Istoria şi cursele de formula 1

Suntem condamnați să conviețuim, indiferent de convingerile noastre ?i de religiile noastre. Mai întâi generațiile contemporane, unele care au început cursa pe Pământ mai devreme, altele mai nou-venite. Cei care î?i închipuie că între generații trebuie să se i?te o luptă pe viață ?i pe moarte se în?eală. Pe ei în primul rând, dar îi în?eală, poate, ?i pe alții care, privindu-i ?i ascultându-i, ar crede că a?a şi trebuie să se desfă?oare lucrurile pentru vecie.
Dar, dincolo de această zbatere a generațiilor care vin contra celor care nu mai vor să plece, să nu uităm că există o conviețuire forțată, lăsată de la Dumnezeu, între civilizații care nu se potrivesc sau, mai precis, al căror timp istoric nu se potrive?te. Civilizația europeană, cea care astăzi face paradă de umanism ?i înțelegere pentru ceilalți, cea care, azi, ridică în slavă multiculturalismul, este ?i aceea care a născut teribila persecutare a evreilor, în vremea regimurilor naziste ?i aliate. Pentru cine mai crede că mare?alul Antonescu i-a salvat pe evreii din România, o lectură instructivă, mai u?or de făcut decât aceea a documentelor istorice, o constituie Jurnalul lui Mihail Sebastian, apărut zilele acestea în prima ediție integrală. Chiar dacă nu toți evreii din România au ajuns la Auschwitz, instructive sunt măsurile periodice care se luau împotriva lor, de la obligația comunității de a plăti zece miliarde de lei statului, sau listele cu bunuri care trebuie predate de către fiecare familie tot statului, cămă?i, costume, paltoane, bocanci, pături, perne, saltele, paturi, la prețul pâinii, dublu față de cel plătit de românii etnici, sau la predarea bicicletelor. (Această din urmă măsură îi treze?te lui Sebastian un zâmbet amar, amintindu-i celebra asociere între evrei ?i bicicli?ti, vinovați de toate. Cel căruia i se semnala asta întreba, foarte natural, „de ce bicicli?tii?”, semn al antisemitismului organic al oamenilor care trăiau în România acelor ani.) Dar pogromul de la Ia?i ?i trenurile morții din anul 1941, despre care există un film admirabil făcut de Radu Gabrea? Dar interdicția de a mai practica diferite profesii, dar interdicția de a urma ?colile ?i universitățile? Dar deportarea ?i uciderea în Transnistria? Dar scosul la muncă, în lagăre, pe perioade de câteva luni, dar zilele obligatorii, întâi cinci, pe urmă zece, la deszăpezire, iarna? Dar atâtea altele, menite să anuleze demnitatea umană a celor vizați?
Iată, deci, că nici civilizația noastră, azi atât de umană ?i de comprehensivă cu celălalt, nu a fost a?a dintotdeauna. Să ne amintim că în urmă cu nu mai mult de câteva decenii, regimurile comuniste anulau ?i ele, cu nesimțită dezinvoltură, dreptul cuiva de a gândi singur, vorba lui Arghezi. Exact ca regimul nazist sau precum cel fascist, sau precum cel antonescian, ?i exact precum islamismul astăzi.
Alergăm cu toții pe aceea?i pistă a istoriei umanității, chiar dacă fiecare pe o altă altă turnantă. Exact a?a cum se întâmplă la cursele de formula 1, cele în care concurenții trebuie să execute zeci de tururi de pistă, ca la Indiannapolis, când câte unul mai rapid ajunge să evolueze paralel cu un concurent care e cu un tur sau două de pistă în urmă. (Am văzut chestia asta, prima oară când eram licean ?i ne antrenam pe stadionul dintr-un mic ora? de provincie, la o probă de 1500 m plat, cum se spunea pe atunci. Un coleg de-al nostru cu un fuleu teribil ?i o viteză demnă de curse mai scurte, alerga, la un moment dat, paralel cu alții, aflați cu un tur de stadion în urmă (la 1500 m ai de făcut trei tururi a câte 400 m, plus încă 300 m.)
Cam a?a se întâmplă ?i cu paralela între civilizația noastră, care a fost ?i ea violentă în Evul Mediu, ba chiar, culmea violenței a fost atinsă când o parte a ei a lansat soluția finală. Erau tot europeni ?i Hitler ?i cei din jurul lor, nu? Sigur, generațiile care s-au succedat de-atunci în Germania nu-?i pot imagina cum a fost posibil Holocaustul, cum l-au putut lansa nu prea îndepărtații lor strămo?i. Poate că ar trebui ?i noi în?ine, cei care nu suntem chiar din țara Holocaustului, să ne întrebăm cum puteau gândi strămo?ii no?tri nu prea îndepărtați a?a cum reiese din Jurnalul lui Mihail Sebastian. Dar poate că auzind ?i văzând cu propriii ochi atentatele care ucid zilnic în lume zeci de persoane fără altă vină decât aceea de a se afla în calea jihadi?tilor, vom putea cu toții să înțelegem că omenirea e foarte diversă, că diversitatea sa nu este chiar cel mai plăcut lucru, a?a cum – păstrând proporțiile - nici conviețuirea între generații nu e întotdeauna cel mai comod lucru.
Într-o altă carte recent apărută, Islamul ?i violența, un dialog sistematizat între marele poet arab Adonis (care trăie?te la Paris) ?i Houria Abdelouahed, găsim explicații ale violenței jihadiste, chiar în cărțile fundamentale ale islamului. „… violența a devenit o structură religioasă, culturală, politică ?i socială […] din anul 41 al Hegirei.[…] Această structură s-a aflat tot timpul la conducere, până în zilele noastre.” spune Adonis. Tot el afirmă: „…în societatea arabă a gândi echivalează cu o declarație de război la adresa societății.” Cât despre toleranța față de alte culturi ?i mai ales religii (pentru că la arabi religia e cultură), a se slăbi, Costică… vorba clasicului nostru. E vreo mare diferență între proiectul nazist ?i acesta? Mă tem că nu. Alergăm pe aceea?i pistă, dar în timpi diferiți.