Ancheta VR
Alecu Reniță
CE BUCURIE IMENSĂ A TRĂIT BASARABIA CÂND A CĂZUT REGIMUL KOMUNIST AL LUI CEAUŞESCU
Articol publicat în ediția Viața Românească 1-2 / 2009
1. Pentru a ieşi din starea dilematică, mai întâi, se cere să o identifici şi să înțelegi cauzele care au generat această stare. Nu poți să tratezi o boală până nu stabileşti diagnosticul corect. În cazul Basarabiei definițiile nu ajută, după cum nici abordările cele mai la carte făcute de americani şi occidentali nu au dat soluții pe termen mediu sau lung. Timp de aproape un sfert de veac, de când Gorby a încercat să facă imposibilul, să “umanizeze” regimul komunist, harta Europei a cunoscut schimbări spectaculoase; din Balcani şi până la Ural au apărut o mulțime de state noi, iar cel mai odios imperiu s-a prăbuşit fără să apese pe butonul nuclear de la valiza neagră din Kremlin. URSS a dispărut ca imperiu, dar nu şi ca stare de spirit şi mentalitate în spațiul postsovietic. Cu toate orgoliile sângerânde şi mândria imperială jignită, se pare că primii care şi-au revenit după colapsul imperiului sovietic au fost, totuşi, ruşii. În timp ce fostele republici îşi declarau patetic independența, iar nomenclatura locală îşi împărțea avid puterea, ruşii au conştientizat că, aşa cum la 1917 s-a încheiat ciclul istoric al Rusiei țariste, la fel, în 1991, a luat sfârşit dominația Rusiei komuniste. Dar nu şi a Rusiei, fiindcă atât țarismul cât şi komunismul au fost doar o haină de sezon pe trupul Rusiei, care nu i-au schimbat nici ambițiile imperiale, nici scopurile ascunse, nici substanța şovină. Din momentul colapsului Uniunii Sovietice, din decembrie 1991, miza cea mare a Rusiei a fost de-a câştiga cât mai mult timp fără a se produce schimbări fundamentale în spațiul postsovietic. La început, Moscova a acceptat provizoriu să dea o parte din puterea centrului spre elitele proruseşti din republicile unionale, să nu se împotrivească militar la desprinderea formală a națiunilor neruse de imperiu, să recunoască independența statelor ex-sovietice, dar a făcut şi face tot posibilul ca această independență să nu aibă nici un conținut real. În spațiul postsovietic, SUA şi UE, în loc să susțină procesele centrifuge declanşate şi întreținute de elitele naționale, au pus şi ele miza tot pe câştigarea timpului, dar miza lor parcă ar fi fost gândită tot la Kremlin. Şi americanii, şi occidentalii s-au ferit de elitele naționale, lăsându-le să se “descurce” singure în fața popoarelor lor rusificate, komunizate şi dominate de mentalitățile ideologiei şi şcolii sovietice. Bătălia pentru timp a câştigat-o Rusia, care a ştiut să organizeze şi să mențină haosul şi şantajul economic, politic şi etnic în toate statele “independente.” Acolo unde a simțit un pericol mai mare de rezistență şi de rupere reală de imperiu, Kremlinul a declanşat conflicte şi războaie pentru a dezmembra țările nesupuse şi a crea enclave sigure proruseşti. Transnistria, Abhazia, Osetia, Carabahul sunt produsele Kremlinului şi tot de acolo sunt întreținute şi administrate ca arme de şantaj şi intimidare a țărilor pe teritoriul cărora au fost create. Cu excepția țărilor baltice, Moscova a rămas stăpânul adevărat în fostele republici unionale. Acum, cu infuzia de capital străin, Rusia a câştigat timpul necesar, şi-a revenit de-a binelea şi îmbracă o altă haină. Cum va fi denumită nu are nici o importanță – conținutul rămâne acelaşi. O Rusie de la Pacific până la Prut, iar mai departe o zonă tampon rusească până dincolo de Berlin.
M-ați întrebat de Basarabia, iar eu vorbesc de Rusia. O fac conştient, fiindcă toate bolile grave ale Basarabiei sunt legate organic de politica Kremlinului. Independența RM e o iluzie întreținută de fosta nomenclatură komunistă. Sistemul existent în RM, osatura actuală a statului moldovenesc, sunt părți integrante din uriaşul sistem rusesc. Chişinăul oficial e un papagal jalnic al Moscovei. Demagogia proeuropeană a komuniştilor din RM a fost pusă în gura lor tot la indicația Kremlinului pentru a prelua de la societatea civilă, de la populația conştientă, ideea de unitate europeană şi românească. Spațiul public, un factor-cheie în formarea atitudinilor colective şi, fireşte, a opiniei publice, continuă să aparțină puterii şi serviciilor Rusiei. Nu există o altă televiziune cu acoperire națională decât cea care e o anexă a partidului de guvernământ al komuniştilor şi care este singura sursă de informare a peste 80 la sută din cele 4 milioane de locuitori. Schimbările produse în RM sunt de fațadă, nu de esență. Şi SUA, şi UE, de România nici nu aduc vorba, şi-au rupt armele în RM nu din cauza conservatismului moldovenilor, ci a sistemului rusesc şi a serviciilor lor care continuă să funcționeze aproape fără blocaje. Problema identitară, care este cea mai adâncă rană făcută de țarism şi de stalinism în trupul şi sufletul Basarabiei, nu o poți vindeca cu “alifiile” picurate ocazional de gruparea politică de la Bucureşti. (Fiindcă dacă ar fi fost o clasă politică românească nimeni nu ar fi permis unui politician pesedist să declare în secolul XXI că basarabenilor le putem acorda cetățenie română prin tragere la sorți, la loterie. Cam aceeaşi categorie de politicieni, în 1940, a decis să părăsească fără lupte Basarabia şi Bucovina, aruncându-le în orfelinatul şi gulagul rusesc).
Desigur, astăzi avem nu puține argumente să dăm vina pe moldoveni, să repetăm la nesfârşit că fiecare popor îşi merită conducerea, dar vom fi foarte departe de adevăr. În Basarabia votul electoratului continuă să fie un vot geopolitic, iar mentalitățile rămase de la regimul sovietic se perpetuează ca o boală ereditară. O bună parte din populație, oricum peste 50 la sută mai e bolnavă de Rusia. Unii mai uşurel, alții ireversibil, iar o parte nici nu ştiu de maladia care îi macină. Nu ascundem aceste adevăruri, chiar dacă spunându-le public suntem intimidați şi marginalizați. Cei care au scăpat de această boală sunt intelectualii şi tineretul. Ei sunt atuul principal în opțiunea europeană a RM, ei sunt motorul care fabrică oxigenul pentru toată populația, ei sunt neliniştea puterii de la Chişinău şi Moscova, ei tulbură liniştea şi “stabilitatea” de cimitir din RM. Şi ei, puțini cum par în sondajele fabricate, se apropie de 50 la sută. Iar ideile intelectualilor şi tinerilor, precum integrarea în UE, sunt acceptate de peste 85 la sută din populație. Şi ideea românească nu stă locului, ci se extinde şi peste cei încă bolnavi de Rusia şi komunism. Ce se întâmplă cu adevărat în adâncul societății moldoveneşti se ține în taină, fiindcă sociologia, ascunsă în buzunarul partidului de guvernământ, nu are cum să funcționeze în RM. Majoritatea experților străini, care au activat în RM, s-au reîntors acasă fără să lase în urma lor soluții durabile, fără să înțeleagă pe ce drum calcă moldovenii şi de ce ei bat pasul cam pe loc de aproape două decenii.
Dar cu toate presiunile Moscovei, cu toate poticnelile elitei naționale şi gafele comise de cei care ne-au întins sincer o mână de ajutor, RM îşi defineşte tot mai clar şi răspicat aspirațiile, tot mai mulți cetățeni ies din apele murdare ale ideologiei komuniste şi privesc spre Europa. Dacă organismele internaționale şi comunitatea europeană ar monitoriza şi ar cere respicat de la conducerea RM respectarea drepturilor omului şi funcționarea instituțiilor democratice, atunci, inevitabil, oamenii ar începe să-şi organizeze viața pe alte fundamente decât cele komuniste. Decomunizarea şi democratizarea spațiului public ar apropia destul de rapid societatea moldovenească de setul de valori europene, iar circulația liberă a cetățenilor RM în România şi țările UE ar demola prejudecățile şi mentalitățile create de sistemul sovietic.
2. Există, pe puțin, două Moldove în actuala RM: prima este cea veşnică, tradițională, românească prin credință, limbă, istorie, civilizație şi tradiții, iar cea dea doua este de “import”– agresivă, comunizată, nelucrătoare, obstrucționistă, total minoritară, dar dominantă. Prima este europeană prin origini, sânge şi spiritualitate; cea de-a doua o desconsideră pe prima şi e antieuropeană prin îndoctrinare şi atitudine, dar se află la conducere fără întrerupere, din 1944 până în prezent. Oricât ar părea de paradoxal, dar satul românesc din Basarabia ar fi instituția europeană cu cea mai mare deschidere spre UE. În ultimii 15-20 de ani oamenii apți de muncă din satele moldoveneşti s-au aflat mai mult la câştig în țările UE, aşa că pentru ei Europa este destul de cunoscută şi apropiată. Intelectualitatea națională, şi până la 1991, era orientată spre valorile europene, iar după prăbuşirea lui Ceauşescu, s-a integrat neforțat în circuitul cultural pan-românesc. Tineretul, indiferent de nivelul de instruire, doreşte să circule şi să muncească în Europa. În cultură, învățământ, arte, ştiințe, teatru, literatură, cu toate piedicile ideologice şi lipsa de mijloace, funcționează şi colective de elită, care au un nume internațional. Nu cunosc nici un domeniu din Basarabia, cu excepția celui politic, în care să nu existe mari sufletişti şi profesionişti. Ei păstrează focul în vatră şi nu lasă Moldova să arăte ca o casă fără stăpân. Şi în economie, mai ales în viticultură şi vinificație, au apărut un şir de unități performante, care activează la standarde europene şi îşi exportă marfa în SUA, Japonia, UE. Ca să se cunoască o parte din potențialul uriaş pe care îl deține Basarabia e suficient să amintesc că până în 1990 RM livra vinuri, şampanie şi coniacuri în proporție de 35 la sută din necesarul a 300 de milioane de cetățeni sovietici, iar în URSS se bea, nu glumă. La fel, RM acoperea 40 la sută din producția de struguri proaspeți şi tutun, 35 la sută din zarzavaturi şi pomicultură. Şi astăzi RM se menține în topul primelor 10 țări din lume în vinificație şi culturi nucifere. Sunt convins că odată cu democratizarea spațiului public şi aerisirea instituțiilor de stat de stafiile trecutului, RM îşi va scurta considerabil drumul spre UE şi nu va întârzia să aducă valori de primă mărime în Europa.
3. Chişinăul oficial a avut permanent misiunea să mențină o relație tensionată sau chiar un război rece cu România. Politicienilor de la Bucureşti, cu foarte mici excepții, în fond, le-a convenit agresivitatea conducerii RM. Ei s-au spălat pe mâini şi au recunoscut primii independența RM, care în condițiile unei influențe totale ruseşti însemna independența față de România. Drept dovadă sunt relațiile mai mult decât proaste dintre Chişinău şi Bucureşti. Este clar că Chişinăul execută comanda Moscovei, dar Bucureştiul? Timp de două decenii, relațiile dintre instituțiile de stat moldo-române se prezintă ca o farsă tragicomică. În consecință, relațiile s-au făcut sporadic de la om la om, de la agent economic la agent economic, de la uniune de creație la uniune de creație. Fiecare a făcut-o pe cont şi risc propriu, fiindcă puterea permanent i-a intimidat şi marginalizat pe basarabenii cu relații bune în România. Iar miza Bucureştiului de-a lungul acestor ani a fost instituțiile de stat din RM, evitând o cooperare eficientă cu societatea civilă din Basarabia, singura cooperare care ar fi dat rezultate importante. Statul român nu a delegat la Chişinău specialişti în diverse domenii, jurnalişti, economişti şi diplomați pe potriva problemelor existente. Nici un nume de referință din politica sau cultura românească nu a trecut Prutul ca să se stabilească cu traiul în Basarabia şi să cunoască pe viu realitățile de aici. Nici miile de specialişti români, pe care i-am aşteptat să-şi deschidă propriile afaceri, nu au trecut în stânga Prutului. În schimb, mii şi mii de români basarabeni şi-au părăsit baştina şi au trecut cu traiul în România. Ce înseamnă pentru Basarabia acest exod de populație românească, nu e greu de înțeles. Se cer cât mai urgent noi abordări ale relațiilor moldo-române, abordări bazate pe interesul național.
4. Este uimitor că în condiții de sărăcie lucie şi de presiune ideologică basarabenii continuă să producă valori pe toate domeniile de creație. Pare incredibil, dar ei îşi făuresc opera fără să fie susținuți de stat sau societate. Singurul ajutor din partea puterii e să nu-i intimideze şi să nu le dea bani să-l elogieze pe Fidel Kastro. O să vă spun o istorioară care vorbeşte despre firea basarabeanului: un profesor economist, pe nume Vasile Şoimaru, şi-a propus să facă o carte despre românii din afara României de azi. A bătut multe drumuri după ajutor la Bucureşti până a înțeles că politicienii de acolo au alte interese decât românii. A împrumutat bani şi a pornit singur la drum: timp de 5 ani a vizitat comunitățile româneşti sedentare din Caucaz, Rusia, Ucraina, Balcani, Grecia, Italia, Ungaria, Cehia, Slovacia şi a adunat mii de nume şi de km de film. A parcurs peste o sută de mii de km şi a editat un album superb Românii din jurul României în imagini pe care l-a lansat la Chişinău cu ocazia aniversării a 90-cea de la Unirea Basarabiei cu România. (Un interviu amplu cu Vasile Şoimaru a găzduit în revista FORMULA AS, nr.823 din 8-14.06.2008. www.formula-as.ro). O altă lucrare deosebită apărută în 2008 e Cartea Foametei, un document zguduitor adunat şi povestit de jurnalista Larisa Turea despre genocidul organizat de Kremlin împotriva basarabenilor în 1946-1947, o carte de recuperare a memoriei şi adevărului despre dramele prin care a trecut Basarabia în perioada de ocupație sovietică. Opul de publicistică al lui Nicolae Dabija, Bezna vine de la Răsărit, este o altă mărturie despre insomniile şi spaimele Rusiei de a nu scăpa RM în brațele României sau Europei. Cetățile sufletului, cartea semnată de Pavel Bălan, e un alt document despre mănăstirile şi bisericile din Basarabia care au fost închise, batjocorite şi umilite de regimul komunist, dar au reînviat şi s-au reîntors la credincioşi.
5. Pentru orice român adevărat din Basarabia şi Bucovina, România istorică a fost şi este un pământ sfânt. La noi român adevărat se consideră băştinaşul care nu a renunțat niciodată la limba maternă, adică la limba română, şi-a învățat copiii şi nepoții în limba română, atunci când limba rusă era singura limbă de comunicare, de carieră profesională şi socială. (Trebuie să se ştie că decenii la rând în principalele instituții de stat din RM nu a răsunat o vorbă românească, această limbă de “bucătărie” fiind interzisă în comunicarea oficială şi de serviciu. Păstrarea limbii române în Basarabia a însemnat un act de mare curaj şi demnitate națională din partea poporului simplu, dar şi a intelectualității româneşti). După păstrarea limbii materne urma respectarea credinței strămoşeşti (98 la sută din basarabeni sunt creştini ortodocşi), a tradițiilor şi dragostei pentru satul natal, a contribuției personale la supraviețuirea Moldovei, nu a URSS. Mai era o lege nescrisă, transmisă din tată în fiu, că moldovenii, în orice condiții s-ar afla, nu îşi vorbesc de rău neamul şi Moldova. Ruşii nu aveau încredere în moldoveni, fiindcă rusificarea în RM decurgea lent, iar limba rusă, deşi era cunoscută de populație, nu era deloc vorbită în sate.
Ce bucurie imensă a trăit Basarabia când a căzut regimul komunist al lui Ceauşescu! Podurile de flori erau mai mult decât o revărsare de doruri înăbuşite timp de o jumătate de secol pentru Patria noastră liberă, erau chiar o invitație deschisă făcută politicienilor de la Bucureşti să repare marea nedreptate istorică şi să pregătească reîntregirea țării. Dar drept recunoştință la sacrificiile imense pe care le-au suportat românii din teritoriile ocupate de URSS, preşedintele României a alergat la Moscova să confirme că nu are pretenții teritoriale şi să semneze la 5 aprilie 1991 tratatul de prietenie cu Uniunea Sovietică. Vadim V. Zagladin, consilierul de politică externă al lui Mihail Gorbaciov, consemnează în raportul său despre conținutul discuțiilor pe care le-a purtat cu Ioan Mircea Pascu, consilierul de politică externă al preşedintelui Ion Iliescu în ziua de 9 februarie 1991 la Moscova în prezența ambasadorului României. În cadrul discuției, care a cuprins câteva subiecte ca tratatul sovieto-român şi pactul de la Varşovia, s-a ajuns şi la problema Basarabiei. Reprezentantul Cotrocenilor a reconfirmat poziția preşedintelui Iliescu că “obiectivul nostru este să fie menținută Uniunea Sovietică”, iar basarabenii să rămână în cadrul URSS, fiindcă ei oricum “sunt foarte legați de o lungă istorie”, că “nu e obligatoriu ca frații să locuiască într-o singură casă”, că Moscova ar trebui să tempereze Mişcarea unionistă proromânească de la Chişinău, fiindcă unioniştii “în fond doar împiedică dezvoltarea normală a relațiilor României cu Moldova şi cu întreaga URSS.” Astăzi nu am dubii că imediat după decembrie 1989 s-au dat indicații precise pentru instituțiile de stat şi mass-media din România ca să fie temperată, purtată cu vorba şi ținută la distanță Mişcarea proromânească din Basarabia, iar românii din stânga Prutului să stea în casa lor, fiindcă grija şi obiectivul Cotrocenilor era “să fie menținută Uniunea Sovietică.” şi mass-media din România servilă puterii şi-a făcut “datoria” cu exces de zel: românii basarabeni şi bucovineni au devenit “ruşi” periculoşi care puneau în pericol economia şi stabilitatea României, că or fi ei frați, dar să stea acolo, peste Prut, la casa lor, că noi suntem săraci şi nu putem să-i ajutăm, că de ce să unim două sărăcii, că încă nu suntem Germania Federală etc. Ridicați arhivele presei şi radioteleviziunii şi o să vedeți cum a fost organizat războiul mediatic al românilor împotriva românilor, o să descoperiți mineriadele informaționale împotriva noastră, o să vedeți ce imagine deformată, oribilă a fost făcută românilor din Basarabia şi Bucovina. S-a lovit nu atât în noi, cât în voința românilor din România ca să nu ridice în fața politicienilor de la Bucureşti problema teritoriilor româneşti ocupate de URSS. Din păcate, acele ruşinoase mineriade mediatice mai răbufnesc sub o formă sau alta la Chişinău şi Bucureşti, dar impactul lor e mai mult unul de bumerang. Aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori în istorie, simțul şi intuiția poporului român de o parte şi alta a Prutului au fost mai presus decât comenzile şi laşitățile politice. Tot mai mulți români din țară simt necesitatea de a descoperi Basarabia şi Bucovina, de a afla despre patrimoniul spiritual şi natural din stânga Prutului, de a primi o informație veridică despre procesele care se produc în RM şi Ucraina. De altă parte, poate că încă timid, dar tot mai mulți basarabeni talentați urcă pe scena publică din România, fie în literatură, arte, medicină sau economie. (Mai multă libertate în relațiile noastre şi o să aducem câte o Cleopatra Stratan pentru fiecare domeniu).
Se simte de mai mult timp necesitatea unei apropieri autentice, nu de paradă. E suficient să urmăriți campania de presă derulată în 2008 de revista FORMULA AS cu genericul “Basarabia altfel decât o ştiți” şi o să vedeți tăria, frumusețile şi valorile neamului românesc din stânga Prutului. Nimănui nu-i este interzis să facă un lucru frumos pentru națiunea sa, chiar dacă mai eşti nevoit să treci peste o sârmă ghimpată din interiorul țării şi să auzi că fiecare trebuie să stea în casa lui.
(Alecu Reniță este jurnalist, director al revistei NATURA, din Chişinău; în articol am respectat grafia autorului, cu k în loc de c în formulări cu valoare expresivă justificată de context)
M-ați întrebat de Basarabia, iar eu vorbesc de Rusia. O fac conştient, fiindcă toate bolile grave ale Basarabiei sunt legate organic de politica Kremlinului. Independența RM e o iluzie întreținută de fosta nomenclatură komunistă. Sistemul existent în RM, osatura actuală a statului moldovenesc, sunt părți integrante din uriaşul sistem rusesc. Chişinăul oficial e un papagal jalnic al Moscovei. Demagogia proeuropeană a komuniştilor din RM a fost pusă în gura lor tot la indicația Kremlinului pentru a prelua de la societatea civilă, de la populația conştientă, ideea de unitate europeană şi românească. Spațiul public, un factor-cheie în formarea atitudinilor colective şi, fireşte, a opiniei publice, continuă să aparțină puterii şi serviciilor Rusiei. Nu există o altă televiziune cu acoperire națională decât cea care e o anexă a partidului de guvernământ al komuniştilor şi care este singura sursă de informare a peste 80 la sută din cele 4 milioane de locuitori. Schimbările produse în RM sunt de fațadă, nu de esență. Şi SUA, şi UE, de România nici nu aduc vorba, şi-au rupt armele în RM nu din cauza conservatismului moldovenilor, ci a sistemului rusesc şi a serviciilor lor care continuă să funcționeze aproape fără blocaje. Problema identitară, care este cea mai adâncă rană făcută de țarism şi de stalinism în trupul şi sufletul Basarabiei, nu o poți vindeca cu “alifiile” picurate ocazional de gruparea politică de la Bucureşti. (Fiindcă dacă ar fi fost o clasă politică românească nimeni nu ar fi permis unui politician pesedist să declare în secolul XXI că basarabenilor le putem acorda cetățenie română prin tragere la sorți, la loterie. Cam aceeaşi categorie de politicieni, în 1940, a decis să părăsească fără lupte Basarabia şi Bucovina, aruncându-le în orfelinatul şi gulagul rusesc).
Desigur, astăzi avem nu puține argumente să dăm vina pe moldoveni, să repetăm la nesfârşit că fiecare popor îşi merită conducerea, dar vom fi foarte departe de adevăr. În Basarabia votul electoratului continuă să fie un vot geopolitic, iar mentalitățile rămase de la regimul sovietic se perpetuează ca o boală ereditară. O bună parte din populație, oricum peste 50 la sută mai e bolnavă de Rusia. Unii mai uşurel, alții ireversibil, iar o parte nici nu ştiu de maladia care îi macină. Nu ascundem aceste adevăruri, chiar dacă spunându-le public suntem intimidați şi marginalizați. Cei care au scăpat de această boală sunt intelectualii şi tineretul. Ei sunt atuul principal în opțiunea europeană a RM, ei sunt motorul care fabrică oxigenul pentru toată populația, ei sunt neliniştea puterii de la Chişinău şi Moscova, ei tulbură liniştea şi “stabilitatea” de cimitir din RM. Şi ei, puțini cum par în sondajele fabricate, se apropie de 50 la sută. Iar ideile intelectualilor şi tinerilor, precum integrarea în UE, sunt acceptate de peste 85 la sută din populație. Şi ideea românească nu stă locului, ci se extinde şi peste cei încă bolnavi de Rusia şi komunism. Ce se întâmplă cu adevărat în adâncul societății moldoveneşti se ține în taină, fiindcă sociologia, ascunsă în buzunarul partidului de guvernământ, nu are cum să funcționeze în RM. Majoritatea experților străini, care au activat în RM, s-au reîntors acasă fără să lase în urma lor soluții durabile, fără să înțeleagă pe ce drum calcă moldovenii şi de ce ei bat pasul cam pe loc de aproape două decenii.
Dar cu toate presiunile Moscovei, cu toate poticnelile elitei naționale şi gafele comise de cei care ne-au întins sincer o mână de ajutor, RM îşi defineşte tot mai clar şi răspicat aspirațiile, tot mai mulți cetățeni ies din apele murdare ale ideologiei komuniste şi privesc spre Europa. Dacă organismele internaționale şi comunitatea europeană ar monitoriza şi ar cere respicat de la conducerea RM respectarea drepturilor omului şi funcționarea instituțiilor democratice, atunci, inevitabil, oamenii ar începe să-şi organizeze viața pe alte fundamente decât cele komuniste. Decomunizarea şi democratizarea spațiului public ar apropia destul de rapid societatea moldovenească de setul de valori europene, iar circulația liberă a cetățenilor RM în România şi țările UE ar demola prejudecățile şi mentalitățile create de sistemul sovietic.
2. Există, pe puțin, două Moldove în actuala RM: prima este cea veşnică, tradițională, românească prin credință, limbă, istorie, civilizație şi tradiții, iar cea dea doua este de “import”– agresivă, comunizată, nelucrătoare, obstrucționistă, total minoritară, dar dominantă. Prima este europeană prin origini, sânge şi spiritualitate; cea de-a doua o desconsideră pe prima şi e antieuropeană prin îndoctrinare şi atitudine, dar se află la conducere fără întrerupere, din 1944 până în prezent. Oricât ar părea de paradoxal, dar satul românesc din Basarabia ar fi instituția europeană cu cea mai mare deschidere spre UE. În ultimii 15-20 de ani oamenii apți de muncă din satele moldoveneşti s-au aflat mai mult la câştig în țările UE, aşa că pentru ei Europa este destul de cunoscută şi apropiată. Intelectualitatea națională, şi până la 1991, era orientată spre valorile europene, iar după prăbuşirea lui Ceauşescu, s-a integrat neforțat în circuitul cultural pan-românesc. Tineretul, indiferent de nivelul de instruire, doreşte să circule şi să muncească în Europa. În cultură, învățământ, arte, ştiințe, teatru, literatură, cu toate piedicile ideologice şi lipsa de mijloace, funcționează şi colective de elită, care au un nume internațional. Nu cunosc nici un domeniu din Basarabia, cu excepția celui politic, în care să nu existe mari sufletişti şi profesionişti. Ei păstrează focul în vatră şi nu lasă Moldova să arăte ca o casă fără stăpân. Şi în economie, mai ales în viticultură şi vinificație, au apărut un şir de unități performante, care activează la standarde europene şi îşi exportă marfa în SUA, Japonia, UE. Ca să se cunoască o parte din potențialul uriaş pe care îl deține Basarabia e suficient să amintesc că până în 1990 RM livra vinuri, şampanie şi coniacuri în proporție de 35 la sută din necesarul a 300 de milioane de cetățeni sovietici, iar în URSS se bea, nu glumă. La fel, RM acoperea 40 la sută din producția de struguri proaspeți şi tutun, 35 la sută din zarzavaturi şi pomicultură. Şi astăzi RM se menține în topul primelor 10 țări din lume în vinificație şi culturi nucifere. Sunt convins că odată cu democratizarea spațiului public şi aerisirea instituțiilor de stat de stafiile trecutului, RM îşi va scurta considerabil drumul spre UE şi nu va întârzia să aducă valori de primă mărime în Europa.
3. Chişinăul oficial a avut permanent misiunea să mențină o relație tensionată sau chiar un război rece cu România. Politicienilor de la Bucureşti, cu foarte mici excepții, în fond, le-a convenit agresivitatea conducerii RM. Ei s-au spălat pe mâini şi au recunoscut primii independența RM, care în condițiile unei influențe totale ruseşti însemna independența față de România. Drept dovadă sunt relațiile mai mult decât proaste dintre Chişinău şi Bucureşti. Este clar că Chişinăul execută comanda Moscovei, dar Bucureştiul? Timp de două decenii, relațiile dintre instituțiile de stat moldo-române se prezintă ca o farsă tragicomică. În consecință, relațiile s-au făcut sporadic de la om la om, de la agent economic la agent economic, de la uniune de creație la uniune de creație. Fiecare a făcut-o pe cont şi risc propriu, fiindcă puterea permanent i-a intimidat şi marginalizat pe basarabenii cu relații bune în România. Iar miza Bucureştiului de-a lungul acestor ani a fost instituțiile de stat din RM, evitând o cooperare eficientă cu societatea civilă din Basarabia, singura cooperare care ar fi dat rezultate importante. Statul român nu a delegat la Chişinău specialişti în diverse domenii, jurnalişti, economişti şi diplomați pe potriva problemelor existente. Nici un nume de referință din politica sau cultura românească nu a trecut Prutul ca să se stabilească cu traiul în Basarabia şi să cunoască pe viu realitățile de aici. Nici miile de specialişti români, pe care i-am aşteptat să-şi deschidă propriile afaceri, nu au trecut în stânga Prutului. În schimb, mii şi mii de români basarabeni şi-au părăsit baştina şi au trecut cu traiul în România. Ce înseamnă pentru Basarabia acest exod de populație românească, nu e greu de înțeles. Se cer cât mai urgent noi abordări ale relațiilor moldo-române, abordări bazate pe interesul național.
4. Este uimitor că în condiții de sărăcie lucie şi de presiune ideologică basarabenii continuă să producă valori pe toate domeniile de creație. Pare incredibil, dar ei îşi făuresc opera fără să fie susținuți de stat sau societate. Singurul ajutor din partea puterii e să nu-i intimideze şi să nu le dea bani să-l elogieze pe Fidel Kastro. O să vă spun o istorioară care vorbeşte despre firea basarabeanului: un profesor economist, pe nume Vasile Şoimaru, şi-a propus să facă o carte despre românii din afara României de azi. A bătut multe drumuri după ajutor la Bucureşti până a înțeles că politicienii de acolo au alte interese decât românii. A împrumutat bani şi a pornit singur la drum: timp de 5 ani a vizitat comunitățile româneşti sedentare din Caucaz, Rusia, Ucraina, Balcani, Grecia, Italia, Ungaria, Cehia, Slovacia şi a adunat mii de nume şi de km de film. A parcurs peste o sută de mii de km şi a editat un album superb Românii din jurul României în imagini pe care l-a lansat la Chişinău cu ocazia aniversării a 90-cea de la Unirea Basarabiei cu România. (Un interviu amplu cu Vasile Şoimaru a găzduit în revista FORMULA AS, nr.823 din 8-14.06.2008. www.formula-as.ro). O altă lucrare deosebită apărută în 2008 e Cartea Foametei, un document zguduitor adunat şi povestit de jurnalista Larisa Turea despre genocidul organizat de Kremlin împotriva basarabenilor în 1946-1947, o carte de recuperare a memoriei şi adevărului despre dramele prin care a trecut Basarabia în perioada de ocupație sovietică. Opul de publicistică al lui Nicolae Dabija, Bezna vine de la Răsărit, este o altă mărturie despre insomniile şi spaimele Rusiei de a nu scăpa RM în brațele României sau Europei. Cetățile sufletului, cartea semnată de Pavel Bălan, e un alt document despre mănăstirile şi bisericile din Basarabia care au fost închise, batjocorite şi umilite de regimul komunist, dar au reînviat şi s-au reîntors la credincioşi.
5. Pentru orice român adevărat din Basarabia şi Bucovina, România istorică a fost şi este un pământ sfânt. La noi român adevărat se consideră băştinaşul care nu a renunțat niciodată la limba maternă, adică la limba română, şi-a învățat copiii şi nepoții în limba română, atunci când limba rusă era singura limbă de comunicare, de carieră profesională şi socială. (Trebuie să se ştie că decenii la rând în principalele instituții de stat din RM nu a răsunat o vorbă românească, această limbă de “bucătărie” fiind interzisă în comunicarea oficială şi de serviciu. Păstrarea limbii române în Basarabia a însemnat un act de mare curaj şi demnitate națională din partea poporului simplu, dar şi a intelectualității româneşti). După păstrarea limbii materne urma respectarea credinței strămoşeşti (98 la sută din basarabeni sunt creştini ortodocşi), a tradițiilor şi dragostei pentru satul natal, a contribuției personale la supraviețuirea Moldovei, nu a URSS. Mai era o lege nescrisă, transmisă din tată în fiu, că moldovenii, în orice condiții s-ar afla, nu îşi vorbesc de rău neamul şi Moldova. Ruşii nu aveau încredere în moldoveni, fiindcă rusificarea în RM decurgea lent, iar limba rusă, deşi era cunoscută de populație, nu era deloc vorbită în sate.
Ce bucurie imensă a trăit Basarabia când a căzut regimul komunist al lui Ceauşescu! Podurile de flori erau mai mult decât o revărsare de doruri înăbuşite timp de o jumătate de secol pentru Patria noastră liberă, erau chiar o invitație deschisă făcută politicienilor de la Bucureşti să repare marea nedreptate istorică şi să pregătească reîntregirea țării. Dar drept recunoştință la sacrificiile imense pe care le-au suportat românii din teritoriile ocupate de URSS, preşedintele României a alergat la Moscova să confirme că nu are pretenții teritoriale şi să semneze la 5 aprilie 1991 tratatul de prietenie cu Uniunea Sovietică. Vadim V. Zagladin, consilierul de politică externă al lui Mihail Gorbaciov, consemnează în raportul său despre conținutul discuțiilor pe care le-a purtat cu Ioan Mircea Pascu, consilierul de politică externă al preşedintelui Ion Iliescu în ziua de 9 februarie 1991 la Moscova în prezența ambasadorului României. În cadrul discuției, care a cuprins câteva subiecte ca tratatul sovieto-român şi pactul de la Varşovia, s-a ajuns şi la problema Basarabiei. Reprezentantul Cotrocenilor a reconfirmat poziția preşedintelui Iliescu că “obiectivul nostru este să fie menținută Uniunea Sovietică”, iar basarabenii să rămână în cadrul URSS, fiindcă ei oricum “sunt foarte legați de o lungă istorie”, că “nu e obligatoriu ca frații să locuiască într-o singură casă”, că Moscova ar trebui să tempereze Mişcarea unionistă proromânească de la Chişinău, fiindcă unioniştii “în fond doar împiedică dezvoltarea normală a relațiilor României cu Moldova şi cu întreaga URSS.” Astăzi nu am dubii că imediat după decembrie 1989 s-au dat indicații precise pentru instituțiile de stat şi mass-media din România ca să fie temperată, purtată cu vorba şi ținută la distanță Mişcarea proromânească din Basarabia, iar românii din stânga Prutului să stea în casa lor, fiindcă grija şi obiectivul Cotrocenilor era “să fie menținută Uniunea Sovietică.” şi mass-media din România servilă puterii şi-a făcut “datoria” cu exces de zel: românii basarabeni şi bucovineni au devenit “ruşi” periculoşi care puneau în pericol economia şi stabilitatea României, că or fi ei frați, dar să stea acolo, peste Prut, la casa lor, că noi suntem săraci şi nu putem să-i ajutăm, că de ce să unim două sărăcii, că încă nu suntem Germania Federală etc. Ridicați arhivele presei şi radioteleviziunii şi o să vedeți cum a fost organizat războiul mediatic al românilor împotriva românilor, o să descoperiți mineriadele informaționale împotriva noastră, o să vedeți ce imagine deformată, oribilă a fost făcută românilor din Basarabia şi Bucovina. S-a lovit nu atât în noi, cât în voința românilor din România ca să nu ridice în fața politicienilor de la Bucureşti problema teritoriilor româneşti ocupate de URSS. Din păcate, acele ruşinoase mineriade mediatice mai răbufnesc sub o formă sau alta la Chişinău şi Bucureşti, dar impactul lor e mai mult unul de bumerang. Aşa cum s-a întâmplat de atâtea ori în istorie, simțul şi intuiția poporului român de o parte şi alta a Prutului au fost mai presus decât comenzile şi laşitățile politice. Tot mai mulți români din țară simt necesitatea de a descoperi Basarabia şi Bucovina, de a afla despre patrimoniul spiritual şi natural din stânga Prutului, de a primi o informație veridică despre procesele care se produc în RM şi Ucraina. De altă parte, poate că încă timid, dar tot mai mulți basarabeni talentați urcă pe scena publică din România, fie în literatură, arte, medicină sau economie. (Mai multă libertate în relațiile noastre şi o să aducem câte o Cleopatra Stratan pentru fiecare domeniu).
Se simte de mai mult timp necesitatea unei apropieri autentice, nu de paradă. E suficient să urmăriți campania de presă derulată în 2008 de revista FORMULA AS cu genericul “Basarabia altfel decât o ştiți” şi o să vedeți tăria, frumusețile şi valorile neamului românesc din stânga Prutului. Nimănui nu-i este interzis să facă un lucru frumos pentru națiunea sa, chiar dacă mai eşti nevoit să treci peste o sârmă ghimpată din interiorul țării şi să auzi că fiecare trebuie să stea în casa lui.
(Alecu Reniță este jurnalist, director al revistei NATURA, din Chişinău; în articol am respectat grafia autorului, cu k în loc de c în formulări cu valoare expresivă justificată de context)