atras un număr de vizitatori iluştri. De la Napoleon Bonaparte (celebra debarcare cu doar 600 de oameni, a „Leului” scăpat de pe insula Elba, ce a înspăimântat Europa, din 1 martie 1815!), apoi scriitori ca George Sand, Flaubert, Maupassant sau Jules Verne, până la maeştrii impresionismului, Monet, Dufy, Boudin. Puțin mai târziu, după ei, vin să se instaleze Camille Flammarion şi Anatole France. Apoi, odată cu deschiderea primului cazinou la Juan-les-Pins (Van Dongen este primul care le-a imortalizat pe pânză pe celebrele dansatoare ale vremii, Dolly Sisters, la deschiderea stabilimentului!), apare o pleiadă de pictori – atraşi de exotismul locului, de umbrele, de lumina, de parfumurile şi de splendoarea peisajelor – Picasso, Picabia, Man Ray, Chagall, Nicolas de Staël şi Hans Hartung. Primăria din Antibes a avut, acum câțiva ani, o inițiativă spectaculoasă şi, totodată, foarte instructivă. A stabilit un itinerar pe coastă, „une balade” care începe din centrul oraşului (Place Masséna) şi se sfârşeşte în peninsulă, spre Cap d’Antibes, sub Platoul La Garoupe, numit La Route des Peintres. Aşadar, din loc în loc, a fost amenajat câte un punct de odihnă (un mic scuar cu bancă, cu felinar, cu un strop de verdeață), în față cu panorama extraordinară a Mării Mediterane (cu Île Sainte-Marguerite şi, în zilele senine, chiar şi cu cea a coastelor nordice ale Corsicii!). Sau, când privirea se întoarce în urmă, înspre oraşul vechi, unde se zăresc în depărtare binecunoscutele turnuri ale Palatului Grimaldi (care – c’est bon à savoir – adăposteşte Muzeul Picasso!), ce răsar parcă din zidurile cetății. Iar, lângă bancă, este construită o consolă, ca o strană, pe care se află instalată copia în faianță emailată (de dimensiuni ceva de 100x80 cm.) a unui tablou aparținând unui mare artist care a vizitat locul acela. Senzația este de-a dreptul galvanizantă. Fiindcă vizitatorul are în față un peisaj real, iar, coborând ochii, deodată descoperă acelaşi peisaj, însă în copie. Aidoma cu cel real. Traseul La Route des Peintres are nouă asemenea puncte. Porneşte cu Emile-Charles Dameron – Place du marché („Le marché du Cours Masséna à Antibes”), apoi Pablo Picasso – le Bastion Saint-André („La pêche de nuit à Antibes”), Henri-Edmont Cross – Square Albert I-er („Antibes”), Eugène Boudin – Pointe de l’Ilette („Le port d’Antibes”), continuă cu Raymond Peynet – Pointe de l’Ilette („Les amoureux aux remparts”), Ernest Meissonier – Promenade Ponteil/Salis („La promenade à cheval, l’artiste et son fils Charles”), Claude Monet – Promenade Ponteil/Salis („Antibes effet d’après-midi”), Henri-Joseph Harpignies – no.1, boulevard du Cap („Antibes”) şi se încheie cu, din nou, Claude Monet – cu două lucrări, aflate în Cap d’Antibes, boulevard de Bacon („Antibes, vue de Salis” şi „Antibes, le matin”). Efectul este nu doar estetic, ci şi de mobilitate, dacă se poate spune aşa, fiindcă, la final, vizitatorul constată că, din lucrare în lucrare, din oază de frumusețe în oază de frumusețe, încet-încet, a parcurs o distanță serioasă, schimbând peisajul cu fiecare adăstare în fața unui tablou… La Route des Peintres din Antibes este nu doar o inițiativă turistică şi patrimonială, încărcată de respect. Este un miracol atins cu ochii!