Cronica filmului
Călin Stănculescu
Certificatul de naştere al unei arte – cinematografia
Articol publicat în ediția Viața Românească 1/2016
În urmă cu 120 de ani, la 28 decembrie 1895, în Salonul Indian de la hotelul Scribe din Paris, erau proiectate imaginile primelor filme din lume în fața unui public ce-şi cumpărase, cu un franc, intrarea la reprezentația cu aparatul fraților Louis şi Auguste Lumière. Sala avea 126 de locuri iar proiecția dura circa 20 de minute. În prima zi au fost 3 sau 4 şedințe de proiecție, iar numărul spectatorilor a fost de 35.
Evenimentul avea să fie precedat pe parcursul aceluiaşi an de alte două etape importante.
13 februarie 1895 este data la care frații Lumière îşi brevetează aparatul, care avea dubla finalitate de a înregistra mişcarea şi aceea de a o proiecta pe un ecran. Aparatul se va numi de la 6 mai cinematograf.
22 martie 1895 marchează proiecția primului film realizat de frații Lumière Ieşirea din Uzinele Lumière, în fața membrilor Societății pentru încurajarea industriei naționale.
Este evident faptul că invenția fraților Lumière nu venea pe un teren lipsit de cercetări asemănătoare ce aveau să ducă la apariția artei a şaptea. Mai mult, convergența a trei obiective, analiza fotografică a mişcării, sinteza acesteia şi proiecția imaginii animate au profunde rădăcini în istorie. Astfel în Egiptul faraonilor erau cunoscute principiile camerei obscure, descrise detailat, mult mai târziu, în secolul al XI-lea, de arabul Abu Ali al Hassan Ibn Haitam.
În ordine cronologică, călugărul franciscan Roger Bacon, (1260), Leonardo da Vinci (1508), Gianbattista della Porta (1593), Nicephore Niepce (1816), Louis Daguerre (1829), Sir John William Herschel (1839), Jules Marey (1882), John Eastman (1884) şi Thomas Alva Edison (1890) (şi nu doar ei) contribuie decisiv în anii menționați la exploatarea convergentă a fenomenului optic care permite reproducerea unei imagini şi a unui fenomen chimic, acela de fixare a reproducerii imaginii.
Sinteza mişcării avea şi ea rădăcini adânci în istorie. În secolele XII – III î.Hr. artiştii chinezi din epoca Tcheu imaginează rulouri care, derulate rapid, reproduc imaginea mişcării. În secolul I î.Hr. Lucrețiu descrie, în De rerum natura, persistența retiniană. Ptolemeu descrie în secolul al II-lea un aparat bazat pe efectul stroboscopic. În 1670, discul lui Newton exemplifică persistența retiniană. În secolul al XIX-lea, Plateau, Faraday, Horner, Reynaud şi Edison pun la punct sinteza mişcării, ultimul lansând pe piață Kinetograful, aparat care permite vizionarea unor imagini animate de către un singur spectator. În fine, proiecția imaginilor animate nu era străină de universul credințelor primitive, cu mult timp înaintea erei noastre, babilonienii şi egiptenii folosind-o pentru convingerea credincioşilor. Euclid şi Aristotel analizează drumul luminii, iar mult mai târziu, la 1450, Leon Battista Alberti construieşte camera lucida cu care proiectează desene de pe o foaie de hârtie. În secolul al XVI-lea Leonardo da Vinci desenează o lanternă pentru proiecție cu o lentilă convexă, camera oscura. Albrecht Dürer descrie în 1525 un aparat de proiecție, Athanasius Kircher arată în lucrarea Ars magna lucis et umbrae (1643) funcționarea unei lanterne optice, iar în 1685 Johannes Zahn perfecționează lanterna lui Kircher descriind în Oculus artificialis combinarea imaginii animate cu proiecția. În 1853, locotenentul baron Franz von Uchatius din Austria foloseşte stroboscopul penrtru proiecții. Americanul Eadweard Muybridge proiectează, în 1880, imaginea unor animale în mişcare, iar opt ani mai târziu Emile Reynaud brevetează un ingenios sistem de tracțiune a benzii de imagine în aparatul de proiecție. În 1895, erau brevetate peste o sută de aparate destinate proiecției mişcării pe un ecran, cinematograful având alături încă vreo sută de nume consacrate înregistrării imaginilor animate. Dar, numai frații Lumière au izbutit să impună cinematograful, față de viitorul căruia erau ei înşişi destul de pesimişti.
Dincolo de data de naştere a celei de-a şaptea arte, 28 decembrie 1895, ar mai fi de menționat faptul, deloc de neglijat, că cinematograful şi-a trăit într-un timp extrem de scurt Antichitatea şi Evul Mediu, Renaşterea şi Iluminismul, epoca modernă, contemporană şi în prezent, parcă, o epocă postmodernă, determinată de avansul decisiv al instrumentelor epocii informaționale. Dacă pelicula rezistă ca suport de încredere pentru operele filmului, în curând ea va fi detronată de alte suporturi, mai fiabile, tot aşa cum hârtia pare că pierde teren în fața procedeelor electronice.
În orice caz, la aniversarea a 12 decenii de artă cinematografică, filmul românesc are o istorie destul de agitată, spectaculoasă, şi, în ultimii ani, chiar marcată de onorante recunoaşteri internaționale. În mai 2016 vom aniversa şi 120 de ani de cinema la Bucureşti, unde, la 27 mai 1896, în saloanele ziarului L’Indépendance Roumaine se vor prezenta mai multe filme: Slujba de la catedrala Notre Dame, Un dineu, Grădina botanică, Piața Operei din Paris, Dejun pe iarbă, Pe lac, La băi de mare, Un bufet şi atracția specială, Sosirea trenului în gara La Ciotat. Un an mai târziu vor fi prezentate, în aceleaşi saloane, primele vederi româneşti înregistrate de operatorul lui Lumière, Paul Menu, fotograf bucureştean care este autorul primelor actualități turnate în România (printre acestea se numărau următoarele titluri Defilare de 10 mai, Târgul Moşilor, Hipodromul şi cursele de la Băneasa, Terasa cafenelei Capşa, Inundațiile de la Galați etc.).
Astăzi arta cu cei mai mulți spectatori, arta cu cele mai profitabile afaceri (dar şi scandaluri) din lume, arta cu cea mai spectaculoasă evoluție tehnologică, cinematografia rămâne singura cu act de naştere certificat de istorie. Arta a opta, desenul animat, deşi anterior, s-a bucurat de recunoaştere mai târziu. Vom vedea cu alt prilej de ce.
Evenimentul avea să fie precedat pe parcursul aceluiaşi an de alte două etape importante.
13 februarie 1895 este data la care frații Lumière îşi brevetează aparatul, care avea dubla finalitate de a înregistra mişcarea şi aceea de a o proiecta pe un ecran. Aparatul se va numi de la 6 mai cinematograf.
22 martie 1895 marchează proiecția primului film realizat de frații Lumière Ieşirea din Uzinele Lumière, în fața membrilor Societății pentru încurajarea industriei naționale.
Este evident faptul că invenția fraților Lumière nu venea pe un teren lipsit de cercetări asemănătoare ce aveau să ducă la apariția artei a şaptea. Mai mult, convergența a trei obiective, analiza fotografică a mişcării, sinteza acesteia şi proiecția imaginii animate au profunde rădăcini în istorie. Astfel în Egiptul faraonilor erau cunoscute principiile camerei obscure, descrise detailat, mult mai târziu, în secolul al XI-lea, de arabul Abu Ali al Hassan Ibn Haitam.
În ordine cronologică, călugărul franciscan Roger Bacon, (1260), Leonardo da Vinci (1508), Gianbattista della Porta (1593), Nicephore Niepce (1816), Louis Daguerre (1829), Sir John William Herschel (1839), Jules Marey (1882), John Eastman (1884) şi Thomas Alva Edison (1890) (şi nu doar ei) contribuie decisiv în anii menționați la exploatarea convergentă a fenomenului optic care permite reproducerea unei imagini şi a unui fenomen chimic, acela de fixare a reproducerii imaginii.
Sinteza mişcării avea şi ea rădăcini adânci în istorie. În secolele XII – III î.Hr. artiştii chinezi din epoca Tcheu imaginează rulouri care, derulate rapid, reproduc imaginea mişcării. În secolul I î.Hr. Lucrețiu descrie, în De rerum natura, persistența retiniană. Ptolemeu descrie în secolul al II-lea un aparat bazat pe efectul stroboscopic. În 1670, discul lui Newton exemplifică persistența retiniană. În secolul al XIX-lea, Plateau, Faraday, Horner, Reynaud şi Edison pun la punct sinteza mişcării, ultimul lansând pe piață Kinetograful, aparat care permite vizionarea unor imagini animate de către un singur spectator. În fine, proiecția imaginilor animate nu era străină de universul credințelor primitive, cu mult timp înaintea erei noastre, babilonienii şi egiptenii folosind-o pentru convingerea credincioşilor. Euclid şi Aristotel analizează drumul luminii, iar mult mai târziu, la 1450, Leon Battista Alberti construieşte camera lucida cu care proiectează desene de pe o foaie de hârtie. În secolul al XVI-lea Leonardo da Vinci desenează o lanternă pentru proiecție cu o lentilă convexă, camera oscura. Albrecht Dürer descrie în 1525 un aparat de proiecție, Athanasius Kircher arată în lucrarea Ars magna lucis et umbrae (1643) funcționarea unei lanterne optice, iar în 1685 Johannes Zahn perfecționează lanterna lui Kircher descriind în Oculus artificialis combinarea imaginii animate cu proiecția. În 1853, locotenentul baron Franz von Uchatius din Austria foloseşte stroboscopul penrtru proiecții. Americanul Eadweard Muybridge proiectează, în 1880, imaginea unor animale în mişcare, iar opt ani mai târziu Emile Reynaud brevetează un ingenios sistem de tracțiune a benzii de imagine în aparatul de proiecție. În 1895, erau brevetate peste o sută de aparate destinate proiecției mişcării pe un ecran, cinematograful având alături încă vreo sută de nume consacrate înregistrării imaginilor animate. Dar, numai frații Lumière au izbutit să impună cinematograful, față de viitorul căruia erau ei înşişi destul de pesimişti.
Dincolo de data de naştere a celei de-a şaptea arte, 28 decembrie 1895, ar mai fi de menționat faptul, deloc de neglijat, că cinematograful şi-a trăit într-un timp extrem de scurt Antichitatea şi Evul Mediu, Renaşterea şi Iluminismul, epoca modernă, contemporană şi în prezent, parcă, o epocă postmodernă, determinată de avansul decisiv al instrumentelor epocii informaționale. Dacă pelicula rezistă ca suport de încredere pentru operele filmului, în curând ea va fi detronată de alte suporturi, mai fiabile, tot aşa cum hârtia pare că pierde teren în fața procedeelor electronice.
În orice caz, la aniversarea a 12 decenii de artă cinematografică, filmul românesc are o istorie destul de agitată, spectaculoasă, şi, în ultimii ani, chiar marcată de onorante recunoaşteri internaționale. În mai 2016 vom aniversa şi 120 de ani de cinema la Bucureşti, unde, la 27 mai 1896, în saloanele ziarului L’Indépendance Roumaine se vor prezenta mai multe filme: Slujba de la catedrala Notre Dame, Un dineu, Grădina botanică, Piața Operei din Paris, Dejun pe iarbă, Pe lac, La băi de mare, Un bufet şi atracția specială, Sosirea trenului în gara La Ciotat. Un an mai târziu vor fi prezentate, în aceleaşi saloane, primele vederi româneşti înregistrate de operatorul lui Lumière, Paul Menu, fotograf bucureştean care este autorul primelor actualități turnate în România (printre acestea se numărau următoarele titluri Defilare de 10 mai, Târgul Moşilor, Hipodromul şi cursele de la Băneasa, Terasa cafenelei Capşa, Inundațiile de la Galați etc.).
Astăzi arta cu cei mai mulți spectatori, arta cu cele mai profitabile afaceri (dar şi scandaluri) din lume, arta cu cea mai spectaculoasă evoluție tehnologică, cinematografia rămâne singura cu act de naştere certificat de istorie. Arta a opta, desenul animat, deşi anterior, s-a bucurat de recunoaştere mai târziu. Vom vedea cu alt prilej de ce.