Cine eşti tu, Thomas Merton?

Tocmai mă aşezasem să scriu articolul de față, când un anunț publicitar pe ecranul calculatorului mi-a atras atenția. Era reclama la o carte apărută cu câțiva ani în urmă şi repropusă acum cu un discount irezistibil. Promitea să ne învețe „cum poți obține mărirea de salariu dorită, cum poți gestiona eficient o afacere, arta negocierii ?i multe altele”; ar fi suficient să citim pentru asta „romanul autobiografic” (?) Cum să faci avere, semnat de Donald Trump, magnat, om de afaceri ?i – mai recent – politician american.
Conjunctura, absolut fortuită, m-a surprins, m-a amuzat ?i m-a pus pe gânduri. Şi vă spun imediat şi de ce. În primul rând, urma să scriu tot despre un roman autobiografic. Apoi, autorul romanului crescuse, ca ?i Trump, în inima New York-ului. În ambele cazuri era vorba de scriitori prolifici, cu mare priză la public (de?i e posibil – dar nu neapărat, date fiind vremurile amestecate în care trăim – ca publicul celor doi să difere întrucâtva). În fine, pe cei doi îi apropia, absolut involuntar, ?i un detaliu cronologic: Thomas Merton, autorul Muntelui cu şapte trepte(1) (carte care a stârnit un adevărat curent de opinie), î?i termina autobiografia în 1946, anul în care Donald Trump vedea lumina zilei.
Până aici asocierile. Vin acum disocierile, iar rolul lui Trump în acest discurs, după cum veți vedea, nu a fost decât acela de captatio benevolentiae. Căci dacă Trump vrea să ne învețe cum să facem bani, Merton ne spune răspicat că „până ?i un prost ?tie că nu ai nevoie de bani ca să fii fericit”. Spre deosebire de miliardarul american, fiu al unor înstăriți oameni de afaceri, Merton s-a născut într-o familie de arti?ti săraci – ?i sărac a rămas până la sfâr?itul vieții. Dacă pentru Trump tot ce atinge se transformă în bani, Merton în schimb, care la intrarea în mănăstire făcuse jurământ de sărăcie, nu a văzut nici măcar un ?fanț de pe urma muncii sale, de?i cele peste 70 de cărți pe care le-a scris s-au vândut în milioane de exemplare, fiind traduse pe întreg mapamondul. Şi dacă Trump – candidat la alegerile prezidențiale din SUA pentru 2016 – a pătruns prin intermediul ecranelor până ?i în casele românilor, Merton este în schimb un autor de talie mondială care, aproape inexplicabil, rămâne încă relativ necunoscut(2) publicului românesc. Născut în 1915 la Prades (un vechi sătuc francez din umbra Pirineilor, la granița cu Spania), Thomas Merton este fiul pictorului Owen Merton, neozeelandez, şi al lui Ruth Jenkins, americancă; părinții se întâlniseră la Paris, unde amândoi fuseseră atra?i de interese artistice. Primul Război Mondial, în plină desfă?urare, sileşte tânăra familie să lase mult îndrăgita Franță ?i să se stabilească lângă bunicii materni, în Long Island (azi parte centrală a ora?ului New York). Primii ani – în care se na?te ?i al doilea fiu, John Paul – sunt mai degrabă fericiți, de?i familia se confruntă în permanență cu lipsa banilor. După un cancer dus pe picioare, Ruth moare; Thomas are ?ase ani, John Paul, trei. Tatăl îl lasă pe fiul cel mic în grija bunicilor ?i porne?te cu cel mare într-un periplu artistic, pictând pe coasta de nord-est a Statelor Unite, în Bermuda, apoi iară?i în Pirineii francezi, de unde trece mai târziu în Anglia; aici î?i va afla sfâr?itul, la zece ani după soția sa, răpus de aceea?i boală. Adolescent, Merton studiază cu întreruperi în Franța ?i Anglia, călătorind prin Germania ?i Italia (într-o etapă ulterioară va face o scurtă vizită ?i în Cuba). Revenit în America, îşi încheie la prestigioasa Universitate Columbia din New York studiile începute la Cambridge şi se apucă de un doctorat despre poetul William Blake. În paralel predă literatură engleză la Colegiul St Bonaventure din oraşul Olean şi trimite cu asiduitate articole, romane, nuvele şi poezii pe la diverse reviste şi edituri, visând să devină un mare scriitor. Din păcate, dacă eseurile îi sunt acceptate, încercările de beletristică sunt întâmpinate cu refuz.
Ne aflăm la mijlocul anilor ’30 ?i până la acest moment Merton trecuse, succesiv, de la protestantismul vag definit al anilor de copilărie la o bravadă adolescentină marcată de agnosticism ?i comunism (care însă va sfâr?i prin a-l dezamăgi). Se va ancora în final, după o serie de acumulări, în spiritualitatea catolică. De remarcat că pasul decisiv spre convertire Merton l-a făcut în urma unei convorbiri cu un călugăr hindus (!) care, dintre toate titlurile de spiritualitate posibile şi/sau disponibile, i-a recomandat Imitațiunea lui Cristos de Thomas à Kempis ?i Confesiunile Sfântului Augustin.
Acest traseu accidentat printre vârste, țări, culturi ?i religii constituie materia Muntelui cu ?apte trepte. Scris inițial la cererea superiorilor, după intrarea în mănăstire, Muntele l-a propulsat instantaneu pe Merton în seria marilor autori ai secolului XX. Avea treizeci ?i trei de ani, dintre care douăzeci ?i ?apte îi petrecuse în lume, iar ceilalți ?ase ca monah la abația trapistă Our Lady of Gethsemani din Kentucky. Editor al cărții a fost Robert Giroux, coleg mai mare din facultate, care avea să devină unul dintre cei mai proeminenți editori americani(3).
Giroux a citit cartea într-o noapte şi a decis să o includă imediat în planul prestigioasei edituri Harcourt & Brace. Inițial, tirajul Muntelui fusese proiectat la cinci mii de exemplare, dar din octombrie 1948 (data primei ediții) ?i până în luna mai a anului următor, numărul cărților vândute trecuse de o sută de mii. ?i nu puțini dintre cei care citiseră cartea luau acum drumul mănăstirilor, creând un adevărat fenomen.
Ce anume a determinat un succes atât de mare, atât în plan literar, cât ?i în plan religios? În prefața la cea de-a cincizecea ediție, Bob Giroux arată că a fost „mesajul potrivit la timpul potrivit”. Totu?i, a?a cum el însu?i afirmă mai departe, atunci când spune că „o carte clasică este o carte care se tot retipăre?te”, succesul romanului nu a fost doar o conjunctură de timp ?i spațiu, căci puterea de fascinație a Muntelui continuă să atragă ?i astăzi, la aproape ?aptezeci de ani de la prima sa apariție. Mai degrabă, succesul se datorează unei combinații de factori. Pe de o parte, este autenticitatea ?i căldura unei vieți omene?ti, pe care Merton ne-o poveste?te cu detalii savuroase, în toată plinătatea – sau, dacă vreți, în toată goliciunea ei. Este, apoi, vastitatea culturală a eruditului pasionat de clasificări, a literatului crescut pe două continente, în acea perioadă unică de strălucire ?i efervescență care a fost lumea apuseană dintre Cele Două Războaie Mondiale. ?i mai este – deloc neglijabilă – relatarea onestă şi lucidă a unei experiențe spirituale, făcută de autor nu de la înălțimea staturii sale de monah, ci cu uimirea ?i candoarea unui copil – dar un copil al harului, har care l-a căutat pe când era căzut, ?i l-a ridicat.
Pentru călugărul Merton, sfințit preot la ?ase luni după publicarea Muntelui, acest succes a fost… a mixed blessing, cum spun americanii: o bucurie ?i un necaz totodată. Intrase la mănăstire la o vârstă matură, cu cea mai sinceră dorință de a lăsa totul în urmă. Fusese atras de spiritualitatea cisterciană tocmai pentru importanța ce se acordă aici tăcerii. Era o fire eminamente contemplativă ?i cel mai mult ?i-ar fi dorit să poată fi singur cu Dumnezeul său. Or succesul literar dobândit peste noapte îl priva de toate acestea: era asaltat de scrisori, şi nu doar din partea unor simpli „fani”, ci de la nume „grele” ca Boris Pasternak, Daisetz Suzuki, Louis Massignon şi Jacques Maritain, Czeslav Milosz, Abraham Joshua Heschel etc., etc. Mai mult: nu doar publicul său tot mai vast, ci în?i?i superiorii săi – în ciuda reticenței lui – îi cereau insistent să continue să scrie. Şi el s-a supus, lăsând posterității volume întregi de istorie, spiritualitate, critică, poezie, corespondență, jurnale etc. etc.
A murit subit la 54 de ani, în urma unui accident prin electrocutare, în ziua de 10 decembrie 1968: se împlineau exact douăzeci şi şapte de ani de când îmbrăcase haina monahală. Se afla la o conferință inter-religioasă în Bangkok, Thailanda, după ce călătorise prin India şi Tibet, având întâlniri semnificative cu Dalai Lama şi alte personalități marcante ale spiritualității orientale.
Toate acestea Merton le-a anticipat cumva, într-un mod mai degrabă visceral şi nedeslu?it, prin cuvintele cu care se încheie Muntele. „Tot ce te va atinge – scrie el într-un Epilog care se distanțează net de vioiciunea altor pagini – te va arde, şi-ți vei trage mâna înapoi de durere, până când te vei fi retras din toate. Atunci vei fi cu totul singur. (…) Toate lucrurile bune pe care alții le îndrăgesc, le doresc şi le caută vor veni spre tine, dar numai ca ucigaşi, ca să te desprindă de lume şi de ocupațiile ei. (…) Vei fi lăudat, şi va fi ca o ardere pe rug. Vei fi iubit, şi aceasta îți va ucide inima şi te va alunga în pustiu.
Şi, după ce vei fi lăudat un pic şi iubit un pic, îți voi lua toate darurile, toată iubirea şi toată lauda, şi vei fi cu totul uitat şi părăsit, vei fi un nimic, ceva mort, lepădat. Iar în ziua aceea, vei începe să stăpâneşti singurătatea pe care o doreşti de atâta vreme. Iar singurătatea ta va aduce un rod imens în sufletele unor oameni pe care nu-i vei vedea niciodată pe pământ.” Personalitate complexă şi controversată mai ales în unele medii catolice, activist social ?i totodată mare admirator al spiritualității orientale, Merton a fost învinuit că s-ar fi îndepărtat de ortodoxia învățăturii cre?tine şi că ar fi adoptat în ultima parte a vieții practici zen sau budiste. O judecată prea sumară pentru călugărul apreciat ?i citat de patru papi la rând (Ioan al XXIII-lea, Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea ?i Papa Francisc), pentru intelectualul fin care admira profund Părinții Deşertului, pentru căutătorul onest şi pasionat al unui dialog inter-religios fără sincretisme sau compromisuri, ca şi pentru gigantul care este autorul Muntelui. În lipsa unei apărări întemeiate ce nu îşi are locul în aceste câteva rânduri, ca simplu drept la replică voi cita doar o frază din New Seeds of Contemplation (1962), frază ce rezumă întregul periplu, uman, spiritual ?i cultural deopotrivă, al scriitorului. „Contemplativul – spune Merton – este cel care a găsit ceea ce toți oamenii, într-un fel sau altul, caută.”
---------