Cronica filmului
Călin Stănculescu

DADA omagiat la Cinemateca Română

Articol publicat în ediția Viața Românească 7/2016

În cadrul Săptămânii Culturale Dada Vizual, Cinemateca Română continuă un ciclu extrem de interesant, al cărui curator, Igor Mocanu, propune de fiecare dată subiecte incitante.
Centenarul mişcării DADA, poate cea mai importantă mişcare avangardistă a secolului XX, a prilejuit pe mai toate meridianele europene sumedenie de evenimente menite a aminti ponderea acestui curent artistic în dezvoltarea artelor secolului XX. Fiindcă DADA nu a însemnat doar literatură şi film, ci şi poezie şi grafică, pictură şi balet, sculptură şi jazz, arhitectură şi muzică .
Programul propus de Cinemateca Română a inclus trei filme clasice şi anume, Baletul mecanic (Franța, 1924, regia Fernand Léger, Dudley Murphy), Antract (Franța, 1924, regia René Clair, Francis Picabia) şi Dadascope, (SUA, 1961, regia Hans Richter).
DADA a fost un fenomen cu multiple componente – filozofice, literare, politice şi vizuale, plural geografic, multiplu cultural, poliedric personal, cu conflicte interne şi externe, cu recunoaşteri consemnate din partea unor mari artişti. Aceştia, chiar dacă nu au aderat total la ideile lui Tristan Tzara, au recunoscut caracterul unic al manifestărilor reprezentanților curentului, nici el înțeles şi apreciat de către toți aderenții săi.
Igor Mocanu amintea în evocarea sa câteva opinii emise de istoricul britanic Eric Hobsbawm, care, în monumentala sa operă Era extremelor. O istorie a secolului XX, a rezervat un important loc avangardelor artistice istorice. La sfârşitul unui captivant excurs despre evoluția avangardelor de la Dada la Mai ‘68, istoricul englez ajungea la concluzia că singurele arte pur avangardiste ar fi doar cea a filmului şi jazzul. Putem fi de acord sau nu cu aceste afirmații, personal, cred că şi literatura dadaistă, reprezentată chiar de unul dintre marii ei animatori, Tristan Tzara, îşi are un loc bine definit pe harta avangardelor şi nu doar arta filmului şi jazzul.
Revenind la operele de referință prezentate publicului, ar trebui amintite câteva considerații necesare pentru înțelegerea mai adecvată a fenomenului. Fernand Léger renunță la penel în favoarea aparatului de filmat, descoperind, probabil, cu o uimire locuită de multă imaginație, posibilitățile de expresie ale camerei de filmat, ce poate genera multiple figuri prin reprezentarea ritmurilor diferite, dar mai ales, conjugate cu ritmul cordului uman, repetiția formelor, ce conferă structură unor realități aparte, accelerarea sau diminuarea frecvenței imaginilor, izvor de discurs poetic original, puternic prin impactul vizual.
Astfel, afirmă celebrul pictor, un obiect poate fi transformat într-un spectacol fie tragic, fie comic, încărcat oricum de un dinamism aparte. Iată ce mai spune Fernand Léger, Este aventura pe tărâmul miracolelor. Aş fi dorit să construiesc această operă cu fragmente de obiecte, dar ar fi devenit o experiență prea abstractă, inaccesibilă unui public neavizat. Din acest motiv, montajul alternează fragmente şi realități curente. Adevăratul cinema este imaginea obiectului complet necunoscut ochilor mei. Baletul mecanic mai cuprinde un fragment din filmul Charlot cubist, film rămas neterminat, semnat de Fernand Léger în 1920. Colaboratorul său, Dudley Murphy, care l-a ajutat enorm pe celebrul pictor cu tehnica cinematografică, şi-a continuat cariera de cineast în Statele Unite şi Mexic.
Mult mai cunoscut în rândurile cinefililor, filmul Antract de René Clair, pe care l-am văzut pentru prima oară la Serile prietenilor filmului, organizate de istoricul Tudor Caranfil la cinematograful Vasile Alecsandri din Piața Lahovary, în primii ani ai deceniului şapte (nucleul viitoarei Cinemateci Române), realizat în acelaşi an cu opera lui Fernand Léger, are scenariul scris de Francis Picabia, muzica compusă de Eric Satie, care este şi actor în film, printre alți interpreți numărându-se Marcel Achard, Man Ray, Marcel Duchamp, Georges Auric, Pierre Scize etc. Rene Clair declara că Francis Picabia a făcut foarte mult pentru a afirma eliberarea cuvântului şi a imaginii, totul surprins în logica întâmplărilor cuprinse în imagini şi secvențe celebre (cum ar fi partida de şah între Man Ray şi Marcel Duchamp), apariția unui original Wilhelm Tell (Jean Borlin), ucis de autorul său (Francis Picabia) , introdus într-un coşciug, tras de o cămilă, evocat mai întâi în ralenti, apoi în accelerando, urmărit de tot cortegiul, iar acesta va dispărea, în final, sub privirile prestidigitatorului, care îşi elimină propriul personaj cu o măiastră atingere de baghetă magică. Operă tipic dadaistă, Antract, semnat de René Clair, va deveni o operă de referință pentru avangarda europeană, pentru filmul dadaist care naşte şi după multe decenii atât de nedumerite multe semne de întrebare, dar şi sănătoase hohote de râs.
În fine, Dadascope semnat de Hans Richter, film creat între anii 1956-1961, este recunoaşterea de către un mare artist plastic a faptului că arta a şaptea poate implementa noutăți avangardiste generoase şi fertile pentru toate celelalte manifestări ale artelor tradiționale. Filmul reuneşte, în cele două părți ale sale, o antologie de literatură dadaistă în care îi auzim pe Hans Arp, Marcel Duchamp, Marcel Iancu, Tristan Tzara şi mulți alți artişti ai avangardei recitând poemele celebre ale revoluției dadaiste, între anii 1916 şi 1922, la Zürich, Berlin, Paris, Amsterdam, New York şi Hanovra.
Prezentarea celor trei filme legate de începuturile avangardei europene a fost un major eveniment artistic, mai ales că circulația acestor opere nu se bucură de trendul publicitar al filmelor cu aventuri macabre şi scabroase.