Semnal
Florin Toma
ACCADEMIA DI ROMANIA, LA 93 DE ANI
Articol publicat în ediția Viața Românească 12 / 2015
O definiție pe cât de laconică, pe atât de cuprinzătoare(!) ar aduce următoarele informații: Accademia di Romania la Roma (sau Şcoala Română din Roma sau Scuola Romena di Roma) este o instituție ştiințifică şi culturală, înființată la propunerea lui Nicolae Iorga (ca şi „sora” ei, École Roumaine din Fontenay-aux-Roses, lângă Paris) destinată perfecționării tinerilor licențiați români în domeniile ştiințelor umaniste (filologie clasică şi modernă, istorie şi arheologie), ale artelor plastice şi arhitecturii.
Activitatea ei ştiințifică este coordonată de Academia Română şi Ministerul Educației, cea culturală de către Institutul Cultural Român, iar gestiunea este asigurată de Ministerul Afacerilor Externe al României. Această triplă subordonare a provocat nu de puține ori suprapuneri, interferențe sau elipse în activitatea instituției, dar, printr-o bună administrare şi o colaborare flexibilă între cele trei foruri care supervizează activitatea, au fost depăşite momentele dificile. Accademia di Romania este unul dintre cele 15 centre culturale ale Români din afara granițelor.
Ideea fondării unei „şcoli româneşti la Roma” a fost lansată de Vasile Pârvan şi Duiliu Zamfirescu, pe la 1914, dar izbucnirea Primului Război Mondial a făcut imposibilă punerea ideii în aplicare.
Sigur, nu mai insistăm asupra nenumăratelor controverse, polemici, acuze şi tărăgănări – mai mult sau mai puțin oficiale – atât de specifice românilor, dar, după război, la presiunea lui Nicolae Iorga şi a unui grup de parlamentari, în 1920, a fost aprobată propunerea de a se întemeia două şcoli româneşti în străinătate. Una la Paris, iar alta, la Roma. Regulamentul de funcționare (şi el, supus unor interminabile conciliabule… gândiți-vă că instituția „beneficiază” de trei subordonări ierarhice!) a fost aprobat de Consiliul de Miniştri, în 1921, astfel că Şcoala Română din Roma şi-a început în mod oficial activitatea pe 1 noiembrie 1922, sub conducerea lui Vasile Pârvan, într-un local închiriat, situat în Via Emilio de Cavalieri nr.11. Aşadar, anul 1922 este considerat anul naşterii primei instituții cultural-pedagogice româneşti la Roma, ce mai târziu avea să poarte numele de Accademia di Romania.
În 1921, Primăria Romei a concesionat României suprafața de 50.000 de metri pătrați în parcul Valle Giulia, pe Villa Borghese. Tot aici, Benito Mussolini – dictatorul care a condus Italia între 1922 şi 1943 – a dat dispoziție ca întreaga zonă să fie concesionată țărilor care doresc să-şi construiască acolo centre culturale, ca mărturii ale civilizației lor naționale. Astfel că, în decurs de mai mult de un deceniu, au apărut acolo centre sau institute culturale ale Marii Britanii, Olandei, Belgiei, Egiptului, Statelor Unite, Mexicului. România, cu ajutorul financiar al Băncii Naționale, a ridicat clădirea Accademiei di Romania, după planurile arhitectului Petre Antonescu. Piatra de temelie a fost pusă la 27 ianuarie 1927, în prezența lui Nicolae Titulescu, iar, după patru ani, instituția s-a mutat în noul imobil şi a fost inaugurată oficial la 10 ianuarie 1933. Pe frontispiciu era înscris: Populus daco-romanus hanc sedem in Urbe Aeterna litteris et artibus faciendam curavit (Poporul daco-roman a construit acest lăcaş în Cetatea Eternă în folosul literelor şi artelor). Iar la etaj, pe trei plăci de marmură albă, scrie: (la mijloc) „În zilele Regilor Ferdinand I şi Carol al II-lea, Banca Națională a României a înălțat acest edificiu pentru progresul ştiinței şi al artei româneşti, la lumina eternă a latinității şi ca simbol al legăturilor de sânge şi de cultură dintre Italia şi România. Anno MCMXXXII.”, în dreapta, la DONATORI, scrie: Academia Română - Bucureşti şi Vasile Pârvan. În vreme ce, în stânga, tot la DONATORI, există doar un singur nume: Benito Mussolini.
În al Doilea Război Mondial, fondul de carte a fost trimis în România, pentru a fi salvat, dar pe drumul de întoarcere, s-a înjumătățit!! Dacă în 1943, biblioteca avea peste 13.000 de volume, într-un articol publicat în revista 22, în anul 1998, profesorul Marian Papahagi declara că la acea dată, din fondul de carte original mai existau doar 2.500 de volume (sigur, astăzi fondul s-a mai ameliorat, prin donații şi achiziții!).
În timpul războiului, la Roma a rămas un personal redus, format din directorul de la vremea aceea, Scarlat Lambrino, alături de Sever Pop şi Dinu Adameşteanu. Între 1947, când şcoala a fost închisă, şi 1968, clădirea a rămas în paragină, abandonată de politrucii din primii ani ai regimului comunist. A fost redeschisă în 1969, sub titulatura de Biblioteca Română de la Roma, iar, de atunci, funcționează ca un centru cultural.
În 1945, Accademia di Romania a fost unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Internaționale a Institutelor de Arheologie, Istorie şi istoria Artei, cu sediul la Roma, und e a fost reprimită abia în anul 2005 şi continuă să-ți publice Anuarul Ephemeris Dacoromana.
În curtea Accademiei di Romania, sunt câteva opere de artă semnate de reputați artişti români (Paciurea, Gorduz, George Dumitru), precum şi câteva copii în ghips cu scene de pe Columna lui Traian; iar în somptuoasa sală de la parter au loc expoziții de sculptură şi pictură ale unor artişti consacrați din România şi din lume.
De la crearea sa şi până în 1947, Accademia găzduia, pentru doi ani, bursieri ai Ministerului Instrucțiunii Publice de la Bucureşti, care proveneau dintre cei mai buni licențiați ai universităților din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Cernăuți (pentru această universitate, doar până în 1940). Pe perioada şederii la Roma, bursierii dispuneau de facilități de studiu (acces gratuit la biblioteci şi muzee) şi aveau obligația de a realiza două lucrări. La încheierea stagiului de doi ani, Accademia nu elibera o diplomă, dar rezidenții aveau dreptul de a purta titlul de „fost elev al Şcolii Române din Roma”.
Printre membrii Şcolii Române din Roma, se numără: Dimitrie Găzdaru, Vasile Christescu, Virgil Vătăşianu, Mihai Berza, Grigore Ionescu, Mihail Macrea, Mac Constantinescu, Emil Condurachi, Nicolae Cucu, Dionisie M. Pippidi, Ana Tzigara-Berza, Traian Chelariu, Céline Emilian Marcovici, Zoe Băicoianu, Ion Lucian Murnu, Dinu Adameşteanu, Eugen Drăguțescu, Ştefan Pascu.
Directorii Şcolii Române din Roma au fost: 1922-1927 – Vasile Pârvan (primul director), 1927-1929 – George G. Mateescu, 1929-1940 – Emil Panaitescu, 1 noiembrie 1940-31 martie 1941 – Dimitrie Găzdaru, 1941-1947 – Scarlat Lambrino… 1981-1990 – acad. Alexandru Balaci, 1991-1997 – acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, 1997-1999 – Marian Papahagi, 2001-2008 – Dan Eugen Pineta, 2008-prezent – acad. Mihai Bărbulescu.
Din 1999, s-a instituit Bursa „Vasile Pârvan”, de care au beneficiat până acum 24 de tineri – şcolarizați de către instituția care a emis bursa, Academia Română – în domeniile artelor vizuale, alături de alți bursieri, istorici, arheologi, filologi, istorici de artă, arhitecți. Pe lângă expozițiile ocazionale, în fiecare an, Accademia di Romania organizează o amplă expoziție internațională, intitulată Spazi Aperti, pentru artiştii tineri.
De asemenea, aici au loc cursuri de istorie şi civilizație românească, de limba şi literatura română (în colaborare cu Academia Sapienza din Roma), spectacole de teatru, conferințe, simpozioane, întâlniri cu foştii bursieri ai Accademiei şi alte activități elaborate de Institutul Culturale Român. Practic, nu există săptămână sau lună în care Accademia di Romania să nu organizeze o mare manifestare culturală.
Luna octombrie, de pildă, Accademia a găzduit în marea sală de la parter o fastuoasă şi incitantă expoziție de artă, aparținând sculptorului german de origine română Nikolaus-Otto Kruch şi intitulată „Memoria Bronzului”. Beneficiind şi de un foarte bine pus la punct şi ingenios „aparat” de promovare, cele 72 de exponate au atras la vernisaj, ce a avut loc pe 6 octombrie, un numeros public (peste o sută de persoane, număr care, în orice centru cultural din lume, este considerat o performanță!). Un public select, interesat de artă, iubitor de valori culturale româneşti, oameni de cultură italieni, critici de artă, membri ai corpului diplomatic român acreditat la Roma, precum şi cetățeni români din capitala Italiei.
Activitatea ei ştiințifică este coordonată de Academia Română şi Ministerul Educației, cea culturală de către Institutul Cultural Român, iar gestiunea este asigurată de Ministerul Afacerilor Externe al României. Această triplă subordonare a provocat nu de puține ori suprapuneri, interferențe sau elipse în activitatea instituției, dar, printr-o bună administrare şi o colaborare flexibilă între cele trei foruri care supervizează activitatea, au fost depăşite momentele dificile. Accademia di Romania este unul dintre cele 15 centre culturale ale Români din afara granițelor.
Ideea fondării unei „şcoli româneşti la Roma” a fost lansată de Vasile Pârvan şi Duiliu Zamfirescu, pe la 1914, dar izbucnirea Primului Război Mondial a făcut imposibilă punerea ideii în aplicare.
Sigur, nu mai insistăm asupra nenumăratelor controverse, polemici, acuze şi tărăgănări – mai mult sau mai puțin oficiale – atât de specifice românilor, dar, după război, la presiunea lui Nicolae Iorga şi a unui grup de parlamentari, în 1920, a fost aprobată propunerea de a se întemeia două şcoli româneşti în străinătate. Una la Paris, iar alta, la Roma. Regulamentul de funcționare (şi el, supus unor interminabile conciliabule… gândiți-vă că instituția „beneficiază” de trei subordonări ierarhice!) a fost aprobat de Consiliul de Miniştri, în 1921, astfel că Şcoala Română din Roma şi-a început în mod oficial activitatea pe 1 noiembrie 1922, sub conducerea lui Vasile Pârvan, într-un local închiriat, situat în Via Emilio de Cavalieri nr.11. Aşadar, anul 1922 este considerat anul naşterii primei instituții cultural-pedagogice româneşti la Roma, ce mai târziu avea să poarte numele de Accademia di Romania.
În 1921, Primăria Romei a concesionat României suprafața de 50.000 de metri pătrați în parcul Valle Giulia, pe Villa Borghese. Tot aici, Benito Mussolini – dictatorul care a condus Italia între 1922 şi 1943 – a dat dispoziție ca întreaga zonă să fie concesionată țărilor care doresc să-şi construiască acolo centre culturale, ca mărturii ale civilizației lor naționale. Astfel că, în decurs de mai mult de un deceniu, au apărut acolo centre sau institute culturale ale Marii Britanii, Olandei, Belgiei, Egiptului, Statelor Unite, Mexicului. România, cu ajutorul financiar al Băncii Naționale, a ridicat clădirea Accademiei di Romania, după planurile arhitectului Petre Antonescu. Piatra de temelie a fost pusă la 27 ianuarie 1927, în prezența lui Nicolae Titulescu, iar, după patru ani, instituția s-a mutat în noul imobil şi a fost inaugurată oficial la 10 ianuarie 1933. Pe frontispiciu era înscris: Populus daco-romanus hanc sedem in Urbe Aeterna litteris et artibus faciendam curavit (Poporul daco-roman a construit acest lăcaş în Cetatea Eternă în folosul literelor şi artelor). Iar la etaj, pe trei plăci de marmură albă, scrie: (la mijloc) „În zilele Regilor Ferdinand I şi Carol al II-lea, Banca Națională a României a înălțat acest edificiu pentru progresul ştiinței şi al artei româneşti, la lumina eternă a latinității şi ca simbol al legăturilor de sânge şi de cultură dintre Italia şi România. Anno MCMXXXII.”, în dreapta, la DONATORI, scrie: Academia Română - Bucureşti şi Vasile Pârvan. În vreme ce, în stânga, tot la DONATORI, există doar un singur nume: Benito Mussolini.
În al Doilea Război Mondial, fondul de carte a fost trimis în România, pentru a fi salvat, dar pe drumul de întoarcere, s-a înjumătățit!! Dacă în 1943, biblioteca avea peste 13.000 de volume, într-un articol publicat în revista 22, în anul 1998, profesorul Marian Papahagi declara că la acea dată, din fondul de carte original mai existau doar 2.500 de volume (sigur, astăzi fondul s-a mai ameliorat, prin donații şi achiziții!).
În timpul războiului, la Roma a rămas un personal redus, format din directorul de la vremea aceea, Scarlat Lambrino, alături de Sever Pop şi Dinu Adameşteanu. Între 1947, când şcoala a fost închisă, şi 1968, clădirea a rămas în paragină, abandonată de politrucii din primii ani ai regimului comunist. A fost redeschisă în 1969, sub titulatura de Biblioteca Română de la Roma, iar, de atunci, funcționează ca un centru cultural.
În 1945, Accademia di Romania a fost unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Internaționale a Institutelor de Arheologie, Istorie şi istoria Artei, cu sediul la Roma, und e a fost reprimită abia în anul 2005 şi continuă să-ți publice Anuarul Ephemeris Dacoromana.
În curtea Accademiei di Romania, sunt câteva opere de artă semnate de reputați artişti români (Paciurea, Gorduz, George Dumitru), precum şi câteva copii în ghips cu scene de pe Columna lui Traian; iar în somptuoasa sală de la parter au loc expoziții de sculptură şi pictură ale unor artişti consacrați din România şi din lume.
De la crearea sa şi până în 1947, Accademia găzduia, pentru doi ani, bursieri ai Ministerului Instrucțiunii Publice de la Bucureşti, care proveneau dintre cei mai buni licențiați ai universităților din Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Cernăuți (pentru această universitate, doar până în 1940). Pe perioada şederii la Roma, bursierii dispuneau de facilități de studiu (acces gratuit la biblioteci şi muzee) şi aveau obligația de a realiza două lucrări. La încheierea stagiului de doi ani, Accademia nu elibera o diplomă, dar rezidenții aveau dreptul de a purta titlul de „fost elev al Şcolii Române din Roma”.
Printre membrii Şcolii Române din Roma, se numără: Dimitrie Găzdaru, Vasile Christescu, Virgil Vătăşianu, Mihai Berza, Grigore Ionescu, Mihail Macrea, Mac Constantinescu, Emil Condurachi, Nicolae Cucu, Dionisie M. Pippidi, Ana Tzigara-Berza, Traian Chelariu, Céline Emilian Marcovici, Zoe Băicoianu, Ion Lucian Murnu, Dinu Adameşteanu, Eugen Drăguțescu, Ştefan Pascu.
Directorii Şcolii Române din Roma au fost: 1922-1927 – Vasile Pârvan (primul director), 1927-1929 – George G. Mateescu, 1929-1940 – Emil Panaitescu, 1 noiembrie 1940-31 martie 1941 – Dimitrie Găzdaru, 1941-1947 – Scarlat Lambrino… 1981-1990 – acad. Alexandru Balaci, 1991-1997 – acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, 1997-1999 – Marian Papahagi, 2001-2008 – Dan Eugen Pineta, 2008-prezent – acad. Mihai Bărbulescu.
Din 1999, s-a instituit Bursa „Vasile Pârvan”, de care au beneficiat până acum 24 de tineri – şcolarizați de către instituția care a emis bursa, Academia Română – în domeniile artelor vizuale, alături de alți bursieri, istorici, arheologi, filologi, istorici de artă, arhitecți. Pe lângă expozițiile ocazionale, în fiecare an, Accademia di Romania organizează o amplă expoziție internațională, intitulată Spazi Aperti, pentru artiştii tineri.
De asemenea, aici au loc cursuri de istorie şi civilizație românească, de limba şi literatura română (în colaborare cu Academia Sapienza din Roma), spectacole de teatru, conferințe, simpozioane, întâlniri cu foştii bursieri ai Accademiei şi alte activități elaborate de Institutul Culturale Român. Practic, nu există săptămână sau lună în care Accademia di Romania să nu organizeze o mare manifestare culturală.
Luna octombrie, de pildă, Accademia a găzduit în marea sală de la parter o fastuoasă şi incitantă expoziție de artă, aparținând sculptorului german de origine română Nikolaus-Otto Kruch şi intitulată „Memoria Bronzului”. Beneficiind şi de un foarte bine pus la punct şi ingenios „aparat” de promovare, cele 72 de exponate au atras la vernisaj, ce a avut loc pe 6 octombrie, un numeros public (peste o sută de persoane, număr care, în orice centru cultural din lume, este considerat o performanță!). Un public select, interesat de artă, iubitor de valori culturale româneşti, oameni de cultură italieni, critici de artă, membri ai corpului diplomatic român acreditat la Roma, precum şi cetățeni români din capitala Italiei.