Cronica literară
Călin Stănculescu
2008, UN AN CU BUNE CU RELE, DELOC IEŞIT DIN COMUN
Articol publicat în ediția Viața Românească 1-2 / 2009
Prima jumătate a anului a adus cu filmele O zi bună de plajă şi Megatron două prestigioase distincții pentru tinerii cineaşti români, Ursul de Aur şi Palme d’Or la importantele festivaluri internaționale de la Berlin şi Cannes, dar pentru scurtmetraj ficțiune, o performanță la urma urmelor , mult mai modestă decât triumful din 2007 semnat de Cristian Mungiu cu al său 4,3,2, care a adunat pe parcursul a opt luni de zile mai mult de o sută de premii internaționale.
Anul cinematografic 2008 a cuprins 13 filme de ficțiune şi documentare de lungmetraj- scriu aceste rânduri cu două săptămâni înainte de 31 decembrie, şi cred că noi premiere-surpriză nu vor mai avea loc, deşi cu câteva luni în urmă se mai anunțau la acest capitol filmele Pescuit sportiv de Adrian Sitaru, Week-end cu mama de Stere Gulea şi Întâlniri încrucişate de Anca Damian.
Început cu filmul ambițios al regizorului Mircea Daneliuc – Legiunea străină – anul cinematografic românesc n-a excelat deloc în surprize. Moralistul cineast şi scriitor Mircea Daneliuc are prea multe ținte de atins pentru a ajunge la limitele credibilității artistice, deşi pe alocuri filmul său nu este lipsit de momente de virtuozitate. Dar cu câteva momente greu se face un film care să dureze…
Un succes de public şi de critică a înregistrat regizorul Radu Gabrea cu primul voleu al unei ambițioase ecranizări, Cocoşul decapitat, volumul memorialistic al pastorului Eginald Schllatner, care deschide o trilogie incitantă evocând amurgul etniei germane din teritoriul transilvan, spațiu de toleranță şi înțelegere perturbat dramatic de evenimentele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Filmul urmăreşte destinele unor adolescenți din Făgăraş, opțiunile politice ale părinților, dar şi primele emoții trezite de sfârşitul studiilor liceale într-un moment de răscruce pentru România aflată în pragul sovietizării forțate, proces care va fi urmărit de cineast şi scriitor în celealte voleuri ale ecranizării.
Filmul Supraviețuitorul semnat de veteranul Sergiu Nicolaescu seamănă cu romanele de 15 lei publicate în epoca interbelică spre deliciul, probabil, al frizerilor şi modistelor. Nimic nu mai arată în acest film din minimele calități ale cineastului autofăcut în perioada maximului succes cu aşa-zisele polițiste copiate dupa filmele de serie b sau c americane, fiindcă, deh, doar domnul Sergiu avea video şi casete. Totuşi, dacă am schimba registrul dorit de autor şi am privi acest film ca o parodie parcă, parcă ne-am mai distra puțin . Altfel, e jale…
O altă mare decepție este şi filmul lui Nicolae Caranfil, film făcut cu cel mai mare buget de după 89, dar care pentru a sugera ceva din Paris ni-l arată prin intermediul unor desene. Unde se vor fi dus banii pentru asemenea ambițioasă întreprindere coaptă zice-se vreo 15 ani.Cu excepția unor secvențe salvate în primul rând de actori şi nu cei principali, ci de o Ioana Bulcă de exemplu, fantastică în rolul Aristizzei Romanescu , filmul lui Nicolae Caranfil este produsul expandat pe un subiect ofertant, fără a avea însă suficienta meditație ce o aşteptam de la un cineast care mai are încă mulți fani.Narcisismul cineastului tinde să devină ancombrant când se exhibă în programe de televiziune cu serii de „making-off” care trec de durata filmului propriu-zis. A fost odată o speranță…
Dacă filmul Departe de America beneficiază de un scenariu ofertant scris cu inspirație, ritm şi elaborată construcție a psihologiei personajelor de către dramaturgul Eugen Şerbănescu, punerea în pagina cinematografică semnată de Marius Theodor Barna are mari deficiențe, şi nu toate pornind de la o paupertate a mijloacelor de producție-decoruri rizibile, costume aiurea, o atmosferă construită pe falsuri rizibile, o multitudine de relații între personaje pândite la fiecare clipă de caricatură sau grotesc. Enfin, să sperăm că scenaristul va da de regizori mai inspirați…
Radu Muntean a revenit pe ecrane cu un film excelent pe nume Boogie, o perfect argumentată analiză a crizelor de vârstă, indiferent că ele se situează la 30 sau la 40 de ani. Inspirația lui Munteanu rezidă în primul rând în registrul minimalist al discursului său cinematografic, perfect compatibil cu cele mai noi tendințe din cinematograful european.
Un regizor care confirmă după un semieşec cu Logodnicii din America este Nicolae Mărgineanu, care cu Schimb valutar, creionează o credibilă felie de viață din România unei tranziții continue, cu personaje ataşante, seducător perdante în duelul cu viața.
Un eşec previzibil a fost şi filmul lui Petre Năstase cu Dragoste pierdută, film destul de kitsch pentru a întruni sufragiile publicului. Probabil îndelungata gestație a peliculei începute cu peste patru ani în urmă a afectat serios credibilitatea unor personaje, greşit construite fără umbră de firesc într-un joc alambicat , dar deloc metafizic.
Horațiu Mălăele confirmă cu filmul Nuntă mută talentul unui cineast atent la personajele unei poveşti stranii petrecute în primii ani ai sovietizării forțate a României. Colorat şi poetic, credibil însă doar până la un punct, povestea spusă în anii studenției de regretatul profesor şi actor Octavian Cotescu, tânărului învățăcel Horațiu Mălăele n-a fost uitată şi ea a apărut pe ecrane cu câteva calități certe pentru viitorul regizorului Horațiu Mălăele – coerență epică, bună construcție psihologică a personajelor, o cheie moralizatoare propusă fără ostentație într-o dramă petrecută în anul 1952, cu tot cortegiul său de suferințe aduse de „prietenii” de la Răsărit.
Am lăsat la sfârşit revelația anului cinematografic, filmul Elevator, semnat de George Pintilie, debutant cu mari perspective prin prisma unui prim film condus cu virtuozitate, cu doar două personaje şi cu un buget superminimalist – între 300 şi 500 de euro. Drama celor doi tineri blocați într-un ascensor de marfă în mijlocul oraşului este şi o dramă a lipsei de comunicare, o construcție eseistică caligrafiată cu eleganță pe parcursul a peste 8o de minute de angoasă, speranțe, umor şi febrilă nebunie.
Până la sfârşitul anului 2008 mai erau de aşteptat cel puțin trei premiere Întâlniri încrucişate de Anca Damian, un nou debut, ca şi Pescuit sportiv de Adrian Sitaru, precum şi filmul lui Stere Gulea, Week-end cu mama, după cum şi regizorii Radu Gabrea şi Mircea Daneliuc mai aveau două filme gata de premieră.
Un capitol important care a fost bifat cu succes în anul 2008 a fost, spre deosebire de alți ani, producția de carte de film, care prin câteva titluri a atras nu numai atenția specialiştilor, dar şi a publicului larg. Cărți ca volumele semnate de Bujor T. Rîpeanu despre Filmul documentar-1897-1948, de Marian Tuțui despre Filmul românesc şi filmul balcanic, de David Reu despre Secvențe din istoria țării, de Theodor Leontescu despre Puterea omulețului, precum şi cele semnate de profesorii Universității Naționale de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” – Iuliana Constantinescu, Ultima frontieră, Doru Nițescu, Il Cinema Menzogna, despre Federico Fellini, Marius Şopterean, Utopie şi Film, şi Sergiu Băeşu, Animația de la 2D la 3D, toate acestea se constituie într-un valoros corpus de literatură teoretică şi istorică dedicată artei a şaptea. Cele mai valoroase titluri apărute în 2008 le voi comenta cu alt prilej.
Şi un ultim cuvânt despre filmul documentar, care nu s-a prea putut vedea decât pe ecranele unor canale de televiziune sau în câteva gale sau festivaluri, mai mult sau mai puțin importante. Dintre cele câteva documentare doar filmul semnat de Thomas Ciulei – Podul de flori, bine plimbat în câteva competiții internaționale şi câştigător a câteva importante premii, dovedeşte clasa cineastului ce evocă fără patetisme gratuite viața unei familii de basarabeni în absența unei mame plecate în Italia pentru a-şi susține financiar mai bine rudele rămase acasă, respectiv două fiice şi un soț.
Într-o cheie comică se situează filmul lui Tudor Giurgiu despre Nunți, muzici şi casete video, după cum Alexandru Solomon ne propune un subiect extrem de actual cu Apocalipsa după şoferi.
Fără mari surprize, cu câteva eşecuri anunțate, anul cinematografic 2008 nu a ieşit din comun confirmând doar ritmul unei producții cinematografice medii ca volum, cu câteva vârfuri de valoare, ce dau speranțe mai mult sau mai puțin justificate pentru viitor.Este şi anul când mari protagonişti ai „noii generații” de tineri cineaşti au cam şomat în aşteptarea inspirației pentru viitoarele opere – Cătălin Mitulescu, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu sau Cristian Mungiu. În 2009 o parte dintre aceşti regizori se vor afla din nou în spatele aparatului de filmat. Să vedem însă cine va confirma frumoasele succese ale anilor 2006 şi 2007…
Anul cinematografic 2008 a cuprins 13 filme de ficțiune şi documentare de lungmetraj- scriu aceste rânduri cu două săptămâni înainte de 31 decembrie, şi cred că noi premiere-surpriză nu vor mai avea loc, deşi cu câteva luni în urmă se mai anunțau la acest capitol filmele Pescuit sportiv de Adrian Sitaru, Week-end cu mama de Stere Gulea şi Întâlniri încrucişate de Anca Damian.
Început cu filmul ambițios al regizorului Mircea Daneliuc – Legiunea străină – anul cinematografic românesc n-a excelat deloc în surprize. Moralistul cineast şi scriitor Mircea Daneliuc are prea multe ținte de atins pentru a ajunge la limitele credibilității artistice, deşi pe alocuri filmul său nu este lipsit de momente de virtuozitate. Dar cu câteva momente greu se face un film care să dureze…
Un succes de public şi de critică a înregistrat regizorul Radu Gabrea cu primul voleu al unei ambițioase ecranizări, Cocoşul decapitat, volumul memorialistic al pastorului Eginald Schllatner, care deschide o trilogie incitantă evocând amurgul etniei germane din teritoriul transilvan, spațiu de toleranță şi înțelegere perturbat dramatic de evenimentele din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Filmul urmăreşte destinele unor adolescenți din Făgăraş, opțiunile politice ale părinților, dar şi primele emoții trezite de sfârşitul studiilor liceale într-un moment de răscruce pentru România aflată în pragul sovietizării forțate, proces care va fi urmărit de cineast şi scriitor în celealte voleuri ale ecranizării.
Filmul Supraviețuitorul semnat de veteranul Sergiu Nicolaescu seamănă cu romanele de 15 lei publicate în epoca interbelică spre deliciul, probabil, al frizerilor şi modistelor. Nimic nu mai arată în acest film din minimele calități ale cineastului autofăcut în perioada maximului succes cu aşa-zisele polițiste copiate dupa filmele de serie b sau c americane, fiindcă, deh, doar domnul Sergiu avea video şi casete. Totuşi, dacă am schimba registrul dorit de autor şi am privi acest film ca o parodie parcă, parcă ne-am mai distra puțin . Altfel, e jale…
O altă mare decepție este şi filmul lui Nicolae Caranfil, film făcut cu cel mai mare buget de după 89, dar care pentru a sugera ceva din Paris ni-l arată prin intermediul unor desene. Unde se vor fi dus banii pentru asemenea ambițioasă întreprindere coaptă zice-se vreo 15 ani.Cu excepția unor secvențe salvate în primul rând de actori şi nu cei principali, ci de o Ioana Bulcă de exemplu, fantastică în rolul Aristizzei Romanescu , filmul lui Nicolae Caranfil este produsul expandat pe un subiect ofertant, fără a avea însă suficienta meditație ce o aşteptam de la un cineast care mai are încă mulți fani.Narcisismul cineastului tinde să devină ancombrant când se exhibă în programe de televiziune cu serii de „making-off” care trec de durata filmului propriu-zis. A fost odată o speranță…
Dacă filmul Departe de America beneficiază de un scenariu ofertant scris cu inspirație, ritm şi elaborată construcție a psihologiei personajelor de către dramaturgul Eugen Şerbănescu, punerea în pagina cinematografică semnată de Marius Theodor Barna are mari deficiențe, şi nu toate pornind de la o paupertate a mijloacelor de producție-decoruri rizibile, costume aiurea, o atmosferă construită pe falsuri rizibile, o multitudine de relații între personaje pândite la fiecare clipă de caricatură sau grotesc. Enfin, să sperăm că scenaristul va da de regizori mai inspirați…
Radu Muntean a revenit pe ecrane cu un film excelent pe nume Boogie, o perfect argumentată analiză a crizelor de vârstă, indiferent că ele se situează la 30 sau la 40 de ani. Inspirația lui Munteanu rezidă în primul rând în registrul minimalist al discursului său cinematografic, perfect compatibil cu cele mai noi tendințe din cinematograful european.
Un regizor care confirmă după un semieşec cu Logodnicii din America este Nicolae Mărgineanu, care cu Schimb valutar, creionează o credibilă felie de viață din România unei tranziții continue, cu personaje ataşante, seducător perdante în duelul cu viața.
Un eşec previzibil a fost şi filmul lui Petre Năstase cu Dragoste pierdută, film destul de kitsch pentru a întruni sufragiile publicului. Probabil îndelungata gestație a peliculei începute cu peste patru ani în urmă a afectat serios credibilitatea unor personaje, greşit construite fără umbră de firesc într-un joc alambicat , dar deloc metafizic.
Horațiu Mălăele confirmă cu filmul Nuntă mută talentul unui cineast atent la personajele unei poveşti stranii petrecute în primii ani ai sovietizării forțate a României. Colorat şi poetic, credibil însă doar până la un punct, povestea spusă în anii studenției de regretatul profesor şi actor Octavian Cotescu, tânărului învățăcel Horațiu Mălăele n-a fost uitată şi ea a apărut pe ecrane cu câteva calități certe pentru viitorul regizorului Horațiu Mălăele – coerență epică, bună construcție psihologică a personajelor, o cheie moralizatoare propusă fără ostentație într-o dramă petrecută în anul 1952, cu tot cortegiul său de suferințe aduse de „prietenii” de la Răsărit.
Am lăsat la sfârşit revelația anului cinematografic, filmul Elevator, semnat de George Pintilie, debutant cu mari perspective prin prisma unui prim film condus cu virtuozitate, cu doar două personaje şi cu un buget superminimalist – între 300 şi 500 de euro. Drama celor doi tineri blocați într-un ascensor de marfă în mijlocul oraşului este şi o dramă a lipsei de comunicare, o construcție eseistică caligrafiată cu eleganță pe parcursul a peste 8o de minute de angoasă, speranțe, umor şi febrilă nebunie.
Până la sfârşitul anului 2008 mai erau de aşteptat cel puțin trei premiere Întâlniri încrucişate de Anca Damian, un nou debut, ca şi Pescuit sportiv de Adrian Sitaru, precum şi filmul lui Stere Gulea, Week-end cu mama, după cum şi regizorii Radu Gabrea şi Mircea Daneliuc mai aveau două filme gata de premieră.
Un capitol important care a fost bifat cu succes în anul 2008 a fost, spre deosebire de alți ani, producția de carte de film, care prin câteva titluri a atras nu numai atenția specialiştilor, dar şi a publicului larg. Cărți ca volumele semnate de Bujor T. Rîpeanu despre Filmul documentar-1897-1948, de Marian Tuțui despre Filmul românesc şi filmul balcanic, de David Reu despre Secvențe din istoria țării, de Theodor Leontescu despre Puterea omulețului, precum şi cele semnate de profesorii Universității Naționale de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” – Iuliana Constantinescu, Ultima frontieră, Doru Nițescu, Il Cinema Menzogna, despre Federico Fellini, Marius Şopterean, Utopie şi Film, şi Sergiu Băeşu, Animația de la 2D la 3D, toate acestea se constituie într-un valoros corpus de literatură teoretică şi istorică dedicată artei a şaptea. Cele mai valoroase titluri apărute în 2008 le voi comenta cu alt prilej.
Şi un ultim cuvânt despre filmul documentar, care nu s-a prea putut vedea decât pe ecranele unor canale de televiziune sau în câteva gale sau festivaluri, mai mult sau mai puțin importante. Dintre cele câteva documentare doar filmul semnat de Thomas Ciulei – Podul de flori, bine plimbat în câteva competiții internaționale şi câştigător a câteva importante premii, dovedeşte clasa cineastului ce evocă fără patetisme gratuite viața unei familii de basarabeni în absența unei mame plecate în Italia pentru a-şi susține financiar mai bine rudele rămase acasă, respectiv două fiice şi un soț.
Într-o cheie comică se situează filmul lui Tudor Giurgiu despre Nunți, muzici şi casete video, după cum Alexandru Solomon ne propune un subiect extrem de actual cu Apocalipsa după şoferi.
Fără mari surprize, cu câteva eşecuri anunțate, anul cinematografic 2008 nu a ieşit din comun confirmând doar ritmul unei producții cinematografice medii ca volum, cu câteva vârfuri de valoare, ce dau speranțe mai mult sau mai puțin justificate pentru viitor.Este şi anul când mari protagonişti ai „noii generații” de tineri cineaşti au cam şomat în aşteptarea inspirației pentru viitoarele opere – Cătălin Mitulescu, Cristi Puiu, Corneliu Porumboiu sau Cristian Mungiu. În 2009 o parte dintre aceşti regizori se vor afla din nou în spatele aparatului de filmat. Să vedem însă cine va confirma frumoasele succese ale anilor 2006 şi 2007…