Eseuri
Oprea Leonard
4 RESPIRAȚII
Articol publicat în ediția Viața Românească 1-2 / 2009
(din volumul Theophil Magus – 1001 Respirații)
Nota Autorului:
Fiecare dintre aceste eseuri reprezintă o “respirație”. Este “respirația” un eseu inventat de Leonard Oprea şi publicat pentru prima oară în volumul său, “Theophil Magus – Confesiuni 2004-2006”/ Ed. Universal Dalsi/ Bucureşti, 2007/. În capitolul: “Respirînd Gînduri şi Cugetări” se pot citi 100 astfel de eseuri . “Respirația” lui Leonard Oprea este o relativ scurtă, simplă şi profundă meditație încheiată întru doar un haiku, ce închide şi re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări şi răspunsuri asupra condiției umane. Acest tip de eseu este o noutate literară în cultura română şi cea universală.
ARS LONGA, VITA BREVIS…
… să fie oare adevărat acest binecunoscut îndemn născut de înțelepciunea lui Hipocrate şi parafrazat de Seneca, de Chaucer şi Longfellow, dar şi de Goethe în Faust ?...
Probabil că un preot zen-buddhist ar zîmbi: plouă, totuşi iarba nu creşte.
Probabil că un business-man ar mîrîi: time is money.
Probabil că un artist ar ofta: da, arta e viață şi viața e imposibilă.
Probabil că un politician ar lătra: fără politică viața e anarhie.
Probabil că un terorist ar şuiera: mor pentru cauză şi voi trăi în paradis.
Probabil că un medic ar rostui: eu sunt bolnavul meu şi mîine pot să mor.
Probabil că o mamă ar suspina: copile, avem atîtea de făcut, hai, vino.
Probabil că un om cu Credință ar zîmbi: Doamne, fără tine viața e o clipă.
“…toamna în amurg
răsfiră nori de plumb;
pic-pic tristețea…”
INSTITUȚII FINANCIARE, ZIDIRI MAMONICE
Dacă în lăuntricul tău cel mai adînc şi dincolo de ființa ta toată, sub cerul liber sau sub un acoperiş, practic oriunde şi oricînd şi în orice circumstanțe – inima ta nu este cel dintîi Templu şi cea dintîi Biserică a Credinței tale, atunci, aşa cum sunt cuvîntate de Iisus Christos răspunzînd unui cărturar (Marcu 12/28-31), cele două fundamentale Comandamente ale Vechiului şi Noului Testament nu sunt decît literă moartă mumificînd o dogmă sterilă. Iar Templul şi Biserica oricare ar fi ele nu sunt decît instituții financiare, zidiri mamonice.
Aceasta este condiția sine qua non a împlinirii misterului Euharistiei.
Şi acesta este înțelesul “Rugii înaintea Binecuvîntatului Sacrament” a Sfîntului Francisc de Assisi: “Te adorăm Iisuse Christoase în astă Biserică şi în toate Bisericile lumii; şi te binecuvîntăm, Doamne, căci, de pe Sfînta-ți Cruce Tu ai mîntuit lumea. Amin.”
“… cer siniliu…; ce
rubin de octombrie
acest trandafir…”
INEFABILUL DAR
Fiecare dintre noi are clipe cînd, cu infinită voluptate, se simte copil.
Şi, atunci – fiecare dintre noi este atît de fericit.
Însă, dacă – întru Credință – izbîndeşti a păşi dincolo de această voluptate, te vei simți iluminat, vei fi în-dumnezeit. Ce minunăție…
“… vînt lin roteşte
frunze de aur… mă scald
în azur… chiar eu ?!...”
ÎN CAMERA FETIȚEI MELE…
(dedicat Annei-Maria)
… se află un tablou mare înfățişînd licornul/a pe o stîncă țîşnită în noaptea luminată misterios, dar feeric, de lună, de stele…
Alături de acest tablou, sobru înrămată, este o hiper-realistă fotografie în care un urs grizzly este surprins exact în momentul cînd, aflat în torentul tumultuous, prinde din zbor un somon…
Superba fotografie despre ursul grizzly este de 3 – 4 ori mai mică decît tabloul povestind legenda licornei/lui.
Şi, totuşi – cînd priveşti aceste două tablouri – NU poți să le vezi separate. MEREU le vezi deodată, practic – INSEPARABILE.
Şi, totuşi – întotdeauna, dar întodeauna – visul supradimensionează viața.
Şi, de ce ar fi altfel, cînd viața este ceea ce este: un caşcaval plin de găuri,
marcînd absența credinței, moralei, demnității, responsabilității – dar, cel mai grav, absența iubirii omului de către om ?
“… fîşii alb mov în
acest apus de brumar
norii… celest basm .
Nota Autorului:
Fiecare dintre aceste eseuri reprezintă o “respirație”. Este “respirația” un eseu inventat de Leonard Oprea şi publicat pentru prima oară în volumul său, “Theophil Magus – Confesiuni 2004-2006”/ Ed. Universal Dalsi/ Bucureşti, 2007/. În capitolul: “Respirînd Gînduri şi Cugetări” se pot citi 100 astfel de eseuri . “Respirația” lui Leonard Oprea este o relativ scurtă, simplă şi profundă meditație încheiată întru doar un haiku, ce închide şi re-deschide meditația spre noi universuri de întrebări şi răspunsuri asupra condiției umane. Acest tip de eseu este o noutate literară în cultura română şi cea universală.
ARS LONGA, VITA BREVIS…
… să fie oare adevărat acest binecunoscut îndemn născut de înțelepciunea lui Hipocrate şi parafrazat de Seneca, de Chaucer şi Longfellow, dar şi de Goethe în Faust ?...
Probabil că un preot zen-buddhist ar zîmbi: plouă, totuşi iarba nu creşte.
Probabil că un business-man ar mîrîi: time is money.
Probabil că un artist ar ofta: da, arta e viață şi viața e imposibilă.
Probabil că un politician ar lătra: fără politică viața e anarhie.
Probabil că un terorist ar şuiera: mor pentru cauză şi voi trăi în paradis.
Probabil că un medic ar rostui: eu sunt bolnavul meu şi mîine pot să mor.
Probabil că o mamă ar suspina: copile, avem atîtea de făcut, hai, vino.
Probabil că un om cu Credință ar zîmbi: Doamne, fără tine viața e o clipă.
“…toamna în amurg
răsfiră nori de plumb;
pic-pic tristețea…”
INSTITUȚII FINANCIARE, ZIDIRI MAMONICE
Dacă în lăuntricul tău cel mai adînc şi dincolo de ființa ta toată, sub cerul liber sau sub un acoperiş, practic oriunde şi oricînd şi în orice circumstanțe – inima ta nu este cel dintîi Templu şi cea dintîi Biserică a Credinței tale, atunci, aşa cum sunt cuvîntate de Iisus Christos răspunzînd unui cărturar (Marcu 12/28-31), cele două fundamentale Comandamente ale Vechiului şi Noului Testament nu sunt decît literă moartă mumificînd o dogmă sterilă. Iar Templul şi Biserica oricare ar fi ele nu sunt decît instituții financiare, zidiri mamonice.
Aceasta este condiția sine qua non a împlinirii misterului Euharistiei.
Şi acesta este înțelesul “Rugii înaintea Binecuvîntatului Sacrament” a Sfîntului Francisc de Assisi: “Te adorăm Iisuse Christoase în astă Biserică şi în toate Bisericile lumii; şi te binecuvîntăm, Doamne, căci, de pe Sfînta-ți Cruce Tu ai mîntuit lumea. Amin.”
“… cer siniliu…; ce
rubin de octombrie
acest trandafir…”
INEFABILUL DAR
Fiecare dintre noi are clipe cînd, cu infinită voluptate, se simte copil.
Şi, atunci – fiecare dintre noi este atît de fericit.
Însă, dacă – întru Credință – izbîndeşti a păşi dincolo de această voluptate, te vei simți iluminat, vei fi în-dumnezeit. Ce minunăție…
“… vînt lin roteşte
frunze de aur… mă scald
în azur… chiar eu ?!...”
ÎN CAMERA FETIȚEI MELE…
(dedicat Annei-Maria)
… se află un tablou mare înfățişînd licornul/a pe o stîncă țîşnită în noaptea luminată misterios, dar feeric, de lună, de stele…
Alături de acest tablou, sobru înrămată, este o hiper-realistă fotografie în care un urs grizzly este surprins exact în momentul cînd, aflat în torentul tumultuous, prinde din zbor un somon…
Superba fotografie despre ursul grizzly este de 3 – 4 ori mai mică decît tabloul povestind legenda licornei/lui.
Şi, totuşi – cînd priveşti aceste două tablouri – NU poți să le vezi separate. MEREU le vezi deodată, practic – INSEPARABILE.
Şi, totuşi – întotdeauna, dar întodeauna – visul supradimensionează viața.
Şi, de ce ar fi altfel, cînd viața este ceea ce este: un caşcaval plin de găuri,
marcînd absența credinței, moralei, demnității, responsabilității – dar, cel mai grav, absența iubirii omului de către om ?
“… fîşii alb mov în
acest apus de brumar
norii… celest basm .