Poeme
Eugenia Ţarălungă

Poeme

Articol publicat în ediția Viața Românească 2/2016

compartir también
dedicată Elvei, de dincolo de granițele emisferei

în cele mai frumoase poze
identitatea se diluează
frumosul devine parte
dintr-un patrimoniu vast
mare cât sufletul omenirii
la un moment dat

când şi când
sufletul omenirii se schimbă
şi alte cohorte de fotografii
ne fac educație vizuală
ne instruiesc
legitimează un stil de viață sau altul
din Țara de Foc până în Siberia
dinspre Sahara spre Germania
de la Apenini la Anzi
(de la puiul de lamă la copiii din camion)

cuore
cuore
cuore
sufletul individual diluat
dă putere sufletului colectiv să triumfe
când şi când


h-al-al

consoanele sunt agresive
deschid drum
conferă semnificații
vampirizează vocalele
(mai ales în ebraica veche)

uneori dai cu ele de pământ
nu se sparg
nu se împrăştie
nu se preschimbă în vocale

oblojirea se amână pe altă dată
alinarea la fel
cândva le voi lăsa moştenire
o strângere de mână
(individuală)
un brand
câteva statui
2-3 picturi rupestre
şi o fântână arteziană

om vedea noi atunci
cine face un plan de urbanism
zonal
local
cine îl aprobă
cine îl pune în aplicare
şi pentru ce interval
de timp
în oraşul împărțit pe grupe de vârstă
în care toate studiile sunt permise
mai ales cele asupra vocalelor
abolite
taman în cursul reproducerii sociale
la scară cât mai largă

halal!


de-a supra
mamei Nia, in memoriam

felul lor de a se bucura
lasă urme rugoase pe asfalt
ca şi jelania lor
în limba aceea necunoscută

mama pe care acum îți permiți
să o adori
nesăbuit
exact acum
e în tindă

şi tinda este deasupra asfaltului
şi deasupra spațiilor verzi
şi deasupra timpului
când una sau alta
s-au lăsat inventate
cu grație
abia apoi inventariate
agresate prin întabelare
sau întabulare
pentru ochii muritorilor de rând
(care nu ştiu ce e verdele
răcoarea
spațiul
ori adulmecarea continuă
a sorocului)


asezonare

periscop
ocazie rară:
anterioritatea conştiințelor
ne este pusă la îndemână
spre a le frunzări
înainte să depunem flori
buluc
la soclul poetului potențial

de-a fir-a-păr
înşirăm studii de caz postcristice

despre genialitate
şi zone umede planetare

despre tandrețea lemnului
ignifug
şi blânda mângâiere
dezarmantă
a flăcărilor dintr-un snop
de la Ierusalim
(sau Bethleem,
ca să asezonăm
naşterea cu moartea
într-o sarabandă perpetuă)


nu are de-a face deloc

când sufletul se cere la Dumnezeu
noi nu trebuie să îl blocăm
cu tot dinadinsu’

sângele nu îşi mai ştie cărările bătătorite
este buimac
şi tânjeşte după strămoşi
pe sărite
după afinități
subtil condiționate

o confuzie a organelor
încă funcționale
dă seama despre o altă ordine
care nu are de-a face deloc
cu fiziologia noastră
cea de toate orele



suntem

grămezi de durere
laşi în urma ta

nu eşti singura

traseul nestingherit al primăverii
se extinde
la scară
(fiecare cu scala lui!)

binele luxuriant pândeşte
desluşirea

butonul declanşator e la mine

suntem la o bătaie de aripă
şi de bine
şi de rău

zău?


în stil balcanic

recomand carmin
apogeu cromatic
al (ne)sinuciderii
răstălmăcite
revocate
în stil balcanic

în rest
evitați sarea
şi băuturile carbogazoase
făina albă (măcar ea e albă)
şi prăjelile

sunt indicate însă
răbdările prăjite
ca slow food
drept metodă insurmontabilă
de revrăjire a lumii
apex
dar
făgăduință
(fiindcă nu te înveți minte
orice-ar fi
şi încă îți îngădui să crezi
speranța moare ultima!)


gel aprinzător

toate mânăstirile alea ale lor
îndeamnă murmurat
apropiați sau atingeți
una-două melodii
pe zi

acolo veți afla
o mexicancă grozavă
lipită de altar
în chip negrăit
pentru momentul de glorie
picurat
gel
lesne aprinzător


degeaba zici că viața este perversă
şi cunoaşterea ni se refuză de zor
algoritmul este ştiut
ispitirea e perpetuă
primenirea la fel
numai să vrei

târâişul şarpelui
este mereu urmat
în siaj
de o țâşnire
(dar previzibilul nu se ridică deasupra legii
iar legea se ridică deasupra iubirii
numai prin excepție)


la casa omului

cum să faci față tenacității
tale
nu a altcuiva?!

oamenii fără vreun rost
sunt cei care întind puntea
singurii
în dislocare
şi vuiet
şi vaiet

o cheie estetică
este bună întotdeauna
la casa omului

tu ai fost mereu
cheia de rezervă
a unui complex
abia întrezărit
acustic
faustic
(sau caustic?!)