Miscellanea
I. Z.
CINE A FOST ÎN REALITATE ARTUR SILVESTRI?
Articol publicat în ediția Viața Românească 1-2 / 2009
Cel pe care îl ştiam critic literar la revista “Luceafărul”, în ultimii ani mai puțini glorioşi de până la Revoluție, s-a retras din viață în dimineața zilei de 30 noiembrie 2008, la vârsta de 55 de ani, şi a fost înmormântat la Mănăstirea Pasărea, lăsând în urma sa un mare semn de întrebare. S-a afirmat în critica literară la “Luceafărul” şi nu scria deloc rău despre tinerii debutanți, dar şi despre poeți de anvergura lui Cezar Ivăescu ( prefața volumului său de versuri de la BPT). Lucrurile au început să se tulbure iremediabil când Artur Silvestri a lansat un serial lung şi incredibil, prin virulența acuzațiilor împotriva celor de la “Europa liberă”, cu informații şi detalii atât de uimitoare, încât pentru toată lumea avea să devină clar că ele nu pot proveni decât din arhivele fostei Securități comuniste. Acest serial, căruia i-a dat drumul în ultimii ani ai dictaturii ceauşiste, când Securitatea îşi consuma ultimele fumigene din arsenal, l-a scos practic pe criticul literar Artur Silvestri din viața literară, după 1989. Dar nu şi din viața publică. Dimpotrivă!
Răsturnările spectaculoase din destinul personajului nebulos numit Artur Silvestri (Târnăcop, pe numele său real) sunt aproape o ilustrare didactică a ideii că Securitatea lucra la toate capetele sale de caracatiță activă, decisă să nu piardă, oricât ar fi fost de imprevizibil viitorul. Imediat după 1989, îl regăsim pe virulentul duşman al “Europei libere”, atât de bine informatul critic literar Artur Silvestri, reciclat în teologul pios care l-a însoțit pe patriarhul Teoctist în retragerea sa de trei luni la Mănăstirea Sinaia (cea cu călugărul homosexual, recompensat după liniştirea apelor cu stăreția Mănăstirii Cernica, unde a declanşat un scandal zgomotos de presă). După reaşezarea liniştii iliesciene în țara bulversată de evenimentele din decembrie 1989, scăpate câteva zile de sub control, duhovnicul-bodyguard al patriarhului Teoctist îşi dă un doctorat, într-o universitate obscură din Spania, şi un altul, la o universitate şi mai obscură din India, după care revine în forță în spațiul public ca …expert pe noua piață imobiliară din România. În această calitate, îşi pune pe picioare o rețea mediatică de nişă, Casa Lux, care include şi o puzderie de publicații utilitare, cu imens succes la gospodinele singuratice şi neconsolate. Dar în această afacere extrem de profitabilă, Artur Silvestri o va scoate în față pe fermecătoarea sa soție, Mariana Brăescu, ziaristă pe vremuri la Scânteia Tineretului, în umbra căreia va lucra ani de zile la viitoarele sale proiecte financiare şi mediatice.
Artur Silvestri va ieşi din nou la vedere, în presa de mare tiraj, după mai mulți ani, cu un look total schimbat, binecunoscuta sa mustață, neagră ca pana corbului, extinzându-se într-o stufoasă barbă teologală, care îi va acoperi toată fața. Ii regăsim imaginea acestei noi identității ilustrând texte extinse din cotidianele Evenimentul zilei sau Libertatea, unde dă sfaturi de specialitate pentru viitorii investitori în afaceri, în calitate de coordonator al rapoartelor anuale ale Institutului de Consultanță Imobiliară, pe care îl conduce. În paralel, îşi pune pe picioare şi extinde rețeaua Intermundus, “un întreg imperiu mediatic online”, cum spune Mariana Brăescu, cu zeci de publicații sub umbrela bogatei Asociații Române pentru Patrimoniu (ARP), care recompensează cu premii anuale inclusiv scriitori pe care nu te-ai fi aşteptat să-i regăseşti în această zonă. Considerat de emulii săi “istoric al civilizațiilor şi promotor cultural cu activitate enciclopedică”, Artur Silvestri înființează inclusiv o Asociație a Scriitorilor Creştini, care îi ademeneşte pe mulți creduli, sau veleitari necompetitivi, majoritatea colaboratorilor extrem de activi ai acestui imperiu parând că provin, după modul asemănător cum scriu, din aceleaşi laboratoare care pot scoate pe bandă produse standard, cu elemente constante în profilul textual, uşor identificabile.
În tot acest timp, cât a rămas în umbră ca scriitor, nefiind menționat nici măcar în generosul Dictionar biografic al scriitorilor români (Aurel Sasu), Artur Silvestri a publicat 14 cărți, la propria editură, desigur, care îi conturează proiectul său mai amplu, numit România Tainică, foarte aproape ca tematică şi ideologie literară de cărțile lui Pavel Coruț. Între aceste cărți, vom regăsi o monografie dedicată, inevitabil, vieții şi activității patriarhului Teoctist, şi o alta, intitulată Modelul “Omului Mare”, care îl are în centru pe Antonie Plămădeală, fostul mitropolit controversat al Ardealului, în perioada comunistă. Îi prefațează cărțile, sau scriu admirativ despre ele, în publicații undergound, nume sonore de talia acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, sau acad. Constantin Ciopraga. Surprinzător de numeroşii colaboratorii ai lui Artur Silvestri anunță în perspectivă proiectul a cel puțin patru voluminoase cărți omagiale, care să strângă mărturii despre dimensiunea “enciclopedică” a finanțatorului lor, pe care îl consideră “fondatorul şi sufletul acestei mişcări culturale şi patriotice”, numită Rețeaua Culturală ARP.
Activitatea febrilă şi de anvergură a acestei dimensiuni subterane a literaturii române necompetitive ar putea fi, însă, un model de mobilizare solidară şi eficientă pentru partea care se consideră reprezentativă şi valoroasă a literaturii noastre de azi şi de totdeauna. (Z.I.)
Răsturnările spectaculoase din destinul personajului nebulos numit Artur Silvestri (Târnăcop, pe numele său real) sunt aproape o ilustrare didactică a ideii că Securitatea lucra la toate capetele sale de caracatiță activă, decisă să nu piardă, oricât ar fi fost de imprevizibil viitorul. Imediat după 1989, îl regăsim pe virulentul duşman al “Europei libere”, atât de bine informatul critic literar Artur Silvestri, reciclat în teologul pios care l-a însoțit pe patriarhul Teoctist în retragerea sa de trei luni la Mănăstirea Sinaia (cea cu călugărul homosexual, recompensat după liniştirea apelor cu stăreția Mănăstirii Cernica, unde a declanşat un scandal zgomotos de presă). După reaşezarea liniştii iliesciene în țara bulversată de evenimentele din decembrie 1989, scăpate câteva zile de sub control, duhovnicul-bodyguard al patriarhului Teoctist îşi dă un doctorat, într-o universitate obscură din Spania, şi un altul, la o universitate şi mai obscură din India, după care revine în forță în spațiul public ca …expert pe noua piață imobiliară din România. În această calitate, îşi pune pe picioare o rețea mediatică de nişă, Casa Lux, care include şi o puzderie de publicații utilitare, cu imens succes la gospodinele singuratice şi neconsolate. Dar în această afacere extrem de profitabilă, Artur Silvestri o va scoate în față pe fermecătoarea sa soție, Mariana Brăescu, ziaristă pe vremuri la Scânteia Tineretului, în umbra căreia va lucra ani de zile la viitoarele sale proiecte financiare şi mediatice.
Artur Silvestri va ieşi din nou la vedere, în presa de mare tiraj, după mai mulți ani, cu un look total schimbat, binecunoscuta sa mustață, neagră ca pana corbului, extinzându-se într-o stufoasă barbă teologală, care îi va acoperi toată fața. Ii regăsim imaginea acestei noi identității ilustrând texte extinse din cotidianele Evenimentul zilei sau Libertatea, unde dă sfaturi de specialitate pentru viitorii investitori în afaceri, în calitate de coordonator al rapoartelor anuale ale Institutului de Consultanță Imobiliară, pe care îl conduce. În paralel, îşi pune pe picioare şi extinde rețeaua Intermundus, “un întreg imperiu mediatic online”, cum spune Mariana Brăescu, cu zeci de publicații sub umbrela bogatei Asociații Române pentru Patrimoniu (ARP), care recompensează cu premii anuale inclusiv scriitori pe care nu te-ai fi aşteptat să-i regăseşti în această zonă. Considerat de emulii săi “istoric al civilizațiilor şi promotor cultural cu activitate enciclopedică”, Artur Silvestri înființează inclusiv o Asociație a Scriitorilor Creştini, care îi ademeneşte pe mulți creduli, sau veleitari necompetitivi, majoritatea colaboratorilor extrem de activi ai acestui imperiu parând că provin, după modul asemănător cum scriu, din aceleaşi laboratoare care pot scoate pe bandă produse standard, cu elemente constante în profilul textual, uşor identificabile.
În tot acest timp, cât a rămas în umbră ca scriitor, nefiind menționat nici măcar în generosul Dictionar biografic al scriitorilor români (Aurel Sasu), Artur Silvestri a publicat 14 cărți, la propria editură, desigur, care îi conturează proiectul său mai amplu, numit România Tainică, foarte aproape ca tematică şi ideologie literară de cărțile lui Pavel Coruț. Între aceste cărți, vom regăsi o monografie dedicată, inevitabil, vieții şi activității patriarhului Teoctist, şi o alta, intitulată Modelul “Omului Mare”, care îl are în centru pe Antonie Plămădeală, fostul mitropolit controversat al Ardealului, în perioada comunistă. Îi prefațează cărțile, sau scriu admirativ despre ele, în publicații undergound, nume sonore de talia acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, sau acad. Constantin Ciopraga. Surprinzător de numeroşii colaboratorii ai lui Artur Silvestri anunță în perspectivă proiectul a cel puțin patru voluminoase cărți omagiale, care să strângă mărturii despre dimensiunea “enciclopedică” a finanțatorului lor, pe care îl consideră “fondatorul şi sufletul acestei mişcări culturale şi patriotice”, numită Rețeaua Culturală ARP.
Activitatea febrilă şi de anvergură a acestei dimensiuni subterane a literaturii române necompetitive ar putea fi, însă, un model de mobilizare solidară şi eficientă pentru partea care se consideră reprezentativă şi valoroasă a literaturii noastre de azi şi de totdeauna. (Z.I.)