Miscellanea
Liviu Ioan Stoiciu
Revista revistelor
Articol publicat în ediția Viața Românească 9 / 2016
ROMÂNIA LITERARĂ 33
Din 5 august 2016. Gabriel Chifu, la Puzzle: Mă obsedează felul cum se produce validarea valorilor în literatură. Instituția criticului literar este în declin, are un rol diminuat… Prea puțini sunt critici adevărați. Unii dintre cei care dau note n-au capacitatea teoretică, alții n-au gustul, n-au finețea, alții n-au simțul etic, voința corectitudinii, astfel încât să pună diagnosticul exact… Suntem prostiți în față şi trebuie să ne supunem judecății lor strâmbe. În sumar: Mihai Dinu, Mircea Mihăieş, N. Scurtu, Al. Baumgarten, Răzvan Voncu, Daniel Cristea-Enache, Sorin Lavric, Ioan Holban, Nichita Danilov, Alex Ştefănescu, Simona Vasilache, Lorena Lupu, D. Avakian, Petre Tănăsoaica, C. Zaharia, Muguraş Constantinescu, Dana Diaconu. Un poem de Adrian Popescu şi avanpremieră editorială (fragment de roman) Varujan Vosganian. La Actualitatea: „Din arhiva unui editor. Scrisori primite de Victor Iova”… La Cronica literară, Nicolae Manolescu (despre o anume condiție a criticului literar): În pauza de douăzeci şi cinci de ani, cărțile au fost cele care au trecut pe lângă mine. Acum, iată, se adună din nou pe masa de scris, ca odinioară, şi mă trag de mânecă. Înainte de a le citi, răsfoiesc teancul. Aleg una sau alta, nu, desigur, la voia hazardului, dar fără să ştiu neapărat dacă am ales-o pe cea mai potrivită cu starea mea de spirit dintr-un anume moment, mai cu seamă că nu mai cred (dacă am crezut vreodată!) că pot citi orice, oricând, cu acelaşi interes…
ROMÂNIA LITERARĂ 32
Din 29 iulie 2016. Ilie Rad, „Aspecte ale autocenzurii în România comunistă”: Dacă s-a vorbit şi s-a scris atât de mult despre cenzură, nu acelaşi lucru se poate spune despre autocenzură, fenomen care este, aşa cum spunea şi Ion Negoițescu, mai periculos chiar decât cenzura. Desigur, autocenzura a apărut ca o consecință a cenzurii drastice. Conform dicționarelor, autocenzura înseamnă „cenzură efectuată de un ziarist sau scriitor asupra propriului text”. Ziariştii şi scriitorii ştiau ce „nu merge”, ce cuvinte sunt interzise, ce teme şi domenii formau un teritoriu interzis. Iar autorii se autocenzurau, pentru că voiau ca operele lor să apară atunci, nu peste o sută de ani! Dovada cea mai bună că nu scriau pentru viitor este că, după Revoluție, cărțile „de sertar” au întârziat să apară (cu foarte puține excepții). Autorii care au scris în regimul comunist ezită să vorbească despre autocenzură, pentru că asta le-ar putea pune în evidență teama sau obediența din timpul fostului regim comunist. Gellu Dorian, „Virtual versus tradițional” (legat de genul virtual de promovare, scăpat de sub control critic): Perspectiva nu este deloc una încurajatoare, avînd în vedere scoaterea din circuit a criticului literar de direcție, formatorul unui spirit care să impună criteriile de valoare, care să conducă la un fond real şi valoros, care să se adauge la cei peste două sute de ani de literatură română de calitate. În sumar: Horia Bădescu, Mircea Bârsilă, Ion Buzaşi, Gabriel Dimisianu, Gabriel Coşoveanu, Irina Petraş, Marius Miheț, Gabriela Gheorghişor, Mihai Zamfir, Gh. Grigurcu, Ioana Ieronim, N. Pogonaru, Angelo Mitchievici, Liana Tugearu, Luminița Voina-Răuț. La Cronica literară, N. Manolescu: „Precizări absolut necesare” (legate de Al. George).
STEAUA 7 / 2016
Adrian Popescu, „Ion Pop — 75” (editorial): Echinoxul, înființat în decembrie 1968, îl are pe Ion Pop redactor-şef, începând cu numărul 2. Eugen Uricaru, primul redactor-şef, este schimbat din funcție, pe motive ideologice. Apariția revistei poate fi numită un vis împlinit peste ani, un vis nu doar al lui Ion Pop, al scriitorilor transilvani în plină afirmare, atunci, care solicitaseră forurilor o revistă a tinerilor scriitori... Nu trebuie uitat un lucru, gruparea echinoxistă precede Şcoala de la Păltiniş cu un deceniu. Acelaşi proiect de cultură umanistă, reală, cu anvergură europeană, nu socialist-umanistă, a mobilizat talentele ambelor grupuri culturale, cu diferențe structurale pe care nu e cazul să le amintesc aici. În altă pagină, Ion Pop scrie în „Despre o anume vrednicie”: Despre colaborările jurnalistice „ocazionale” ale unor intelectuali se crede, în general, că sunt sortite unei rapide dispariții din aria de interes a cititorului, tocmai din cauza caracterului lor punctual, dependent de evenimentul zilei. Am trăit şi eu o vreme cu acest sentiment, pe când scriam mici tablete de observație şi reflecție „civică” în câteva cotidiane de la începutul anilor 2000. Numai că am simțit că nu puteam face altfel, erau prea multe semnele de întrebare şi problemele de pe „ordinea de zi”, ca să rămân indiferent la ceea ce se întâmpla în lumea realității imediate. Motivam atunci această ipostază de «observator», fie şi marginal, – şi o pot face şi acum – prin nevoia definitorie a intelectualului de a se angaja voluntar în slujba Cetății şi prin impulsul de a reacționa, poate şi din speranța de a descifra, treptat, o „ordine din zi”, capabilă să dea coerență unor proiecte constructive pentru colectivitate. În sumar: Irina Petraş, Titu Popescu, Ilie Rad, Diana Adamek, Petronia Petrar, Călina Părău, Virgil Stanciu, Jean Băileşteanu, Florin Balotescu, Felix Nicolau, Marius Conkan, Ovidiu Pecican, Victor Cubleşan, Călina Bora, Elena Ghimpu, Silvia Netedu, Paul Iuşan, Denisa Adriana Moldovan, Doina Cherecheş, Virgil Mihaiu, D. Tâlvescu, Marius Ciungan.
ORIZONT 7 / 2016
Întrebare pusă de Robert Şerban: „Îți propun să abordăm metamorfozele presei din ultimul timp. Presa tipărită e pe cale de dispariție, blogurile nu mai au nici ele percutanță, televiziunea pierde teren, iar când îl mai păstrează, o face cu ajutorul divertismentului de proastă calitate”. Îi răspunde Marcel Tolcea: Nu sunt foarte optimist în legătură cu sănătatea meseriei de jurnalist... În primul rând, este evident că presa pe hârtie e tot mai anemică. Nu ştiu dacă va dispărea, dar nu cred că asta e ceva neapărat rău: milioane de metri cubi de lemn amazonian scapă de la măcel. Ghinionul copacilor şi al tuturor materialelor din care se face hârtia a rămas autorlâcul. Glumesc! E firesc să se întâmple aşa cu presa de vreme ce, de aproximativ 20 de ani, totul s-a schimbat în societatea mediatică. Accentuez, societatea mediatică, nu presa pur şi simplu. Majoritatea reperelor s-au modificat până la inversarea lor: nu mai există presă scrisă genuină fiindcă toate canalele mediatice (scrise, audio sau TV) au şi pagini virtuale; unele publicații nu mai costă nimic, ba chiar vin la tine acasă (vezi „Monitorul Primăriei”); meseria de jurnalist nu mai este una gestionată de diverse asociații, cum ar fi sindicatele de presă ori redacțiile; feed-back-ul este unul foarte rapid şi, uneori, reacțiile cititorilor sunt încă mai intersante decât ale jurnaliştilor: pe smartphone, suntem conectați, practic, la pulsul planetei în fiecare moment; blogării — şi aici mă despart de opinia ta — sunt surse alternative de informații în fața unei agresive tabloidizări… Asta se numeşte accelerare sociologică şi, succint, aş defini-o ca o schimbare extrem de rapidă a actorilor, a rolurilor şi funcțiilor. În sumar: Cornel Ungureanu, Călin-Andrei Mihăilescu, Dragoş Paul Aligică, Al. Budac, Al. Oravițan, Ilinca Ilian, Snejana Ung, Marian Odangiu, Grațiela Benga, Otilia Hedeşan, Adrian Botnaru, Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Paul Eugen Banciu, Pia Brînzeu, Al. Ruja, Gh. Vidican, Nicolae Popa, Delia Cursan, Claudia Fotin. Ancheta: „Dacă n-ar fi existat româna, în ce limbă v-ar fi plăcut să scrieți?”
SINTAGME LITERARE 16
Apărută în august 2016, la Călan, revistă trimestrială (redactor-şef Ioan Barb). Radu Ciobanu, „Jurnal 2007”: În țară, „situațiunea” e în continuă degradare. Ba, mai nou, „Apelul” la reconciliere, lansat de GDS, la inițiativa lui Liiceanu, a reuşit să scindeze şi mai profund intelighenția. O bună şi importantă parte a ei a refuzat să-l semneze pe motiv că acordă un credit nemeritat lui Băsescu. Pe drept cuvânt. Faptul că a condamnat oficial comunismul nu trebuie supralicitat. A făcut-o evident à contre coeur, numai după apelul societății civile (semnat acela şi de mine) şi numai după ce a pretins o argumentație „ştiințifică” pe care i-a oferit-o în cele din urmă Comisia Tismăneanu… Nu strică să ne amintim! În sumar: Silviu Guga, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Al. Săndulescu, Aurel Pantea, Viorica Niscov, Felix Nicolau, Ilie Gyurcsik, Ioan Radu Văcărescu, Leo Butnaru, Carmen Brăgaru, C. Stancu, Ladislau Daradici, Ioana Bogdan, Sorin Delaskela, Dana Gheorghiu, Nina Corduneanu. Poeți apăruți în colecția qPoem. „Poeme în oglindă: tată şi fiu”: Ion Şerban-Drincea şi Robert Şerban.
VATRA VECHE 7 / 2016
Apropo de scandalul de azi al plagiatelor. Dumitru Huruba aminteşte de faptul că: În a doua jumătate a lunii august a anului 1893, apare la Iaşi filada Adevărul asupra poeziilor d-lui Gh. Coşbuc, semnată de grefierul judecătoresc N. Lazu, prin care Coşbuc este acuzat de faptul că, măcar o parte din poeziile cuprinse în volum, sunt plagiate după creații din folclor. Afirmațiile grefierului declanşează un proces literar care va dura aproape un deceniu. N. Lazu era un „obscur poet şi traducător”… În altă pagină, Ion Lazu (interviu realizat de Rodica Lăzărescu) — Am inițiat un proiect: Memorialul scriitorilor români încarcerați sub regimul comunist. Proiect însuşit de USR în anul 2008. Am luat pe cont propriu întocmirea listei, am ajuns la cifra de 403 scriitori încarcerați. Însă proiectul a rămas în suspensie, din motive de criză… În sumar: Aurel Codoban, N. Băciuț, M.N. Rusu, A.I. Brumaru, Adrian Botez, Octavian Mihalcea, Luminița Cornea. Epistolar Aurel Dumitraşcu.
Din 5 august 2016. Gabriel Chifu, la Puzzle: Mă obsedează felul cum se produce validarea valorilor în literatură. Instituția criticului literar este în declin, are un rol diminuat… Prea puțini sunt critici adevărați. Unii dintre cei care dau note n-au capacitatea teoretică, alții n-au gustul, n-au finețea, alții n-au simțul etic, voința corectitudinii, astfel încât să pună diagnosticul exact… Suntem prostiți în față şi trebuie să ne supunem judecății lor strâmbe. În sumar: Mihai Dinu, Mircea Mihăieş, N. Scurtu, Al. Baumgarten, Răzvan Voncu, Daniel Cristea-Enache, Sorin Lavric, Ioan Holban, Nichita Danilov, Alex Ştefănescu, Simona Vasilache, Lorena Lupu, D. Avakian, Petre Tănăsoaica, C. Zaharia, Muguraş Constantinescu, Dana Diaconu. Un poem de Adrian Popescu şi avanpremieră editorială (fragment de roman) Varujan Vosganian. La Actualitatea: „Din arhiva unui editor. Scrisori primite de Victor Iova”… La Cronica literară, Nicolae Manolescu (despre o anume condiție a criticului literar): În pauza de douăzeci şi cinci de ani, cărțile au fost cele care au trecut pe lângă mine. Acum, iată, se adună din nou pe masa de scris, ca odinioară, şi mă trag de mânecă. Înainte de a le citi, răsfoiesc teancul. Aleg una sau alta, nu, desigur, la voia hazardului, dar fără să ştiu neapărat dacă am ales-o pe cea mai potrivită cu starea mea de spirit dintr-un anume moment, mai cu seamă că nu mai cred (dacă am crezut vreodată!) că pot citi orice, oricând, cu acelaşi interes…
ROMÂNIA LITERARĂ 32
Din 29 iulie 2016. Ilie Rad, „Aspecte ale autocenzurii în România comunistă”: Dacă s-a vorbit şi s-a scris atât de mult despre cenzură, nu acelaşi lucru se poate spune despre autocenzură, fenomen care este, aşa cum spunea şi Ion Negoițescu, mai periculos chiar decât cenzura. Desigur, autocenzura a apărut ca o consecință a cenzurii drastice. Conform dicționarelor, autocenzura înseamnă „cenzură efectuată de un ziarist sau scriitor asupra propriului text”. Ziariştii şi scriitorii ştiau ce „nu merge”, ce cuvinte sunt interzise, ce teme şi domenii formau un teritoriu interzis. Iar autorii se autocenzurau, pentru că voiau ca operele lor să apară atunci, nu peste o sută de ani! Dovada cea mai bună că nu scriau pentru viitor este că, după Revoluție, cărțile „de sertar” au întârziat să apară (cu foarte puține excepții). Autorii care au scris în regimul comunist ezită să vorbească despre autocenzură, pentru că asta le-ar putea pune în evidență teama sau obediența din timpul fostului regim comunist. Gellu Dorian, „Virtual versus tradițional” (legat de genul virtual de promovare, scăpat de sub control critic): Perspectiva nu este deloc una încurajatoare, avînd în vedere scoaterea din circuit a criticului literar de direcție, formatorul unui spirit care să impună criteriile de valoare, care să conducă la un fond real şi valoros, care să se adauge la cei peste două sute de ani de literatură română de calitate. În sumar: Horia Bădescu, Mircea Bârsilă, Ion Buzaşi, Gabriel Dimisianu, Gabriel Coşoveanu, Irina Petraş, Marius Miheț, Gabriela Gheorghişor, Mihai Zamfir, Gh. Grigurcu, Ioana Ieronim, N. Pogonaru, Angelo Mitchievici, Liana Tugearu, Luminița Voina-Răuț. La Cronica literară, N. Manolescu: „Precizări absolut necesare” (legate de Al. George).
STEAUA 7 / 2016
Adrian Popescu, „Ion Pop — 75” (editorial): Echinoxul, înființat în decembrie 1968, îl are pe Ion Pop redactor-şef, începând cu numărul 2. Eugen Uricaru, primul redactor-şef, este schimbat din funcție, pe motive ideologice. Apariția revistei poate fi numită un vis împlinit peste ani, un vis nu doar al lui Ion Pop, al scriitorilor transilvani în plină afirmare, atunci, care solicitaseră forurilor o revistă a tinerilor scriitori... Nu trebuie uitat un lucru, gruparea echinoxistă precede Şcoala de la Păltiniş cu un deceniu. Acelaşi proiect de cultură umanistă, reală, cu anvergură europeană, nu socialist-umanistă, a mobilizat talentele ambelor grupuri culturale, cu diferențe structurale pe care nu e cazul să le amintesc aici. În altă pagină, Ion Pop scrie în „Despre o anume vrednicie”: Despre colaborările jurnalistice „ocazionale” ale unor intelectuali se crede, în general, că sunt sortite unei rapide dispariții din aria de interes a cititorului, tocmai din cauza caracterului lor punctual, dependent de evenimentul zilei. Am trăit şi eu o vreme cu acest sentiment, pe când scriam mici tablete de observație şi reflecție „civică” în câteva cotidiane de la începutul anilor 2000. Numai că am simțit că nu puteam face altfel, erau prea multe semnele de întrebare şi problemele de pe „ordinea de zi”, ca să rămân indiferent la ceea ce se întâmpla în lumea realității imediate. Motivam atunci această ipostază de «observator», fie şi marginal, – şi o pot face şi acum – prin nevoia definitorie a intelectualului de a se angaja voluntar în slujba Cetății şi prin impulsul de a reacționa, poate şi din speranța de a descifra, treptat, o „ordine din zi”, capabilă să dea coerență unor proiecte constructive pentru colectivitate. În sumar: Irina Petraş, Titu Popescu, Ilie Rad, Diana Adamek, Petronia Petrar, Călina Părău, Virgil Stanciu, Jean Băileşteanu, Florin Balotescu, Felix Nicolau, Marius Conkan, Ovidiu Pecican, Victor Cubleşan, Călina Bora, Elena Ghimpu, Silvia Netedu, Paul Iuşan, Denisa Adriana Moldovan, Doina Cherecheş, Virgil Mihaiu, D. Tâlvescu, Marius Ciungan.
ORIZONT 7 / 2016
Întrebare pusă de Robert Şerban: „Îți propun să abordăm metamorfozele presei din ultimul timp. Presa tipărită e pe cale de dispariție, blogurile nu mai au nici ele percutanță, televiziunea pierde teren, iar când îl mai păstrează, o face cu ajutorul divertismentului de proastă calitate”. Îi răspunde Marcel Tolcea: Nu sunt foarte optimist în legătură cu sănătatea meseriei de jurnalist... În primul rând, este evident că presa pe hârtie e tot mai anemică. Nu ştiu dacă va dispărea, dar nu cred că asta e ceva neapărat rău: milioane de metri cubi de lemn amazonian scapă de la măcel. Ghinionul copacilor şi al tuturor materialelor din care se face hârtia a rămas autorlâcul. Glumesc! E firesc să se întâmple aşa cu presa de vreme ce, de aproximativ 20 de ani, totul s-a schimbat în societatea mediatică. Accentuez, societatea mediatică, nu presa pur şi simplu. Majoritatea reperelor s-au modificat până la inversarea lor: nu mai există presă scrisă genuină fiindcă toate canalele mediatice (scrise, audio sau TV) au şi pagini virtuale; unele publicații nu mai costă nimic, ba chiar vin la tine acasă (vezi „Monitorul Primăriei”); meseria de jurnalist nu mai este una gestionată de diverse asociații, cum ar fi sindicatele de presă ori redacțiile; feed-back-ul este unul foarte rapid şi, uneori, reacțiile cititorilor sunt încă mai intersante decât ale jurnaliştilor: pe smartphone, suntem conectați, practic, la pulsul planetei în fiecare moment; blogării — şi aici mă despart de opinia ta — sunt surse alternative de informații în fața unei agresive tabloidizări… Asta se numeşte accelerare sociologică şi, succint, aş defini-o ca o schimbare extrem de rapidă a actorilor, a rolurilor şi funcțiilor. În sumar: Cornel Ungureanu, Călin-Andrei Mihăilescu, Dragoş Paul Aligică, Al. Budac, Al. Oravițan, Ilinca Ilian, Snejana Ung, Marian Odangiu, Grațiela Benga, Otilia Hedeşan, Adrian Botnaru, Daniel Vighi, Viorel Marineasa, Paul Eugen Banciu, Pia Brînzeu, Al. Ruja, Gh. Vidican, Nicolae Popa, Delia Cursan, Claudia Fotin. Ancheta: „Dacă n-ar fi existat româna, în ce limbă v-ar fi plăcut să scrieți?”
SINTAGME LITERARE 16
Apărută în august 2016, la Călan, revistă trimestrială (redactor-şef Ioan Barb). Radu Ciobanu, „Jurnal 2007”: În țară, „situațiunea” e în continuă degradare. Ba, mai nou, „Apelul” la reconciliere, lansat de GDS, la inițiativa lui Liiceanu, a reuşit să scindeze şi mai profund intelighenția. O bună şi importantă parte a ei a refuzat să-l semneze pe motiv că acordă un credit nemeritat lui Băsescu. Pe drept cuvânt. Faptul că a condamnat oficial comunismul nu trebuie supralicitat. A făcut-o evident à contre coeur, numai după apelul societății civile (semnat acela şi de mine) şi numai după ce a pretins o argumentație „ştiințifică” pe care i-a oferit-o în cele din urmă Comisia Tismăneanu… Nu strică să ne amintim! În sumar: Silviu Guga, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Al. Săndulescu, Aurel Pantea, Viorica Niscov, Felix Nicolau, Ilie Gyurcsik, Ioan Radu Văcărescu, Leo Butnaru, Carmen Brăgaru, C. Stancu, Ladislau Daradici, Ioana Bogdan, Sorin Delaskela, Dana Gheorghiu, Nina Corduneanu. Poeți apăruți în colecția qPoem. „Poeme în oglindă: tată şi fiu”: Ion Şerban-Drincea şi Robert Şerban.
VATRA VECHE 7 / 2016
Apropo de scandalul de azi al plagiatelor. Dumitru Huruba aminteşte de faptul că: În a doua jumătate a lunii august a anului 1893, apare la Iaşi filada Adevărul asupra poeziilor d-lui Gh. Coşbuc, semnată de grefierul judecătoresc N. Lazu, prin care Coşbuc este acuzat de faptul că, măcar o parte din poeziile cuprinse în volum, sunt plagiate după creații din folclor. Afirmațiile grefierului declanşează un proces literar care va dura aproape un deceniu. N. Lazu era un „obscur poet şi traducător”… În altă pagină, Ion Lazu (interviu realizat de Rodica Lăzărescu) — Am inițiat un proiect: Memorialul scriitorilor români încarcerați sub regimul comunist. Proiect însuşit de USR în anul 2008. Am luat pe cont propriu întocmirea listei, am ajuns la cifra de 403 scriitori încarcerați. Însă proiectul a rămas în suspensie, din motive de criză… În sumar: Aurel Codoban, N. Băciuț, M.N. Rusu, A.I. Brumaru, Adrian Botez, Octavian Mihalcea, Luminița Cornea. Epistolar Aurel Dumitraşcu.