Un nou film documentar de Radu Gabrea – Împărăteasa Roşie, Viața şi aventurile Anei Pauker

 Cu o zi înainte de a împlini 79 de ani, la 19 iunie, regizorul Radu Gabrea a prezentat unui numeros public, la sala Paul Călinescu a Cinematecii Române, cel mai recent film al său - Împărăteasa Roşie, Viața şi aventurile Anei Pauker. Noul film documentar, care se adaugă unei substanțiale filmografii marca Radu Gabrea, abordează câteva aspecte semnificative din biografia spectaculoasă a unei puternice personalități din aristocrația comunistă, activistă şi complice la acte de terorism, inițiatoare a celebrelor divizii de jalnică amintire Tudor Vladimirescu şi Horia, Cloşca şi Crişan, ambele deloc operaționale în Cel de-al Doilea Război Mondial, dar care au consfințit alinierea multor ofițeri la politica şi ideologia comunistă. Unul dintre fruntaşii primei divizii amintite a fost generalul Cambrea, cu a cărui rudenie şi fapte de arme se lăuda regizorul Sergiu Nicolaescu, rapsodul cinematografic al lui Ceauşescu, până l-a trădat în decembrie ‘89. Se pare că sportul lui Iago era practicat periodic în familia Cambrea-Nicolaescu.
Genul documentar, frecventat predilect de regizorul Radu Gabrea încă de la începuturile filmografiei sale - România, țara vacanțelor pentru tineret (1968), Amintiri bucureştene (1972), dar şi după revenirea în România, din autoexilul în Germania, cu Struma (2000) sau Moştenirea lui Goldfaden (2004), urmate de mai multe titluri, a alternat în mod fericit cu proiectele materializate în zona filmului fiction, inspirat sau nu de antecedente literare.
Miza recentului documentar este aceea de a lumina anumite aspecte din biografia celei mai controversate personalități a comunismului românesc, ante, inter şi postbelice.
Radu Gabrea şi-a asumat, de-a lungul timpului, permanent, misiunea de a acuza mistificările istoriei contemporane a României, cu toate derapajele nedorite spre antisemitism, negaționism, naționalism, dacism etc. Nu doar prin filmele înscrise în genul documentar, cum ar fi Struma, dramaticul documentar despre moartea celor peste şapte sute de evrei îmbarcați la Constanța pe vasul ce dă titlul filmului, ci şi prin opere de ficțiune cum ar fi Cocoşul decapitat sau Călătoria lui Gruber, inspirate de literatura lui Eginald Schlatner sau Curzio Malaparte, regizorul Radu Gabrea s-a arătat a fi un asiduu cercetător al Istoriei cu I mare, adică aceea care nu se lasă obturată de valurile ideologiei, de furtunile politicii, de dezastrele impuse de tiranii efemeri ai populațiilor mințite cu exces de zel.
Urmărind, cu toate defectele subiectivității, ținta descoperirii adevărului istoric, regizorul Radu Gabrea îşi asumă riscurile istoricului profesionist, care mai pune între paranteze anumite opțiuni, alte linii de scenariu, factual sau postfactual, care dezvoltă supoziții acolo unde lipsesc documentele, fie ele scrise, vizuale, fie auditive. În fapt, chiar absența acestor mărturii, vizuale mai ales, l-a privat pe cineast de a-şi argumenta mai temeinic demonstrația legată de titlu.
Ana Pauker n-a fost niciodată o împărăteasă, atributul fiind un oximoron destul de rar întâlnit în literatura Moscovei sau în cea a Bucureştilor din primii ani de comunism. Că a fost roşie, asta este cu totul altceva, iar culoarea o apropie de marea actriță Marlene Dietrich, eroina unui film omonim semnat de Josef von Sternberg. Dar nici pe departe, eroina lui Gabrea, Ana Pauker n-are nici un atribut ce-ar putea-o apropia de marea Ecaterina a Rusiei din viziunea lui Sternberg.
Implicată în activitatea clandestină a celuleor comuniste din perioada interbelică, Ana Pauker a fost prinsă şi condamnată de Siguranța regelui Carol al II-lea, urmând ca apoi, în anii Marii Terori impuse de Stalin, din anii 1936, 1937, 1938, soțul împărătesei să fie asasinat, deşi era tatăl a două fete şi bărbatul unei militante vajnice ce a rezistat regimului criminal din România. Ana Pauker a fost schimbată de autoritățile româneşti şi a trecut în Rusia, unde s-a aflat în momentul izbucnirii celui De-al Doilea Război Mondial, urmând ca apoi să-şi desfăşoare activitatea în vederea aservirii depline a României regimului comunist importat de la Moscova, începând din 1944.
Radu Gabrea foloseşte docudrama cu actori pentru a evoca momentul arestării Anei Pauker, în deceniul patru, dar soluția mi se pare artificială, atât pentru prefațarea procesului, ce va face din Pauker o eroină, pe undeva asemănătoare lui Dimitrov, acuzat în incendierea Reichstagului cu câțiva ani înainte şi pentru a conferi un adevăr cu greutate evocării momentelor evoluției politice a unei activiste de partid, cu acțiuni perverse asupra istoriei României, nici pe departe evaluate la justa lor măsură până astăzi.
Radu Gabrea, inspirat de un istoric american, Robert Levy, autor al unei importante cărți dedicate Anei Pauker, va convoca în evocarea Anei Pauker alți cercetători ai istoriei cunoscuți (Vladimir Tismăneanu, Adrian Cioroianu etc.) care vor nuanța, vor defini şi vor completa portretul controversat al ministrului de Externe din prima perioadă a dictaturii comuniste.
The Rise and Fall of a Jewish Communist, cartea lui Robert Levy, nu este singurul martor al Istoriei utilizat inteligent de cineastul nostru, importante materiale de arhivă oferite fie de Arhiva Națională a României, fie de Arhiva Națională de Filme sau de Biblioteca Academiei fiind la rândul lor convocate pentru a materializa traiectoria Anei Pauker în istoria României.
Filmul semnat de Radu Gabrea (scenariul fiind asumat de către cineast în colaborare cu Margareta Schubert) participă între 29 iulie şi 7 august la Festivalul Internațional de Film Istoric de la Râşnov, alături de alte peste 40 de producții cinematografice. Printre acestea cele mai interesante par a fi peliculele dedicate tragicului eveniment de la Cernobîl, vieții liderului american Martin Luther King sau interviului luat ultimului supraviețuitor basarabean din lagărul cu regim sever de la Kolâma.