Miscellanea
Marian Drăghici
Festivalul Internațional de Literatură "Tudor Arghezi"
Articol publicat în ediția Viata Românească 6/2016
Festivalul Internațional de Literatură “Tudor Arghezi” şi-a desfăşurat cea de-a 35-a ediție cu brio. Am citit, am aflat. Şi m-am bucurat pentru colegul nostru Liviu Ioan Stoiciu, acest, ca nimeni altul, total poet. La sfârşit de mai, Gorjul întreg, o spun din anii trecuți, este o imensă grădină verde, proaspătă, plină de flori. Cadru realmente mirific, parcă anume zămislit din pana Poetului, să se desfăşoare acolo, an de an, din 1980, sub tutela nemuritorului său nume, celebrarea poeziei lui, a Poeziei cu majusculă, da. Nu degeaba Alex Ştefănescu, celălalt merituos premiat, scria cu ani în urmă, după ce vizitase plaiurile gorjene, că s-ar fi vrut o cămaşă spălată, întinsă la soare, pe sârmă la uscat, într-o ogradă gorjenească. Anul acesta caracterul festiv al istoricei manifestări a fost marcat de participarea domnilor Nicolae Manolescu şi Gabriel Chifu, adică de onor conducerea Uniunii Scriitorilor (fără, în această deplasare, Varujan Vosganian).
De la venirea echipei Manolescu la, pe atunci, sediul din Casa Monteoru, USR acordă, prin votul Comitetului Director, Premiul Național “Tudor Arghezi” pentru Opera Omnia la poezie şi critică. Lista laureaților, publicată în România literară, nr. 22, vorbeşte de la sine despre însemnătatea acestui festival. Nu o reproduc, stă pe site-ul USR. De ce abia acum este mediatizat palmaresul manifestării argheziene, iată, pentru mine, un mister. Am fost frapat să discut cu scriitori cu pretenții de reformatori, în împrejurarea pe care am mai evocat-o, care habar nu aveau de existența manifestării de la Tg Jiu-Tg Cărbuneşti, a Premiului pentru Opera Omnia acordat în cadrul ei de USR. Cumva şi ca să acopăr acest gol regretabil, am reprodus în numărul trecut al VR organigrama Festivalului.
Vestea bună este că laureații ediției curente, Liviu Ioan Stoiciu şi Alex Ştefănescu, au primit distincțiile din mâna lui Nicolae Manolescu, preşedinte de onoare al Festivalului. Care le-a ținut şi cuvântul de laudatio.
Aşa da, îmi vine să zic. Este la mintea cocoşului (de tablă) că prezența preşedintelui USR re-consacră Premiul, îi re-generează prestigiul. Fie să se întâmple în fiecare primăvară! Arghezi o merită, laureații o merită, organizatorii, copleşiți de responsabilități – Festivalul Arghezi este o uzină, cu secții şi secțiuni –, o merită din plin. Publicul, nu mai puțin. Cred că prietenul nostru, scriitorul Ion Cepoi, bravul preşedinte festivalier de o mulțime de ani, e primul care răsuflă uşurat, de această perspectivă. Este şi domnia sa convins, sunt sigur, că altă cale de a ridica, în conştiința publică, ca prestigiu, Festivalul Arghezi în vecinătatea Festivalului Eminescu, Premiul Arghezi lângă Premiul Eminescu, nu există. Opera autorului Cuvintelor potrivite, prin valoarea ei comparabilă cu cea eminesciană, aşa cum demonstrează irefutabil dl Mihai Zamfir în studiul din Viața Românească nr. 5, obligă la această nobilă, firească străduință.
Că nici atunci unele guri pizmaşe, contestatare de la mama lor, nu se vor închide, este altă poveste. Pizmaşe, pizmaşe, contestatare, contestatare, de la mama lor, de la mama lor –, dar informația despre Festivalul Arghezi, a importanței Premiului Arghezi de cel puțin zece ani încoace, nu se cade, totuşi, să le fie livrată, sub presiune, de laureații înşişi. Cum, spre regretul meu, a trebuit să fac eu acum. Ca să astup, iluzoriu, niscai guri.
De la venirea echipei Manolescu la, pe atunci, sediul din Casa Monteoru, USR acordă, prin votul Comitetului Director, Premiul Național “Tudor Arghezi” pentru Opera Omnia la poezie şi critică. Lista laureaților, publicată în România literară, nr. 22, vorbeşte de la sine despre însemnătatea acestui festival. Nu o reproduc, stă pe site-ul USR. De ce abia acum este mediatizat palmaresul manifestării argheziene, iată, pentru mine, un mister. Am fost frapat să discut cu scriitori cu pretenții de reformatori, în împrejurarea pe care am mai evocat-o, care habar nu aveau de existența manifestării de la Tg Jiu-Tg Cărbuneşti, a Premiului pentru Opera Omnia acordat în cadrul ei de USR. Cumva şi ca să acopăr acest gol regretabil, am reprodus în numărul trecut al VR organigrama Festivalului.
Vestea bună este că laureații ediției curente, Liviu Ioan Stoiciu şi Alex Ştefănescu, au primit distincțiile din mâna lui Nicolae Manolescu, preşedinte de onoare al Festivalului. Care le-a ținut şi cuvântul de laudatio.
Aşa da, îmi vine să zic. Este la mintea cocoşului (de tablă) că prezența preşedintelui USR re-consacră Premiul, îi re-generează prestigiul. Fie să se întâmple în fiecare primăvară! Arghezi o merită, laureații o merită, organizatorii, copleşiți de responsabilități – Festivalul Arghezi este o uzină, cu secții şi secțiuni –, o merită din plin. Publicul, nu mai puțin. Cred că prietenul nostru, scriitorul Ion Cepoi, bravul preşedinte festivalier de o mulțime de ani, e primul care răsuflă uşurat, de această perspectivă. Este şi domnia sa convins, sunt sigur, că altă cale de a ridica, în conştiința publică, ca prestigiu, Festivalul Arghezi în vecinătatea Festivalului Eminescu, Premiul Arghezi lângă Premiul Eminescu, nu există. Opera autorului Cuvintelor potrivite, prin valoarea ei comparabilă cu cea eminesciană, aşa cum demonstrează irefutabil dl Mihai Zamfir în studiul din Viața Românească nr. 5, obligă la această nobilă, firească străduință.
Că nici atunci unele guri pizmaşe, contestatare de la mama lor, nu se vor închide, este altă poveste. Pizmaşe, pizmaşe, contestatare, contestatare, de la mama lor, de la mama lor –, dar informația despre Festivalul Arghezi, a importanței Premiului Arghezi de cel puțin zece ani încoace, nu se cade, totuşi, să le fie livrată, sub presiune, de laureații înşişi. Cum, spre regretul meu, a trebuit să fac eu acum. Ca să astup, iluzoriu, niscai guri.