Miscellanea
Ioan Es. Pop
Viorel Mureşan/ Poştaşul rural
Articol publicat în ediția Viața Românească 3/2016
Deşi aparține unei generații ample şi primitoare, Viorel Mureşan nu este de găsit în centrul ei, deşi opera lui îl recomandă pentru o asemenea poziție. Discreția cu care apare pe scena literară mi se pare că este fața suportabilă a unei drame adânci şi de durată, pe care poetul şi-o asumă întru totul, deşi în spatele acesteia stă nedreptatea de a-şi ține eroul captiv şi de a nu-l lăsa să-şi ocupe locul pe care îl merită. Poştaşul rural (Editura Caiete Silvane, Editura Şcoala Ardeleană, Colecția „Şcoala Ardeleană de Poezie”, 2015) se deschide tocmai cu o confesiune care exprimă izolarea şi dezolarea poetului: „Ducându-mi supliciul didactic aproape retras, aici, undeva într-un sat din nordul Ardealului, toată această viață am simțit că-mi pierd mințile în aşteptare. Aşteptând ba o scrisoare, ba o revistă literară, ba o carte de la un prieten, poate şi el la fel de singur ca mine, ba un ordin de chemare sau de plată, ba... câteodată, şi câte un mic onorariu. De prea multe ori, în lungul şir de ani, zilele mi-au fost colaje de ziare. Dar cel mai viu aştept încă să-mi bată la uşă, aşa, măcar din când în când, de pe fâşia îngustă a unei telegrame ori de pe cartonul dreptunghiular al unei cărți poştale sau al unei ilustrate, câte un mic poem. Întotdeauna, expediat de la o altă adresă. Şi numai cu poştaşul rural, în uniformă şi cu chipiu.” Merită adăugată aici informația că poetul şi eseistul Viorel Mureşan a semnat de-a lungul anilor 11 cărți de poezie şi patru de critică literară şi eseu, că a fost membru al grupării Echinox şi că a colaborat, vreme de peste patru decenii, la cele mai importante reviste literare din țară.
În ciuda numeroaselor întâmplări cu şi despre sine pe care le-ar fi putut transforma în materie literară, poezia lui Viorel Mureşan nu este sau este doar vag autobiografică, fapt adeverit tranşant de Al Cistelecan atunci când îi pune diagnosticul: „Departe de dicteu şi foarte aproape de inteligență, poemele sar în pură gratuitate. Ele aruncă lestul sentimental odată cu cel existențial, încercând să trăiască doar din stranietate şi din tensiunea unui imaginar himeric.”
Volumul este o antologie de autor care adună poeme reprezentative din Scrisori din muzeul pendulelor (Albatros, 1982), Biblioteca de os (Dacia, 1991), Pietrele nimicului (Dacia, 1995), Ramele Nordului (Dacia, 1998), Lumina absentă (Paralela 45, 2000), Ceremonia ruinelor (Dacia, 2003), Buchetul de platină (Eikon, 2010), Locul în care se va deschide cartea (Dacia XXI, 2010), Salonul de toamnă (Tracus Arte, 2013), Rafturi cu linişte/Shelves with silence, Caiete Silvane/Eikon, 2014). Poate fi o experiență tulburătoare să reauzi, după decenii, acorduri precum acestea: „Toată adolescența în aşteptarea unei eclipse// cu ciobul afumat în incendiu/ uneori îl priveai pe bunicul şi din cărunt/ devenea foarte tânăr/ ochii mai negri, ridurile mai atenuate,/ nu ştia el cum arată prin geamul acela./ De-asta şi accepta jocul de-a fotograful/ oriunde-l prindeai. Odată l-ai fotogafiat cu bunica/ şi cicatricea ei de la tâmplă a ieşit în poză o floare/ cenuşie// Dar oglinzile te arată alb şi tăcut” (Scrisori din muzeul pendulelor) şi să le asociezi cu unele mai recente, cum sunt cele din Interior cu peşti aurii: „un bărbat încă nu foarte bătrân acum e absent/ din casa lui cu viori şi cu peşti aurii// când dăm să deschidem obloanele/ zboară/ o lună din calendar/ ca un sac din care curg zile// aici/ din cutii ruginite de tablă răzbate/ dialogul îndrăgostit dintre cuci// am visat toată noaptea că suntem castane/ căzute-n grădină/ că dimineața şi seara se joacă/ în pahare pictate/ într-un balcon o femeie îşi adună/ privirile de pe străzi/ cerul de toamnă cade în formă de zaruri/ prin părul fosforescent al unui copil.” Geometria acestor poezii şi a altora de felul lor este una neeuclidiană, motiv pentru care o grilă clasică de interpretare le-ar aplatiza şi mesajul, şi expresivitatea. O cheie pentru intrarea în spațiul poetic atât de personal al lui Viorel Mureşan o oferă Radu G. Țeposu: „Precum într-un muzeu, organul cel mai solicitat este ochiul. Plasticitatea, aşadar, e calitatea cea mai de preț a lui Viorel Mureşan şi, totodată, principiul de constituire a poemului. Imageria bogată, de un rafinament extrem, a acestei lirici nu e totuşi simplu artificiu, căci în spatele fiecărui detaliu se ghiceşte o cutremurare reprimată. Sub aerul lor fastuos, poemele respiră o glacialitate discretă, o sfială vecină cu deruta. Aspectul sticlos, opalin al imaginilor dă mereu senzația de mister malefic. Tragicul în formă diafană e adevărata substanță a acestor versuri.”
Pe cale de consecință, nici poştaşul rural nu e cel pe care unii dintre noi l-au cunoscut în copilărie. „El este un mijlocitor între noi şi zeitățile care ne guvernează destinul”, zice poetul. „Este chiar miticul Hermes, cu chipiu şi uniformă de factor poştal din zilele noastre”, ar putea să sugereze altcineva.
În ciuda numeroaselor întâmplări cu şi despre sine pe care le-ar fi putut transforma în materie literară, poezia lui Viorel Mureşan nu este sau este doar vag autobiografică, fapt adeverit tranşant de Al Cistelecan atunci când îi pune diagnosticul: „Departe de dicteu şi foarte aproape de inteligență, poemele sar în pură gratuitate. Ele aruncă lestul sentimental odată cu cel existențial, încercând să trăiască doar din stranietate şi din tensiunea unui imaginar himeric.”
Volumul este o antologie de autor care adună poeme reprezentative din Scrisori din muzeul pendulelor (Albatros, 1982), Biblioteca de os (Dacia, 1991), Pietrele nimicului (Dacia, 1995), Ramele Nordului (Dacia, 1998), Lumina absentă (Paralela 45, 2000), Ceremonia ruinelor (Dacia, 2003), Buchetul de platină (Eikon, 2010), Locul în care se va deschide cartea (Dacia XXI, 2010), Salonul de toamnă (Tracus Arte, 2013), Rafturi cu linişte/Shelves with silence, Caiete Silvane/Eikon, 2014). Poate fi o experiență tulburătoare să reauzi, după decenii, acorduri precum acestea: „Toată adolescența în aşteptarea unei eclipse// cu ciobul afumat în incendiu/ uneori îl priveai pe bunicul şi din cărunt/ devenea foarte tânăr/ ochii mai negri, ridurile mai atenuate,/ nu ştia el cum arată prin geamul acela./ De-asta şi accepta jocul de-a fotograful/ oriunde-l prindeai. Odată l-ai fotogafiat cu bunica/ şi cicatricea ei de la tâmplă a ieşit în poză o floare/ cenuşie// Dar oglinzile te arată alb şi tăcut” (Scrisori din muzeul pendulelor) şi să le asociezi cu unele mai recente, cum sunt cele din Interior cu peşti aurii: „un bărbat încă nu foarte bătrân acum e absent/ din casa lui cu viori şi cu peşti aurii// când dăm să deschidem obloanele/ zboară/ o lună din calendar/ ca un sac din care curg zile// aici/ din cutii ruginite de tablă răzbate/ dialogul îndrăgostit dintre cuci// am visat toată noaptea că suntem castane/ căzute-n grădină/ că dimineața şi seara se joacă/ în pahare pictate/ într-un balcon o femeie îşi adună/ privirile de pe străzi/ cerul de toamnă cade în formă de zaruri/ prin părul fosforescent al unui copil.” Geometria acestor poezii şi a altora de felul lor este una neeuclidiană, motiv pentru care o grilă clasică de interpretare le-ar aplatiza şi mesajul, şi expresivitatea. O cheie pentru intrarea în spațiul poetic atât de personal al lui Viorel Mureşan o oferă Radu G. Țeposu: „Precum într-un muzeu, organul cel mai solicitat este ochiul. Plasticitatea, aşadar, e calitatea cea mai de preț a lui Viorel Mureşan şi, totodată, principiul de constituire a poemului. Imageria bogată, de un rafinament extrem, a acestei lirici nu e totuşi simplu artificiu, căci în spatele fiecărui detaliu se ghiceşte o cutremurare reprimată. Sub aerul lor fastuos, poemele respiră o glacialitate discretă, o sfială vecină cu deruta. Aspectul sticlos, opalin al imaginilor dă mereu senzația de mister malefic. Tragicul în formă diafană e adevărata substanță a acestor versuri.”
Pe cale de consecință, nici poştaşul rural nu e cel pe care unii dintre noi l-au cunoscut în copilărie. „El este un mijlocitor între noi şi zeitățile care ne guvernează destinul”, zice poetul. „Este chiar miticul Hermes, cu chipiu şi uniformă de factor poştal din zilele noastre”, ar putea să sugereze altcineva.