Roman de gare

Simpla enumerare a titlurilor cărților publicate de Stelian Țurlea (a debutat în anul 1980, dar marea lor majoritate au văzut lumina tiparului după căderea regimului comunist) îl poate face pe orice exeget care se respectă să se ia cu mâinile de cap. Sunt vreo patruzeci, de toate felurile, de la cele de publicistică pe teme internaționale, vândute ca pâinea caldă în anii ’80 ai secolului trecut (erau ocazii rarisime pentru cititorii români de a lua act de marile dosare care au zguduit lumea altor timpuri), la cărți pentru copii, romane de dragoste, cărți de călătorie şi mai nou cărți polițiste. Spun mai nou cărți polițiste, pentru că, deşi tentația acestei specii literare l-a însoțit în aproape toată cariera editorială, de la o vreme a devenit mult mai vizibil în această zonă, fiind unul dintre autorii de bază ai noii edituri patronate de George Arion, „Crime Scene Press”, un fel de „Série noire” pentru literatura polițistă de la noi.
Am mai scris-o şi cu alte prilejuri, deşi sunt percepuți ca maeştri ai genului, nici George Arion, nici Stelian Țurlea nu pot fi încadrați cu precizie în structurile tradiționale ale romanului polițist universal. E drept, în romanele de gen ale amândurora există întotdeauna cel puțin câte un cadavru, al unui om decedat în condiții suspecte. Dar acesta este mai degrabă un pretext narativ pentru a plonja în spațiul intertextualității, aluziilor şi trimiterilor livreşti, în lumile miraculoase şi misterioase din spatele unor biblioteci de vis (inclusiv în privința marilor romane cu substrat polițist), în obsesiile şi întâmplările din cotidianul unor epoci diferite, fiecare cu specificul ei, lesne de recunoscut de către cititorii avizați, oamenii familiarizați cu literatura sau/şi cu ştirile din stricta actualitate, difuzate de mass-media. Crimele devin şi un bun prilej pentru a da frâu liber pastişelor, ironiilor, aluziilor ironice la adresa unor scene clasicizate, devenite locuri comune ale romanelor şi filmelor polițiste care se respectă şi de a da frâu liber umorului de cea mai bună calitate. Cei doi maeştri ai romanului polițist românesc parodiază dezinvolt marile produse clasicizate ale genului, aşa cum western-urile spaghetti din deceniul al şaselea al secolului trecut parodiau producțiile clasice americane din vremea eroilor interpretați de John Wayne ori James Stewart. Şi, aşa cum se întâmpla de multe ori în copilăria mea, spumoasa parodie putea să fie mai apreciată decât morocănoasele şi plictisitoarele – în seriozitatea lor – produse originale.

Cel mai recent roman al lui Stelian Țurlea, Ieşi din viața mea, nu doar că nu face excepție de la regulă, dar este emblematic pentru acest tip de literatură în care trama polițistă este precum picăturile de deodorant pulverizate de la o depărtare mai mult decât rezonabilă. Aşadar, există o maşină căzută într-o prăpastie care explodează având la bord o ființă umană. Dar de aici încolo, lucrurile se complică (sau se simplifică?) fundamental. Pentru că autorul nu privilegiază niciuna dintre căile de dezlegare a misterului, specifice romanelor din colecția „Série noire”. El nu se căzneşte să caute motivele ascunse ale crimei şi să meargă pe această cale până la identificarea criminalului, aşa cum se întâmplă în „romanul negru”. Nu pune în centrul acțiunii comportamentul patologic, adesea cu tendințe clare de schizofrenie al ucigaşului degenerat pentru a-şi înspăimânta cititorii, aşa cum se întâmplă în ceea ce cinematografia, dar şi literatura de specialitate numeşte thriller. În fine, nu priveşte cazul din perspectiva oamenilor legii, al efortului lor profesionist de a prinde răufăcătorul şi a-i proba fără drept de tăgadă vinovăția, precum în serialul Columbo sau în literatura polițistă propriu-zisă. Şi nici nu ar fi fost posibil, pentru că presupusa crimă a fost comisă fără martori şi fără mobil, de către un om dincolo de orice bănuială, „idiotul satului”, în urma unui accident pe cât de tragic, pe atât de grotesc. Iar personajul lui Stelian Țurlea nici măcar nu are conştiința „ludică” a faptei sale, spre deosebire, de pildă, de Lafcadio, eroul lui André Gide, care comite o crimă perfect gratuită, dar pe deplin conştient de ceea ce săvârşeşte.
Dacă intriga polițistă nu are realmente nicio miză la nivelul narațiunii, fiind vorba de ceea ce s-ar numi mai degrabă „ceasul rău”, decât de o acțiune premeditată, nu se poate spune că romanul lui Stelian Țurlea nu este lipsit de interes. El se constituie într-o frescă foarte precisă a lumii româneşti de azi, văzută din perspectiva a patru tinere superbe, aflate inițial într-o scurtă vacanță la munte. Fiecare are personalitatea sa foarte bine conturată, partea de feminitate, excelent pusă în pagină, sensibilitatea şi rafinamentul care o face unică, dar şi mica dramă personală, de cele mai multe ori bine camuflată de privirile indiscrete ale celor din jur, vulnerabilitățile provenite din traumele copilărilei, timiditățile şi miciile orgolii care îi conferă nota de maximă originalitate. Denisa, Tabita, Angela şi Claudette reprezintă ipostaze diferite ale feminității în lumea de azi în care goana după un loc de muncă, găsirea unui partener de viață, lipsa comunicării, secarea sentimentelor, pragmatismul exacerbat, absența tandreții, rătăcirea valorilor vieții transformă existențele într-un fel de orbecăială prin pustiu. Fiecare capitol al cărții poartă numele câte uneia dintre cele patru prietene şi este alcătuit dintr-un soi de diarame semnificative din viața acesteia, care o diferențiază net de „portretul de grup”, punându-i în evidență adevărata personalitate, alcătuită din calități şi vulnerabilități. Deşi împreună toate par croite din acelaşi material, ele sunt complet diferite, experiențele de viață pe care le cară în spate mai degrabă le îndepărtează decât le apropie între ele, dar rămân unite într-un soi de complementaritate solidară, menită a le ajuta să înfrunte greutățile şi provocările de tot felul ale vieții în tranziție, într-un fel de camaraderie fără cusur, după modelul muschetarilor din alte vremuri.
Stilul lui Stelian Țurlea este unul alb, eficient, lipsit de extravaganțe şi de înflorituri, care privilegiază comunicarea directă, simplă fără o preocupare exacerbată pentru artisticitate. Frazele sunt scurte, abundă dialogurile; totul încurajează cititorul spre o lectură rapidă, ritmată. O lectură uşor de înțeles, care, la sfârşitul ei, oferă însă destule momente de satisfacție. Poate surprinzător, atmosfera lumii de azi, a societății româneşti orbecăind pe drumurile tot mai încurcate ale tranziției spre nu se ştie ce este excelent descrisă şi se impregnează solid în mintea cititorului, chiar dacă niciun citat din carte nu este, în sine, atât de relevant pentru a fi reprodus. Narațiunea curge cu repeziciune, ca un pârâu de munte, ceea ce contează este chiar curgerea, nu compoziția apei pe diversele puncte ale traseului. Dacă ar trebui încadrat undeva, romanul lui Stelian Țurlea, Ieşi din viața mea, este cel mai aproape de ceea ce se numeşte „roman de gare”, acele cărți nu foarte groase şi nu foarte complexe care pot deveni însă un excelent companion al călătoriilor cu trenul pe distanțe medii. Şi nu sunt puține cazurile când, la sfârşitul voiajului călătorul îşi spune că nu a ieşit deloc în pagubă citind o astfel de carte.
Stelian Țurlea este unul dintre cei mai prolifici prozatori români. Discret şi harnic, cu o medie de două cărți pe an în noul mileniu, el este, mutatis mutandis, un soi de San-Antonio român. Fără să fie un răsfățat al criticii, literatura sa relaxată, aerisită, coerentă, irigată atât cât trebuie cu umor, luminoasă, are toate calitățile pentru a ajunge acolo unde este rostul paginii scrise să ajungă: la întâlnirea cu marele public. Iar această carte îi oferă marelui public o întâlnire cu totul specială. Pentru că, în final, sub formă de bonus, conține un interviu-mozaic cu autorul realizat prin asamblarea ca într-un puzzle a unor întrebări şi răspunsuri din mai multe interviuri acordate de-a lungul timpului de Stelian Țurlea diverselor publicații. Grație acestuia, cititorii vor înțelege din sursa cea mai autorizată secretele de creație ale acestui autor pe cât de prolific, pe atât de dificil de fixat în formule riguroase, la scara istoriei literaturii române.
Ieşi din viața mea, de Stelian Țurlea, este un roman agreabil, uşor de citit, fără mari pretenții la nivelul marii literaturii, dar care, cu siguranță va oferi destule momente de satisfacție celor care îi vor parcurge paginile.