Atitudini
Ion Zubaşcu
SCRIITORI CU DESTINE IEŞITE DIN COMUN...
Articol publicat în ediția Viața Românească 1-2 / 2009
La colocviul Scriitorul, cenzura şi securitatea, inițiat de prozatorul Bujor Nedelcovici în cadrul Târgului Gaudeamus, cu prilejul lansării operelor sale complete, la Editura All, Stéphane Courtois, Nicolae Manolescu, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Ion Bălu, Lucia Hossu-Longin, Armand Goşu, Livius Ciocârlie, Alexandru Zub, Dan C. Mihăilescu, Marius Oprea, Sorin Ilieşiu, Lucian Pintilie, Victor Rebengiuc şi mulți alții, oameni de cultură şi istorici, au demontat pe parcursul unei zile întregi o parte din mecanismele celui mai opresiv sistem totalitar din Europa de Est, punând în evidență mjloacele incredibile prin care securitatea acționa pentru controlul total al conştiințelor şi prevenirea oricăror disfuncționalități imprevizibile ale aparatului represiv. Transcrierea substanțialelor luări de cuvânt de la acest colocviu, moderat de prozatorul Bujor Nedelcovici, Nicolae Manolescu şi Ana Blandiana, ar putea face obiectul unui valoros volum de istorie orală, în care personalitățile implicate ar adăuga celor cunoscute până acum dezvăluiri de-a dreptul senzaționale din propriul lor destin, deturnat într-o proporție semnificativă de intersectarea cu anomalia istorică numită comunism. Celor spuse cu acest prilej, le-aş adăuga câteva exemple extreme de scriitori, cărora regimul comunist le-a deturnat întregul destin, într-un mod cu totul ieşit din comun.
Scriitorul interbelic E. Ar. Zaharia, pe numele real Zaharia Macovei, le-a fost profesor la Oradea multor scriitori din zonă, sau care au trecut prin Bihor, după 1950, Mircea Zaciu, Ana Blandiana, Gheorghe Grigurcu, Vasile Dan, Octavian Doclin, Ioan Derşidan, Ileana Zubaşcu ş.a. Născut în Bucovina, în 1911, a fost fixat de George Călinescu, în marea sa Istorie a literaturii române…, la subcapitolul Suprarealişti bucovineni, dedicat “iconarilor” (o prelungire zonală a Gândirii şi gândirismului), din grupul cărora făceau parte Mircea Streinul, Iulian Vesper, George Drumur, Traian Chelariu ş.a. Puțini, însă, dintre cei care au învățat literatura română de la profesorul Zaharia Macovei, ştiau că a publicat ( înainte de 1944) 13 volume de versuri, pentru că după instaurarea regimului comunist la putere, poetul E. Ar. Zaharia a dispărut din istoria vie a literaturii, fiind sacrificat cu totul pentru supraviețuirea ființei biologice, din spatele versurilor, care a scăpat de urmăritorii săi fugind din Bucovina în județul Bihor, camuflându-se sub identitatea unui onest profesor de literatură, timp de peste 50 de ani. Nici unul dintre cei cărora le-a fost profesor nu i-au cunoscut biografia reală, omul Zaharia Macovei sacrificând idealitatea istorică a nonconformistului poet E. Ar. Zaharia, pentru a rămâne în viață şi a scăpa de teroarea regimului comunist, prin dedublare şi mutarea într-o identitate conformistă.
Abia în 1998 (!), trei dintre ucenicii şi colaboratorii profesorului Macovei, scriitorii Ioan Derşidan, Paul Magheru şi Octavian Doclin, îi publică antologia Alborada ( zori de zi, în spaniolă), cu o prefață extraordinară semnată de Mircea Zaciu, în care acesta îi dezvăluie adevărata identitate de poet “iconar” interbelic. Cu studii temeinice la Paris, format în preajma contactului direct cu Paul Valéry, dar şi cu operele cunoscute din sursă directă ale lui Baudelaire, Verlaine, Rimbaud, Mallarmé, poetul E. Ar. Zaharia a fost colaboratorul Revistei Fundațiilor Regale, unde a publicat în 1942 un amplu poem, Eroica, dedicat Mareşalului Ion Antonescu. După venirea comuniştilor la putere şi arestarea primilor “iconari” gândirişti, poetul E. Ar. Zaharia s-a retras complet din literatură, profitând de protecția pseudonimului său literar, pe care l-a abandonat definitiv, şi apărând tot restul vieții sub numele real, ca profesor de literatură, în extremitatea geografică vestică a României, urcând cu resemnare treptele apostolatului didactic, din şcoli şi licee bihorene la catedra de Istorie literară a Universității din Oradea. Potretul pe care i-l face Mircea Zaciu, fostul său elev de la Liceul Gojdu, este cutremurător şi sintetizează tragedia unei întregi categorii de victime din rândul creatorilor României, cu destine sacrificate de comunism: “Că sub haina modestă a unui profesor de liceu provincial, el continua să trăiască şi să respire, aceasta rămânea secretul doar al câtorva. Oficial, el murise. Spaimele, teroarea, panica identificării l-au urmărit decenii de-a rândul. Ceea ce firesc fusese pentru bucovineanul impenitent, pentru adversarul funciar al comunismului nivelator şi criminal, putea să devină o culpă politică fatală. Iată de ce, atunci, E. Ar. Zaharia a părăsit scena literară, iată de ce profesorul Zaharia Macovei a preferat să adopte soluția japoneză a unui sepuku simbolic, ucigând în el Poetul. Între dramele diverse şi răscolitoare ale atâtor biografii de scriitori români, târâți în vâltoarea murdară a istoriei ultimei jumătăți de veac, cea a poetului E. Ar. Zaharia nu e mai puțin zguduitoare”.
La rândul său, prestigiosul critic Gheorghe Grigurcu, fost elev al profesorului Macovei la Liceul „Emanoil Gojdu” din Oradea, îi dedică 12 pagini recuperatoare, substanțiale, în Poezie română contemporană, vol II (p. 561-572), care ar merita citate în întregime, cu o prezentare extinsă a destinului său ieşit din comun, dar şi o analiză tardivă a operei sale poetice, din care reținem finalul: “E. Ar. Zaharia e unul din autorii fără care tabloul poeziei noastre dintre războaie ar fi incomplet”. Din păcate, dicționarele scriitorilor români, dar şi cele câteva masive istorii literare, care au apărut în ultimii ani, rețin biografii şi opere ale unor proletcultişti şi slujitori notorii ai regimului de ocupație sovietică, dar nu şi destinul creator al poetului E. Ar. Zaharia, sacrificat de comunism! Mai mult decât atât, cazul ieşit din comun al poetului E. Ar. Zaharia nu e singular, ci ilustrează o categorie întreagă de creatori, mai puțin cunoscută şi cercetată, rămasă încă în umbra istoriei literare, scriitori ale căror destine ar fi fost cu totul altele, dacă trăiau vremuri istorice normale şi nu apăsarea strivitoare a unui regim care şi-a făcut un program oficial din suprimarea valorilor. Câteva exemple, pe lângă cel al poetului E. Ar. Zaharia?
Poetul şi pictorul Gheorghe Chivu, din Dobrogea, a trebuit să se ascundă tocmai la Sighet, în Maramureş, sub identitatea unui profesor modest de desen, de tăvălugul neiertător al istoriei. După un debut fulminant, pentru că a refuzat categoric gloria şi statutul compromițător pe care i-l pregătea regimul comunist, poeta Ileana Zubaşcu a reiterat gestul radical al profesorului ei, Zaharia Macovei, de la Oradea, şi s-a retras definitiv din istorie. Poetul Viorel Padina plăteşte cu absența sa din istoriile literare actuale verticalitatea morală de a nu fi făcut nici un compromis cu cenzura regimul comunist, amânându-şi cu zece ani debutul literar.
Avem măcar dreptul ca acum să cunoaştem cât din neîmplinirile unor destine, cu cărți amânate zeci de ani, sau sacrificate cu totul, se datorează limitelor proprii şi cât împrejurării fatale de a trăi într-un regim criminal, care a debutat pe scena politică a României cu un program consecvent de suprimare a valorilor, care a distrus si contorsionat generații întregi de destine. Fără aceşti creatori, uitați acum de toată lumea– şi cine ştie câți asemenea lor a sacrificat regimul comunist? – nici o istorie adevărată a literaturii române de mâine nu va fi întreagă!
Scriitorul interbelic E. Ar. Zaharia, pe numele real Zaharia Macovei, le-a fost profesor la Oradea multor scriitori din zonă, sau care au trecut prin Bihor, după 1950, Mircea Zaciu, Ana Blandiana, Gheorghe Grigurcu, Vasile Dan, Octavian Doclin, Ioan Derşidan, Ileana Zubaşcu ş.a. Născut în Bucovina, în 1911, a fost fixat de George Călinescu, în marea sa Istorie a literaturii române…, la subcapitolul Suprarealişti bucovineni, dedicat “iconarilor” (o prelungire zonală a Gândirii şi gândirismului), din grupul cărora făceau parte Mircea Streinul, Iulian Vesper, George Drumur, Traian Chelariu ş.a. Puțini, însă, dintre cei care au învățat literatura română de la profesorul Zaharia Macovei, ştiau că a publicat ( înainte de 1944) 13 volume de versuri, pentru că după instaurarea regimului comunist la putere, poetul E. Ar. Zaharia a dispărut din istoria vie a literaturii, fiind sacrificat cu totul pentru supraviețuirea ființei biologice, din spatele versurilor, care a scăpat de urmăritorii săi fugind din Bucovina în județul Bihor, camuflându-se sub identitatea unui onest profesor de literatură, timp de peste 50 de ani. Nici unul dintre cei cărora le-a fost profesor nu i-au cunoscut biografia reală, omul Zaharia Macovei sacrificând idealitatea istorică a nonconformistului poet E. Ar. Zaharia, pentru a rămâne în viață şi a scăpa de teroarea regimului comunist, prin dedublare şi mutarea într-o identitate conformistă.
Abia în 1998 (!), trei dintre ucenicii şi colaboratorii profesorului Macovei, scriitorii Ioan Derşidan, Paul Magheru şi Octavian Doclin, îi publică antologia Alborada ( zori de zi, în spaniolă), cu o prefață extraordinară semnată de Mircea Zaciu, în care acesta îi dezvăluie adevărata identitate de poet “iconar” interbelic. Cu studii temeinice la Paris, format în preajma contactului direct cu Paul Valéry, dar şi cu operele cunoscute din sursă directă ale lui Baudelaire, Verlaine, Rimbaud, Mallarmé, poetul E. Ar. Zaharia a fost colaboratorul Revistei Fundațiilor Regale, unde a publicat în 1942 un amplu poem, Eroica, dedicat Mareşalului Ion Antonescu. După venirea comuniştilor la putere şi arestarea primilor “iconari” gândirişti, poetul E. Ar. Zaharia s-a retras complet din literatură, profitând de protecția pseudonimului său literar, pe care l-a abandonat definitiv, şi apărând tot restul vieții sub numele real, ca profesor de literatură, în extremitatea geografică vestică a României, urcând cu resemnare treptele apostolatului didactic, din şcoli şi licee bihorene la catedra de Istorie literară a Universității din Oradea. Potretul pe care i-l face Mircea Zaciu, fostul său elev de la Liceul Gojdu, este cutremurător şi sintetizează tragedia unei întregi categorii de victime din rândul creatorilor României, cu destine sacrificate de comunism: “Că sub haina modestă a unui profesor de liceu provincial, el continua să trăiască şi să respire, aceasta rămânea secretul doar al câtorva. Oficial, el murise. Spaimele, teroarea, panica identificării l-au urmărit decenii de-a rândul. Ceea ce firesc fusese pentru bucovineanul impenitent, pentru adversarul funciar al comunismului nivelator şi criminal, putea să devină o culpă politică fatală. Iată de ce, atunci, E. Ar. Zaharia a părăsit scena literară, iată de ce profesorul Zaharia Macovei a preferat să adopte soluția japoneză a unui sepuku simbolic, ucigând în el Poetul. Între dramele diverse şi răscolitoare ale atâtor biografii de scriitori români, târâți în vâltoarea murdară a istoriei ultimei jumătăți de veac, cea a poetului E. Ar. Zaharia nu e mai puțin zguduitoare”.
La rândul său, prestigiosul critic Gheorghe Grigurcu, fost elev al profesorului Macovei la Liceul „Emanoil Gojdu” din Oradea, îi dedică 12 pagini recuperatoare, substanțiale, în Poezie română contemporană, vol II (p. 561-572), care ar merita citate în întregime, cu o prezentare extinsă a destinului său ieşit din comun, dar şi o analiză tardivă a operei sale poetice, din care reținem finalul: “E. Ar. Zaharia e unul din autorii fără care tabloul poeziei noastre dintre războaie ar fi incomplet”. Din păcate, dicționarele scriitorilor români, dar şi cele câteva masive istorii literare, care au apărut în ultimii ani, rețin biografii şi opere ale unor proletcultişti şi slujitori notorii ai regimului de ocupație sovietică, dar nu şi destinul creator al poetului E. Ar. Zaharia, sacrificat de comunism! Mai mult decât atât, cazul ieşit din comun al poetului E. Ar. Zaharia nu e singular, ci ilustrează o categorie întreagă de creatori, mai puțin cunoscută şi cercetată, rămasă încă în umbra istoriei literare, scriitori ale căror destine ar fi fost cu totul altele, dacă trăiau vremuri istorice normale şi nu apăsarea strivitoare a unui regim care şi-a făcut un program oficial din suprimarea valorilor. Câteva exemple, pe lângă cel al poetului E. Ar. Zaharia?
Poetul şi pictorul Gheorghe Chivu, din Dobrogea, a trebuit să se ascundă tocmai la Sighet, în Maramureş, sub identitatea unui profesor modest de desen, de tăvălugul neiertător al istoriei. După un debut fulminant, pentru că a refuzat categoric gloria şi statutul compromițător pe care i-l pregătea regimul comunist, poeta Ileana Zubaşcu a reiterat gestul radical al profesorului ei, Zaharia Macovei, de la Oradea, şi s-a retras definitiv din istorie. Poetul Viorel Padina plăteşte cu absența sa din istoriile literare actuale verticalitatea morală de a nu fi făcut nici un compromis cu cenzura regimul comunist, amânându-şi cu zece ani debutul literar.
Avem măcar dreptul ca acum să cunoaştem cât din neîmplinirile unor destine, cu cărți amânate zeci de ani, sau sacrificate cu totul, se datorează limitelor proprii şi cât împrejurării fatale de a trăi într-un regim criminal, care a debutat pe scena politică a României cu un program consecvent de suprimare a valorilor, care a distrus si contorsionat generații întregi de destine. Fără aceşti creatori, uitați acum de toată lumea– şi cine ştie câți asemenea lor a sacrificat regimul comunist? – nici o istorie adevărată a literaturii române de mâine nu va fi întreagă!