Miscellanea
Florin Toma
ART SAFARI Nr. 3
Articol publicat în ediția Viata Românească 6/2016
ART SAFARI Nr. 3 Cea de-a treia ediție a Pavilionului de Artă Bucureşti – Art Safari, cea mai mare expoziție de artă din România, organizată, sub înaltul patronaj al Ministerului Afacerilor Externe, de către Fundația Centrul Cultural Art Society, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi sub supravegherea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO şi a Federației Europene a Asociațiilor, Cluburilor şi Centrelor pentru UNESCO, a avut loc, în perioada 5-15 mai. Anul acesta, au participat peste 50 de galerii de artă din România şi Europa şi au fost expuse lucrări semnate de peste 800 de artişti români şi străini, din secolele XIX, XX şi XXI. În sfârşit, Primăria Bucureşti a găsit soluția pentru această deja devenită tradițională manifestare (târg de artă, expoziție, întâlnirea galeriilor, prilej de performance-uri, seri de poezie şi muzică etc.), destinându-i un spațiu perfect adecvat. După ce primele două ediții s-au desfăşurat, prima, într-un cort special amenajat în Piața George Enescu şi, apoi, a doua, în Garajul Ciclop de pe Bulevardul Magheru, de astă dată s-a găsit cel mai potrivit amplasament: clădirea monument istoric a fostului Palat al Societății de Asigurări Dacia (numit şi Palatul Pinacotecii), ce datează de la 1880 şi e situată în Centrul istoric al Bucureştilor, pe Lipscani nr. 18-20. Timp de 11 zile, Capitala a adăpostit frumuseți şi valori inestimabile ale artei de patrimoniu, moderne sau contemporane. Pe lângă expoziția centrală şi zonele extrem de ingenios delimitate (un fapt absolut necesar, întrucât desfăşurarea pe trei nivele, după un parcurs destul de întortocheat a provocat nu de puține ori vizitatorilor uşoare sau mai grave confuzii!) unde s-au aflat galeriile de artă modernă şi contemporană, o altă serie de incinte marca Art Safari a găzduit librăriile Humanitas şi Cărtureşti, lucrări şi proiecte ale Universităților de Artă din Bucureşti şi din țară, conferințe, întâlniri şi dezbateri pe diverse teme, cum ar fi artele spectacolului sau proiectul The Space, dedicat tinerilor artişti aflați la debut (până în 25 de ani), precum şi ateliere pentru copii sau spații comerciale. Revenind la semnificația omagială a acestei ediții, trebuie să spunem că „invitatul” special a fost o extraordinară expoziție DADA, omagiind astfel 100 de ani de la apariția manifestului acestei mişcări artistice care a marcat definitiv şi inconturnabil destinul artelor din secolul XX. Pe marginea acestui subiect şi subliniind impactul dadaismului asupra artei universale a secolului XX, au conferențiat Tom Sandqist, Professor, University College of Arts, Crafts, and Design (Stockholm), Estelle Pietrzyk, Chief Curator of the Museum of Modern and Contemporary Art (Strasbourg, France), Marina Vanci Perahim, Professor Emeritus, Pantheon Sorbonne (Paris), Michael Finkenthal, Professor, Johns Hopkins University (Baltimore, United States) şi Horia-Roman Patapievici (Bucureşti). Pe lângă spațiul central dedicat fenomenului Dada – care a cuprins lucrări semnate de Tristan Tzara, Marcel Iancu, M.H. Maxy, Jean David, Max Blecher, Jules Perahim, Margareta Sterian, Arthur Segal, Lola Schmierer-Roth, Paul Păun şi, nu în cele din urmă, Victor Brauner, de la a cărui dispariție s-au împlinit 50 de ani – au fost expuse în galeriile participante şi lucrări de Hugo Ball, Hans Arp sau din opera unor suprarealişti, precum Salvador Dali. Remarcabil a fost şi faptul că întreaga expoziție a fost curatoriată de unul dintre cei mai recunoscuți specialişti ai fenomenului DADA, doamna Raya Zommer-Tal. Născută la Haifa, în 1958, d-na Zommer-Tal este, din 1988, Director şi Curator Şef al Janco-Dada Museum din Ein Hod şi, de-a lungul carierei sale, curatorul a peste 100 de expoziții. Cercetările sale şi numeroasele studii publicate se concentrează, în general, asupra artei contemporane şi, în special, asupra mişcării Dada şi a operei lui Marcel Janco. A participat la numeroase conferințe internaționale în Israel şi în străinătate, unde a susținut prezentări ale cercetărilor sale. A fost, de asemenea, Consilier în domeniul Artei, în cadrul Ministerului pentru Integrarea Imigraților din Israel şi al companiei Israel Electricity Corporation Ltd. Curator invitat în cadrul unor importante spații de artă contemporană din lume, membru în diverse comitete profesionale din cadrul Consiliului Muzeelor, Asociației Muzeelor din Israel, Fondul Cultural din Haifa şi comitetul „Amanu La’am”, d-na Zommer-Tal este absolventă a Facultății de Artă şi Studii Israeliene, Universitatea din Haifa. De asemenea, a absolvit, în 1985, Muzeologia la Universitatea din Tel Aviv, continuându-şi studiile post-universitare în cadrul Departamentului de Artă al Universității din Haifa. A fost Director adjunct al Hecht Museum (Universitatea din Haifa), din 1984 şi până la numirea sa la Muzeul Janco-Dada… Bref! Au fost 11 zile în care Arta, de dimpreună cu Dada, s-a răsfățat, în exclusivitate, la Bucureşti.