Poeme

trecătorii

acelaşi traseu
mereu acelaşi traseu
să flaneze pe bulevardele de centură
fără un cuvînt: memoria lor e atît de grea
că nimeni nu poate să-mi vorbească
*
oboseli
leşinuri
epuizări şi lasitudini
întrec în strălucire
dragostea
*
nu mai există ziduri
pentru toate graffitiurile obscene
*
pata de rugină se măreşte
*
şi balada lungilor tăceri
lungile îndrăzneli care urcă
care acoperă lumea
*
capetele degetelor sale
călcîiele
finele atingeri care înfloresc
memoria mea care înnebuneşte
*
între bărbat şi femeie
se instalează transparența oxidată
florile care n-au fost oferite
tîrzii răzbunări
*
mereu la fel de singuri
ca un prag care nu poate fi trecut


melancolia ca produs chimic

obiectele domestice
ne înghit obişnuințele

(şi tandrețea, şi tandrețea?)

văd acul
aparatul
oscilația

(stupid: să fii omorît de poarta imaginației tale…)

melancolie, produs chimic!

ca un fular prea lung
ca moartea plină de fluturi

precum precum precum
(precum fără sfîrşit…)


mazăre măruntă

mici urme de labe negre pe
cearceaful alb umflat de vînt

stări de suflet
(salturile greierilor
între armonii sonore)
aleatorii

nu sînt sigur
că înțeleg bine
respirația planetei

masca mea va ceda nu se mai aude decît zgomotul
vîntului
în zgomotul apelor gîtuite


ea

avansăm amîndoi
am ajuns în largul
acestui patinoar imens

scînteieri de gheață
sar sub
avansarea noastră mută

like a rolling stone
şi asta îmi ascunde
frunzele arborilor
care stau să moară

mergem spre punctul

sîntem absorbiți amar
de linia fină
a orizontului


mic poem sfărîmat

foarte estompată
ca prin hazard
ai căzut între lumina mea şi mine
*
văd prin
fărîmele de materie
care urcă şi coboară
*
tu n-ai nevoie
de această aripă neagră şi prăfoasă
*
clopotele tremură
în vîrful limbilor
sunetele lor ascuțite
*
ce vor să ne ofere?
nu văd prea departe
nu dincolo de cuvintele tale ambigui
*
mă întorc întotdeauna spre tine
sînt floarea soarelui
a acestui bolnav anotimp de vară


soldații vieții
mai sîntem încă noi
soldații necunoscuți
ai nopții
cu mîinile ridicate
atîrnînd, noi, agățați de cer

sub paşii noştri cadențați
facem să se rotească
globul pămîntesc

(o simplă bandă de antrenament
pînă la urmă – pămîntul nostru…)

sub paşii cadențați
curge banda rulantă
şi amorurile noastre cu ea

mergem mergem mergem
şi rămînem mereu în acelaşi loc

e viața

nu e nici o filozofie
în paşii soldaților